Sorin Ioniţă despre Crin Antonescu şi naufragiul liberal (EvZ)

8 decembrie 2009

„N-am văzut în viaţa mea şi nici n-am auzit să mai fi existat în democraţiile europene moderne o aşa competiţie electorală în care miza să fi fost nu cine dă mai multe goluri adversarului, ci cine reuşeşte să se abţină de la a-şi da prea multe autogoluri.”

Dacă, imediat după turul unu, Geoană, Antonescu, Patriciu, Vîntu şi Cozmin Guşă s-ar fi dus cu toţii să petreacă nişte zile plăcute la Monte Carlo, sau pe unde îşi fac ei veacul de obicei, lăsându-l acasă doar pe Johannis ca să scoată câte o mormăială o dată la două zile, ar fi câştigat şi ei alegerile fluierând.

În loc de asta, ei au angajat parcă un regizor de comedii pentru oligofreni şi i-au dat sarcina să scrie cel mai tare scenariu care să-i îngroape. Au dezlănţuit pe televiziuni o campanie deşănţată, care a depăşit orice limită în materie de stridenţe şi fantasmagorii (şi tot ce se întâmplase pe timpul hulitului Năstase), de la cărţi scrise de indivizi dubioşi şi uşor deranjaţi la bibilică, pescuiţi din neant, ţinuţi trei zile în prime-time şi aruncaţi înapoi în neant.

Patriciu nu s-a mulţumit să dezgroape un film în care Băsescu lipea o palmă unui mucos, ci a ţinut să vină el în persoană la TV şi să lăcrămeze în direct pe umărul victimei odiosului dictator, fără să-şi dea seama că, la ce imagine publică are, prezenţa lui pe ecran e cel mai bun antidot la filmuleţ.

În ultima săptămână, cineva de la cooperativa PSD-PNL a avut geniala idee să meargă cu tot circul la Timişoara, doar ca să arate cât de lipsită de popularitate este această coaliţie în oraşul Revoluţiei, de unde au fugit pe uşa din dos.

Ca bonus, au zgândărit toate simbolurile anilor ’89-’90, începând cu balconul, punctul 8 şi spiritul lui Coposu. Finis coronat opus, Geoană s-a dus la 12 noaptea, înaintea dezbaterii finale, la o şedinţă de relaxare acasă la SOV, ca să aibă Băsescu ce să-l întrebe a doua zi.

Până la urmă, acţionând cu aşa consecvenţă, tabăra anti-Băsescu a reuşit să obţină ce-a căutat: a enervat şi mobilizat mare parte din electoratul vechi al lui Băsescu, intrat în lehamite şi pasivitate din cauza autogolurilor preşedintelui.

Nicio strategie de campanie a PDL nu ar fi reuşit să energizeze aşa bine foştii votanţi ai Alianţei D.A. cum au făcut-o demagogia în tandem Geoană-Antonescu şi apariţiile media ale lui Patriciu şi Vîntu. (Dacă atâta îi duce pe ei capul, vă daţi seama cam pe ce căi s-au făcut marile averi ale României).

Fără adrenalina furnizată gratis de moguli, aceşti votanţi ar fi asistat probabil pasivi la înfrângerea lui Băsescu, indispuşi de erorile acestuia din ultima vreme.

Pentru Băsescu, asta creează mari obligaţii. Situaţia e rezumată genial de o postare laconică a unui român din diaspora, pe HotNews: „Băsescu, asta nu-i victoria ta, ci a noastră şi a lucrurilor pe care trebuie să le faci”.


Crin Antonescu jigneşte Timişoara (şi bonus: Valeriu Stoica la Arad)

6 decembrie 2009

Pentru a vedea un contrast radical între actualul lider Crin Antonescu şi fostul lider PNL, dl Valeriu Stoica, mereu distins prin ţinută, integritate morală şi substanţă intelectuală, iată o recentă intervenţie recentă desfăşurată la Arad.


Victoria dreptei dezbinate, Referendum validat, Traian Băsescu pe locul întâi, o nouă Constituţie, Crin Antonescu iese din scenă, Transilvania reformistă

22 noiembrie 2009

Primele rezultate de tip Exit-Poll indică victoria electoratului de dreapta, o surprinzătoare prezenţă la vot (53,52%, mult peste predicţiile pesimiste ale mogulilor), un interes major arătat marii dezbateri privind reforma statului (peste 75.000 în diaspora!), un sprijin al ardelenilor oferit net lui Traian Băsescu (37,1%). Într-un an de profundă criză financiară, performanţa actualului preşedinte nu este deloc neglijabilă. Bătălia cea mai grea urmează! Se pregătesc negocieri dure, oferte impure, contre neaşteptate, trădări promiscue, alianţe otrăvite.

Deocamdată, dreapta a însumat peste 50% din voturile cetăţenilor. Electoratul care dispreţuieşte pomana şi vrea independenţă de acţiune economică cere, într-un an de criză, politici clasic-liberale, valori conservatoare şi principii creştin-democrate. Spiritul antreprenorial, pledoaria pentru descentralizare, contestarea hegemoniei dâmboviţene, patriotismul local – toate aceste trăsături tradiţionale ale Transilvaniei moderne s-au exprimat astăzi decisiv. Deloc întâmplător, tot Transilvania conduce la numărul de investiţii, societăţi private pe cap de locuitor, creştere economică netă, claritatea regimului de proprietate, turism cultural.  Votul dat lui Traian Băsescu este un vot dat primenirii administrative şi raţionalităţii unui proiect de societate.

Astăzi s-a mai văzut o tristă şi bine cunoscută susţinere a candidatului PSD în Oltenia, în mediul rural şi în sânul electoratului fără studii superioare. Mircea Geoană a primit mai puţine voturi decât partidul său. Au existat şi fraude, dar majoritatea abuzurilor s-au semnalat în judeţele controlate de PSD: Olt, Teleorman, Giurgiu.


Următoarele două săptămâni vor fi decisive: electoratul lui Crin Antonescu (obsedat negativ de figura lui Băsescu, susţinut de figuri heterogene precum Petre Roman, Dinu Patriciu şi Neagu Djuvara) va trebui să decidă în ce direcţie vor să trimită ţara: domnia baronilor PSD (inşi de teapa unui Vanghelie, Mazăre, Oprescu, Nicolescu etc., protejaţi cu toţii de tătuca Iliescu) sau politica reformistă sprijinită de echipa din jurul lui Traian Băsescu. Va conta modul în care liderii politici ascultă mesajul electoratului, trecând măcar parţial peste animozităţile personale şi interesele de grup.

O certitudine rămâne: poporul român a sancţionat, prin cei prezenţi la urne (peste 50%), politicianismul impenitent al partidelor din majoritatea parlamentară. La următoarele alegeri, românii vor alege reprezentanţi într-o singură cameră de lucru şi vor avea un număr de maximum 300 de parlamentari în forul legislativ al ţării.

87,43% din alegatori au votat pentru reducerea numarului de parlamentari, 77,4% au votat pentru Parlament unicameral.

Concluzia este incontestabilă: cetăţenii acestei ţări doresc reforma statului şi modificarea Constituţiei!