Cei 300

Bătălia în care s-au angajat cei 300 de magistraţi care au semnat curajos, în clar, o petiţie care să ceară şi altceva decât salarii şi sporuri – anume, reforma internă a breslei judecătorilor – aliniază cam acelaşi raport de forţe ca încleştarea de la Termopile. De cealaltă parte avem câteva sute de oameni care se expun, moral şi profesional, represaliilor din partea unui sistem care nu uită şi nu iartă, chiar dacă temporar mai pierde câte o bătălie. Însă e clar pentru toată lumea că doar cu reforme instituţionale, Coduri de Procedură, clădiri reparate pentru tribunale şi dialoguri cu experţi europeni (la care oricum e în capul mesei dl judecător Costiniu) nu vom scoate justiţia din ghearele mafiei politice: astea sunt condiţii necesare, dar nu suficiente.

Metastaza corupţiei înalte: noi dezvăluiri despre o ţară putredă (Dan Tapalagă)

Ce este statul-retea?

Pe scurt, originea si radacina retelei trebuie cautate inainte si dupa 1989, in regimurile tulburi din anii ’90 si in camarila lui Ion Iliescu, nu doar printre oamenii lui Adrian Nastase. Ea s-a consolidat, in mod paradoxal, odata cu trecerea PSD in opozitie, cand numerosi politicieni si oameni de afaceri de prim rang s-au trezit cu dosare penale, fapt de neimaginat in urma cu cinci ani.

Lideri importanti din PSD par sa fi ajuns la mana retelei, care i-a ajutat si subordonat concomitent. Pe de-o parte, reteua a incercat sa le blocheze dosarele penale (vezi cazurile Mitrea, Oprisan, Mazare), pe de alta parte aceeasi retea le-a utilizat vulnerabilitatea in scopuri de santaj, incercand sa-si consolideze puterea in interiorul PSD. Asa s-ar putea explica astazi obsesia cuplului Marian Vanghelie-Catalin Voicu pentru obtinerea controlului asupra ministerului de interne si DGIPI.

Statul-retea e opusul statului de drept. In statul retea, puterile statului sunt dependente una de alta, nu functioneaza independent. In statul retea, scopul final este subordonarea totala a justitiei, nu eliberarea ei. Reteaua inseamna, in fond, un cerc de privilegiati: oameni de afaceri, politicieni, magistrati, care pun desupra interesului public interese personale sau de grup. Insa reteaua, oricat de extinsa si puternica ar parea, se destrama rapid atunci cad institutiile statului incep sa functioneze corect.

Omul dărâmă locul (o campanie a Ministerului Culturii)

O campanie iniţiată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Bucureştiul este singura capitală din Europa care a demolat pe vreme de pace un număr echivalent de clădiri pierdute de alte capitale pe vreme de război. Cartierul Uranus este doar unul dintre cartierele demolate de monstruosul elan urbanistic din perioada regimului comunist.

Pe termen lung, distrugerea unor case precum cea de pe strada Maria Rosetti 38, cea de pe strada Visarion nr. 8 sau cea de pe Aviatorilor nr. 8 nu poate fi oprită decât prin vindecarea deprinderii maligne de a pierde sub demolări identitatea culturală a oraşelor în care trăim.

„Omul dărâmă locul” este o campanie iniţiată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în vederea schimbării percepţiei publice asupra patrimoniului construit.

Scopul campaniei este de a sublinia faptul că promovarea şi conservarea patrimoniului construit depinde, în primul rând, de crearea deprinderii de a sancţiona public orice proiect de demolare sau de mutilare a caselor şi a zonelor construite.

Cele trei săptămâni de campanie sunt dedicate înţelegerii faptului că memoria culturală şi chipul frumos al oraşelor sunt distruse nu doar de proiectele investitorilor imobiliari, ci şi de indiferenţa şi pasivitatea cotidiană a celor care locuiesc în spaţiul urban.

Traian Ungureanu, candidat EU (video)

Povestea lui Gheorghe Lâlă, eroul împuşcat la Braşov

Biografia celui ucis în timp ce încerca să-l prindă pe autorul jafului de la Braşov dezvăluie destinul paradoxal al unui erou ce şi-a găsit sfârşitul din prea multă iubire de semeni. „Am făcut şi eu ce-am putut“, spunea Gheorghe Lâlă când apropiaţii se mirau şi-l întrebau de ce s-a spetit să-l ajute pe un oarecare, de care abia ce auzise.

FILM CU PROŞTI: STAN ŞI BRAN EVADAŢI DIN PUŞCĂRIE (Sorin Ioniţă)

Nici cel mai îndrăzneţ sau anarhist avocat al drepturilor omului într-o ţară UE n-a mers vreodată până acolo încât să ceară eliberarea din puşcărie a clientului său pe motiv de claustrofobie. Ei bine, în România nu doar că s-a putut cere asta, dar s-a şi obţinut: în cazul fostului patron de la Sexy Club, Costel Constantin. După aşa un episod, nu mai e nimic de zis, putem stinge lumina şi pleca toţi acasă.

Despre analiza comunismului românesc: interviul “Hotnews” cu profesorul Vladimir Tismaneanu

 

Vlad Mixich: In ce stadiu considerati ca se afla decomunizarea Romaniei la doua decenii de la caderea regimului Ceausescu? A inceput sau doar se pregateste sa inceapa?

Vladimir Tismaneanu: Eu as compara Romania cu alte state post-comuniste, inclusiv cu situatia din Germania de dupa 1989. Acolo s-a infiintat, in anii 90, o comisie a Bundestagului pentru analiza dictaturii PSUG condusa de fostul disident, pastorul luteran Reiner Eppelmann. Raportul Final al acelei comisii, final doar in sensul ca incheia o activitate a unui for stiintifico-moral, a propus o analiza extrem de riguroasa a institutiilor si metodelor care au caracterizat regimul leninist din fosta RDG. Nu stiu alt caz, cu exceptia Romaniei, unde sa se fi intamplat un asemenea lucru. Activitatea Comisiei Prezidentiale pe care am condus-o, precum si aceea a Comisiei Prezidentiale Consultative (infiintata in aprilie 2007) care lucreaza acum pentru punerea in practica a recomandarilor asumate de presedintele Traian Basescu, a fost evident inspirata si de precedentul german. Eu cred ca in comparatie cu perioada de dinainte de 2006 s-au realizat lucruri esentiale, dar nu suficiente: o deschidere a arhivelor nationale pentru cercetatori, inclusiv crearea fototecii perioadei comuniste; publicarea la Polirom a „Manualului de istorie a comunismului” si introducerea acestei teme ca obiect de studiu in licee (deocamdata optional); o serie de actiuni simbolice cu impact puternic (vizita presedintelui Basescu la Memorialul de la Sighet, funeraliile Monicai Lovinescu, celebrarea lui Ticu Dumitrescu la implinirea varstei de 80 de ani, prezenta presedintelui Basescu in noiembrie 2007 la aniversarea revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov). In plan cat se poate de concret, CNSAS a primit mai multe dosare de la SRI si SIE in perioada de dupa 2006, decat in toata istoria sa anterioara. Cu un Parlament care a rezistat obstinat decomunizarii (va amintiti promisiunile neonorate ale lui Bogdan Olteanu pe tema lustratiei), care s-a opus introducerii unor legi care sa-i penalizeze pe fostii securisti la nivelul scandaloaselor pensii primite, era greu sa se faca mult mai mult. Presedintele nu are drept de initiativa legislativa. Este regretabil ca nu s-au dat ordonante guvernamentale intr-o serie de domenii unde poate ca s-ar fi putut actiona. Tin sa accentuez cooperarea dintre comisia pe care o conduc si Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR) in privinta manualului de liceu.