Teodor Baconsky despre noul populism

2 Iulie 2009

Cel mai puternic om al planetei propune o (r)evoluţie menită să ne elibereze de ipocrizie, război şi nedreptate. Minunat! Cu singura menţiune că, dacă rămân strict retorice, promisiunile acestea vor decredibiliza şi mai mult democraţiile occidentale. Populismul nu e doar tehnica discursivă prin care „poporul” aude – printr-o fericită întâmplare – taman ceea ce spera să audă. E şi doctrina care scurtcircuitează elitele. Populistul vrea priză directă cu masele. Ceilalţi (experţi, administratori, manageri etc.) apără doar Sistemul, în vreme ce el e gata să se sacrifice pe viu, la un metru de prompter.

Anunțuri

O realizare impresionantă şi o lansare epocală: GLOBAL MUSEUM ON COMMUNISM

17 Iunie 2009

În seara de marţi, 16 iunie, la Ambasada României din Washington DC, în prezenţa Excelenţei Sale ambasadorul Adrian Vieriţă, a unui larg corp diplomatic din capitala SUA, a liderilor asociaţiei „The Victims of Communism” (condusă de Dr Lee Edwards), a victimelor, a rudelor acestora şi a prietenilor victimelor lovite de totalitarismul roşu – s-a lansat cel mai important world wide website dedicat unei cauze nobile: prezentarea şi difuzarea adevărului despre destinul ideologiei comuniste în secolul XX.

În cuvântul de deschidere, ambasadorul Adrian Vieriţă a evocat datoria morală a oamenilor politici din tânăra generaţie de-a păstra mereu vie amintirea luptei pentru libertate – o luptă care, în absenţa contribuţiei americane (unde vârf de lance a fost vocea lui Ronald Reagan), ar fi arătat cu totul altfel. În sfârşit, anul 1989 profund semnificativ pentru acest tip de practică memorială, României revenindu-i marea onoare de-a găzdui un eveniment de relevanţă globală.

Au existat mai multe alocuţiuni dintre care aş semnala următoarele intervenţii. Mai întâi, episcopul reformat Lazlo Tokes a rostit o rugăciune în memoria victimelor din lagărele şi închisorile comuniste, ştiute şi neştiute. Apoi, Dr Lee Edwards – neobosit luptător pentru cauza justiţiei morale – a prezentat proiectul Global Museum on Communism, subliniind profesionalismul ştiinţific al documentaţiei oferite cu precădere tinerilor. Modest şi ferm, Dr Lee Edwards a subliniat relevanţa prezenţei unor autorităţi universitare internaţional recunoscute (fiind citate numele „profesorilor Richard Pipes, Robert Conquest şi Vladimir Tismăneanu”) în rândul primilor redactori de capitole despre istoria comunistă a ţărilor est-europene.

Dr Edwards a pledat totodată pentru asumarea unei mai curajoase lupte în plan civic, academic şi moral împotriva ignoranţei (deliberate ori spontane) şi a uitării (naturale ori auto-induse). Ţări precum China, Vietnam, Coreea de Nord, Cuba sau Laos n-au scăpat încă de persecuţia dictatorială a Partidului unic. America latină, apoi, se află sub valul convertirii rapide (din Venezuela şi Bolivia până chiar în Argentina) la socialism. Din nefericire, acestor nedreptăţi şi acestor comportamente regresive nu li se oferă suficientă atenţie din partea presei occidentale, a sistemelor de educaţie şi a liderilor politici.

Într-un discurs emoţionant (Keynote Address), care a stârnit ropote de aplauze şi lacrimi în ochii celor prezenţi în sală (reprezentanţi din peste 30 de ţări şi trei continente), ziaristul John Fund (Wall Street Journal) a povestit istoria legăturii sale cu ţările est-europene şi sprijinul oferit unor tineri din Germania de Est în timpul anilor cenuşii. Esenţa comunismului decrepit al ultimului deceniu din secolul XX l-a reprezentat infantilizarea sistematică a cetăţenilor, cărora li s-a luat dreptul de-a visa liber, de-a înmulţi talanţii cu care s-au născut, de-a crede în propriul lor destin. Din nefericire, când este povestită adolescenţilor hippy sau emo din California sau Virginia, istoria divizării unui popor, a unui oraş, a unui cartier şi a unei familii pe criterii ideologice – cum a fost cazul oraşului Berlin, după 1945 – pare de neînţeles…

Seara s-a încheiat cu persuasivul discurs al profesorului Vladimir Tismăneanu care, sub mandatul preşedintelui Traian Băsescu, a vorbit despre natura excepţională a cazului românesc: ţara din Estul european devenită – mai ales în prima fază a regimului Iliescu – un spaţiu al nostalgiei oarbe sau al indiferenţei, a dovedit la finele acestui ultim deceniu o remarcabilă capacitate de mobilizare civică şi academică în confruntarea cu ororile memoriei comuniste.

Până la această oră, România este singura ţară din fostul bloc sovietic unde s-a pronunţat o condamnare oficială a regimului comunist („ilegitim şi criminal”) de la cel mai înalt nivel al instituţiilor Statului, pe baza unui vast număr de analize istorice şi documente de arhivă (devenite libere pentru accesul cercetătorilor abia după 2004). Profesorul Vladimir Tismăneanu a insistat foarte elocvent asupra importanţei omagiului adus de poporul român – prin vocea şefului statului – victimelor comunismului, martirilor bisericilor şi eroilor partidelor democratice, miscarilor de rezistenţă anticomunistă, diferitelor asociaţii culturale si religioase, dar si „milioanelor de cetateni ai statului roman persecutati, umiliti, privati de dreptul la libertate in numele unui experiment morbid de inginerie sociala”. Toate acestea se întâmplă în timp ce comuniştii rezistă pe baricadele minciunii în Republica Moldova, strămoşii lor fiind reabilitaţi de istoriografia oficială moscovită (absurdul atingând limita obscenităţii atunci când I.V. Stalin ajunge să fie desemnat al treia mare reprezentativă personalitate din istoria Rusiei…).

Contrastele sunt, sub aspect regional, uriaşe. În România mai rămân de implementat acţiuni reparatorii – de la anularea pensilor foştilor călăi până la finanţarea unei arhive integrale (accesibile online) a comunismului românesc, producerea unei enciclopedii generale a terorii roşii, înmulţirea centrelor universitare în parteneriat cu instituţiile occidentale de profil sau construirea unui Muzeu al Victimelor Comunismului în Bucureşti. Cu toate acestea, semnificaţia Raportului Final rămâne una istorică, cu un evident impact etic şi existenţial asupra miilor de tineri născuţi sau formaţi după 1989. Se tipăresc manuale despre „epoca de aur”, se organizează manifestări publice (de la Şcolile de Vară de la Sighet, menţinute prin efortul doamnei Ana Blandiana şi al domnului Romulus Rusan, până la polemici intelectuale şi spectaculoase lansări de carte); controversele privind colaborarea demnitarilor publici cu fosta Securitate sunt mai intense decât în anii 1990; se produc filme inteligente despre ceauşism; se scriu fără constrângeri teze de doctorat despre perioada 1945-1989; sunt oferite chiar despăgubiri în justiţie şi reparaţii financiare – toate venind după condamnarea rostită în Parlamentul României de preşedintele Traian Băsescu,  la 18 decembrie 2006.

Treptat, este de sperat ca analiza ştiinţifică despre Gulagul românesc va fi conectată la perspectiva comparatistă asupra comunismului global. Este mult loc pentru asumarea unei detente academice de ordin superior şi pentru ieşirea dintr-un provincialism al indignării, fără acces la conceptul filozofic ori supleţea hermeneutică necesare unei serioase investigaţii. Oricâte ar fi însă lipsurile, trebuie consemnată inaugurarea unei noi etape în conştiinţa culturală şi politică românească plecând tocmai de la naşterea unei Comisii Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, validată prin redactarea faimosului Raport Final şi prin tipărirea volumelor bibliografice subsecvente. Într-un anumit sens, publicarea Raportului Final marchează sfârşitul simbolic al tranziţiei româneşti.

Ar fi mult altele de spus. Pe o notă personală, aş spune că a fost cea mai frumoasă seară memorială la care am participat într-un an foarte bogat în evocări despre revoluţiile anticomuniste est-europene. Cele două ore petrecute la Ambasada României au fost punctate de momente de tăcere purificatoare şi solemnă solidaritate cu suferinţa celor batjocoriţi şi îngropaţi în Arhipelagul Gulag. Conversaţiile purtate în această seară – alături de ambasadorul Vierţă, prof. Tismăneanu şi prietenul Dragoş-Paul Aligică – cu nenumăraţi confraţi din Europa, America Latină şi Asia mi-au confirmat senzaţia că România este din nou pe harta dezbaterilor despre viitorul lumii libere şi al civilizaţiei euro-atlantice. Trecutul plin de demnitate al celor care au confruntat minciuna – esenţia metafizică a comunismului, în opinia lui Soljeniţîn – ne oferă acum o şansă. Chiar dacă uneori firav, şi bruiat de obositoarele rivalităţi interne, glasul României are un timbru aparte şi se bucură de respectul partizanilor libertăţii. Ne ne rămâne decât să perseverăm pe calea cea dreaptă iar eroilor cunoscuţi sau anonimi care au făcut posibil acest miracol de astăzi – comemorarea fără teamă a victimelor comunismului – să le aducem recunoştinţa noastră.

Mihail NEAMŢU

(16 iunie 2009, Washington DC)

The Global Museum on Communism will educate this and future generations about the history, philosophy and legacy of communism. It will serve as a portal for a global network of universities, museums and citizen associations that study and publish information about the crimes and victims of communism. Citește restul acestei intrări »


Traian Ungureanu: Fără America…

27 Martie 2009

Ce vă spune următorul scenariu: Statele Unite dau faliment? Ipoteza e apocalipitcă şi, în acelaşi timp, verosimilă. Sursele politice şi economice ale impasului american sînt în mişcare şi converg. O cădere de sistem ar fi tot ce poate fi mai cumplit şi mai istoric pentru civlizaţia occidentului. Simpla contemplare a unei asemenea linii de şoc pare de o cutezanţă vecină cu prostia. Însă ceva gravissim se întîmplă şi, deocamdată, e de spus (şi profetizat) doar atît: reţineţi acest moment istoric – februarie-aprilie 2009. Peste cîţiva ani sau poate mai mult, cînd şi dacă vă veţi întreba cum a început lumea nouă şi cum a intrat în declin vechea aşezare a umanităţii, veţi găsi răspunsul în acest interval. Pe scurt, criza care domină Statele Unite – şi, mai departe, sistemul financiar global – aleargă spre masa critică, împinsă de două alte manifestări ale crizei umane americane.


Înconjurul lumii în vremuri de criză (Bogdan C. Enache)

11 Martie 2009

Totul a început în patria lui George Washington, a jazz-ului şi a lui Marilyn Monroe. Chiar şi cel mai amărât american îşi putea lua, până acum vreo doi ani, o casă şi un Chevy doar cu buletinul. Băieţii deştepţi de pe Wall Street – vorba lui Băsescu –, care ajunseseră la al nu-ştiu-câtelea mansion, şi magia lor financiară, aveau grijă ca banii să ruleze. Dacă banii nu se găseau în America, erau împrumutaţi de la chinezi şi arabi, cărora nesăţiosul guvern George Bush – pornit într-o cruciadă fără de sfârşit împotriva terorismului – le dădea în schimb titluri de stat. Deasupra tuturor, însă, trona Alan Greenspan, guvernatorul băncii centrale a SUA, magicianul tuturor magicienilor, omul invidiat aproape fără excepţie pentru geniul său economic, slăvit ca un guru al capitalismului şi încoronat cu titlu de arhitect al unei noi ere a prosperităţii.

 

Dar, în vara lui 2007, piramida falsei prosperităţi construită de Greenspan pe credit ieftin a început să se prăbuşească. Când dobânzile au crescut, americanul de rând nu şi-a mai putut plăti creditele, preţurile la case şi la alte bunuri de consum au început să scadă, iar profiturile uriaşe aşteptate de bănci s-au evaporat şi în locul lor acestea început să înregistreze pierderi tot mai mari. Şampania a încetat să mai curgă pe Wall Street. Armele financiare de distrugere în masă, cum a numit Warren Buffet instrumentele derivate de credit create de bănci, au explodat. În iureşul conflagraţiei, aura de infailibilitate a lui Greenspan a suferit o lovitură mortală (dar asta nu l-a împiedicat să încaseze câteva milioane bune de dolari pentru a-şi face mea culpa în The Age of Turbulence). Una câte una, băncile de investiţii americane, de la baza capitalismul original în care pierderile sunt publice dar profiturile private creat de Greenspan, au dispărut : Bear Sterns a fost achiziţionată pe buza falimentului de JP Morgan sub presiunea băncii centrale la începutul anului trecut; Lehman Brothers a dat faliment în septembrie 2008, Merril Lynch a fost preluată de Bank of America, iar Goldman Sachs şi Morgan Stanely se menţin pe linia de plutire doar graţie infuziilor guvernamentale de capital. Citește restul acestei intrări »


„Avortul. Întrebări şi răspunsuri. Să-i iubim pe amândoi”

8 Ianuarie 2008

Cartea autorilor americani dr.John C. Willke şi Barbara H. Willke, „Avortul. Întrebări şi răspunsuri”, subintitulată „Să-i iubim pe amândoi”, a fost tradusă, de la apariţia primei ediţii în SUA, în 1985, în peste 20 de limbi. Ideile pe care le promovează autorii pot produce efecte pozitive asupra unor molime sociale, care evoluează ca o avalanşă în societatea noastră de astăzi, iar cursa aceasta de asanare a mediului poluat, chiar otrăvit, de politicile liberaliste şi de viziunea mercantilistă asupra vieţii, se dă contra cronometru. Asta este opinia editorilor de la Asociaţia Provita Media, care, de câţiva ani buni, încearcă să promoveze pe plan naţional o gamă de informaţii, elaborate după modelul acestei cărţi atât de cunoscute. La nivel mondial, cartea medicilor americani a devenit sursa de bază de idei şi argumente pentru mişcarea pro-vita, mai ales a celor care vor să demaşte răul care-l produc instituţiile şi marile concerne ale industriei mondiale ale avortului. Citește restul acestei intrări »