Mihail Neamţu, Elegii conservatoare, Editura Eikon, 2009: în curând în librăriile din ţară!

7 aprilie 2009

elegiiconservatoarecoperta1

Cuprins, Prefaţă & Index.

elegiiconservatoare-coperta-iv


‘Too Christian’ for Academia? (National Review)

19 februarie 2009

Wiley-Blackwell, a major academic press, was set to release its four-volume Encyclopedia of Christian Civilization this month. According to the encyclopedia’s editor, George Thomas Kurian, the set had been copy-edited, fact-checked, proofread, publisher-approved, printed, bound, and formally launched (to high praise) at the recent American Academy of Religion/Society of Biblical Literature conference. But protests from a small group of scholars associated with the project have led the press to postpone publication, recall all copies already distributed, and destroy the existing print run. The scholars’ complaint? The Encyclopedia of Christian Civilization, they have reportedly argued, is “too Christian.” “They also object to historical references to the persecution and massacres of Christians by Muslims,” Kurian says, “but at the same time want references favorable to Islam.”


O APARIŢIE EDITORIALĂ DE EXCEPŢIE: IOAN ICĂ JR, MAICA DOMNULUI ÎN TEOLOGIA SECOLULUI XX ŞI ÎN SPIRITUALITATEA ISIHASTĂ

2 octombrie 2008

Maica Domnului in teologia secolului XX si in spiritualitatea isihasta a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, studii si texte. Autor: diac. Ioan I. Ica jr. ISBN: 978-973-7859-46-4, anul aparitiei: 2008,  pag.: 640, format: 13×20 cm.

In veacul XIV, secolul isihasmului, trei figuri de prim rang ale teologiei bizantine – Grigorie Palama, Nicolae Cabasila şi Teofan al Niceei – au consacrat pagini decisive meditatiei asupra tainei Maicii Domnului. Rezultatul este configurarea a trei reflectii de o forta duhovniceasca si amplitudine teologica unice:

– o mariologie isihasta (Grigorie Palama)

– o mariologie umanista (Nicolae Cabasila)

– o mariologie holistic-cosmica (Teofan al Niceei).

Substanta volumului de fata o constitue restituirea textului, contextului si a istoriei receptarii unora din cele mai profunde si fascinante monumente ale teologiei ortodoxe bizantine, pe nedrept uitate sau rastalmacite.

O lectura esentiala pentru toti cei pasionati de profunzimile mistice ale Ortodoxiei. Citește restul acestei intrări »


DAVID BENTLEY HART, Despre frumuseţe

9 septembrie 2008

Un termen care se sustrage şi mai mult oricărei definiţii este evident unul central pentru acest text: „frumuseţea”. Cum se întâmplă, frumuseţea a căzut în dizgraţia discursului filozofic modern, aproape dispărând ca termen din estetica filozofică. În parte, aceasta se datorează fatuităţii secolului XVIII, cu distincţia lui Longinus între frumos şi sublim. Unul dintre efectele nefaste ale acestei distincţii a fost reducerea scopului frumosului la cel al „drăguţului”, simplu decorativ sau inofensivul „plăcut”; în atmosfera gândirii postmoderne, ale cărei inclinaţii sunt congeniale sublimului, dar în mod general corozive faţă de frumos, statutul frumuseţii a fost diminuat la o simplă negaţie, o convulsie a calmului iluzoriu în sânul sublimităţii fiinţei, „viteza sa infinită.” Pe lângă asta, în frumuseţe este o incontestabilă ofensă etică: nu doar în istorie ca preocupare a privilegiaţilor, ca interesul special al unei elite emancipate, dar şi în gratuitatea cu care se oferă pe sine. Citește restul acestei intrări »


David Bentley Hart, FRUMUSEŢEA INFINITULUI: ESTETICA ADEVĂRULUI CREŞTIN (2005)

31 iulie 2008

Întrebarea mai degrabă prozaică din spatele acestui lung eseu despre estetica teologică sună oarecum prozaic: întrucât forţa retorică a Evangheliei creştine apelează în mod inevitabil şi depinde de argumentul frumuseţii, cum poate fi aceasta apărată teologic? Pentru început, a admite această întrebare ar părea în cel mai fericit caz doar marginal, dacă nu chiar preţios. Dar, la a doua privire, întreaga tradiţie creştină este pusă în lumină de către această întrebare, care implicit acompaniază auto-proclamarea tradiţiei dintotdeauna. Creştinismul s-a prezentat de la începutul său ca o evanghelie a păcii, o cale de împăcare cu Dumnezeu şi cu întreaga creaţie. Citește restul acestei intrări »


CANONUL ŞI VESTITORUL ORTODOXIEI (articol)

17 iulie 2008

Text publicat în Idei în dialog, iunie, 2008.


CANONUL ŞI VESTITORUL ORTODOXIEI

7 mai 2008

Cunoscut publicului de specialitate prin impresionanta activitate editorială din ultimele două decenii – alcătuită din numeroase studii şi traduceri din cărţi teologice, filozofice şi istorice acoperind aria vastă a culturii creştine antice şi moderne – diaconul Ioan I. Ică Jr. (n. 1960), profesor de spiritualitate creştină al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, oferă la începutul anului 2008 un prim tom din ceea ce va reprezenta fără îndoială opera magna a unuia dintre cei mai reputaţi teologi est-europeni contemporani: Canonul Ortodoxiei. Canonul apostolic al primelor secole. Tipărit într-o condiţii grafice superbe prin eforturile conjugate ale editurii Deisis şi ale Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti, volumul expune şi dezbate în peste o mie de pagini datele fundamentale legate de naşterea creştinismului universal. Într-un proces de auto-definire şi distanţare dialectică faţă de celelalte mari tradiţii religioase din oikumene, teologii primelor patru veacuri au dat naştere unei susţinute reflecţii exegetice, doctrinare, etice şi liturgice. Citește restul acestei intrări »


SEMINAR KIERKEGAARD, Casa Lovinescu, Bucureşti

30 ianuarie 2008

SEMINAR KIERKEGAARD

Coordonator LEO STAN

(Doctor in Studii regioase al Universitatii McMaster, Canada)

14-16 februarie 2008, Casa Lovinescu

ORGANIZATOR: Societatea Romana de Fenomenologie & Centrul de Studii Fenomenologice (Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucuresti) cu sprijinul Casei Lovinescu

CONDITII DE PARTICIPARE: interes pentru filozofia lui Kierkegaard, disponibilitatea de a parcurge in prealabil bibliografia indicata mai jos si de a participa activ la dezbateri. (Bibliografia va fi oferita gratuit tuturor celor inscrisi la seminar si poate fi ridicata de la Casa Lovinescu, Blvd. Mihail Kogalniceanu, nr. 49, ap. 45).

Taxa de participare: 50 RON

Numar maxim de participanti: 20

Cei dornici sa participe se pot inscrie la adresa de email: seminar@phenomenology.ro trimitand un CV si o scrisoare de motivatie de ½ pagina. Data limita pentru inscriere: 1 februarie 2008.

Citește restul acestei intrări »


PACEA CRĂCIUNULUI, o meditaţie de Mihail NEAMŢU

22 decembrie 2007

Sărbătoarea Naşterii Domnului s-a ivit dintr-o istorie de lungi aşteptări, încununate cu popasul veşniciei în acest veac. Miracolul celebrat de întreaga creştinătate nu se deapănă decât în cuvintele credinţei. Un lucru poate fi spus lumii întregi despre Crăciun şi acesta se leagă de harul binefăcător al păcii. Citește restul acestei intrări »


PODOABA CASEI TALE

17 iunie 2007

Istoria e cea care a dat un trup Bisericii, tot aşa cum ea a dat un trup lui Israel. Acest trup e vizibil în mărturia secolelor şi în dinamica formelor Tradiţiei. Procesul Întrupării se va încheia astfel cu sfîrşitul istoriei. Însă vocaţia formei – istorială prin definiţie – e aceea a kairosului: eternitatea formei se manifestă nu în „eternizarea” ei în planul orizontal al duratei, ci în transparenţa ei verticală. În planul duratei, „plinul” formei, ca expresie punctuală a tradiţiei, are ca menire de a deschide un „vid”, un loc liber, care e chiar locul unde ea a înflorit, lăsat acum liber tocmai pentru a crea condiţiile unei transmiteri ce îi rămîne transcendentă. Citește restul acestei intrări »


CURS DE VARĂ „FENOMENOLOGIE ŞI TEOLOGIE,“ Academia Sâmbăta, 27 August-5 Septembrie

15 iunie 2007

 

NEW PERSPECTIVES ON PHENOMENOLOGY AND THEOLOGY

27th August – 5 September 2007

Sibiu/Sambata, Romania

PROFESSORS

David Bentley Hart (Providence College, USA)
Jad Hatem (Université Saint-Joseph, Lebanon)
Jean-Yves Lacoste (University of Cambridge, UK)
John Milbank (University of Nottingham, UK)

 


ALEXANDRIA: PUNTEA LUMILOR

23 martie 2007

Vocaţia cunoaşterii

Dacă a existat un singur loc care a întrupat, vreme de secole, geniul sintetic al Mediteranei, acesta a fost metropola întemeiată de Alexandru cel Mare în anul 332 î.Hr., pe mâneca stângă a Deltei Nilului. Alexandria exprimă – ca arhetip cultural şi politic – îmbătata căutare a universalităţii, în plină gâlceavă a particularismelor. Dintr-un sit al barbariei, Alexandru Macedon a făcut matricea gestantă a civilizaţiei elenistice. Reşedinţă a ultimei mari dinastii egiptene, Alexandria a devenit rapid gazda favorită a copiştilor şi grămăticilor din regiune. Acolo, timp de secole, în arşiţa subtropicală a Africii de nord şi briza soporifică a mării, plimbările de seară ale filosofilor au sfidat forfota şi superstiţiile locului. Negoţul nu putea rămâne ocupaţia exclusivă a marinarilor. Biblioteca din Museion s-a născut din păcatele şi virtuţile pieţei de manuscrise, semnate de autori deveniţi astăzi clasici sau anonimi. Întemeiată de Ptolemeu I Soter, imensa bibliotecă – cuprinzând după unele estimări peste cincizeci de mii de volume – a rezistat până în anul 47 î.e.n, când flăcările unui incendiu portuar n-au mai lăsat, în afara pulberii, decât urme carbonizate papirus. Citește restul acestei intrări »


OVIDIU HURDUZEU despre TINEREŢEA CA EVENIMENT

21 martie 2007

Atât de răspândită este alienarea tinerilor în societatea de astăzi încât aproape n-o mai băgăm în seamă. Obsedaţi de creşterea PIB-ului, integrarea în UE sau scandalurile mediatizate ale clasei politice, trecem prea uşor cu vederea deriva existenţială a unui tineret abandonat la răscrucea unor drumuri care nu duc nicăieri. Ne surprinde faptul că tineri de douăzeci de ani îşi revendică „dreptul la diferenţă” prin abordarea unui comunism virtual de blog adolescentin. Suntem oripilaţi de depravarea, superficialitatea, lipsa de respect şi ataşament a tineretului faţă de societatea românească tradiţională. Ca şi când am trăi încă în spatele Cortinei de fier, singura dorinţă „eshatologică” a tânărului român este „plecarea din ţară” – obsesie naţională tradusă în termenii unui ideal personal absolut. Dacă simptomele alienării sunt cunoscute, cauzele ei rămân un subiect controversat. Citește restul acestei intrări »


IRVING KRISTOL: UN AMERICAN CONSERVATOR

10 februarie 2007

Irving Kristol s-a născut în anul 1920 într-o familie evreiască din New York. Studii de istorie la City College of New York. Luptă, în al doilea război mondial, în Europa, ca infanterist în Divizia a 12-a blindate. Din 1947 pînă în 1952, „managing editor” al publicaţiei „Commentary“; 1953-1958: cofondator şi editor, împreună cu poetul şi criticul britanic Stephen Spender, al revistei „Encounter” (Londra), una dintre revistele importante ale „războiului rece”, finanţată de CIA; 1959-1960: editor al revistei „The Reporter”; 1961-1969: vicepreşedinte executiv al editurii Basic Books, New York; 1965: întemeiază revista „The Public Interest” (care, alături de „The National Interest” – fondată în 1985 –, apare şi acum); 1969-1985: profesor la NYU Graduate School of Business Administration; din 1970: membru al Council of Foreign Relations; din 1972: membru al American Academy of Arts and Sciences. În prezent trăieşte la Washington. Citește restul acestei intrări »


DIVINO-UMANITATEA ŞI LECŢIA ISTORIEI SACRE

10 februarie 2007

Divino-umanitatea sau, altfel spus, „teandria“ reprezintă baza dogmatică a vieţii creştine. În acest adevăr transpare cel mai mare eveniment al poveştii omului: povestea tuturor ratărilor, a eşecurilor, în tentativa lor de a atinge un Ideal, un Bine, un Adevăr – toate cu majusculă, toate îndepărtate şi toate de neatins. Fiinţă bovarică, omul s-a simţit mereu “prost în propria piele”, la strâmtoare în propria condiţie, nemulţumit de sine şi, dacă prea mulţumit, repede trântit la pământ de iluzii infidele în faţa marilor încercări. Citește restul acestei intrări »


RELIGIA TIMPULUI NOSTRU: ANCHETA REVISTEI „CULTURA”

10 februarie 2007

Una din marile vorbe banale ale secolului trecut a fost aceea că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” (Malraux). Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au aşezat începutul acestui secol sub semnul religiosului. Pe de altă parte, asistăm, însă, la un evident declin al Creştinismului occidental. Ce înseamnă, oare, pentru lumea secolului XXI, fenomenul religios? Ce consistenţă are conceptul de religie la începutul mileniului III?

Adjectivul „religios” poate părea la fel de vag precum substantivul „viaţă.” Vorbim despre religii tradiţionale, dar şi despre „noile mişcări religioase” (New Religious Movements), fără să operăm cu nişte criterii epistemologice unitare. Aproximăm printr-un gest reflex adevărurile de credinţă ale creştinismului, crezînd că atenţia cognitivă şi susţinerea juridică trebuie acordată mai cu seamă „religiilor minoritare.” De fapt, publicul educat recunoaşte tot mai greu reperele fundamentale – de ordin istoric, teologic, cultural – ale acestei religii care a marcat civilizaţia occidentală – din Dobrogea până în Texas, din Sicilia până în Alaska. Citește restul acestei intrări »


TRADIŢIA ŞI CĂRTURARII SĂI

26 ianuarie 2007

Fie că vrem sau nu, situaţia actuală a celui care studiază religia, chiar şi propria religie, este marcată de felul în care s-a născut disciplina pe care a învăţat să o practice. Într-o formă sau alta, mai sofisticat sau mai rudimentar, pozitivismul supravieţuieşte, în pofida criticilor venite dinspre hermeneutică, mai cu seamă atunci când trebuie definită relaţia dintre cărturar şi obiectul cercetării sale. Dintr-o astfel de perspectivă, actul de credinţă ar stânjeni sau ar diminua serios capacitatea cărturarului de a deveni instanţa care judecă imparţial ceea ce studiază. Credinţa ar putea fi cel mult tolerată şi rezervată unei expresii private, cât mai timide. Citește restul acestei intrări »


GENIUL UNUI CONSERVATOR: WILLIAM F. BUCKLEY

24 ianuarie 2007

William F. Buckley s-a născut în 24 noiembrie 1925 în New York, al şaselea dintre cei zece copii ai unui bogat petrolist catolic. Studiile şi le face în Franţa, Anglia şi în SUA, la Yale. După absolvire, în 1950, lucrează scurt timp pentru CIA, în cadrul unor operaţiuni anticomuniste. În 1951 publică God and Man at Yale, lucrare în care demască îndoctrinarea ateisto-comunistă şi spălarea de creier la care sunt supuşi studenţii din universităţile americane. Cartea are un enorm succes şi devine un vîrf de lance al mişcării conservatoare. În 1955 întemeiază National Review, cea mai importantă revistă conservatoare din SUA. În 1966 iniţiază talk-show-ul „Firing Line”, pentru care primeşte un premiu Emmy (1969) şi care devine cea mai longevivă emisiune de acest fel din istoria televiziunii americane, întrerupîndu-se abia în 1999. Editorialele sale apar în peste 300 de ziare. Articole publicate în The New Yorker, The New York Times, Foreign Affairs, Life, Harper’s Bazaar etc. Premii: „Best Columnist of the Year” (1967), „American Book Award for Best Mistery” (1980 – pentru Stained Glass, unul din cele numeroasele sale romane de spionaj), „Presidential Medal of Freedom”(1991). Cărţi (selectiv): God and Man at Yale (1951), McCarthy and His Enemies (1954), Up from Liberalism (1959), Rumbles Left and Right (1963), Miles Gone By: A Literary Autobiography (2004), The Best of William F. Buckley Jr. (1970) – carte din care am tradus aceste „bon-mots”. Citește restul acestei intrări »


GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (II)

16 ianuarie 2007

Problema lui Vattimo e confuzia între Biserica înţeleasă ca adunare mistică în jurul Euharistiei, care e semnul vizibil al Întrupării, şi Biserica înţeleasă ca instituţie social-adiministrativă, care are şi o dimensiune strict terestră. Prima e păstrătoarea unor simboluri, dogme şi gesturi care garantează autenticitatea trăirii fiecărui creştin în parte, pentru că ea însăşi, ca şi textele pe care se bazează (Scripturile), e descendenta directă a comunităţii primilor apostoli. Or, chiar aceasta e tradiţia pe care autorul o denunţă ca reprezentând o rămăşiţă a religiozităţii naturale, la care ar trebui renunţat în favoarea unei pretinse hermeneutici bazate pe caritate. Citește restul acestei intrări »


GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (I)

16 ianuarie 2007

A crede că mai credem. E cu putinţă să fim creştini în afara Bisericii? (Pontica, Constanţa, 2005)

Volumul completează seria traducerilor din Gianni Vattimo, făcute în ultimii ani de Ştefania Mincu la aceeaşi editură. Campionul „gândirii slabe” (eticheta aplicată ontologiei post-moderne n-a făcut încă destulă carieră, pe cât merita) şi teoreticianul asiduu al dezvrăjirii lumii a abordat de data aceasta problema credinţei, într-un text situat din start la graniţa dintre scriitura „personală” (persoana I e folosită cu ceva protocoale preliminare) şi cea neutră, tipică filosofiei de totdeauna. Sau, ca să-l parafrazăm chiar pe autor, textul său nu va fi în primul rând narativ, şi nici nu se va referi în mod net la un eu narator-credincios, deşi, fie vorba între noi, tonul „personal” pentru care se face atâta caz e folosit şi în alte texte vattimiene (Etica interpretării, de pildă), fără avertismentele de aici. Probabil că tema impunea un astfel de hibrid şi o astfel de asumare explicită a poziţiilor exprimate, cunoscându-se antipatia autorului pentru „marile poveşti” ale metafizicii occidentale clasice, între care se numără şi ontologia creştină tradiţională. Citește restul acestei intrări »


BISERICA, MODERNITATEA ŞI BINELE COMUN

10 ianuarie 2007

„L’optimisme est une fausse espérance à l’usage des lâches et des imbéciles.L’espérance, est une vertu, virtus, une détermination héroïque de l’âme.La plus haute forme de l’espérance, c’est le désespoir surmonté.”
Georges BERNANOS

Timpuri noi

Pentru toţi cei care îşi socot biografia personală şi destinul comunitar învestite cu sens, anul 2007 a început probabil cu această evidentă reflecţie retrospectivă: România trăieşte ultima consecinţă a căderii cortinei de fier. Comunismul a fost condamnat oficial de preşedintele naţiunii iar apartenenţa la clubul statelor europene impune obligaţia unui proiect istoric. Cum anume ne vom trăi libertatea nu poate să nu fie întrebarea zilei. Ce anume s-ar putea salva din umanitatea noastră peste un secol? Cum se configurează reacţia etosului creştin în faţa interjecţiilor incubate de demonul nepăsării? Ce tranşee prepară războiul cultural al lumilor de mâine? De ce suntem măcinaţi de paradoxul dezbinării în timp ce intrăm într-o nedesluşită, încă, Uniune europeană? Care sunt politicile publice care ar putea asuma valorile şi ereditatea unor tradiţii religioase reprezentative pentru spaţiul românesc? Citește restul acestei intrări »


RESURECŢIA IMAGINII: DE LA TELEVIZIUNE LA ICOANĂ

7 ianuarie 2007

În ultimii ani, editura Deisis din Sibiu a prezentat publicului românesc mai multe importante traduceri din aria fenomenologiei franceze orientate teologic. Autori precum Jean-Luc Marion, Michel Henry, Jean-Yves Lacoste au fost introduşi în cultura română graţie eforturilor editoriale consecvente şi singulare ale acestui proiect editorial. În cele ce urmează, voi discuta volumul lui Jean-Luc Marion, Crucea vizibilului (2000), prima cartea a acestui autor tradusă în limba română, urmată fiind de În plus. Studii asupra fenomenelor saturate (2003), Fiind Dat. O fenomenologie a donaţiei (2003) şi Fenomenul erosului (2004), publicate la aceeaşi editură sibiană. Citește restul acestei intrări »


LECŢIA BIZANŢULUI POLITIC

5 ianuarie 2007

Istoria capitulării Bisericii răsăritene în faţa statului bizantin are o valoare semnificativă şi instructivă pentru problema ortodoxă a configurării unei etici sociale în dispersia ei actuală ca rezultatul real al acestei capitulări. Impulsul original pentru reconcilierea bisericii cu imperiul a fost într‑adevăr hristologic şi înrădăcinat în aceeaşi eshatologie care a adus Biserica timpurie în conflict cu imperiul. Faptul este deosebit de important şi demn de amintit ortodocşilor. El ar trebui să servească lărgirii viziunii unei Ortodoxii actuale şi să o pregătească pentru posibilitatea istorică ca o etică socială ortodoxă coerentă cu experienţa eshatologică originară a Ortodoxiei cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu şi viziunea asupra lumii să poată fi în chip necesar diferită în formă şi conţinut de eticile sociale ale trecutului ei atât pre‑constantinian, cât şi bizantin.  Citește restul acestei intrări »


FLUX

29 decembrie 2006

„Mediile, prin care circulă informaţia electrică, fiind total eterice, creează iluzia că lumea este o substanţă spirituală, un facsimile credibil al trupului mistic (al lui Hristos). Este vorba de o evidentă manifestare a Antihristului. In fond, Prinţul acestei lumii este un mare inginer electronist.“ (Marshall McLuhan, Scrisoare către Jacques Maritain)  „Adevăratul Dumnezeu al timpurilor noastre este Sfânta Treime Stat-Muncă-Tehnică… Pe el trebuie să-l ucidem!- şi nu pe bătrânul, cam ros de carii, al Genezei.“ (Jacques Ellul, La Métamorphose du bourgeois Dumnezeul iudeo-creştin a creat lumea ex nihilo. În calitatea sa de creaţie divină lumea este reală, nu poate fi o imagine, un simulacru, un vis sau născocire. Dovada supremă a realitătii creaţiei este oferită de încarnarea cristică. Iisus Hristos nu împrumută un trup omenesc, precum zeii Olimpului; Iisus este trupul său omenesc în carne si oase, ceea ce conferă creaţiei o deplină demnitate ontologică. Susţinută cristic, lumea nu se degradează într-un concret slab, într-o substanţă de calitate inferioară; nici nu este o realitate contrafăcută, un joc de aparenţe. Creştinismul nu se îndoieşte de realitatea, bunătatea şi concreteţea lumii materiale. O atitudine fundamental diferită de viziunea religiilor orientale si a tradiţiei gnostic-platonice în care creaţia este un real degradat. Citește restul acestei intrări »


POST-MODERNISM

22 decembrie 2006

 Am intrat de puţin timp în secolul XXI. Ce-ar mai fi de spus acum? Ne mai şochează ceva? Mai putem distinge în jurul nostru forme rigide şi clar delimitate? Mai poate schimba vreun text sau oricare altă „urmă” umană modul nostru de-a vedea lumea? Dar mai există o perspectivă unitară şi universală în care să încadrăm ceea ce noi numim „lume”? Cine şi ce este subiectul care reflectează şi în care „lumea” se reflectă? Sunt câteva din întrebările ce premerg orice încercare de a defini fenomenul hibrid al post-modernismului. Cred, însă, că ele pot fi reduse, fără a forţa prea mult, la problema relaţiei cu tradiţia, pusă acum mai acut ca oricând. Prefixul post are, în acest caz, două sensuri, valabile şi pentru alte cuvinte-umbrelă care se folosesc de acelaşi prefix (post-gândire, post-istorie). El indică, mai întâi, ideea sfârşitului, al unui proces pe deplin consumat: modernitatea s-a epuizat, din ea n-au rămas decât câteva forme goale, o nouă etapă e necesară. „Monumentele” trecutului pot fi cel mult parodiate, ironizate, dar ele rămân referinţe pe deplin muzeificate. Ruptura poate fi localizată, spun teoreticienii, cândva, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi mai precis, în denunţarea nietzscheeană a pretenţiilor autoritare ale metafizicii platonico-creştine, precum şi în opacizarea subiectului cunoscător faţă de sine, descrisă cu mijloace diferite de psihanaliză.

Totul e decor, estetizare, joc, alternanţă între spus şi nespus, între conştient şi inconştient, între nou şi deja-consacrat; nimic nu e absolut şi demn de luat drept fundament, pentru că totul e permis (şi pe deplin imanent, am putea adăuga). Apoi, e vorba de continuitate, dar nu una ludică, ci una care să reconsidere relativizarea şi aparenta disoluţie a structurilor „tari”, pe care modernitatea le-a abolit în favoarea unei cunoaşteri pretinse raţionale şi a unui adevăr pretins clar şi conform propoziţiilor ştiinţei. În contextul în care totul s-a spus, cu rezultatul unei pluralităţi de adevăruri, această reconsiderare favorizează respectul faţă de orice eveniment în care fiinţa a trecut în limbaj, adică pune pe picior de egalitate filosofia riguroasă cu mitul şi poezia, literatura cu istoria şi biografia, arta kitsch, „temele” mari ale existenţei umane cu derizoriul şi ridicolul.  Se produce dacă nu nivelarea, atunci o relativă omogenizare tuturor „poveştilor” umane într-o ramă narativă mai complexă şi mai permisivă. Denunţată şi ironizată, transcendenţa revine spectaculos nu numai fiindcă ea e o referinţă obligatorie transmisă (răsturnată, mai precis) de tradiţia modernă, ci şi pentru că, ieşind de sub tutela acaparatoare a teologiei dogmatice şi a metafizicii clasice, se poate revela în varii chipuri simbolice, destinate variilor capacităţi ale percepţiei umane. Nu întâmplător hermeneutica a devenit ştiinţa universală a veacului tocmai încheiat. Totul trebuie interpretat, pentru că totul spune ceva.

În această dialectică ruptură/continuitate, care defineşte în mod esenţial post-modernismul, un lucru rămâne constant. Cuprinşi de avânturi polemice şi avangardiste ori, dimpotrivă, de pietate şi deschidere, putem înţelege ceva din noi înşine şi din finitudinea noastră doar raportându-ne, oricum am face-o şi orice nume ar primi raportarea noastră, la trecutul depozitat într-o tradiţie. Prin toate „urmele” şi „poveştile” posibile ale celor care ne-au precedat, pentru că doar acestea ne mai pot spune câte ceva nouă, post-modernilor deziluzionaţi.

Adrian G. ROMILA