Istoria ideilor şi lecţia biografiilor (Vlad Dărăban)

18 Februarie 2010

Istoria ideilor ca de altfel şi conştiinţa acută a propriei deveniri istorice sunt creaţii al modernităţii. Disciplină ştiinţifică dar şi simptom al unei alienări, cartografierea intelectuală a parcursului nostru ne oferă datele trecutului şi justificările alegerilor făcute. Disciplină istoriografică – întrucât întruneşte toate datele unei ştiinţe pozitive, ce interpretează după o anumită metodologie datele faptice şi intelectuale ale istoriei. Simptom maladiv – pentru că în cea mai mare parte recursul la arhitectura memoriei este pentru noi semnalul unei înstrăinări. Cu alte cuvinte modernul emancipat îşi măsoară trecutul în lumina unui triumf, iar tradiţionalistul „nemulţumit de modernitatea” pe care o locuieşte,  în umbra pierderilor resimţite. Mai există însă un model de critică istorică intelectuală ce se înscrie ca o bisectoare între cele două atitudini, şi anume trecerea modernităţii prin filtrul tradiţional al discernământului. Prin decantarea animozităţilor grăbite şi temperarea avangardei perpetue, modernitatea are mereu nevoie de un corectiv.

Acest model de istorie critică a ideilor îl găsim foarte bine reprezentat în ultima carte a lui Mihail Neamţu, Povara libertăţii. Antiteze, paradigme şi biografii moderne (Polirom, 2009). Primul capitol îl găzduieşte pe unul dintre primii martori ai naşterii acestei epoci, şi anume pe Baruch Spinoza (1632-1677). La intersecţia veacurilor, filozoful evreu a fost un personaj definitoriu pentru ceea ce va însemna începând de acum democraţia seculară. În cunoscutul său Tratat teologico-politic (1670), el întreprinde o întemeiere autonomă a politicului, însă nu fără regândirea economiei religioase. Că Spinoza face teologie biblică nu e întâmplător – chiar inevitabil pentru secolul în care scrie –, dar că Biblia este trecută prin colimatorul unei profunde demitologizări este simptomatic pentru ce va urma. Însă raţiunile din spatele demitologizării naraţiunilor biblice nu trădează neapărat rigorile istorico-criticismului.  La doar câteva decenii de la tratatul de la Westfalia, filozoful olandez are în vedere o nouă metodologie, care să neutralizeze elementele „conflictuale” nutrite de textul sacru, şi o nouă  hermeneutică a religiei, care să netezească drumul către pacea universală între confesiuni. Misterul se transformă într-un adevăr propoziţional, regii şi profeţii sunt reciclaţi în intelectuali publici, misterul este evacuat în iraţional sau spaţiu privat, iar arhitectura verticală a ierarhiei reprodusă în plan orizontal prin distribuirea puterilor în stat. Fără să aibă parte de imaginea terifiantă din Leviathanul lui Hobbes, statul imaginat de Spinoza pregăteşte astfel „degajarea acelui spaţiu simbolic unde libertatea intelectuală, diversitatea cultural-religioasă, creativitatea ştiinţifică, securitatea fizică şi prosperitatea materială devin fezabil posibile” (p. 58). Citește în continuare »


SONDAJ DESPRE RELAŢIA BISERICĂ-STAT: (I) SALARIZAREA CLERULUI ÎNALT

16 Octombrie 2008

Relaţia de obedienţă a Bisericii Ortodoxe faţă de un Stat secular este un subiect de îngrijorare pentru mulţi credincioşi, catehumeni şi necredincioşi – deopotrivă. Unul din mecanismele cheie care definesc această relaţie (de independenţă sau obedienţă) este procedeul de finanţare a lucrării liturgice, pastorale şi misionare Bisericii (începând cu membrii sinodului). O Biserică puternică este, în primul rând, o Biserică imună la şantaj politic şi economic. Viitorul activităţii Bisericii (care include preoţii de mir, funcţionarii din administraţiile eparhiale, salariaţii seminariilor şi facultăţilor de teologie, profesorii de religie din şcolile gimnaziale sau din licee) va fi afectat de recalibrarea acestei relaţii (ceea ce presupune, între altele, renaşterea unui laicat prosper, redescoperirea virtuţilor antreprenoriale, o teologie socială care să discute raportul faţă de socialism şi capitalism). Cititorii acestui blog sunt invitaţi să-şi exprime opinia în privinţa direcţiei pe care trebuie s-o asume liderii Bisericii pentru redefinirea relaţiei cu structurile unui Stat – foarte adesea – corupt şi inuman. Sondajul de faţă face parte dintr-o serie de „consultări” a publicului cititor pe teme definitorii din agenda vieţii publice.

Vă mulţumim!

MN

PS: Pe acest subiect puteţi citi şi comentarile analistului economic Bogdan ENACHE.


SALA TIMPUL (un eseu de Mirel BĂNICĂ)

14 Octombrie 2008

Timpul sărbătorilor 

Pe masa ce domină centrul sălii Timpul sînt expuse mai multe perne mici, brodate de mînă. August, cu Sfînta Marie Mare, o pernă brodată cu legume, fructe, soare mult. Noiembrie, cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Filipii de iarnă. Kitsch-ul unor obiecte mărunte, neînsemnate (brăduţi de plastic şi cabane de lemn minuscule gen „Suvenir de la Sovata“, lebădă de plastic) este pus la treabă şi integrat în curgerea frumoasă a timpului sărbătorilor. De altfel, aceasta este una dintre marile întrebări deschise cu care este provocat vizitatorul acestei săli pas comme les autres din Muzeul Ţăranului Român: kitsch-ul este o invenţie a modernilor, a citadinilor însetaţi de confort mic burghez?


RĂSPUNS „PRAVOSLAVNIC”: MANEAUA ÎN FAŢA ALTARULUI

17 August 2008

MANELE NEOPROTESTANTE (No comment)

17 August 2008

Refren:

Osaaana, amin osana,

O aleluia, maranata!


BARUCH SPINOZA: RĂDĂCINILE TEOLOGIEI POLITICE (I)

17 Iulie 2008

Un text publicat în Idei în dialog, iulie 2008.


EXPRESIA LIBERTĂŢII ŞI POVARA LUCIDITĂŢII

30 Ianuarie 2008

Context geopolitic

A greşit Biserica Ortodoxă „dezaprobând” apariţia Versetelor Satanice ale lui Salmon Rushdie? Dacă nu, atunci a fost momentul bine ales? Dar limbajul în care s-a exprimat acest efort de vigilenţă critică? Anumiţi comentatori s-au grăbit să observe că, deşi ierarhia s-a instalat într-o adâncă tăcere faţă de chestiunea colaborării cu fosta Securitate, Patriarhia are timp pentru lectura noilor traduceri de carte străină. Alţii s-au gândit să apropie numele PF Daniel de Ayatolahul Khomeini şi Biserica de instituţia cenzurii de tip Hezbolah („partidul lui Dumnezeu”). O banală declaraţie de presă a fost asemuită cu fatwa aclamată de zeci de mii de clerici şi agitatori islamici din 1988 încoace – cu liderul Al-Quaida Ayman al-Zawahiri aflat printre cei mai vehemenţi contestatari. Citește în continuare »