Într-o epocă pe deplin seculară ca post-modernitatea, atitudinea pur contemplativă în faţa provocărilor lumii nu e chiar cea mai recomandată. Pentru omul atent la relevanţa creştinismului în reţeaua inextricabilă de fapte şi texte care e lumea contemporană, discursul de identificare a Celuilalt se cere mereu re-evaluat, corectat, nuanţat. Verbul etic sau teologic are şi acum nevoie de un ton adecvat, discernământ spiritual şi o hermeneutică potrivită. Şi acestea nu sunt uşor de găsit dacă nu se păstrează echilibrul fragil (şi necesar) între tradiţia filozofiei antice, înţelepciunea patristică şi deschiderea intelectuală pe care modernitatea o incumbă.
Dan C. Mihăilescu despre Oana Pellea (EvZ)
24 iunie 2009Omagiu soldatului american
17 mai 2009John Dowland, Flow my tears (tenor: Andreas Scholl)
15 mai 2009Flow my teares fall from your springs,
Exilde for ever: Let me morne
Where nights black bird hir sad infamy sings,
There let me live forlorne.
Downe vaine lights shine you no more,
No nights are dark enough for those
That in dispaire their last fortunes deplore,
Light doth but shame disclose.
Never may my woes be relieved,
Since pittie is fled,
And teares, and sighes, and grones
My wearie days of all joyes have deprived.
From the highest spire of contentment,
My fortune is throwne,
And feare, and griefe, and paine
For my deserts, are my hopes since hope is gone.
Hark you shadowes that in darnesse dwell,
Learn to contemne light,
Happy that in hell
Feele not the worlds despite.
(1596)
1 Mai şi pomana la români (intelectualii sunt de vină)
1 mai 2009În timp ce tirania resentimentului, îndârjiţii de profesie şi rataţii blogosferei denunţă „oligarhia mediatică” a unei mâini de intelectuali democraţi – suporteri ai bunului simţ şi ai civilităţii – , în condiţiile în care canalele de televiziune abia mai difuzează mesaje inteligente, în timp ce revistele culturale plătite din banul public se scaldă în mediocritate, intrigă şi dezmăţ provincial, într-un context al declinului general al şcolii, familiei şi al bibliotecii, într-un veac al fanfaronilor tonomaţi şi al distracţiei permanente, într-o Românie sufocată de taxe şi reglementări, într-o ţară cu peste două milioane de minţi calificate emigrate peste hotare, într-un mediu în care întregi trusturi de presă şi ziarişti de elită devin anexe la un simplu OTV cu cravată, în patria banului nemuncit şi a dezmăţului siliconat, în cartierele sufocate de manelişti şi cocălari, într-o ţară unde gaterele mănăstireşti ne scapă de verdeaţa pădurilor iar gunoaiele de plastic decorează poalele munţilor Carpaţi, când ţopârlanii şi piţipoancele ne reprezintă la Eurovision, când urâtul şi expresia kitsch invadează bisericile din patrimoniul naţional, în timp ce impostorii şi nebunii au liber la orice injurie vadimistă pe forumurile descreierate ale ziarelor, când puţinele modele româneşti de umanitate caldă şi inteligenţă rafinată – recunoscute astfel în lumea largă – sunt terfelite de orice neica-nimeni, când jegul şi gunoaiele umplu trenurile CFR, străzile şi autostrăzile în curs de construcţie, când neopăşunismul ignar al literaţilor propune revenirea la agricultura de secol XVIII ca soluţie anti-globalizare, în timp ce universităţile private sau de stat gem de impostori şi oportunişti, când talibanii religioşi proclamă isteric un alt complot universal, când metafizica scuipatului înlocuieşte cultura respectului iar exerciţiul admiraţiei trece – în ochii celor mutilaţi de ură – drept simplă linguşeală, când neomarxiştii pledează laolaltă cu pseudo-conservatorii pentru eliminarea vocilor anticomuniste, când România se scufundă în derizoriu şi explorează plaja tuturor rătăcirilor morale, ziua de 1 mai muncitoresc s-a îmbrăcat în tricou roşu şi – cu mici pe grătare – a venit să ne salveze. (MN)
Iată şi cum:
Dragoş Aligică despre iluziile marxismului
8 aprilie 2009Roger Scruton in Romania
27 martie 2009Anul Darwin: progresul şi evoluţia, încotro?
20 martie 2009Subtilităţile tehnice ale teoriei darwiniste despre originea şi evoluţia speciilor vor rămîne un subiect de dezbatere între specialişti. Biologia moleculară, genetica sau paleontologia vor lămuri mai departe complexitatea variaţiilor procesului reproductiv, caracterul teleologic sau aleatoriu al selecţiei naturale şi rolul „genei egoiste“. Cînd însă materialismul este ridicat la rang de viziune metafizică şi marile realizări ale spiritului uman sînt explicate dintr-o perspectivă strict funcţionalistă, atunci moştenirea lui Charles Darwin merită chestionată.
Se poate elabora o etică plecînd de la postulatul animalităţii noastre (definită prin „struggle and survival“)? Noţiunea de evoluţie conţine implicit sugestia progresului istoric. Or, după secolul marilor cataclisme totalitare şi conflagraţii mondiale, după Auschwitz şi Gulag, după Bosnia şi Rwanda, ce resurse de optimism iluminist ne mai rămîn accesibile? Sînt oare toate aceste orori explicabile din perspectiva înţelegerii evoluţioniste a comportamentului uman? Putem accepta oare producţia industrială a răului la scară globală prin prisma unei resemnări naturaliste în cadrele imanenţei? Este oare filantropia sau grija pentru cei neajutoraţi – născuţi cu handicapuri fizice sau deficienţe mintale – o risipă inutilă de energie? Putem găsi temeiuri pentru experienţa gratuităţii, dincolo de intenţionalitatea tacită a comportamentului nostru animalic? Citește restul acestei intrări »
Mircea Dinescu: poetul, dizidentul şi decepţia
10 martie 2009Istoria literaturii române va consemna probabil trei mari acţiuni din biografia lui Mircea Dinescu: naşterea scrisului poetic, curajul protestului anticomunist şi clovneria mediatică post-decembristă.
Talentat până la refuz, vizionar ameţitor şi răsfăţat de cuvinte, tânărul „cu spatele frumos” îşi invoca la debut muza: „vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă / să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os / şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.” O înregistrare din 1967 ne arată un holtei amuzat, candid, zâmbind fâstâcit în faţa camerelor de luat vederi, gata să explodeze pe făgaşul serpentinos al metaforei. Erau vremuri în care Mircea Dinescu îndura stoic sărăcia şi anonimatul. Poetul s-a maturizat rapid şi a scris mai departe. Versurile s-au aşezat mereu între tonul ludic, gravitatea vertiginoasă şi incantaţia elegiacă. Mircea Dinescu s-a pus cordial „La dispoziţia dumneavoastră” (1979), alegând apoi dramatic un „Exil pe o boabă de piper” (1985). A stat în preajma clasicilor, i-a citit pe Rimbaud, Borges şi Puşkin, a fost apreciat de critici şi a râvnit la „O beţie cu Marx” (1989). Editurile străine i-au publicat cu generozitate texte interzise acasă („Ce faci tu, literatură? / Tulburi cîţiva tineri caraghioşi din provincie / aşezi negustorul de hîrtie / la masa celui cu burta plină de litere / pui păduchi de aur în chica boemului / şi tricolor pe pieptul academicianului / dar nu poţi îndulci apa înecatului / nici topi zăpada leprosului / nici îngrăşa vinerea săracului”).

Mircea Dinescu, la ceapă
În anii de hazna şi servitute ai socialismului, Mircea Dinescu n-a acceptat ca viaţa literelor să fie guvernată exclusiv de „autonomia esteticului.” Acum douăzeci de ani, la 17 martie 1989, poetul declara pentru ziarul Libération că drepturile omului sunt încălcate (precedentul fiind interviul dat postului Radio Moscova în august 1988, când a lăudat perestroika lui Gorbaciov). Câţiva intelectuali de prestigiu — Geo Bogza, Şt. A. Doinaş, Mihai Şora, Octavian Paler, Al. Paleologu, Dan Hăulică şi Andrei Pleşu — s-au solidarizat cu Mircea Dinescu printr-o scrisoare de susţinere. Poetul a fost dat afară din serviciu iar semnatarii au primit interdicţia de-a mai publica (cu excepţia antifascistului Geo Bogza). Devenit faimos prin intermediul „Europei libere”, Mircea Dinescu a fost salutat – alături de Doina Cornea – drept erou al conştiinţei naţionale. La Revoluţie, întreaga ţară şi diaspora fac cunoştinţă cu cel mai spectaculos intelectual-dizident al „epocii de aur.” În ziua de 22 decembrie 1989, cel care a rostit faimoasa declaraţie „Fraţilor, am învins!” a fost iubit instantaneu de întreaga Românie.
După ianuarie 1989, strategia împrietenirii cu puterea a dat neaşteptate roade. Ion Iliescu, îndeosebi, s-a bucurat de invitaţii nenumărate pe proprietăţile poetului (în Ialomiţa sau în Dolj, „La Cetate”). Orientarea pro-democrată l-a menţinut succesiv aproape de Emil Constantinescu, Teodor Stolojan şi Traian Băsescu (pe care l-a lăudat în campania din 2004, pentru a-l apropia într-o caricatură ineptă din 2009 de figura lui … Hitler). După 2005, şi de atunci fără alte fluctuaţii de simpatie, Dinu Patriciu sau Călin Popescu-Tăriceanu au vibrat la pofta de concesie şi interesele de asociere ale domnului Dinescu.
Sigur, a existat şi bătălia pentru deschiderea arhivelor fostei Securităţi. În afara acestui episod onorabil, însă, mandatul vigilenţei etice („to speak truth to power”) s-a prăfuit uşor. O perioadă, scrisul de pamflete suculente şi pastile pontoase a mai atras cititorii de politică (nu şi poezie). Histrionul latifundiar s-a reprofilat apoi în domeniul business. A făcut afaceri cu Sorin Ovidiu Vântu, Silviu Prigoană sau Academia Română, devenind – după propria declaraţie – un fermier capabil să investească (fără profit) peste un milion de dolari (echivalentul premiului Nobel pentru literatură sau pace).
Toate acestea n-ar fi fost deloc prilej de sminteală dacă, de ani buni, atât harul creatorului, cât şi îndrăzneala protestatarului n-ar fi lăsat loc unei măşti de circar. Aciuat pe lângă marii oligarhi, el vinde necazul proletarului şi compasiunea pentru mujic. Vrea să apere limba română, dar ca la uşa cortului. Împreună cu Stelian Tănase – autor recent de numeroase pagini pornografice (vezi romanul Maestro) – fostul dizident dezbate situaţiunea într-o cheie manelist-intelectuală. Tănase, confirmat pe post de profesor universitar după standardele româneşti ale profesiei, girează orice platitudini segmentate cu „dezvăluiri de culise” şi izbucniri vesele de limbaj bocciu. Nu e loc de rigori conceptuale, reflexe profesioniste, comparaţii pertinente sau referinţe istorice exacte: vorba să curgă, timpul să treacă iar magnetul poantei – oricât de ieftine – să ţină audienţa aproape! Şueta găzduită săptămânal în studiourile din Piaţa Presei Libere ajunge astfel o nefericită imitare a „hazului-de-necaz” propus americanilor de Stan şi Bran, în timpul marii depresiuni. Torturile cu frişcă sunt înlocuite însă de petele gri ale discernământului şi mirosul de ţiţei al frazei. Citește restul acestei intrări »
H.-R. Patapievici, un text excepţional
25 februarie 2009Despre marxismul românilor recenţi.
Este frapant amestecul de ignoranta, dandyism si venin al neo-marxistilor romani, pusi pe denuntarea neoliberalismului intr-o tara in care statutul proprietatii private a ramas adeserori neclar (vezi situatia patrimoniului). Textul lui HRP este complementar analizelor lui Vladimir Tismaneanu din ultimele luni, indicând substanţa coruptă moral şi aberantă economic a teoriilor marxiste.
Bogdan Călinescu despre Franţa, Grecia şi America
25 februarie 2009Patrimoniu vital
24 februarie 2009Capitalismul pietei libere si alternativele sale (Valeriu Stoica si Dragos Paul Aligica)
21 februarie 2009MARRIAGE AND ECONOMICS (Douglas Knight)
17 februarie 2009Marriage is the result of high morale and it generates high morale, which encourages the creation of social capital. Marriage and parenthood matures us and orients us towards the public world in which our children are going to live. A husband and wife who depend on one other, materially as well as emotionally, have reason to make their marriage work. Where there is enough incentive to stick with our partners and children, because we realise the economic and emotional consequences of not doing so, we grow as persons and come through our difficulties. Marriage must also be sustained against resistance. For a couple of centuries the market has been seeping into the domestic household so its functions have dwindled to a fraction of what they were and a married household is now seldom an explicitly economic unity. When we evacuate marriage of its economic functions, husband and wife have nothing to bring each other, and it is no longer thought to matter whether these covenants succeed or fail. Citește restul acestei intrări »
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.