Statul asistenţial: cifre româneşti

11 Iunie 2009

DESPRE PENSII (Revista 22)

Un pumn de legi care îi favorizează, în raport cu ceilalţi români, de trei ori: o dată pentru că sunt mai bine plătiţi, a doua oară pentru că dau biruri mai mici şi a treia oară pentru că, în ciuda unei contribuţii mai reduse la bugetul de pensii, la retragerea din activitate primesc lunar între 60 şi 80% din salariul brut. Unii dintre ei primesc chiar pensia egală cu salariul.

În primele patru luni, bugetul de pensii a avut nevoie de o sponsorizare de peste două miliarde de lei (491 de milioane de euro) pentru a acoperi un deficit provocat de încasările mai mici.

DESPRE SALARII (Khris.Ro)

In 1996, cel mai mare salariu mediu net era in industrie, valoarea acestuia fiind de 35 de ron, dupa care urmau in ordine Administratia Publica si Apararea cu 30.5 ron, Invatamantul cu 27.6 ron si Sanatatea si Asistenta Sociala cu 22.8 ron. Valorile par extrem de mici comparativ cu sumele de astazi insa nu trebuie sa facem o asemenea comparatie pentru ca in 1996 erau alte vremuri.

Dupa 13 ani, respectiv la sfarsitul anului 2008, pe primul loc in randul celor 4 segmente de angajati a ajuns Administratia si Apararea cu un castig net de 2.364 ron, in crestere cu 7661% (de 76 de ori) fata de 1996. Pe locul doi este Invatamantul cu un castig net lunar de 1.579 ron, in crestere cu 5630% comparativ cu 1996, iar pe locul trei au ajuns cei care lucreaza in Sanatate si Asistenta Sociala, cu un castig mediu de 1.288 ron, in crestere cu 5508%.



Bogdan Călinescu (alias Nicolas Lecaussin) despre „criza capitalismului”

12 Mai 2009

 

Bogdan Călinescu

Bogdan Călinescu

„Problema socialismului este socialismul iar problema capitalismului sunt capitaliştii.” Adevărul acestei vechi butade – citată frecvent de regretatul William F. Buckley Jr. – se verifică o mai ales în ţările „Estului sălbatic,” dintre care nu lipsesc ţări ca România, Ucraina, Moldova sau Rusia – unde les nouveaux riches au prosperând făcând afaceri cu statul, iar nu prin creativitate, inventică, dinamică antreprenorială.

De câteva luni bune, criza financiară invită numeroşi comentatori la adoptarea tonului apocaliptic în descrierea „sfârşitului unei ere.” Prost tradusă şi rapid asimilată, retorica antiglobalistă a lui Naomi Klein face vâlvă prin mediul blogosferei; televiziunile colportează ideile economice regresive marca Ion Iliescu; practicile protecţioniste şi sindicalismul agresiv frizează xenofobia; piaţa schimbului liber este denunţată drept „ficţiune” iar, sub aspect psihologic, încrederea oamenilor se îndreaptă către soluţiile salvatoare ale birocraţilor statali. Pe acest fundal, gesticulaţia intelectuală de tip neomarxist reproduce vechile partituri ale indignării proletare. La numai două decenii după 1989, lumea a uitat salariul mizer (dar sigur!) şi toate servituţile din perioada comunistă. 

Contracarând toate aceste ticuri mentale, volumul lui Nicolas Leucassin (care semnează sub numele real de Bogdan Călinescu în revista Timpul) ne oferă un diagnostic încă din titlu: 

 

Au secours, ils veulent la peau du capitalisme ! : Petites leçons sur l’économie de marché à l’usage de ses détracteurs (Editions Générales First, 2009)

Petites leçons sur léconomie de marché

Petites leçons sur l'économie de marché


LANSARE DE CARTE: Mihail Neamţu, ELEGII CONSERVATOARE, Iaşi, 23 aprilie, ora 16.00 (Cărtureşti)

12 Aprilie 2009

Editura EIKON şi Librăria CĂRTUREŞTI-IAŞI (Iulius Mall)

vă invită la lansarea volumului

 ELEGII CONSERVATOARE

în prezenţa autorului şi a invitaţilor săi:

Ştefan AFLOROAEI,

George BONDOR şi Bogdan TĂTARU-CAZABAN

 Cum se transmite o veritabilă cultură a libertăţii morale, civice şi economice? În ce fel se raportează spaţiul public românesc la criza valorilor din Europa? Care este rolul Ortodoxiei la începutul secolului XXI? Ce înseamnă secularizarea pentru instituţia familiei sau forurile de educaţie? Cum se prezintă Biserica într-o eră a transparenţei mediatice, a revoluţiei moravurilor şi a pluralismului ideologic? Plecând de la aceste întrebări, Mihail Neamţu ne oferă în câteva provocatoare Elegii conservatoare un diagnostic teologico-politic care intersectează verticala creştinismului patristic cu orizontala liberalismului clasic occidental.

 

neamtu-elegii-conservatoare-iasi-23-04-circulara-email


FILM CU PROŞTI: STAN ŞI BRAN EVADAŢI DIN PUŞCĂRIE (Sorin Ioniţă)

3 Februarie 2009

Nici cel mai îndrăzneţ sau anarhist avocat al drepturilor omului într-o ţară UE n-a mers vreodată până acolo încât să ceară eliberarea din puşcărie a clientului său pe motiv de claustrofobie. Ei bine, în România nu doar că s-a putut cere asta, dar s-a şi obţinut: în cazul fostului patron de la Sexy Club, Costel Constantin. După aşa un episod, nu mai e nimic de zis, putem stinge lumina şi pleca toţi acasă.


CEI TREI ANI DE ACASĂ. Reflecţii despre Pactul Naţional pentru Educaţie (Mihail NEAMŢU)

5 Ianuarie 2009

Asemuieşte firea noastră în privinţa educaţiei

şi a lipsei de educaţie cu următoarea întâmplare:

iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpământeană,

ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină,

drum lung faţă de lungimea întregului peşterii.

Lumina vine de sus şi de departe.

Platon, Republica

 

Stahanovism european?

Printre primele măsuri pe care noul Guvern vrea să le adopte se numără şi aceasta: „declararea, prin lege, a educaţiei timpurii ca bun public şi finanţarea de către stat a cheltuielilor cu educaţia timpurie”. Pentru orice om crescut la şcoala libertăţii, ideea controlării reflexelor sociale ale unei întregi populaţii pare suspectă. Ţinta stabilită pentru perioada 2009-2012 şochează printr-o dimensiune stahanovistă: „Cuprinderea în educaţia timpurie a peste 80% dintre copii între 3-5 ani.” 80% în doar patru ani este eufemismul folosit pentru designarea obligativităţii în zece ani de astăzi înainte. Faţă de programul perfectat de Comisia prezidenţială (care prevedea educaţia timpurie pentru copii între 0-6 ani) acest plan cincinal e oarecum indulgent. Sugarii sunt exceptaţi de la măreţul plan de civilizare a naţiunii, acum fiind vizat strict doar tineretul preşcolar. „Beneficiarii” acestui program demn de titulatura „corn cu lapte & curriculum” sunt câteva milioane de copii tocmai ieşiţi din scutece. Propunerea mi se pare inutilă şi respingătoare din două motive: 1) sub raport pragmatic-contextual, din perspectiva costurilor usturătoare implicate; 2) din punct de vedere principial, datorită valorilor progresiste, anti-liberale şi anti-conservatoare angajate de această doctrină. Dacă primul punct este cel mai uşor de demonstrat, prin simpla indicare a unor cifre, cel de-al doilea argument are mai multe ramificaţii. Să le urmărim.

Birocraţie obeză şi costuri inutile

Într-un timp de criză economică şi penurie financiară Guvernul decide aşadar să-şi extindă birocraţia. Sunt prognozate mai multe cheltuieli bugetare şi un cvasi-monopol etatist sub presiunea restrângerii iniţiativei private şi a competiţiei reale între furnizorii de educaţie. E imperios necesară stabilirea responsabilităţii unui minister sau a unei agenţii naţionale, pentru implementarea şi coordonarea tuturor programelor de educaţie timpurie. Măsura legată de „educaţia timpurie” pare uneori expresia unei îngrijorări particulare a elitei confruntate în ultimii ani cu o criză de grădiniţe în Capitală (situaţie rezolvată printr-o recalibrare a raportului cerere-ofertă). Situaţia de ansamblu a instituţiilor de învăţământ din România nu seamănă deloc cu relieful bucureştean. Sunt nenumărate sate, comune şi oraşe unde criza demografică post-1989 a condus la golirea dramatică a sălilor de clasă şi la un exces de unităţi şcolare. De asemenea, starea căminelor culturale (plătite tot de la stat) rămâne deplorabilă. În sfârşit, în marile centre universitare descoperim o penurie de resurse umane şi materiale, vizibilă mai ales în laboratoare de ştiinţe naturale ale Institutelor de cercetare ale Academiei. Cum se explică faptul că prima măsură menţionată de Guvern presupune lăbărţarea aparatului administrativ?

La găurile negre şi finanţările aberante (între care să nu uităm reţelele de computere conectate „wireless” la Internet, aduse în săli de clasă fără acoperiş…) se vor adăuga alte costuri pentru procesul de acreditare, plata inspectorilor, cursuri de specialitate pentru noile cadre şi, implicit, o invitaţie la sindicalizare a dascălilor din noul segment al învăţământului preşcolar. Când Universităţile sunt căpuşate prin tarele nepotismului şi ale clientelismului academic, Ministerul Educaţiei se grăbeşte să atace problema la rădăcină. Birocraţii inundă vârsta propice zbenguielii, plastilinei şi desenelor animate cu directive mutante, prefaţate într-un limbaj autoritar-orwellian: „Instituţiile responsabile cu educaţia pe perioada 0-3 ani trebuie să aibă explicit o misiune educativă. Educaţia şi intervenţia timpurii sunt esenţiale.” Pe scurt, copilăria nu se mai încheie undeva în penumbra pubertăţii, aşa ne-au lăsat să înţelegem Fraţii Grimm, Petre Ispirescu sau Ion Creangă. Coaliţia partidelor care au semnat „Pactul Naţional pentru Educaţie” (PNE) contestă dreptul la pruncia pură şi nevinovată. Cu promulgarea solemnă a Parlamentului ne sunt propuse lucruri mult mai serioase serioase: ţâncii au nevoie de „norme şi criterii de raportare la propriul sine şi la altul, de trecere de la heteronomie la autonomie şi relaţionare socială.” Vi-l mai puteţi imaginaţi pe Iisus spunând despre cei formataţi în litera şi spiritul acestui manual: „lăsaţi copiii să vină la mine”? Citește restul acestei intrări »


DECLIN DEMOGRAFIC EUROPEAN

22 Decembrie 2008

Thomas Malthus (1766–1834) s-a înşelat amarnic. În locul suprapopulării decompensate financiar, avem o criză demografică generalizată în tot spaţiul nord-atlantic. Creştem dar nu ne înmulţim. Absenteismul pruncilor din băncile de date şi pupitrele şcolare reprezintă unul din semnele „integrării” ţărilor est-europene în dinamica societăţilor occidentale, în contrast radical cu tot ceea ce se petrece în Africa ori Asia Centrală. România, alături de Polonia, Ucraina sau Bulgaria, figurează astăzi în „topul” naţiunilor cu natalitate descendentă. Cauzele sunt multiple: trauma post-comunistă, angoasa tranziţiei (1989-2007), etosul contraceptiv al noii culturi de consum. Transformările culturale şi impactul economic provocat de această tendinţă abia încep să apară pe agenda instituţiilor publice.

               În Europa apuseană, începutul declinului se leagă de apariţia unor noi reflexe culturale: relansarea individualismului radical ca filozofie de viaţă, fluidizarea subiectului postmodern urmată apoi de producerea la scară industrială a pilulei contraceptive, resemnificarea identităţii sexuale şi dezvoltarea tehnicilor de manipulare a fertilităţii. Anul 1968 a coincis cu decizia proiecţiei fantasmelor erotice în public – la Woodstock („free love) sau pe străzile Parisului („Jouissons sans entrave”). Citește restul acestei intrări »


SONDAJ POLITIC

10 Decembrie 2008

CITIŢI ŞI:

Bucuriile lui Don’ Patriciu