Conservator în postmodernitate (Adrian Romila în revista „22”)

Într-o epocă pe deplin seculară ca post-modernitatea, atitudinea pur contemplativă în faţa provocărilor lumii nu e chiar cea mai recomandată. Pentru omul atent la relevanţa creştinismului în reţeaua inextricabilă de fapte şi texte care e lumea contemporană, discursul de identificare a Celuilalt se cere mereu re-evaluat, corectat, nuanţat. Verbul etic sau teologic are şi acum nevoie de un ton adecvat, discernământ spiritual şi o hermeneutică potrivită. Şi acestea nu sunt uşor de găsit dacă nu se păstrează echilibrul fragil (şi necesar) între tradiţia filozofiei antice, înţelepciunea patristică şi deschiderea intelectuală pe care modernitatea o incumbă.

Publicitate

Despre comunism, Biserică, moralitate (interviurile Adevărul)

Părintele Vasile Gavrilă spune că persecuţia perfidă a vechiului regim împotriva creştinilor îşi face încă simţite efectele în ţara noastră.

Dan C. Mihăilescu despre Oana Pellea (EvZ)

O carte neobişnuită în peisajul nostru cinic, derizoriu, egoist, mercantil şi mârşav, prin puritatea, sinceritatea şi generozitatea cu care-şi oferă prospeţimea senzorială, reflecţiile, tristeţile, bucuriile, dialogul cu Dumnezeu. Nu faceţi greşeala de a pătrunde în lectură la modul năduşit, năclăit, surexcitat şi pripit sau, dimpotrivă, cu acea sastiseală acidă, răuvoitoare, suspicioasă, care, din nefericire, multora dintre noi le-a ajuns a doua natură. Răsuflaţi larg câteva momente şi încercaţi să călcaţi mental printr- o iarbă deasă, răcoroasă, plină de rouă.

Înapoi la argument cu George Ardeleanu despre Nicolae Steinhardt

O emisiune de H.-R. Patapievici.

Divna Ljubojevic : „Voskresenije Hristovo Vidjevse”

Omagiu soldatului american

Un soldat american detasat in Afganistan a ajuns celebru dupa ce a fost fotografiat de un ziarist luptand impotriva talibanilor imbracat doar cu boxeri de culoare roz, in tricou si o pereche de slapi in picioare, informeaza CNN. 

 

Soldati americani

John Dowland, Flow my tears (tenor: Andreas Scholl)

Flow my teares fall from your springs,

Exilde for ever: Let me morne
Where nights black bird hir sad infamy sings,
There let me live forlorne.

Downe vaine lights shine you no more,

No nights are dark enough for those

That in dispaire their last fortunes deplore,
Light doth but shame disclose.

Never may my woes be relieved,
Since pittie is fled,
And teares, and sighes, and grones
My wearie days of all joyes have deprived.

From the highest spire of contentment,

My fortune is throwne,
And feare, and griefe, and paine
For my deserts, are my hopes since hope is gone.

Hark you shadowes that in darnesse dwell,
Learn to contemne light,
Happy that in hell
Feele not the worlds despite.

(1596)

Idei în dialog: despre criza economică (coordonator Ionuţ Sterpan)

Suplimentul CADI (editat cu sprijinul fundaţiei Konrad Adenauer) în revista Idei în dialog.

O evocare extraordinară a scriitorului Dinu Pillat

Emisiunea Înapoi la argument: Monica Pillat în dialog cu H.-R. Patapievici.

Wilhelm Kempff plays Beethoven’s Moonlight Sonata

Cronica la lansarea volumului In Honorem Andrei Pleşu

Marţi, 22 aprilie, Librăria Cărtureşti a fost gazda lansării a două volume în onoarea lui Andrei Pleşu, cu prilejul aniversării vârstei de 60 de ani. Proiectul editorial reuneşte două volume: unul în limba română, publicat la Editura Humanitas – O filosofie a intervalului; celălalt în limbile franceză şi engleză, publicat la Editura Zeta Books din Germania – Memory, Humanity and Meaning. La lansare au vorbit coordonatorii volumelor: Mihail Neamţu şi Bogdan Tătaru-Cazaban. Andrei Pleşu nu a putut participa, dar a fost prezent printr-un „cuvânt“ citit de Gabriel Liiceanu şi pe care îl reproducem alăturat.

1 Mai şi pomana la români (intelectualii sunt de vină)

În timp ce tirania resentimentului, îndârjiţii de profesie şi rataţii blogosferei denunţă „oligarhia mediatică” a unei mâini de intelectuali democraţi – suporteri ai bunului simţ şi ai civilităţii – , în condiţiile în care canalele de televiziune abia mai difuzează mesaje inteligente, în timp ce revistele culturale plătite din banul public se scaldă în mediocritate, intrigă şi dezmăţ provincial, într-un context al declinului general al şcolii, familiei şi al bibliotecii, într-un veac al fanfaronilor tonomaţi şi al distracţiei permanente, într-o Românie sufocată de taxe şi reglementări, într-o ţară cu peste două milioane de minţi calificate emigrate peste hotare, într-un mediu în care întregi trusturi de presă şi ziarişti de elită devin anexe la un simplu OTV cu cravată, în patria banului nemuncit şi a dezmăţului siliconat, în cartierele sufocate de manelişti şi cocălari, într-o ţară unde gaterele mănăstireşti ne scapă de verdeaţa pădurilor iar gunoaiele de plastic decorează poalele munţilor Carpaţi, când ţopârlanii şi piţipoancele ne reprezintă la Eurovision, când urâtul şi expresia kitsch invadează bisericile din patrimoniul naţional, în timp ce impostorii şi nebunii au liber la orice injurie vadimistă pe forumurile descreierate ale ziarelor, când puţinele modele româneşti de umanitate caldă şi inteligenţă rafinată – recunoscute astfel în lumea largă – sunt terfelite de orice neica-nimeni, când jegul şi gunoaiele umplu trenurile CFR, străzile şi autostrăzile în curs de construcţie, când neopăşunismul ignar al literaţilor propune revenirea la agricultura de secol XVIII ca soluţie anti-globalizare, în timp ce universităţile private sau de stat gem de impostori şi oportunişti, când talibanii religioşi proclamă isteric un alt complot universal, când metafizica scuipatului înlocuieşte cultura respectului iar exerciţiul admiraţiei trece – în ochii celor mutilaţi de ură – drept simplă linguşeală, când neomarxiştii pledează laolaltă cu pseudo-conservatorii pentru eliminarea vocilor anticomuniste, când România se scufundă în derizoriu şi explorează plaja tuturor rătăcirilor morale, ziua de 1 mai muncitoresc s-a îmbrăcat în tricou roşu şi – cu mici pe grătare – a venit să ne salveze. (MN)

Iată şi cum:

 

Pentru un comentariu (aprioric) explicativ, vezi:

PORCUS TURISTICUS (autor: Dan Tescaru)

Poate cea mai răspândită specie de mitocan urban, „tanaul de grătar” poate fi întâlnit pe tot curpinsul ţării. Rezultat din încrucişarea nefericită dintre mai multe specii de mitocani urbani, acesta, împreună cu femela şi puii săi, poate fi observat, în special, în zilele de sâmbătă şi duminică şi în sărbătorile legale, în imediata apropiere a pădurilor, pe malul apelor, împreună cu alţi exponenţi ai rasei din care face parte, adunaţi în jurul grătarelor sfârâinde. Animal carnivor, se hrăneşte în special, cu mici şi cârnaţi ieftini, asezonaţi din plin cu bere la „pet”. Pentru oamenii de ştiinţă este un animal uşor de observat şi studiat; se remarcă lesne prin afinitatea deosebită pe care o are pentru plastic, în care se îmbracă el, femela şi puii săi. Maioul prea mic care nu-i poate acoperi sub nici o formă burdihanul opulent, bermudele legate cu sfoară şi şlapii originali „SHANLIAN” chinezeşti constituie marca sa definitorie. Mustaţa de ungur, alături de unghia de la degetul mic, lungă de cel puţin 1 cm. , cu care se scobeşte în unicul dinte pe care îl posedă (care serveşte pe rând ca desfăcător de capace de bere, perforator de bilete de tren sau îl ajută la muşcarea nasului consoartei, atunci când aceasta îl enervează), constituie elementele distinctive ale „tanăului de grătar”. Femela acestuia, caracterizată prin masa mare pe care o posedă, este autoarea unor stupefiante combinaţii vestimentare, cum ar fi blugii turceşti asortaţi cu sandalele din vinilin cu toc şi bluza de treining „Mike”, pantalonii de treining „Adibas” combinaţi nefericit cu şlapii din plastic „Shanlian” şi maioul cu sclipici „B&G” toate puţind iute a sudoare. Puii arată identic cu aceştia. Pot fi întâlniţi la iarbă verde, acompaniaţi de manelele care răzbat strident din cele două boxe ale „Daciei” personale rablagite, din care singurul mecanism funcţional total este casetofonul. Pentru cercetători, această specie ste, totuşi, plină de necunoscute deoarece, în pofida ariei mari de răspândire, are un comportament bizar: deşi îşi marchează teriroriul prin urinări frecvente după copac şi o cantitate uriaşâ de mizerie pe care o lasă după ce termină masa, peste o săptămână, când revine în acelaşi loc, face un scandal monstruos împotriva nesimţiţilor care poluează natura… 

Eugen Munteanu, Lexicologie biblică românească, Ed. Humanitas, 2008.

O recenzie în Dilemateca.

Russell Kirk on Moral Imagination

The Moral Imagination of Russell Kirk.

ATLAS DE MITOCĂNIE URBANĂ (Radio Guerilla)

 

Indolenta de magazin

Dragoş Aligică despre iluziile marxismului

Ori de câte ori cineva, luând aerul că spune ceva profund, declara că „Marx a avut dreptate“ şi proclama relevanţa marxismului pentru înţelegerea actualei conjuncturi economice sau a lumii contemporane, acesta devoalează una dintre următoarele două posibilităţi: a) habar nu are despre ce vorbeşte, b) ştie că spune prostii, dar le spune totuşi, fiind animat de motive ce nu au nimic de a face cu probitatea intelectuală.

 

Revoluţia anticomunistă la Chişinău

Roger Scruton in Romania

Conferinţa lui Roger Scruton susţinută la Palatul Parlamentului, 25 martie 2009.

Anul Darwin: progresul şi evoluţia, încotro?

Subtilităţile tehnice ale teoriei darwiniste despre originea şi evoluţia speciilor vor rămîne un subiect de dezbatere între specialişti. Biologia moleculară, genetica sau paleontologia vor lămuri mai departe complexitatea variaţiilor procesului reproductiv, caracterul teleologic sau aleatoriu al selecţiei naturale şi rolul „genei egoiste“. Cînd însă materialismul este ridicat la rang de viziune metafizică şi marile realizări ale spiritului uman sînt explicate dintr-o perspectivă strict funcţionalistă, atunci moştenirea lui Charles Darwin merită chestionată. 

Se poate elabora o etică plecînd de la postulatul animalităţii noastre (definită prin „struggle and survival“)? Noţiunea de evoluţie conţine implicit sugestia progresului istoric. Or, după secolul marilor cataclisme totalitare şi conflagraţii mondiale, după Auschwitz şi Gulag, după Bosnia şi Rwanda, ce resurse de optimism iluminist ne mai rămîn accesibile? Sînt oare toate aceste orori explicabile din perspectiva înţelegerii evoluţioniste a comportamentului uman? Putem accepta oare producţia industrială a răului la scară globală prin prisma unei resemnări naturaliste în cadrele imanenţei? Este oare filantropia sau grija pentru cei neajutoraţi – născuţi cu handicapuri fizice sau deficienţe mintale – o risipă inutilă de energie? Putem găsi temeiuri pentru experienţa gratuităţii, dincolo de intenţionalitatea tacită a comportamentului nostru animalic?

Alexander Baumgarten: despre filozofie, conştiinţă şi sensul Universităţii

O excelentă emisiune ÎNAPOI LA ARGUMENT (realizator: H.-R. Patapievici)

Mircea Dinescu: poetul, dizidentul şi decepţia

Istoria literaturii române va consemna probabil trei mari acţiuni din biografia lui Mircea Dinescu: naşterea scrisului poetic, curajul protestului anticomunist şi clovneria mediatică post-decembristă.

Talentat până la refuz, vizionar ameţitor şi răsfăţat de cuvinte, tânărul „cu spatele frumos” îşi invoca la debut muza: „vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă / să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os / şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.” O înregistrare din 1967 ne arată un holtei amuzat, candid, zâmbind fâstâcit în faţa camerelor de luat vederi, gata să explodeze pe făgaşul serpentinos al metaforei. Erau vremuri în care Mircea Dinescu îndura stoic sărăcia şi anonimatul. Poetul s-a maturizat rapid şi a scris mai departe. Versurile s-au aşezat mereu între tonul ludic, gravitatea vertiginoasă şi incantaţia elegiacă. Mircea Dinescu s-a pus cordial „La dispoziţia dumneavoastră” (1979), alegând apoi dramatic un „Exil pe o boabă de piper” (1985). A stat în preajma clasicilor, i-a citit pe Rimbaud, Borges şi Puşkin, a fost apreciat de critici şi a râvnit la „O beţie cu Marx” (1989). Editurile străine i-au publicat cu generozitate texte interzise acasă („Ce faci tu, literatură? / Tulburi cîţiva tineri caraghioşi din provincie / aşezi negustorul de hîrtie / la masa celui cu burta plină de litere / pui păduchi de aur în chica boemului / şi tricolor pe pieptul academicianului / dar nu poţi îndulci apa înecatului / nici topi zăpada leprosului / nici îngrăşa vinerea săracului”).

Mircea Dinescu, la ceapă

În anii de hazna şi servitute ai socialismului, Mircea Dinescu n-a acceptat ca viaţa literelor să fie guvernată exclusiv de „autonomia esteticului.” Acum douăzeci de ani, la 17 martie 1989, poetul declara pentru ziarul Libération că drepturile omului sunt încălcate (precedentul fiind interviul dat postului Radio Moscova în august 1988, când a lăudat perestroika lui Gorbaciov). Câţiva intelectuali de prestigiu — Geo Bogza, Şt. A. Doinaş, Mihai Şora, Octavian Paler, Al. Paleologu, Dan Hăulică şi Andrei Pleşu — s-au solidarizat cu Mircea Dinescu printr-o scrisoare de susţinere. Poetul a fost dat afară din serviciu iar semnatarii au primit interdicţia de-a mai publica (cu excepţia antifascistului Geo Bogza). Devenit faimos prin intermediul „Europei libere”, Mircea Dinescu a fost salutat – alături de Doina Cornea – drept erou al conştiinţei naţionale. La Revoluţie, întreaga ţară şi diaspora fac cunoştinţă cu cel mai spectaculos intelectual-dizident al „epocii de aur.” În ziua de 22 decembrie 1989, cel care a rostit faimoasa declaraţie „Fraţilor, am învins!” a fost iubit instantaneu de întreaga Românie.

După ianuarie 1989, strategia împrietenirii cu puterea a dat neaşteptate roade. Ion Iliescu, îndeosebi, s-a bucurat de invitaţii nenumărate pe proprietăţile poetului (în Ialomiţa sau în Dolj, „La Cetate”). Orientarea pro-democrată l-a menţinut succesiv aproape de Emil Constantinescu, Teodor Stolojan şi Traian Băsescu (pe care l-a lăudat în campania din 2004, pentru a-l apropia într-o caricatură ineptă din 2009 de figura lui … Hitler). După 2005, şi de atunci fără alte fluctuaţii de simpatie, Dinu Patriciu sau Călin Popescu-Tăriceanu au vibrat la pofta de concesie şi interesele de asociere ale domnului Dinescu.

Sigur, a existat şi bătălia pentru deschiderea arhivelor fostei Securităţi. În afara acestui episod onorabil, însă, mandatul vigilenţei etice („to speak truth to power”) s-a prăfuit uşor. O perioadă, scrisul de pamflete suculente şi pastile pontoase a mai atras cititorii de politică (nu şi poezie). Histrionul latifundiar s-a reprofilat apoi în domeniul business. A făcut afaceri cu Sorin Ovidiu Vântu, Silviu Prigoană sau Academia Română, devenind – după propria declaraţie – un fermier capabil să investească (fără profit) peste un milion de dolari (echivalentul premiului Nobel pentru literatură sau pace).

Toate acestea n-ar fi fost deloc prilej de sminteală dacă, de ani buni, atât harul creatorului, cât şi îndrăzneala protestatarului n-ar fi lăsat loc unei măşti de circar. Aciuat pe lângă marii oligarhi, el vinde necazul proletarului şi compasiunea pentru mujic. Vrea să apere limba română, dar ca la uşa cortului. Împreună cu Stelian Tănase – autor recent de numeroase pagini pornografice (vezi romanul Maestro) – fostul dizident dezbate situaţiunea într-o cheie manelist-intelectuală. Tănase, confirmat pe post de profesor universitar după standardele româneşti ale profesiei, girează orice platitudini segmentate cu „dezvăluiri de culise” şi izbucniri vesele de limbaj bocciu. Nu e loc de rigori conceptuale, reflexe profesioniste, comparaţii pertinente sau referinţe istorice exacte: vorba să curgă, timpul să treacă iar magnetul poantei – oricât de ieftine – să ţină audienţa aproape! Şueta găzduită săptămânal în studiourile din Piaţa Presei Libere ajunge astfel o nefericită imitare a „hazului-de-necaz” propus americanilor de Stan şi Bran, în timpul marii depresiuni. Torturile cu frişcă sunt înlocuite însă de petele gri ale discernământului şi mirosul de ţiţei al frazei.

H.-R. Patapievici, un text excepţional

Despre marxismul românilor recenţi.

Este frapant amestecul de ignoranta, dandyism si venin al neo-marxistilor romani, pusi pe denuntarea neoliberalismului intr-o tara in care statutul proprietatii private a ramas adeserori neclar (vezi situatia patrimoniului). Textul lui HRP este complementar analizelor lui Vladimir Tismaneanu din ultimele luni, indicând substanţa coruptă moral şi aberantă economic a teoriilor marxiste.

afacerile cu Statul raman pasiunea predilecta a multor „lideri business”, pentru a nu vorbi despre retardarile bibliografice in zona stiintei politice (unde se studiaza social-democratia mai mult decat orice alta doctrina). Bravo, multumim HRP. afacerile cu Statul raman pasiunea predilecta a multor „lideri business”, pentru a nu vorbi despre retardarile bibliografice in zona stiintei politice (unde se studiaza social-democratia mai mult decat orice alta doctrina).

afacerile cu Statul raman pasiunea predilecta a multor „lideri business”, pentru a nu vorbi despre retardarile bibliografice in zona stiintei politice (unde se studiaza social-democratia mai mult decat orice alta doctrina).

Bogdan Călinescu despre Franţa, Grecia şi America

Bogdan Călinescu, Revista Timpul, 2009.

Patrimoniu vital

Programul de salvare a patrimoniului iniţiat de ministrul Culturii merită sprijinul deplin al societăţii civile.

Capitalismul pietei libere si alternativele sale (Valeriu Stoica si Dragos Paul Aligica)

„

Dragi colegi, suntem la sfarsitul celor 500 de ani de capitalism. Vor urma 30-40 de ani de noua ordine mondiala.” Cuvintele ii apartin lui Ion Iliescu, un spirit robust, etern dedicat implementarii de „noi ordini”: economice, sociale, globale, nationale, toate in numele „omenirii”. Data fiind sursa, aceste cuvine au fost primite de opinia publica mai degraba cu amuzament. Dar conjunctura economica internationala si modul de multe ori iresponsabil in care aceasta este reflectata in mass-media au creat, azi, un context in care afirmatii asemanatoare, venind de la surse mai putin compromise in ochii publicului, ajung sa fie luate de multi in serios. Asa ca am ajuns acum sa vorbim insistent despre „sfarsitul capitalismului neoliberal” si inlocuirea sa cu un „alt sistem” – eventual unul inspirat de principii socialiste. Acest subiect de conversatie ne obliga sa facem cateva comentarii.

VOEGELIN IN TORONTO

MARRIAGE AND ECONOMICS (Douglas Knight)

Marriage is the result of high morale and it generates high morale, which encourages the creation of social capital. Marriage and parenthood matures us and orients us towards the public world in which our children are going to live. A husband and wife who depend on one other, materially as well as emotionally, have reason to make their marriage work. Where there is enough incentive to stick with our partners and children, because we realise the economic and emotional consequences of not doing so, we grow as persons and come through our difficulties. Marriage must also be sustained against resistance. For a couple of centuries the market has been seeping into the domestic household so its functions have dwindled to a fraction of what they were and a married household is now seldom an explicitly economic unity. When we evacuate marriage of its economic functions, husband and wife have nothing to bring each other, and it is no longer thought to matter whether these covenants succeed or fail.

JAROSLAV PELIKAN (recenzie)

Tradiţia creştină, vol. IV, Editura Polirom, Iaşi, 2006.

Pasapoartele biometrice, intre moderatie si pasiune (un studiu de Radu CARP)

Inceputul acestui an a fost marcat de o disputa in primul rand la nivelul laicilor si clericilor ortodocsi dar nu numai, aflata in plina derulare, pe tema introducerii pasapoartelor biometrice. 

O femeie din Irak a organizat violul a 80 de femei pentru a le transforma în bombe umane

O femeie din Irak a organizat violul a 80 de femei şi le-a convins să se arunce în aer pentru a scăpa de ruşine.