Andrei Pleşu, Brancardierul

13 iulie 2009

E momentul în care intră în scenă brancardierul: un băiat mărunţel şi binevoitor, obligat să rezolve lucrurile prin mijloace proprii. „Trebuie să vă pun în pat“, mă anunţă, tehnic, amicul. „Şi cum facem?“, întreb eu, oarecum încurcat. „Vă iau în braţe!“ „Matale nu ştii ce spui!“ – zic, surîzînd zburdalnic. „Am peste o sută de kile!“ „Nu-i nimic, sînt obişnuit!“, răspunde bonom preopinentul, aducînd un candid omagiu bunăstării dîmboviţene, cu efectele ei radicale asupra siluetei. Pînă să fac o listă de argumente descurajante, omul se pune pe treabă.

Scoate dintr-o geantă un brîu de piele, o chingă, o cingătoare din cele pe care şi le pun hamalii de mobile şi piane, ca să ridice greutatea mai uşor, fără risc de hernie. Se înhămează rapid, cu mişcări experte şi, pînă să perorez compătimitor, mă ia în braţe, ca pe un prunc hipertrofic, lovit de dambla. Mă pomenesc cu nasul în gîtlejul lui şi văd o mică apocalipsă organică: vene care se dilată, gata să pocnească, şi o parcelă de piele care se învineţeşte ameninţător. Brancardierul e, poate, salvarea mea, dar eu sînt, cu siguranţă, apoplexia lui.


Proiectul Iisus (un eseu de Voicu Bojan)

12 mai 2009

Un Iisus al contextelor: al religiosului, al mundanului, al derizoriului. Un ready made object exhibat în piaţa de vechituri. Un construct după chipul şi asemănarea noastră. Un bun comun tot mai golit de sens. La ce bun să-l mai cauţi?

 Parfumant Jesus

Totul a început în ziua în care un bărbat necunoscut, purtând o bască pe cap şi o jachetă maro de fâş cu mânecile cam scurte şi-a făcut o cruce în faţa sinagogii de pe strada Horea din Cluj. Chiar aşa – a ridicat privirea spre cele două turle de tablă gri, murdare şi incerte aidoma cerului sătul de iarna prea lungă. Ţintea cu ochii undeva în sus, căutând parcă spre şarpele de aramă înălţat de Moise în pustie. Şi-a dat jos basca încet, cu mâna stângă, scoţând la iveală un păr rar, lipit perfect de cap, apoi cu dreapta a tras o cruce ca la manualul de religie, mare şi solemnă. Şi a plecat. Cu basca-n mână.

Sau poate a început în ziua în care m-am trezit cu un email de la Jesus. Era vorba de cineva care, bănuiesc, doar semna Jesus şi care, de fapt, încerca să-mi vândă ceva . La superofertă, normal. Mesajul a sfârşit în junk mail, după o clipă de ezitare în care m-am gândit: dar dacă o fi adevăratul Iisus? A doua venire a lui Mesia, cea despre care vorbeşte Scriptura, de ce n-ar putea avea loc pe internet? Discret, printr-un mesaj pe email trimis aleşilor. Doar se spune că nimeni nu ştie nici ceasul acela, nici forma venirii. Am respins iute ideea, care s-a dus uşurel pe apa Sâmbetei odată cu o duşcă mare de cafea cu lapte şi puţină miere.

Ori o fi pornit totul chiar în dimineaţa când un martor al lui Iehova mi-a pus în mână, la pachet cu un zâmbet tâmp, revista Treziţi-vă!, având pe copertă un Iisus straniu atârnând nu de o cruce, ci legat strâns cu o frânghie, având braţele întinse în sus, prinse de un lemn vertical. Avea o figură de actor american şi dramatismul scenei părea curată butaforie de Hollywood – un Charlton Heston capturat de indieni, cu scalpul încă la purtător, privind vag încrezător în viitor. În fundal, nişte nori de furtună, deloc optimişti. Deşi eram cam inert, sub efectul copertei Treziţi-vă! m-am trezit brusc şi am grăbit pasul.

sperietori 

Adevărul e că nici nu mai ştiu bine ziua când am decis că trebuie să-l caut pe adevăratul Iisus, acest personaj străin şi totuşi familiar de care ne lovim mereu pe la răspântii de drum, pe care îl zărim cu coada ochiului ici colo: în vitrinele magazinelor de suveniruri, la ţară, prin biserici şi cimitire, agăţat de lănţişorul aurit al unei fete, ce doarme legănat în tren. Sau reactivat de gesturile unor pasageri din autobuz care îşi fac cruce, ca la comandă, tocmai când şoferul bagă în a treia, în dreptul catedralei. Mă întreb pe unde o fi azi de găsit acest Iisus rătăcit printre noi? Un ready-made object, cu o faţă construită după chipul şi înfăţişarea noastră, mai mereu răstignit, deşi la fiecare Paşti ni se aminteşte că femeile au găsit mormântul gol. Poate fi azi amestecat undeva prin mulţime, la bătaia anuală pe apa sfinţită de la gerul Bobotezei? Sau pe unde o fi când are loc o mega-evanghelizare pe un stadion şi un pastor american cu dinţi perfecţi tună ceva despre sfârşitul lumii? Sau când moaştele Sfintei X sunt plimbate de colo-colo cu limuzina printr-un cartier de blocuri? Sau la deschiderea de an şcolar când un sobor de preoţi bolboroseşte ceva de neînţeles în zumzet de elevi aşezaţi frumos în careu, dar care stau cu spatele, sporovăiesc de prin vacanţă şi îşi fac poze, doar ca să-şi prezinte unii altora ultimele modele de telefoane mobile? Citește restul acestei intrări »


Cehov: o epistolă despre conştiinţă, suflet şi formare (Scrisoarea 24)

31 martie 2009

Catre N. P. Cehov

                                     martie 1886, Moscova 


Micul meu Zabelin ! Mi s-a spus ca te simti ofensat de glumele mele si ale lui Schächtel… Însusirea de a se simti ofensat e apanajul sufletelor nobile. Totusi, daca se poate rîde de Ivanenko, de mine, de Miska sau de Nelly, de ce nu s-ar putea rîde si de tine? Ar fi nedrept… De altfel, daca nu glumesti si te consideri într-adevar ofensat, atunci ma grabesc sa-ti prezint scuzele mele.

De obicei se rîde de ceea ce are haz, sau de ceea ce nu întelegi. Din aceste doua alternative, alege-o pe care vrei.

Bineînteles, cea de a doua e mai magulitoare, dar—vai!— pentru mine, personal, tu nu esti o enigma. Nu e greu sa întelegi pe un om cu care ai împartit dulceata caciulilor tatarasti, a Vucinei, a limbii latine si, în sfîrsit, a vietii în comun la Moscova. Si apoi, viata ta e atît de putin complicata din punct de vedere psihologic, încît o pot întelege chiar si cei care nu au trecut prin seminar. Din respect pentru tine, o sa fiu sincer. Te superi, te simti ofensat… Dar nu e vorba de zeflemele si nici de trancanelile blajine ale lui Dolgov… E vorba ca tu însuti, ca un om de treaba ce esti, te simti într-o situatie falsa, iar cel ce se crede vinovat de ceva îsi cauta totdeauna justificarea în afara: betivul da vina pe nenoroc, Puteata pe cenzura, iar cel ce fuge de la Iakimanka, pentru a se arunca în desfrîu, da vina pe frigul din sala, pe zeflemele s.a.m.d… Daca mi-as lasa acum familia în voia soartei, as încerca sa gasesc scuze în caracterul mamei, în hemoptizie si altele. Lucrul acesta e firesc si e scuzabil. Asa e omul. Ca te simti într-o situatie falsa, e adevarat, altfel nu ti-as fi spus ca esti un om cumsecade. Daca ti-ai pierde aceasta calitate, de a fi cumsecade, atunci s-ar schimba socoteala, te-ai împaca si tu cu noua situatie, si nu te-ai simti calcînd pe un teren nesigur. Ca nu esti o enigma pentru mine si ca uneori esti barbar de ridicol — si asta e adevarat. Doar esti un simplu muritor, iar noi, muritorii, sîntem enigmatici numai atunci cînd sîntem prosti si ridicoli 48 de saptamîni pe an… Nu-i asa? Citește restul acestei intrări »


Alexandru Budac despre un roman vomitiv al lui Stelian Tănase

22 februarie 2009

O recenzie despre romanul „Maestro” care indică degradarea simptomatică a literaturii române contemporane.


REFUZUL AMNEZIEI

17 februarie 2009

Prin cărţile sale, Monica Lovinescu vorbeşte mai departe, enervând un secol vesel şi ignorant.


OLIVIER CLEMENT S-A STINS DIN VIAŢĂ

17 ianuarie 2009

R.i.p.


VALERIU ANANIA, Memorii (Editura Polirom)

14 noiembrie 2008

O apariţie de excepţie.

„Tragismul vietii sale este refluxul vointei de a reuni contrariile, in pofida unei istorii care absolutizeaza partialitatea si partizanatul. Nu e de mirare ca atitudinea respectiva, ostila oricaror incadrari definitive, a provocat animozitati, acuzatii virulente sau, dupa caz, nedumeriri. Unii au interpretat-o ca pe un riscant proiect polifonic, invecinat cu spiritul faustic al modernitatii. Altii au vazut in ea proba unor ezitari esentiale. In ce ma priveste, cred ca adevarul se afla aiurea. Parintele Anania este prin excelenta un om liber, un om care a refuzat sa-si sacrifice inzestrarile pe seama modelelor ideologice, a imperativelor previzibile sau a obligatiilor circumstantiale. Vor fi fiind toate acestea semnele unui parcurs contradictoriu? Nicidecum. Descifrez in ele, dimpotriva, vocatia unei coerente paradoxale, care face din demnitate o suprema valoare si cultiva neatirnarea ca pe un superlativ al smereniei.” (Teodor Baconsky)


La moartea unui erou: Alexander Soljeniţîn

4 august 2008

Arhipelagul Gulag, vol. I, Introducere

Închin această carte celor care nu au avut destulă viaţă ca să istorisească ei cele prezentate aici. Şi să mă ierte că nu am văzut, nu mi-am adus aminte, nu am desluşit totul.

În anul 1949, împreună cu nişte prieteni, am găsit în revista „Priroda” („Natura”) a Academiei de Ştiinţe o notiţă remarcabilă. Scria acolo cu litere mărunte că pe rîul Kolîma, cu prilejul unor săpături, nu se ştie cum a fost descoperită.

O lentilă de gheaţă subterană – un vechi torent îngheţat, iar în el – reprezentanţi ai faunei fosile, avînd o vîrstă de cîteva zeci de milenii. Acei peşti ori tritoni s-au păstrat atît de proaspeţi, afirma savantul corespondent, încît participanţii la săpături, după ce au spart gheaţa, i-au mîncat pe loc cu plăcere. Cititorii nu prea numeroşi ai revistei au fost pesemne destul de uimiţi, aflînd cît de mult timp se poate păstra în gheaţă carnea de peşte, însă puţini dintre ei erau în stare să priceapă tîlcul adevărat al acestei notiţe imprudente. Noi am priceput numaidecît. Citește restul acestei intrări »


DIN AMERICA, DESPRE ROMÂNIA: INTERVIU CU VIRGIL NEMOIANU

12 iunie 2008

Daniel Cristea-Enache: Stimate Domnule Virgil Nemoianu, aţi venit din nou în România, din America, pentru scurt timp. Ca în fiecare an, dacă nu mă înşel. Păstraţi deci legăturile afective şi editoriale cu ţara, deşi mulţi români care pleacă şi se stabilesc în străinătate uită complet, vor să uite complet de ţara şi limba lor. Un romancier de succes, plecat cu ani în urmă tot în America, a făcut mai de mult o afirmaţie memorabilă, spunând că, pur şi simplu, nu-l încape limba română. Vreau deci să vă întreb, în primul rând, de ce Dvs., plecat de decenii din România, vă întoarceţi aici periodic, şi doriţi să vă publicaţi cărţile şi în limba română. Şi, pentru a înţelege mai bine motivaţiile Dvs., v-aş ruga să faceţi un scurt rezumat, un scurt „istoric” al plecării şi stabilirii Dvs. în străinătate, precum şi al anilor petrecuţi, înainte şi după Revoluţie, acolo. Sunteţi la curent cu ceea ce se întâmplă pe piaţa şi în viaţa literară de la noi? Primiţi reviste româneşti, în Americaşi, apropo de revistele culturale româneşti, care sunt în opinia Dvs. cele mai bune şi mai consistente?

Virgil Nemoianu: Iată o întrebare care mă lasă total surprins. De unde ai dobândit această impresie? Eu nu mă număr nici pe departe printre intelectualii români care vin frecvent în România sau sunt activi aici. Gândeşte-te că există profesori originari din România (sau mulţi alţi români emigraţi) care au deţinut sau deţin funcţii politice pe-aici (vorbim de ultimii 10-12 ani), îşi petrec luni întregi prin universităţi sau în contacte cu potentaţii zilei, apar cu mare regularitate la TV, sunt membri ai Academiei Române, ai Uniunii Scriitorilor, proprietari sau reposesori de averi şi multe altele. Nimic din toate acestea la mine. Citește restul acestei intrări »


EXPRESIA LIBERTĂŢII ŞI POVARA LUCIDITĂŢII

30 ianuarie 2008

Context geopolitic

A greşit Biserica Ortodoxă „dezaprobând” apariţia Versetelor Satanice ale lui Salmon Rushdie? Dacă nu, atunci a fost momentul bine ales? Dar limbajul în care s-a exprimat acest efort de vigilenţă critică? Anumiţi comentatori s-au grăbit să observe că, deşi ierarhia s-a instalat într-o adâncă tăcere faţă de chestiunea colaborării cu fosta Securitate, Patriarhia are timp pentru lectura noilor traduceri de carte străină. Alţii s-au gândit să apropie numele PF Daniel de Ayatolahul Khomeini şi Biserica de instituţia cenzurii de tip Hezbolah („partidul lui Dumnezeu”). O banală declaraţie de presă a fost asemuită cu fatwa aclamată de zeci de mii de clerici şi agitatori islamici din 1988 încoace – cu liderul Al-Quaida Ayman al-Zawahiri aflat printre cei mai vehemenţi contestatari. Citește restul acestei intrări »


ROMANUL DIALOGIC

27 septembrie 2007

‘Glasul „celuilalt” om real din dialogurile confesive este totdeauna prezentat în mod similar, manifest în afara subiectului. Dar această tratare a „celuilalt”, deşi. Într-o formă mai puţin vizibilă, caracterizează fără ex­cepţie toate dialogurile importante ale lui Dostoievski : într-adevăr, ele sînt pregătite de subiect, dar punctul culminant, apogeul dialogurilor, se înalţă deasupra subiec­tului în sfera abstractă a raportului pur de la om la om. Citește restul acestei intrări »


REALISMUL MISTIC

27 septembrie 2007

‘Construcţia romanelor lui Dostoievski aminteşte foarte puţin de aşa-numitul roman „realist. Prin subiectul exterior, amintind de romane poliţiste neverosimile, se străvede o altă realitate. Nu realul empiric, al existenţei exterioare, al felului de viaţă, nu realitatea tipurilor autohtone, sînt reale la Dostoievski. La fel este real adîncul spiritual al omului, destinul lui spiritual. Este reală relaţia om—Dumnezeu, om—diavol, sînt reale ideile cu care trăieşte omul. Aceste dedublări ale spiritului uman, care constituie tema profundă a romanelor lui Dostoievski, nu sînt tratate realist. Conturarea uluitor de genială a raporturilor dintre Ivan Karamazov şi Smerdeakov, prin intermediul cărora se separă cei doi ,,eu” ai lui Ivan, nu poate fi numită realistă. Relaţiile între Ivan şi diavol sînt şi mai puţin realiste. Dosto­ievski ou poate fi numit realist nici în sensul realismului psi­hologic. El nu este un psiholog, ci pneumatolog şi metafizician-simbolist. Dincolo de viaţa conştientă se ascunde cea subconştientă, iar de aceasta sînt legate presimţirile. Oamenii nu sînt legaţi numai de raporturi care se văd la lumina cotidiană a conştiinţei. Există lianţi mult mai tainici care duc spre adîncul vieţii inconştiente. Citește restul acestei intrări »


DOSTOIEVSKI POLIFONIC

27 septembrie 2007

„Principiul fundamen­tal pe care Dostoievski clădeşte compoziţia romanelor sale este acela de a subordona unităţii concepţiei filozofice şi vîrtejului evenimentelor elemente incompatibile, diametral opuse ale naraţiunii, de a îmbina într-o singură operă artistică confesiuni filozofice cu aventuri criminale, de a include drama religioasă în fabulaţia unei povestiri bulevardiere, de a-l purta pe ci­titor prin toate peripeţiile unei poveşti de aventuri spre a-l aduce la revelaţiile unui nou mister — iată cîteva din obiectivele artistice care l-au preocupat pe Dostoievski, făcîndu-l să se angajeze la o muncă de creaţie de mare complexitate. Citește restul acestei intrări »