UN DIALOG CU BOGDAN BUCUR, DESPRE PATRISTICĂ ŞI TEOLOGIE

5 decembrie 2008

Bogdan BucurS-a născut in 1976 la Bucureşti, unde a urmat şcoala şi liceul german iar apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă. Între 2000 şi 2007, Bogdan Bucur a obţinut titlurile de master în Teologie şi doctor în Studii Religioase la la Marquette University, în Statele Unite. Din 2007 este assistant professor of theology la Duquesne University în Pittsburgh. Cercetările sale se află la intersecţia studiilor biblice şi patristice s-au concretizat într-o serie de articole publicate în reviste din Europa şi Statele Unite. Are în pregătire un volum despre creştinismul primar la prestigioasa editură academică Brill. În luna septembrie (a.c.) am înregistrat acest dialog pe continentul nord-american, vorbind despre vocaţia studiilor teologice în secolul XXI. (Mihail Neamţu)

Dragă Bogdan, eşti autorul unui număr impresionant de studii istorice şi teologice care discută marile teme de gândire ale Părinţilor Bisericii – de la Sf. Iustin Martirul şi Filozoful până la Dionisie Areopagitul. Cum s-a trezit pasiunea ta pentru patrologie? Care au fost primii paşi? Despre ce experienţă formatoare a tinereţii poţi să vorbeşti – întâlniri cu oameni, cărţi, biblioteci, locuri?

După Revoluţia din 1989 m-am numărat şi eu între cei, foarte mulţi, care citeau pe nerăsuflate tot ce le cădea in mână despre Yoga, Reiki, radiestezie, Qi-gong, buddhismul tibetan, şi aşa mai departe, şi care îşi căutau „maeştrii” printre diferiţii practicanţi—autentici sau impostori—din România. Aveam paisprezece ani şi eram ars de această căutare. Ca mulţi colegi de generaţie, nu făceam nici o distincţie între Milarepa, „marele yoghin tibetan”, şi părintele Cleopa, „maestru spiritual din Carpaţi”; sau între cursurile de Yoga ale lui Grig Bivolaru, spiritualitatea Filocaliei, şi tehnicile de “optimizare mentală” predate de Vasile Andru. Mergeam la mănăstiri cu ansele ca să măsurăm aura bisericilor şi să ne “încărcăm energetic” din prezenţa unuia sau altuia dintre călugări; sau îl rugam pe Bivolaru să explice schimbarea la faţă a lui Hristos în comparaţie cu moartea lui Paramahansa Yogananda; sau îi iscodeam pe călugari despre marea taină aflată la „seminariile” de magie dacică: anume că, la tunderea întru monahism, călugării află tot ce e de aflat despre reîncarnare, apoi sunt legaţi cu blestem să nu destăinuie secretul! Şi tot aşa. Sunt convins că aceia care au căutat sincer nu şi-au pierdut răsplata. Sunt sute de tineri în situaţia asta; mulţi ne-am întâlnit mai târziu pe băncile facultăţilor de teologie, unii s-au călugărit, alţii au devenit misionari şi mărturisitori ai Ortodoxiei în viaţa cetăţii. 

Citește restul acestei intrări »

Reclame

BOGDAN BUCUR: STUDII BIBLICE ŞI PATROLOGIE

28 iunie 2008

Între cei mai discreţi şi competenţi tineri români plecaţi la studii în străinătate se numără Bogdan Bucur. Profesor la Duquesne University (Pittsburgh, SUA), Dr. Bucur este ucenic direct al Pr. Prof. Alexander Golitzin (Marquette University) şi autor al unui impresionant număr de studii patristice publicate de reviste internaţionale de prim rang. El merită întreaga atenţie şi admiraţie a colegilor săi români.