Catacombele romane: cel mai vechi portret al Sf. Pavel (sec. IV)

Sf. Pavel (fresca romana), sec. IV

Vatican archaeologists have uncovered what they say is the oldest known portrait of St Paul. The portrait, which was found two weeks ago but has been made public only after restoration, shows St Paul with a high domed forehead, deep-set eyes and a long pointed beard, confirming the image familiar from later depictions.

Cincizecimea (Pogorârea Sfântului Duh)

Cincizecimea

Βασιλεῦ οὐράνιε

Παράκλητε

τὸ Πνεῦμα τῆς ἀληθείας

ὁ πανταχοῦ παρὼν καὶ τὰ πάντα πληρῶν

ὁ θησαυρός τῶν ἀγαθῶν

καὶ ζωῆς χορηγός,

ἐλθὲ καὶ σκήνωσον ἐν ἡμῖν

καὶ καθάρισον ἡμᾶς ἀπὸπάσης κ

ηλῖδος καὶ σῶσον ἀγαθέ,

τὰς ψυχὰς ἡμῶν.

St Benedict’s relics discovered at the British Museum (The Guardian)

The new medieval gallery at the British Museum is full of beautiful images of saints in ivory, stone, gold and wood – but invisible to visitors, it also holds the bones of 39 real saints, whose discovery came as a shock to their curator.

The relics, packed in tiny bundles of cloth including one scrap of fabric over 1,000 years old, were found when a 12th-century German portable altar was opened for the first time since it came into the British Museum collection in 1902.

It was in for a condition check and cleaning, before going on display in the gallery that opens tomorrow – but to the amazement of James Robinson, curator of medieval antiquities, when it was opened a linen cloth was revealed, and inside it dozens of tiny bundles of cloth, each neatly labelled on little pieces of vellum.

The most precious was the relic of St Benedict, an Italian who in the early 6th century was credited as the father of the western monastic tradition, founding monasteries and establishing guiding principles still followed at many monasteries.

Daniel Cristea Enache, despre botezul lui Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt, călugărul scriitor de la mănăstirea Rohia, care a avut una dintre cele mai spectaculoase convertiri de la iudaism la creştinism, îşi descrie botezul în pagini cutremurătoare din „Jurnalul fericirii”.

URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ versus FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XV)

Icoana Sfintei Treimi

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XIV)

CASE DE OASPEŢI: NOU ŞI VECHI

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XIII)

MAICA DOMNULUI, DREPTUL IOSIF ŞI PRUNCUL IISUS versus

SF. IOACHIM ŞI ANA 

SONDAJ

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XII)

CUM TREBUIE SĂ ARATE UN POLICANDRU?

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (XI)

PANGARE

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (X)

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (IX)

CINA CEA DE TAINĂ, SUVENIR ROMÂNESC

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (VIII)

PICTURĂ NOUĂ ŞI VECHE: CULORI, SIMBOLISTICĂ, DESEN

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (VII)

CONTRAST CROMATIC ŞI ARHITECTURAL: NOU ŞI VECHI

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (V)

OBSESIA GRANDOMANĂ ŞI MODELUL PALATELOR ŢIGĂNEŞTI

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (IV)

ROMÂNISM ŞI ASFIXIERE SPAŢIALĂ

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (III)

BISERICI NOI ŞI VECHI

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (II)

ESTETICA PRIDVORULUI

FRUMUSΕŢE ŞI RÂNDUIALĂ versus URÂŢENIE ŞI NEORÂNDUIALĂ ÎN ARTA BISERICEASCĂ (I)

Oferim aici câteva contraste între arta ecleziastică tradiţională şi universul kitsch din numeroase biserici construite mai ales după 1989. Imaginile vorbesc de la sine, dar cititorii sunt invitaţi să-şi ofere comentariile ori să posteze trimiteri către alte fotografii online (cu exemple pozitive versus negative). Din respect pentru evlavia credincioşilor, dorim ca numele bisericilor reprezentate să rămână nedivulgat.

ALTARE

PROSCOMIDIAR

Denumit şi „sfânta sfintelor”, altarul se înfăţişează aici cu tot cu lighean, chiuvetă hotelieră, ţevi instalate, pungi de plastic, covor persan, faţă de masă câmpenească – toate în absenţa firidei unde se pregătesc sfintele daruri.

CONVERSATION WITH FR CHAD HATFIELD (St Vladimir’s Seminary)

Theology in the secular University (a conversation between Mihail Neamtu and Fr Chad Hatfield).

THE ORTHODOX CHURCH OF AMERICA (OCA) ARE UN NOU MITROPOLIT PRIMAT

Prea-Fericirea Sa Jonah, fost stareţ al Mănăstirii Sf. Ioan Maximovici din California, SUA.

Această alegere a avut loc după depunerea, în condiţii extraordinare, a mitropolitului primat Herman – la capătul unei lungi şi dureroase crize pastorale şi administrative care a zguduit în perioada 1992-2008 The Orthodox Church of America. Existenţa OCA datează din anul 1794, când a început ca misiune ortodoxă a Patriarhiei de la Moscova. Un scandal financiar de proporţii, preluat sub investigaţie de FBI, a ridicat semne grave de întrebare cu privire la manipularea unor sume de peste 3 milioane de dolari (majoritatea constând în donaţii), depuse în conturi bancare netransparente laicatului ortodox, însă cu aprobarea unor membri ai înaltului cler OCA. Această stare de lucruri a lovit profund în imaginea Bisericii Ortodoxe şi în încrederea laicatului ortodox faţă de un clerul neasistat, altminteri, de Statul federal american. Realegerea unui nou mitropolit, încercat într-o viaţă monastică profundă şi reală, deschide un nou capitol într-o istorie – sperăm, mult mai luminoasă – a OCA. Din această dureroasă experienţă toate Bisericile Ortodoxe surori, inclusiv Patriarhia română, vor avea pesemne o lecţie importantă de învăţat. (MN)

SFÂNTUL MUNTE CERE RETRAGEREA BISERICII ORTODOXE DIN CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR

Memoriul chinoniei atonite cu privire la participarea BO in CMB.

TOAMNA MITROPOLITULUI (un articol de Emilia Chişcop, Ziarul de Iaşi)

Pelerinajul din acest an este si o victorie a Inalt Presfintitului Teofan. Iar un „merit” important pentru aceasta victorie are si patriarhul Daniel. Pelerinajul de Sfinta Parascheva s-a incheiat, oamenii au plecat acasa, racla e din nou la locul ei, iar Biserica a mai cistigat o victorie. Caci nu este doar o victorie a credintei, ci si a bisericii ca institutie. Milionul de credinciosi care se aduna an de an la cel mai mare pelerinaj ortodox din Romania este si o masura a puterii sale. Cine altcineva mai reuseste azi sa adune laolalta atita popor?

SALVAŢI DE CLOPOŢEL?

Aniversarea unui an de arhipăstorire a PF Daniel a coincis cu această comandă de noi clopote care poartă chipul Patriarhului BOR.

PRINŢESA ILEANA A ROMÂNIEI

Un interviu despre prinţesa Ileana a României.

VOCEA TRADIŢIEI

DRAGOS MÎRŞANU despre viaţa Bisericii Ortodoxe Române

Dragoş Mîrşanu despre viaţa Bisericii Ortodoxe Române (2001-2006) – articol publicat în Journal for Eastern Christian Studies, vol. 58.

DEFICITUL COMUNICĂRII ŞI INFLAŢIA RETORICĂ ÎN ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ

Articol publicat în revista Idei în Dialog, august 2008. Versiune integrală (M. Neamtu)

CLERICI MUSULMANI SE CONVERTESC LA CREŞTINISM

VIAŢA ŞI MOARTEA LA ŢARĂ

Despre înmormântarea pe datorie în lumea ortodoxă vrânceană.

ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ: DEFICITUL COMUNICĂRII ŞI INFLAŢIA RETORICĂ

(fragment dintr-un articol care va apărea în revista Idei în dialog, august, 2008 )

„Sfârşitul lumii va veni

când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin.”

Patericul românesc[1]

Un personaj ambivalent

Ipoteza încălzirii globale are confirmări certe pe meleagurile noastre. Gestul IPS Nicolae Corneanu de-a se împărtăşi din potirul Bisericii Greco-Catolice a stârnit febra printre ziarişti, membrii Sinodului şi, mai ales, în sânul laicatului ortodox. Manifestările de revoltă faţă de acest demers necanonic au depăşit uluirea societăţii civile la aflarea veştii că acelaşi cleric a fost răsplătit până în 1989 de Securitate pentru a turna confraţi, ortodocşi şi eterodocşi, tineri şi bătrâni, cetăţeni ai lumii fără deosebire de naţionalitate. În 1963, când Nicolae Steinhardt mai era încă la Aiud, organele de anchetă au oferit această caracterizare: „Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare. […] A rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dogmelor pe care încă mai trebuie să le <apere> şi în acelaşi timp să îşi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decît comunismului.”[2] Alianţa cinică cu religia politică a totalitarismului roşu a indignat mai puţin decât concelebrarea cu preoţii românilor uniţi ambivalent cu Roma. Au existat şi declaraţii romantice, desigur, grăbite să vadă într-un defect clar de rectitudine ecleziologică semnul profetic al unirii. Mulţi intelectuali timişoreni a uitat că acelaşi ecumenism oportunist l-a făcut pe IPS Nicolae să părăsească, în 17 decembrie 1989, urbea asediată de tancurile generalilor Stănculescu şi Chiţac de dragul dialogului interconfesional. Ceauşescu venea de la Teheran iar Corneanu pleca la Cairo, lăsând uşile bisericilor închise, iar treptele catedralei gata să primească sângele nevinovat al protestatarilor.

CANONUL ŞI VESTITORUL ORTODOXIEI (articol)

Text publicat în Idei în dialog, iunie, 2008.

CANONUL ŞI VESTITORUL ORTODOXIEI

Cunoscut publicului de specialitate prin impresionanta activitate editorială din ultimele două decenii – alcătuită din numeroase studii şi traduceri din cărţi teologice, filozofice şi istorice acoperind aria vastă a culturii creştine antice şi moderne – diaconul Ioan I. Ică Jr. (n. 1960), profesor de spiritualitate creştină al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, oferă la începutul anului 2008 un prim tom din ceea ce va reprezenta fără îndoială opera magna a unuia dintre cei mai reputaţi teologi est-europeni contemporani: Canonul Ortodoxiei. Canonul apostolic al primelor secole. Tipărit într-o condiţii grafice superbe prin eforturile conjugate ale editurii Deisis şi ale Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti, volumul expune şi dezbate în peste o mie de pagini datele fundamentale legate de naşterea creştinismului universal. Într-un proces de auto-definire şi distanţare dialectică faţă de celelalte mari tradiţii religioase din oikumene, teologii primelor patru veacuri au dat naştere unei susţinute reflecţii exegetice, doctrinare, etice şi liturgice.