Reflecţii despre ritmurile şi funcţia tradiţiei athonite (Andrei Scrima, fragment, 1964)

14 Decembrie 2009

1) Funcţia primă şi constantă a Muntelui Athos ni s-a părut a fi cea a unei sinteze şi a unei iradieri. Situată în mod normal, mai întâi în ordinea vieţii spirituale strict definite, ea va îmbrăţişa apoi, în virtutea supleţei monahismului răsăritean, unitar în formele sale variabile, viaţa Bisericii în toată amploarea sa. După înmulţirea autocefaliilor în sânul creştinătăţii răsăritene mai ales, călugării de la Athos au exercitat în Biserică o funcţie de unitate şi universalitate.

2) Pe lângă aportul său la puncte determinate ale doctrinei teologice, în mare parte datorită tradiţiei athonite, Biserica Răsăritului a menţinut viu sensul unei teologii a realităţilor prevalând asupra speculaţiei vizând condiţionarea teologiei. O dată în plus, s-ar putea lua drept reper ideal delimitarea secolului XIII: dacă, începând din această epocă, teologia occidentală se dedă unei reflecţii asupra instrumentelor de cercetare şi de expresie formală condiţionând asimilarea sa, preocupare care tinde să devină uneori obiectul său principal, tradiţia athonită se pregăteşte să aprofundeze şi să prelungească moştenirea primului mileniu. Pentru ea, teologia va fi întotdeauna înţelegerea duhovnicească a tainei lui Dumnezeu, şi mişcările de înnoire teologică, atinse de Filocalie, ale secolelor XIX şi XX în Rusia şi în România, nu se vor îndepărta de acest spirit, chiar şi atunci când se vor deschide spre problemele vremii lor.

3) Am atins, dacă se poate spune astfel, limitele spiritualităţii athonite. Limite exterioare (istorice, culturale, terminologice) tocmai cele de care depinde actualmente posibilitatea de a o înţelege, gusta, asimila, recunoscându-i un loc în interiorul tradiţiei universale a Bisericii. În acest sens, ea ne lasă să invităm la o colaborare lărgită, la o osmoză spirituală şi teologică. N-ar putea fi decât munca în comun, bucuria comună, efortul comun împărtăşit al Răsăritului şi Occidentului pentru a ajunge aici în zilele noastre.

În tăcerea sa, totuşi, spiritualitatea athonită, oriunde ar creşte astăzi, ar putea să ne deconcerteze o dată în plus pe noi care formulăm aici această mărturisire. Fidelitatea sa primă şi ultimă nu o constrânge oare la o obligaţie atât de înaltă, aceea de a rămâne o mărturie ascunsă, „ad perpetuam Dei memoriam“[1], donec veniat?

(trad.rom.: Maria Cornelia-Ica).


[1] Cassian, Coll. X, cap. X.

Anunțuri

Into Great Silence (trailer)

12 Decembrie 2009

UN DIALOG CU BOGDAN BUCUR, DESPRE PATRISTICĂ ŞI TEOLOGIE

5 Decembrie 2008

Bogdan BucurS-a născut in 1976 la Bucureşti, unde a urmat şcoala şi liceul german iar apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă. Între 2000 şi 2007, Bogdan Bucur a obţinut titlurile de master în Teologie şi doctor în Studii Religioase la la Marquette University, în Statele Unite. Din 2007 este assistant professor of theology la Duquesne University în Pittsburgh. Cercetările sale se află la intersecţia studiilor biblice şi patristice s-au concretizat într-o serie de articole publicate în reviste din Europa şi Statele Unite. Are în pregătire un volum despre creştinismul primar la prestigioasa editură academică Brill. În luna septembrie (a.c.) am înregistrat acest dialog pe continentul nord-american, vorbind despre vocaţia studiilor teologice în secolul XXI. (Mihail Neamţu)

Dragă Bogdan, eşti autorul unui număr impresionant de studii istorice şi teologice care discută marile teme de gândire ale Părinţilor Bisericii – de la Sf. Iustin Martirul şi Filozoful până la Dionisie Areopagitul. Cum s-a trezit pasiunea ta pentru patrologie? Care au fost primii paşi? Despre ce experienţă formatoare a tinereţii poţi să vorbeşti – întâlniri cu oameni, cărţi, biblioteci, locuri?

După Revoluţia din 1989 m-am numărat şi eu între cei, foarte mulţi, care citeau pe nerăsuflate tot ce le cădea in mână despre Yoga, Reiki, radiestezie, Qi-gong, buddhismul tibetan, şi aşa mai departe, şi care îşi căutau „maeştrii” printre diferiţii practicanţi—autentici sau impostori—din România. Aveam paisprezece ani şi eram ars de această căutare. Ca mulţi colegi de generaţie, nu făceam nici o distincţie între Milarepa, „marele yoghin tibetan”, şi părintele Cleopa, „maestru spiritual din Carpaţi”; sau între cursurile de Yoga ale lui Grig Bivolaru, spiritualitatea Filocaliei, şi tehnicile de “optimizare mentală” predate de Vasile Andru. Mergeam la mănăstiri cu ansele ca să măsurăm aura bisericilor şi să ne “încărcăm energetic” din prezenţa unuia sau altuia dintre călugări; sau îl rugam pe Bivolaru să explice schimbarea la faţă a lui Hristos în comparaţie cu moartea lui Paramahansa Yogananda; sau îi iscodeam pe călugari despre marea taină aflată la „seminariile” de magie dacică: anume că, la tunderea întru monahism, călugării află tot ce e de aflat despre reîncarnare, apoi sunt legaţi cu blestem să nu destăinuie secretul! Şi tot aşa. Sunt convins că aceia care au căutat sincer nu şi-au pierdut răsplata. Sunt sute de tineri în situaţia asta; mulţi ne-am întâlnit mai târziu pe băncile facultăţilor de teologie, unii s-au călugărit, alţii au devenit misionari şi mărturisitori ai Ortodoxiei în viaţa cetăţii. 

Citește restul acestei intrări »


THE ORTHODOX CHURCH OF AMERICA (OCA) ARE UN NOU MITROPOLIT PRIMAT

15 Noiembrie 2008

Prea-Fericirea Sa Jonah, fost stareţ al Mănăstirii Sf. Ioan Maximovici din California, SUA.

Această alegere a avut loc după depunerea, în condiţii extraordinare, a mitropolitului primat Herman – la capătul unei lungi şi dureroase crize pastorale şi administrative care a zguduit în perioada 1992-2008 The Orthodox Church of America. Existenţa OCA datează din anul 1794, când a început ca misiune ortodoxă a Patriarhiei de la Moscova. Un scandal financiar de proporţii, preluat sub investigaţie de FBI, a ridicat semne grave de întrebare cu privire la manipularea unor sume de peste 3 milioane de dolari (majoritatea constând în donaţii), depuse în conturi bancare netransparente laicatului ortodox, însă cu aprobarea unor membri ai înaltului cler OCA. Această stare de lucruri a lovit profund în imaginea Bisericii Ortodoxe şi în încrederea laicatului ortodox faţă de un clerul neasistat, altminteri, de Statul federal american. Realegerea unui nou mitropolit, încercat într-o viaţă monastică profundă şi reală, deschide un nou capitol într-o istorie – sperăm, mult mai luminoasă – a OCA. Din această dureroasă experienţă toate Bisericile Ortodoxe surori, inclusiv Patriarhia română, vor avea pesemne o lecţie importantă de învăţat. (MN)


O EVOCARE A PĂRINTELUI ANDREI SCRIMA

17 Octombrie 2008

Andrei Pleşu şi Horia-Roman Patapievici despre mirabilul ieromonah Andrei Scrima.


TOAMNA MITROPOLITULUI (un articol de Emilia Chişcop, Ziarul de Iaşi)

17 Octombrie 2008

Pelerinajul din acest an este si o victorie a Inalt Presfintitului Teofan. Iar un „merit” important pentru aceasta victorie are si patriarhul Daniel. Pelerinajul de Sfinta Parascheva s-a incheiat, oamenii au plecat acasa, racla e din nou la locul ei, iar Biserica a mai cistigat o victorie. Caci nu este doar o victorie a credintei, ci si a bisericii ca institutie. Milionul de credinciosi care se aduna an de an la cel mai mare pelerinaj ortodox din Romania este si o masura a puterii sale. Cine altcineva mai reuseste azi sa adune laolalta atita popor?


PRINŢESA ILEANA A ROMÂNIEI

25 Septembrie 2008

Un interviu despre prinţesa Ileana a României.