Michael Novak, despre criza economică şi ereziile stângii (First Things)

What exactly is in Pope Benedict XVI’s new encyclical on the economy and labor issues is not yet known. Catholic leftists and progressives, though, are already trembling with excitement. Three glaring errors have already appeared in these heavily panting anticipations.

An accurate presentation of real existing capitalism requires at least three modest affirmations:

1. Markets work well only within a system of law, and only according to well-marked-out rules of the game; unregulated markets are a figment of

imagination.

2. In actual capitalist practice, the love of creativity, invention, and groundbreaking enterprise are far more powerful than motives of greed.

3. The fundamental systemic motive infusing the spirit of capitalism is the imperative to liberate the world’s poor from the pre-modern ubiquity of grinding poverty. This motive lay at the heart of Adam Smith’s important victory over Thomas Malthus concerning the coming affluence—rather than starvation—of the poor.

Publicitate

Modestia normalităţii

Conservatorismul nu s-a născut ca o ideologie sau dintr-un calcul politic, ci reprezintă un stil de viaţă. Adepţii săi practică realismul epistemic, apelul la memorie şi onestitatea morală sub titlu de exerciţiu matinal. Conservatorul autentic nu se lasă definit de negativitatea adversarului; în locul revoltei obositoare şi al împotrivirii fanatice, care cer demascarea „cu timp şi fără timp” a neorânduielilor veacului, sensibilitatea conservatoare vrea să aducă lumină prin efecte secundare. Căci ce altceva este respectul pentru tradiţie decât simţământul natural al evlaviei pentru cei care, înainte ca tu să fi biruit capriciile adolescenţei sau angoasele tinereţii, au zidit ceva temeinic şi stăruitor peste atâtea generaţii? Un atribut mai potrivit al acestei partide, aşadar, mi se pare „purtarea de grijă” şi refuzul insomniac al uitării. Conştiinţa conservatoare se teme să piardă, aşa cum se întâmplă şi astăzi, chiar fără regrete sau doliul cuvenit, patrimoniul decenţei şi capitalul bunului-simţ, păstrate de-a lungul secolelor prin vigilenţa unor paznici de far. Pentru a ilustra acest adevăr, aş oferi trei exemple.

În plan economic, vocea situată la centru-dreapta va da glas raţiunii care spune: omul întreprinzător – de la vânzătorul de cireşe până la şeful de corporaţie high-tech – nu trebuie împovărat cu zeciuieli, ci stimulat pentru mai multă creativitate, inovaţie şi muncă. Eşti liber şi demn, apoi, atunci când îţi asumi riscul de-a pierde, respecţi cultura legii, îţi onorezi partenerii de afaceri şi respecţi clauzele contractuale, alegând singur, fără intruziunea statului, viitorul propriilor tale investiţii financiare. Cunoscând regulile pieţei libere, conservatorul este avertizat asupra corelaţiei naturale între venituri şi cheltuieli. Când trăieşti excesiv pe datorie trebuie să-ţi schimbi stilul de viaţă ― iar nu să implori taxarea populistă a bogaţilor, socotindu-ţi propria meserie o menire indispensabilă pentru întreaga umanitate. Evident, ataşamentul faţă de lucrurile materiale este corectat printr-o conectare la ordinea transcendentă, unde legea spiritului înfrânge boldul cărnii. Pe scurt: confruntarea lucidă şi neresemnată a limitelor proprii face parte din reţeta înţelepciunii practice, anticipând elogiul luminos al carităţii şi al moderaţiei.

Radio RFI, Dan Pârvu şi Mihail Neamţu despre Elegii conservatoare (aprilie, 2009)

Despre tradiţie, continuitate, memorie – un dialog la Radio France International.

Douglas Knight about theological economics

To explain why we are facing this flood and these crises we have to think through covenant, love and gift. We will examine them not because these are religious ideas, but because they are fundamental economic ideas. When we attempt to understand economics without them, we achieve incoherence. Economics has indeed tried to understand human interaction and exchange without the concepts of covenant, love and gift, and the result has been the bankruptcy of economics and a crisis that is both social and economic.

TRU: divorţ şi solidaritate

Mitologia obiectivităţii şi dogma separării exerciţiului jurnalistic de orice angajament politic justifică linşajul verbal şi denunţul colegial.

După câteva cartonaşe galbene şi note de avertisment, Traian Ungureanu a fost dat afară. „Cotidianul” nu tolerează colaboratori care aspiră la rolul de europarlamentar. Spre deosebire de BBC, pe vremea lui Adrian Năstase, „Cotidianul” a mimat o explicaţie. Cititorii n-au fost totuşi lămuriţi dacă TRU, candidând ca independent la alegeri, ar fi fost scutit de pedeapsă. Mai putem avea oare universitari sau ambasadori în poziţia de ziarişti, când catedra sau oficiul diplomatic impun regula imparţialităţii? Figuri respectabile ca Daniel Dăianu ori Sever Voinescu reprezintă doctrine politice la Bruxelles sau Bucureşti, asumând totodată curajul opiniei în câteva importante publicaţii din ţară. A devenit atunci Traian Ungureanu, prin faptul simplei sale aderenţe electorale, incapabil de reflecţie geopolitică, comentariu social sau transfigurare poetică a realităţii? Sunt studiile sau traducerile de politologie ale lui Cristian Preda mai puţin creditabile doar pentru că, recent, tânărul consilier prezidenţial a îmbrăcat haina portocalie pe drumul către Parlamentul European?

Grija supremă a unui „ziar de elită” este cultivarea excelenţei şi recrutarea talentului, iar nu şicanele sau ghiontul dat colaboratorilor de incontestabilă valoare. Seducător apologet al civilităţii şi controversat polemist, exasperant şi pătimaş suporter, dar mai ales un scriitor prolific, maestru al verbului necruţător şi dribler al ironiei fine – TRU a rămas printre puţinii noştri jurnalişti care n-au compus doar impresii vagi de călătorie prin cetatea lui Bucur, ci şi cărţi fastuoase, pline de nerv şi argument, racordate la dezbaterea internaţională despre destinul civilizaţiei nord-atlantice. Nu subiectivismul auctorial, virilitatea ideii şi fraza carismatică a domnului Ungureanu pun, aşadar, în pericol libertatea presei, ci diversiunea vicleană a patronilor breslei, mitocănia blogosferică, vulgaritatea tâmpă a titlurilor, scrisul rudimentar ori reflexul tabloid.

De aproape două decenii, în reviste şi ziare foarte diverse (de la „Cuvântul”, „Contrafort” sau „Evenimentul Zilei” până la „Revista 22” sau „Dilema Veche”), Traian Radu Ungureanu a comentat aproape toate „chipurile şi măştile tranziţiei” – de la dezastrele regimului Iliescu sau abuzurile lui Putin până la Islamul radical şi sincronizarea tinerilor noştri literaţi la modele intelectuale stângiste ale Occidentului.

Vorbind mereu despre alţii, Traian Ungureanu ne-a dat întâlnire cu propria sa curiozitate, perfect disciplinată şi prodigioasă. TRU etalează nu doar opinii ferme, ci şi o vervă inepuizabilă; nu doar un discernământ exersat, capabil să distingă între esenţial şi trivialitate, ci şi intuiţia temelor istorice, relevante într-un sens global. El poate să vadă oricând ceva nou atât în privirile şi glezna lui Robinho, cât şi în programul de reformă al preşedintelui Băsescu; este unul dintre acei foarte puţini care citesc atât Dante, Eric Voegelin sau Martin Malia, cât şi comunicatele anoste ale instituţiilor guvernamentale; simte locul metaforei, dar urmăreşte şi cifrele din statisticile bancare. TRU este un ziarist total. Compensând patosul retoric din „Cotidianul” cu detaşarea analitică din „Idei în dialog”, TRU a vorbit fără încetare o limbă frumoasă, durabilă şi mai ales recognoscibilă de către orice avatar al profesorului Maiorescu.

Cu toate acestea, televiziunile l-au ocolit – din calcul sau din ignoranţă. A fost evitat sistematic la „Feţele Cotidianului” şi la alte emisiuni de dezbatere. Orice nulitate, în schimb, a găsit răgazul de a-l persifla bădărăneşte, urmând îndemnul unor partituri obositoare („aruncă-te Traiane”, „revino-ţi, dragă”, ş.a.m.d.). Într-o Românie normală îmi pot imagina un Traian Ungureanu idiosincratic, muştruluit ca atare de-o întreagă redacţie; nu voi înţelege însă cum acelaşi om – în zestrea căruia se încaieră domol zvâcnetul contemplativ-scriitoricesc, umorul laconic, simţul dreptăţii şi urgenţa faptei –, cum acelaşi TRU, aşadar, poate fi concediat de un ziar? Când acest creator de limbă română este izgonit de la gazeta fondatorului Ion Raţiu, credibilitatea respectivei instituţii suferă o gravă fisură.

Solidar cu TRU şi dezamăgit de sofismele noii direcţii „Cotidianul”, voi semna aici ultimul meu text. Restul şi contextul se explică de la sine. 

Mihail NEAMŢU

 

Andrei Pleşu: „Munca. Daune colaterale”

Se practică frecvent o investiţie maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în week-end, în vacanţă, la pensie. Ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit, încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai.

CULTURA EUTANASIEI

Primele profiluri virtuale părăsite, jocuri care împing la crime abominabile, sinucideri prin webcam în urale de încurajare. Sunt câteva dintre feţele surprinzătoare ale morţii digitale.

Povestea lui Gheorghe Lâlă, eroul împuşcat la Braşov

Biografia celui ucis în timp ce încerca să-l prindă pe autorul jafului de la Braşov dezvăluie destinul paradoxal al unui erou ce şi-a găsit sfârşitul din prea multă iubire de semeni. „Am făcut şi eu ce-am putut“, spunea Gheorghe Lâlă când apropiaţii se mirau şi-l întrebau de ce s-a spetit să-l ajute pe un oarecare, de care abia ce auzise.

BĂRBĂŢIE ŞI CAVALERISM

Într-un recent interviu, Andrei Pleşu spunea că politica românească „ar trebui să fie reprezentată de mai mulţi domni“. Observaţia se poate extinde la nivelul întregii noastre societăţi.

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (VI)

BISERICĂ TRANSILVĂNEANĂ DIN TIMPUL TRANZIŢIEI versus BISERICĂ VOIVODALĂ ÎN EPOCA POST-MEDIEVALĂ (Mănăstirea Hurezi, dreapta)

„INTELECTUALII PREŞEDINTELUI” ŞI DISCURSUL PUBLIC ROMÂNESC (un eseu de Dragoş Paul Aligică)

Un studiu parkinsonian

Pe masura ce perioada postelectorala se consuma, tot mai multi experti ne lasa sa intelegem ca este foarte probabil ca principala problema cu care se va confrunta societatea romaneasca in acest nou ciclu politic va fi urmatoarea: unde sunt, ce fac si ce vor zice asa-numitii „intelectuali ai presedintelui”, un grup eterogen, cunoscut nu atat prin scrierile si ideile lor, cat prin faptul ca, daca te iei de ei public: 1) ai sentimentul ca indeplinesti un act de restauratie axiologica si reparatie morala, 2) iti cresti ratingul media si, in plus, 3) simti ca esti cineva care are o contributie semnificativa la viata intelectuala a cetatii. Trei avantaje deloc neglijabile in turbulenta perioada economica pe care o traverseaza tara noastra si omenirea, in general. 

FOR CAPITALISM (an essay by RUSSELL RENO)

Prosperity and success tend to relax the mind. After the election of Ronald Reagan in 1980, free-market principles gained widespread support. For nearly three decades, most Americans experienced a long run of economic growth and widespread opportunity. Entire new industries emerged. Unprecedented fortunes were made. America has been awash in wealth and on a massive shopping spree.