
Sf. Pavel (fresca romana), sec. IV
Cincizecimea
Βασιλεῦ οὐράνιε
Παράκλητε
τὸ Πνεῦμα τῆς ἀληθείας
ὁ πανταχοῦ παρὼν καὶ τὰ πάντα πληρῶν
ὁ θησαυρός τῶν ἀγαθῶν
καὶ ζωῆς χορηγός,
ἐλθὲ καὶ σκήνωσον ἐν ἡμῖν
καὶ καθάρισον ἡμᾶς ἀπὸπάσης κ
ηλῖδος καὶ σῶσον ἀγαθέ,
τὰς ψυχὰς ἡμῶν.
The new medieval gallery at the British Museum is full of beautiful images of saints in ivory, stone, gold and wood – but invisible to visitors, it also holds the bones of 39 real saints, whose discovery came as a shock to their curator.
The relics, packed in tiny bundles of cloth including one scrap of fabric over 1,000 years old, were found when a 12th-century German portable altar was opened for the first time since it came into the British Museum collection in 1902.
It was in for a condition check and cleaning, before going on display in the gallery that opens tomorrow – but to the amazement of James Robinson, curator of medieval antiquities, when it was opened a linen cloth was revealed, and inside it dozens of tiny bundles of cloth, each neatly labelled on little pieces of vellum.
Icoana Sfintei Treimi
CASE DE OASPEŢI: NOU ŞI VECHI
MAICA DOMNULUI, DREPTUL IOSIF ŞI PRUNCUL IISUS versus
SF. IOACHIM ŞI ANA
CUM TREBUIE SĂ ARATE UN POLICANDRU?
PANGARE
CINA CEA DE TAINĂ, SUVENIR ROMÂNESC
PICTURĂ NOUĂ ŞI VECHE: CULORI, SIMBOLISTICĂ, DESEN
CONTRAST CROMATIC ŞI ARHITECTURAL: NOU ŞI VECHI
OBSESIA GRANDOMANĂ ŞI MODELUL PALATELOR ŢIGĂNEŞTI
ROMÂNISM ŞI ASFIXIERE SPAŢIALĂ
BISERICI NOI ŞI VECHI
ESTETICA PRIDVORULUI
Oferim aici câteva contraste între arta ecleziastică tradiţională şi universul kitsch din numeroase biserici construite mai ales după 1989. Imaginile vorbesc de la sine, dar cititorii sunt invitaţi să-şi ofere comentariile ori să posteze trimiteri către alte fotografii online (cu exemple pozitive versus negative). Din respect pentru evlavia credincioşilor, dorim ca numele bisericilor reprezentate să rămână nedivulgat.
ALTARE
PROSCOMIDIAR
Denumit şi „sfânta sfintelor”, altarul se înfăţişează aici cu tot cu lighean, chiuvetă hotelieră, ţevi instalate, pungi de plastic, covor persan, faţă de masă câmpenească – toate în absenţa firidei unde se pregătesc sfintele daruri.
Prea-Fericirea Sa Jonah, fost stareţ al Mănăstirii Sf. Ioan Maximovici din California, SUA.
Această alegere a avut loc după depunerea, în condiţii extraordinare, a mitropolitului primat Herman – la capătul unei lungi şi dureroase crize pastorale şi administrative care a zguduit în perioada 1992-2008 The Orthodox Church of America. Existenţa OCA datează din anul 1794, când a început ca misiune ortodoxă a Patriarhiei de la Moscova. Un scandal financiar de proporţii, preluat sub investigaţie de FBI, a ridicat semne grave de întrebare cu privire la manipularea unor sume de peste 3 milioane de dolari (majoritatea constând în donaţii), depuse în conturi bancare netransparente laicatului ortodox, însă cu aprobarea unor membri ai înaltului cler OCA. Această stare de lucruri a lovit profund în imaginea Bisericii Ortodoxe şi în încrederea laicatului ortodox faţă de un clerul neasistat, altminteri, de Statul federal american. Realegerea unui nou mitropolit, încercat într-o viaţă monastică profundă şi reală, deschide un nou capitol într-o istorie – sperăm, mult mai luminoasă – a OCA. Din această dureroasă experienţă toate Bisericile Ortodoxe surori, inclusiv Patriarhia română, vor avea pesemne o lecţie importantă de învăţat. (MN)
(fragment dintr-un articol care va apărea în revista Idei în dialog, august, 2008 )
„Sfârşitul lumii va veni
când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin.”
Patericul românesc[1]
Un personaj ambivalent
Ipoteza încălzirii globale are confirmări certe pe meleagurile noastre. Gestul IPS Nicolae Corneanu de-a se împărtăşi din potirul Bisericii Greco-Catolice a stârnit febra printre ziarişti, membrii Sinodului şi, mai ales, în sânul laicatului ortodox. Manifestările de revoltă faţă de acest demers necanonic au depăşit uluirea societăţii civile la aflarea veştii că acelaşi cleric a fost răsplătit până în 1989 de Securitate pentru a turna confraţi, ortodocşi şi eterodocşi, tineri şi bătrâni, cetăţeni ai lumii fără deosebire de naţionalitate. În 1963, când Nicolae Steinhardt mai era încă la Aiud, organele de anchetă au oferit această caracterizare: „Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare. […] A rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dogmelor pe care încă mai trebuie să le <apere> şi în acelaşi timp să îşi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decît comunismului.”[2] Alianţa cinică cu religia politică a totalitarismului roşu a indignat mai puţin decât concelebrarea cu preoţii românilor uniţi ambivalent cu Roma. Au existat şi declaraţii romantice, desigur, grăbite să vadă într-un defect clar de rectitudine ecleziologică semnul profetic al unirii. Mulţi intelectuali timişoreni a uitat că acelaşi ecumenism oportunist l-a făcut pe IPS Nicolae să părăsească, în 17 decembrie 1989, urbea asediată de tancurile generalilor Stănculescu şi Chiţac de dragul dialogului interconfesional. Ceauşescu venea de la Teheran iar Corneanu pleca la Cairo, lăsând uşile bisericilor închise, iar treptele catedralei gata să primească sângele nevinovat al protestatarilor. Citește restul acestei intrări »
Cunoscut publicului de specialitate prin impresionanta activitate editorială din ultimele două decenii – alcătuită din numeroase studii şi traduceri din cărţi teologice, filozofice şi istorice acoperind aria vastă a culturii creştine antice şi moderne – diaconul Ioan I. Ică Jr. (n. 1960), profesor de spiritualitate creştină al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, oferă la începutul anului 2008 un prim tom din ceea ce va reprezenta fără îndoială opera magna a unuia dintre cei mai reputaţi teologi est-europeni contemporani: Canonul Ortodoxiei. Canonul apostolic al primelor secole. Tipărit într-o condiţii grafice superbe prin eforturile conjugate ale editurii Deisis şi ale Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti, volumul expune şi dezbate în peste o mie de pagini datele fundamentale legate de naşterea creştinismului universal. Într-un proces de auto-definire şi distanţare dialectică faţă de celelalte mari tradiţii religioase din oikumene, teologii primelor patru veacuri au dat naştere unei susţinute reflecţii exegetice, doctrinare, etice şi liturgice. Citește restul acestei intrări »
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.