Andrei Pleşu despre cultură şi tinereţe (Adevărul)

26 ianuarie 2010

Tipul uman pentru care cititul, cultura, dezbaterea intelectuală au preţ şi relevanţă nu e în atenţia publică, nu se manifestă, nu iese la rampă. Şi nu e încurajat să o facă. „Modelele” societăţii româneşti de azi nu fac parte din această specie. De aceea, cei care se ocupă cu „dulcea zăbavă” a lecturii, pasionaţii de texte şi de viaţă spirituală trăiesc discret, în cercuri restrânse, lipsite de vizibilitate şi prestigiu.Ei există, dar în penumbră. Ceea ce le lipseşte este atenţia noastră, promovarea adecvată, contextul care să-i stimuleze şi să-i pună în lumină.

Cunosc eu însumi o sumedenie de asemenea tineri. Unii şcoliţi în marile universităţi ale lumii, alţii grădinărindu-se singuri, autodidacţi străluciţi, formaţi inexplicabil în ciuda unei ambianţe opace. În genere, sunt marginali, neapreciaţi şi sub sau ne-nefolosiţi. Catedrele diferitelor facultăţi sunt un fel de rezervaţii inexpugnabile, recalcitrante la orice tentativă de împrospătare. Presa preferă condeieri nervoşi, rapizi, fără prea multe „fasoane” culturale. Cei mai mulţi dintre „analiştii” noştri sunt, la bază, caftangii calificaţi.

Vedetele care defilează pe micile ecrane sunt, într-o proporţie zdrobitoare, întruchipări bălţate ale neruşinării vesele, ale ignoranţei arogante, ale improvizaţiei. Succesul se obţine pe altă claviatură decât pe aceea a studiului, a seriozităţii, a inteligenţei prompte şi a bunei cuviinţe.

Trebuie doar să ai mult tupeu, o tandră iubire de sine, câteva relaţii şi o proastă cunoaştere a limbii române. Cultura, fie ea şi de nivel strict gimnazial, nu se vinde. Mi se va spune că specimene din această zoologie există în toată lumea. Da, numai că ele nu ajung niciodată să ocupe scena, să domine piaţa publică, să se caţere la vârf în marile topuri „naţionale”: nu moderează, săptămânal, emisiuni de mare audienţă, nu devin „vip”-uri, nu fac cariere spectaculoase în văzul lumii.

Reclame