George Bondor despre „Elegii conservatoare” (Şapte TV)

16 Octombrie 2009

Sapte TV (online):

Anunțuri

Emil Hurezeanu şi inactualitatea românească (Hotnews.Ro, un comentariu de Mihail Neamtu)

27 Iulie 2009

Poet echinoxist, jurnalist poliglot, comentator acerb şi politolog fin, laureatul prestigioasei burse Herder şi voce inconfundabilă a postului de radio „Europa liberă”, participant la fenomenul „Piaţa Universităţii” şi important om de televiziune – portretul oficial al lui Emil Hurezeanu impresionează pe oricine. Personaj capabil de interogaţii dezarmante şi surâzătoare ambiguităţi, mânuind verbul cu precizie chirurgicală, deopotrivă articulat şi suculent, geometric dar lipsit de reflexe contondente, dl Hurezeanu părea până mai ieri garantul profesionalismului gazetăresc din ţara noastră.

Toate textele sale scrise în ultimele trei decenii au respirat prospeţimea selectă şi informaţia bogată, însoţite de-o perfectă civilitate central-europeană. Radiofonic, Emil Hurezeanu era magnetizant. Aflat în vizorul camerelor, el impune astăzi prin ştiinţă de carte şi prestanţă. Rara avis, spun câţiva optimişti despre o asemenea apariţie. „Floarea cu care nu se face primăvară”, vor bombăni fataliştii. Un lucru este cert. Inteligent, sofisticat şi conectat la dezbaterile euroatlantice, dl Hurezeanu poate întreţine oricând un dialog cu politicieni de prim rang ai lumii. Dovadă sunt interviurile memoriale cu Helmut Kohl sau Henry Kissinger ori confruntările electorale cu preşedintele Traian Băsescu (pentru a nu menţiona şi dezbaterile tehnologic-climaterice cu diverşi ambasadori sau diplomaţi).

Spre deosebire de atâţia articlieri improvizaţi pe malurile Dâmboviţei, domnia sa cunoaşte istoria poporului român şi înţelege marile conflicte geopolitice ale secolului XX. Proximitatea vulgară a unui Cristian Tudor-Popescu, clovneria lui Mircea Dinescu, aura de nulitate a lui Cornel Nistorescu sau vecinătatea casantă a lui Adrian Ursu rezultă parcă din strategia de reliefare a calităţilor lui Emil Hurezeanu în contrast absolut cu decorul. Sub raport personal, el degajă o afabilă politeţe. Dintr-un unghi profesional, străluceşte prin merit şi reputaţie. Cine ne-ar mai împiedica, atunci, să-l celebrăm pe Emil Hurezeanu drept un „David Frost al României post-decembriste”?

Un ipotetic răspuns, chiar dacă simplist, ar fi: „banii”. Într-o versiune avocăţească, această formulare de forum necezurat capătă calificări suplimentare: ne referim la condiţia recent asumată de Emil Hurezeanu ca director al Trustului Realitatea-Caţavencu. Întâmplător sau nu, produsele fanion ale acestei companii private – Realitatea TV pe sticlă şi ziarul Cotidianul pe hârtie – au atins pragul maximei dezorientări deontologice chiar în ultimele şase luni de când Emil Hurezeanu şi-a însuşit postura de preşedinte al consiliului director al TRC.

Mai întâi, Cotidianul şi-a schimbat trapul iresponsabil într-un galop sinucigaş, având ca ţintă înstrăinarea ultimelor fragmente de public („cititorii de elită”) atras iniţial prin promisiunea quality. Titlurile tabloide, textele cu franjuri, exaltarea juvenilă şi strigătul de precupeaţă s-au înmulţit. Jurnalişti de investigaţie au fost invitaţi să renunţe la subiectele care atingeau firele ascunse din urzeala marii corupţii. Pierderea unor comentatori talentaţi precum Cătălin Avramescu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu sau Devis Grebu n-a fost cu nimic compensată. Certurile din redacţie au transpirat dizgraţios pe bloguri iar limba română s-a trezit abandonată prin frecvente neglijenţe de serviciu.

Rareori mai sesizezi la Cotidianul diferenţa între bârfa de bodegă şi relatarea obiectivă, între intervenţia pe chat şi redactarea unui editorial compact. În contextul crizei economice, ziarul fondat de Ion Raţiu a ajuns cvasi-falimentar, la foarte multe mile distanţă de standardele excelenţei occidentale (Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Daily Telegraph). Blocând libera investigaţie şi acceptând degradarea comentariului politico-social în can-can şi tacla, gazeta tolerează numai discursul impresionist, idiosincrasiile personale şi, mai ales, capriciile bine calculate ale redactorilor protejaţi prin legături directe sau indirecte cu patronatul.

Acelaşi fenomen de prăbuşire a calităţii actului jurnalistic s-a înregistrat, cu pierderi financiare sporite, şi la Realitatea TV. Nu este zi în care telespectatorul să nu descopere reportaje tendenţioase sau măcar schiţa unei apocalipse pe marginea temelor minore şi a non-subiectelor în absolut. De ce spun asta? Pentru că suntem la două decenii după revoluţiile democratice din 1989, când polonezii aniversează „mişcarea Solidaritatea”, est-germanii discută victimele Stasi iar ungurii îşi amintesc dizidenţa lui Imre Nagy. La Realitatea TV, în schimb, comunismul pare un subiect datat, memoria închisorilor irită, evocarea dizidenţei este intreruptă de stupide breaking news iar lansările de carte privind trecutul totalitar trec neobservate. Cu ce ochi, mă întreb, ar fi privit regretatul Vlad Georgescu (pentru a nu spune Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca) această recentă metamorfoză a jurnalismului practicat prin delegaţie şi ocrotit nemijlocit de curajosul, à l’époque, Emil Hurezeanu? Cum se justifică tăcerile sale pe marginea Raportului Final? De ce foşti nomenclaturişti au acces la imagine mai mult decât victimele poliţiei politice?

Să acceptăm pentru o secundă că Realitatea TV nu şi-a propus promovarea unor programe de tipul ARTE, Radio Vaticana sau History Channel. Să credem că preocuparea pentru actualitate justifică interesul scăzut pentru memoria recentă. Trasând însă paralela cu Occidentul, vom vedea îndată cezura. Lipsiţi de trauma Gulagului, englezii de la BBC caută să limiteze efectele gripei porcine prin emisiuni documentate medical; Realitatea TV, în schimb, ne răsfaţă cu vocea şi chipul lui Adrian Păunescu – versificatorul onctuos, liderul de cenaclu şi debitorul de platitudini, niciodată prost remunerat. Să poposim apoi la Strasbourg, unde în cabinetele oficialilor europeni se dezbate criza locurilor de muncă. Studiourile din „Piaţa Presei Libere” vor discuta, la aceeaşi oră, fantomele palatului lui Michael Jackson. Un deputat oarecare adoptă un limbaj plastic pe Aleea Modrogan pentru ca, după numai zece minute, Cosmin Prelipceanu şi Laura Chiriac să declare patetic producerea unui implacabil „seism politic.” Jurnaliştii americanii dezbat criza sistemului de sănătate, sursele dezordinii bancare, războiul din Afganistan sau ameninţarea nucleară asupra Israelului pentru ca, la noi, maestrul Tănase şi poetul Dinescu să-şi transfere atenţia, fără alte reţineri academice sau pudori culturale, asupra coafurii Elenei Băsescu. Băşcălie ieftină, intrigi de mahala, vorbe din talcioc…

Nici trecutul fetid-abisal al experimentului comunist, nici prezentul justelor îngrijorări nu se mai vede la capătul exilului dinspre München către Bucureşti. Actualitatea internaţională este înghiţită de irealitatea românească. Îngrijorări periferice plutesc balonate peste vraiştea nepăsării faţă de orice dezbatere presantă: reforma justiţiei, migraţia forţei de muncă, proiectul de societate pentru România anului 2030, familia şi criza demografică, mutaţiile sociale într-o Europă multiculturală, educaţia universitară şi piaţa bancară globală, ştiinţa şi cercetarea, conflictele doctrinare, valorile culturale, dilemele bioeticii, Islamul radical, relaţia între religie şi societate, ş.a.m.d.

Sunt oare toate acestea nişte mofturi? Până să primim un răspuns constatăm faptul că invazia formelor fără fond şi inflaţia discursului tautologic au atins un nou record estival. Emisiunea „Altfel” regizată de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu s-a defectat cu rapiditate iar apariţia unor cărturari fără agendă anti-prezidenţială reprezintă o excepţie. Reţeta pentru imbecilizare pare foarte simplă: se exclude reflecţia sobră ori discursul comparativ; se interzic ideile proaspete şi statisticile mondiale; nu sunt invitaţi comentatorii imprevizibili; trebuie blocate relatările informate. Onoarea ne plictiseşte iar exactitatea nu face rating. Ne răzbună, în schimb, bolboroseala leneşă de tip Sergiu Andon, pledoaria diversionistă à la Cozmin Guşă, plezirismul levantin al domnului Mădălin Voicu, agramatismele lui Marian Vanghelie, neantul soundbyte emis de Lucian Bolcaş şi, la nevoie, arguţia obraznică moderată de Cristina Şincai sau Răzvan Dumitrescu. Cu acest meniu, orice om normal va găsi motive arhi-suficiente pentru a face ţăndări telecomanda, fără complexe sau remuşcări. Ar câştiga, pe termen lung, biblioteca.

Nu ne miră neapărat faptul că o altă televiziune abdică de la slujirea cetăţeanului sau că un ziar quality abandonează meritocraţia şi criteriul performanţei. Trăim, la urma urmei, într-o epocă marcată de nihilismul vesel şi consumerismul global. Mai greu de înţeles rămâne îndepărtarea standardelor lui Emil Hurezeanu de vechile exigenţe ale breslei. Dacă şase luni în preajma lui Adrian Năstase au copt, în 2003, o demisie onorabilă, tot jumătate de an la timona Trustului Realitatea-Caţavencu ar fi putut produce patru-cinci mustrări de conştiinţă.

Nu voi lansa supoziţii cu privire la cauzele din spatele transformării conduitei unor canale mass-media cu realizări notabile sau chiar respectabile, acum doar câţiva ani buni. Nu am acces la „cutia neagră” a acestui vehicul naugrafiat în oceanul derizoriului. Atunci însă când se va scrie istoria compromisurilor între oligarhii impenitenţi, politicienii venali şi oamenii de presă, numele lui Emil Hurezeanu va fi plasat măcar sub două-trei semne de întrebare.

Mihail NEAMTU, Hotnews.Ro (27 iulie 2009)


Natalya Estemirova, activistă pentru drepturile omului, ucisă în Cecenia

18 Iulie 2009

Natalia Estemirova

Natalia Estemirova

Rusoaica Natalya Estemirova, colaboratoare a organizatiei “Memorial” pentru apararea drepturilor omului, a fost gasita moarta, miercuri dupa-amiaza, la cateva ore dupa ce fusese rapita in Cecenia. Cadavrul ciuruit de gloante al Nataliei Estemirova, a carei rapire a fost anuntata anterior de organizatia pentru apararea drepturilor omului, a fost gasit la ora locala 17.20 (16.20 ora Romaniei) intr-o padure din apropiere de Nazran, principalul oras din Ingusetia, informeaza agentia Reuters, citata de The Telegraph.

Mai mult aici sau aici


Traian Ungureanu: Ultima noapte pe dig (Arena, 22)

16 Iulie 2009

Suveranul a apărut din tunel. Un efeb, abia dezlipit dintr-o fotografie cu James Dean retuşat gitano, a pătruns, încoronat de gelul regulamentar, pe gazon. Stadionul Santiago Bernabeu a gemut din 80.000 de vise de glorie. În aceeaşi clipă, s-au arătat semne grozave. Întinderea şi aşezarea lumii au luat-o razna. Hărţile şi buna rânduială a vremii s-au dat peste cap. Spania s-a întins, ca un fulger, până la Hollywood. Anglia s-a răcit, s-a făcut mai mică şi mai străină.


Ioan T. Morar: O noapte cu Neda. Apoi o veşnicie, tot cu ea! (Cotidianul)

26 Iunie 2009

Niciodată filosofia islamică pe care ai studiat-o, Neda, nu va fi în stare să explice de ce a trebuit să primeşti un glonţ în gît, de ce viaţa ta a trebuit să se sfîrşească aşa de brusc. De altfel, toate filosofiile lumii ar trebui să se adune ca să găsească un motiv pentru care oamenii să moară de tineri, din cauza altor oameni.

Eşti frumoasă, Neda. Ochii tăi verzi privesc în obiectivul aparatului foto şi habar nu ai că diafragma care se deschide brusc în interiorul obiectivului este felul în care îţi trage cu ochiul, pentru ultima oară, viaţa.

Eşti frumoasă, Neda, şi puţini din Teheran îţi pot sune asta. Pentru că te întîlneşti cu puţini. Iar faţa ta luminoasă e socotită de prea puţini ca o frumuseţe. Mulţi văd în ea sfidarea legilor islamice, acceptarea putreziciunii care înseamnă democraţia. Dar tu, Neda, ştii că nu e aşa. Tu ştii că demnitatea femeii nu e un moft, ştii că frumuseţea se ofileşte sub toate baticurile ayatolahilor, ştii că nu putem fereca sub cîrpe zîmbetul, licărul de lumină din ochi, tresărirea sănătoasă a obrajilor.

Eşti frumoasă, Neda. Frumoasă precum vechile cetăţi din Turcia. Ţară pe care ai iubit-o, ţară din care era iubitul tău. Ai visat să fii ghidă pentru turiştii turci, să le arăţi minunăţiile ţării tale. Ar fi fost extraordinar! Da, ai fi vorbit limba turcă şi s-ar fi simţit accentul, în fond, e departe limba persană de cea turcă! Dar, din cîte îi ştii, turcii ar fi fost încîntaţi de accentul tău! Ar fi zîmbit şi te-ar fi rugat, veseli,  să repeţi. I-ar tu ai fi repetat cu toată nevinovăţia accentelor greşite! Da, era o slujbă bună, aceea de ghid, plătită binişor, aducînd bani şi celorlalţi din jurul tău. Şi cum i-ai fi dus pe turişţi la chioşcul de halva,  la terasa cu bragă, la magazinaşul cu monede rare! Să cumpere şi să-şi amintească multă vreme de acum de ghida lor frumoasă din Teheran!

Eşti frumoasă Neda. Mai stai aici, lîngă noi. Noaptea e încă tînără! De mîine ai în faţă veşnicia! Mai spune-ne ceva despre orele tale de vioară. Despre melodiile pe care le repetai toată ziua în gînd, despre degetele tale care luau, pe negîndite, poziţie pe gîtul imaginar al viorii: şi-n campus, şi-n piaţa de flori, şi-n faţa pieţii de fructe din Teheran. Şi despre pianul pe care l-ai comandat, spune-ne, Neda, pianul pe care l-ai visat ani de-a rîndul. De atunci  cînd ai văzut, prin antena clandestină, canalul de muzică simfonică. Înseamnă că te iubesc mult ai tăi, şi părinţii, şi cei doi fraţi, de au adunat bani pentru un asemenea vis. Nu mai e mult şi vine pianul. Da, negustorul a spus că e pe drum, vine cu camionul din Germania. Trece prin multe vămi. Logodnicul tău, Caspian Makan, fotoreporter turc, abia aştepta să te fotografieze lîngă pian, în lumina asfinţitului. Erau, pe vremuri, mulţi fotoreporteri în Teheran şi toţi vorbeau despre lumina specială a oraşului. Acum sunt tot mai puţini, deşi lumina e aceeaşi. Oraşul e acelaşi. Viaţa nu mai e, din păcate, aceeaşi.

Eşti frumoasă, Neda. Şi chiar aşa, cum eşti tu, nebătăioasă, reuşeşti să-i tulburi pe cei cu sîngele adunat în telecomanda ayatolahului. Chiar şi ei ar recunoaşte evidenţa: eşti frumoasă, dar ăsta e un păcat, Neda! Frumuseţea trebuie înfundată în cîrpe, ascunsă, ciopîrţită, umbrită. Frumuseţea ta i-a jignit destul! Frumuseţea ta merită un glonţ!

Eşti frumoasă, Neda. Frumoasă ca o revoluţie nereuşită.

Ioan T. Morar


O eroină a libertăţii, în Teheran

22 Iunie 2009
Neda, eroina din Teheran

Neda, eroina din Teheran

Hotnews.Ro: Neda Agha-Soltan este numele tinerei care a fost impuscata in piept pe strazile din Iran, in urma unui presupus foc de arma al militiilor basidji. Moartea acesteia a fost filmata cu un telefon mobil, iar tanara fata a devenit un simbol al miscarii de contestare a rezultatelor alegerilor prezidentiale.


Revoluţia anticomunistă la Chişinău

7 Aprilie 2009