Creştinism şi democraţie (Adrian Papahagi)

6 Mai 2010

Într-un interviu recent, un cunoscut om politic afirma, nu fără maliţioasă satisfacţie, că “la noi resursele pentru creştin-democraţie au fost epuizate”. Chiar aşa o fi? Să nu mai aibă valorile creştine trecere într-o Românie care prin nu ştiu ce miracol a ajuns să jure doar pe Mises sau pe Marx şi nu mai vrea nici în ruptul capului să audă de Hristos? Aşa de însetat să fie românul după relativismul progresist al luminilor încât să-şi fi pierdut apetenţa pentru certitudinea temeiurilor pe care au clădit generaţiile anterioare?

E lesne de demonstrat contrariul. Dacă-l întrebi, românul (şi ungurul!) se declară creştin, e cuviincios cu cele sfinte, îşi botează copii, îşi îngrijeşte bătrânii şi are încredere în Biserică mai mult decât în Stat. Românul crede în dreptate, chiar dacă nu speră să aibă parte de ea decât pe lumea cealaltă. Nu văd de ce am renunţa să aducem dreptatea în lumea aceasta, să clădim pe adevăr, să cultivăm binele, să iubim frumosul.

Toate acestea par vorbe mari, dar vorbele mari au precedat întotdeauna faptele măreţe. Înainte de a întări braţul, trebuie fortificat sufletul. Ori, ceea ce lipseşte politicii româneşti şi europene este sufletul. “Europa astăzi e fără suflet, nu pentru că nu ar fi avut unul, ci fiindcă îl refuză pe cel pe care i l-a dat istoria”, scria Marcello Pera. Aici nu încape îndoială: sufletul Europei e creştinismul. În creştinism au fost distilate şi democraţia ateniană, şi dreptul roman, şi mesianismul iudaic — mirabilă sinteză între civilizaţie şi elecţiune, între personalism şi simţul comunităţii. Practicând în ultima jumătate de veac ura de sine şi relativismul valorilor, Europa a încetat să creadă în misiunea ei civilizatoare, renegându-şi spiritul şi lucrarea sa bimilenară. Dar Europa nu îşi dă seama că, exilând creştinismul, deschide poarta tuturor extremismelor, de la faustismul ştiinţei până la invazia islamismului, de la ateismul totalitar până la anarhismul stângii altermondialiste. Refuzându-şi esenţa, Europa se reduce la un vulgar apendice al Asiei. Unde sunt politicienii vizionari şi profetici precum Konrad Adenauer, care ne soma acum o jumătate de veac să nu lăsăm Europa libertăţii pradă colectivismului Asiei? „Această Europă, cu a sa cultură clădită pe creştinism, trebuie să fie salvată cu orice preţ. Aceasta este marea datorie a partidelor creştine. Trebuie să salvăm Europa de dragul întregii lumi. Nu putem permite ca Europa să fie înghiţită de Asia. De aceea spun: ne vom opune oricărui colectivism, indiferent cum se numeşte acesta. Dorim să salvăm pentru lumea întreagă libertatea persoanei, aşa cum a dezvoltat-o creştinismul, şi vrem să salvăm occidentul creştin de dragul lumii întregi.“ Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Raymond Aron et les intellectuels

12 Iulie 2009

Modestia normalităţii

18 Iunie 2009

Conservatorismul nu s-a născut ca o ideologie sau dintr-un calcul politic, ci reprezintă un stil de viaţă. Adepţii săi practică realismul epistemic, apelul la memorie şi onestitatea morală sub titlu de exerciţiu matinal. Conservatorul autentic nu se lasă definit de negativitatea adversarului; în locul revoltei obositoare şi al împotrivirii fanatice, care cer demascarea „cu timp şi fără timp” a neorânduielilor veacului, sensibilitatea conservatoare vrea să aducă lumină prin efecte secundare. Căci ce altceva este respectul pentru tradiţie decât simţământul natural al evlaviei pentru cei care, înainte ca tu să fi biruit capriciile adolescenţei sau angoasele tinereţii, au zidit ceva temeinic şi stăruitor peste atâtea generaţii? Un atribut mai potrivit al acestei partide, aşadar, mi se pare „purtarea de grijă” şi refuzul insomniac al uitării. Conştiinţa conservatoare se teme să piardă, aşa cum se întâmplă şi astăzi, chiar fără regrete sau doliul cuvenit, patrimoniul decenţei şi capitalul bunului-simţ, păstrate de-a lungul secolelor prin vigilenţa unor paznici de far. Pentru a ilustra acest adevăr, aş oferi trei exemple.

În plan economic, vocea situată la centru-dreapta va da glas raţiunii care spune: omul întreprinzător – de la vânzătorul de cireşe până la şeful de corporaţie high-tech – nu trebuie împovărat cu zeciuieli, ci stimulat pentru mai multă creativitate, inovaţie şi muncă. Eşti liber şi demn, apoi, atunci când îţi asumi riscul de-a pierde, respecţi cultura legii, îţi onorezi partenerii de afaceri şi respecţi clauzele contractuale, alegând singur, fără intruziunea statului, viitorul propriilor tale investiţii financiare. Cunoscând regulile pieţei libere, conservatorul este avertizat asupra corelaţiei naturale între venituri şi cheltuieli. Când trăieşti excesiv pe datorie trebuie să-ţi schimbi stilul de viaţă ― iar nu să implori taxarea populistă a bogaţilor, socotindu-ţi propria meserie o menire indispensabilă pentru întreaga umanitate. Evident, ataşamentul faţă de lucrurile materiale este corectat printr-o conectare la ordinea transcendentă, unde legea spiritului înfrânge boldul cărnii. Pe scurt: confruntarea lucidă şi neresemnată a limitelor proprii face parte din reţeta înţelepciunii practice, anticipând elogiul luminos al carităţii şi al moderaţiei. Citește restul acestei intrări »


Alegerile europene: victoria Grupului Popular împotriva stângii

9 Iunie 2009

BBC oferă o interesantă hartă a voturilor acordate de fiecare ţară membră UE. Este de remarcat votul hotărâtor dat în favoarea dreptei de Polonia, Italia, Germania şi Franţa. Socialiştii (alături de comunişti) continuă să aibă o prezenţă dominantă în spaţiul parlamentar elen. Nu doar Grecia, ci şi România este marcată de nostalgii socialiste – dat fiind scorul PSD raportat . Iată un clasament final:

Party Votes MEPs
+/- % % +/- Total
EPP -1.4 33 -18 264
Socialists -4.1 23 -26 183
Liberal +1.6 11 +5 84
No Group +3.4 13 +43 72
Green +1.3 7 +9 50
Left -0.6 5 -2 34
UEN +1.6 3 +2 28
Ind/Dem -1.8 2 -15 21

Andrei Cornea, despre Europa

8 Iunie 2009

Europeanul de azi are memoria scurtă, privirea mioapă şi, de fapt, doreşte să se elibereze de povara trecutului pur şi simplu uitând. E un animal domestic, paşnic, ce nu-i preocupat decât de păscutul pe mica pajişte mănoasă de la picioare. Strămoşul lui jinduia la Indii, la Americi, la Mările Sudului. Era brutal şi colonizator, cu priviri scăpărătoare de pasăre de pradă, aţintite în depărtare. Britanicul sau francezul mediu aveau perspectiva globală a imperiilor respective. Hărţile lumii erau studiate şi pentru că ele cartografiau mările străbătute de flotele patriei. Istoria era scrisă partizan şi suna diferit de-o parte şi alta a Rinului. Dar era măcar studiată intens şi cu pasiune, iar modelele ei, bune, rele, mai contau. Şi, la drept vorbind, cine altcineva decât tocmai naţiunile imperiale şi colonizatoare au inventat istoria şi geografia universale? Herodot şi Strabon aparţineau unui popor a cărui primordială operă literară zugrăveşte cucerirea, prădarea şi nimicirea unui oraş străin, aflat dincolo de mare… şi asta numai din pricina infidelităţii unei femei. Cât de „incorect politic“ fost-ai tu, o, Homer!


Dumnezeu la Bruxelles (via Bucureşti), o recenzie de Radu Preda

14 Mai 2009

Cartea lui Radu Carp, Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spaţiul public european (Seria Theologia Socialis 3), Eikon, Cluj, 2009, vine într-un moment cât se poate de potrivit. Înainte de a prezenta însă volumul ca atare, câteva cuvinte despre contextul editorial în care acesta apare.

Volumul de faţă este a treia apariţie din seria Theologia Socialis, găzduită cu generozitate de tânăra editură clujeană Eikon şi publicată cu sprijinul Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase (INTER). Seria îşi propune să acorde spaţiul necesar unei dezbateri obligatorii şi, din păcate, amânate în România postcomunistă. Este vorba despre modelul social, structurile comunitare, rolul confesiunilor religioase şi al societăţii civile la reconstrucţia unui spaţiu public încă vizibil marcat de cele aproape cinci decenii de dictatură comunistă. Cum profilul cultural-spiritual al României este marcat de Biserica Ortodoxă, majoritară, atenţia se îndreaptă mai întâi către modul în care, teologic şi practic, ethosul creştinismului răsăritean poate încuraja gândirea, inspira viziunile şi determina opţiunile unei populaţii care se declară religioasă în proporţie covârşitoare, trăind însă într-o societate puternic alienată. Acest demers se derulează într-un permanent dialog cu celelalte culte religioase istorice prezente în România şi ia în consideraţie experienţa istorică a Bisericilor şi confesiunilor europene.


Europe and its past – the crimes of totalitarianism 20 years on

5 Mai 2009

Europe’s 20th century left a continent shattered by World Wars and Fascism and Communism. As Western Europe recovered after 1945 and went on to build a European Union based on democracy and open markets, countries behind the Iron curtain endured Communist rule. A recent public hearing looked at life under Communism and how little it is understood in west. Two decades on from the fall of the Berlin Wall and with West and East united, we want your opinion: „Does the EU understand its own past?”