Interviu despre laicat şi creştin-democraţie (Răzvan Bucuroiu, Mihail Neamţu)

10 iulie 2010

Răzvan Bucuroiu: În prima parte a interviului nostru am vorbit despre rolul laicatului în Biserică şi despre cum poate sluji acesta întregului corp eclezial. Iată continuarea dialogului cu Mihail Neamţu, un tânăr intelectual creştin frământat de această problemă, dar şi de tendinţele de excesivă clericalizare a vieţii noastre bisericeşti.

Mihail Neamţu: Mai mult, d-le Bucuroiu, am înţeles dintr-un banal sondaj făcut printre prieteni şi cunoştinţe că, foarte adesea, o condiţie pentru a face carieră într-o facultate de Teologie este să devii tu însuţi cleric. Or, noi ştim de la Sf. Ioan Gură de Aur cât de înaltă şi exigentă este vocaţia preoţească! Ea reprezintă o harismă, o taină, iar nu o profesie între multe altele. Mi se pare apoi foarte gravă echivalenţa tacită făcută, uneori, între actul hirotonirii şi logica înregimentării. Textele patristice vorbesc despre o adâncă cercetare a candidatului la preoţie sau la monahism, iar nu despre validarea lor superficială, pe bază de buletin. Nu poţi pune epitrahilul pe gâtul oricărui ins care îţi bate la poartă, are barbă stufoasă, îşi drege bine vocea la pricesne sau care vroia până mai ieri să scape de armată… Prea adesea, spunea şi părintele Teofil Părăianu, problemele de ordin social sau psihologic ale anilor 1990 au condus la inflaţia de vocaţii pe o cale definită de Mântuitorul drept „strâmtă”. Pe lângă tratarea preoţiei ca sursă de oportunitate într-o carieră profană (ca universitar, consilier sau agent imobiliar) ori o garanţie pentru creşterea constantă de venituri în beneficiul corpului profesoral al facultăţilor noastre de teologie (cam 15 la număr), mă tulbură şi bagatelizarea implicită a vocaţiei laicatului. A fi mirean nu mai este o rezultatul unei opţiuni pozitive, ci un fel de rest, o lacună, o insuficienţă prost tratată. Or, preotul căsătorit este legat prin însăşi taina cununiei de o persoană neconsacrată sacramental. Dar nu e prezbitera cea care, în calitate de soţie şi mamă, îndeplineşte figura laicului par excellence? Să nu uităm că înainte de-a fi diaconi, preoţi sau episcopi, am fost cu toţii creştini, copii crescuţi într-o familie şi într-o comunitate. Citește restul acestei intrări »


Teodor Baconschi: Rolul democraţiei creştine în reconstrucţia dreptei româneşti (text integral)

20 mai 2010
Se cuvine să  încep prin a-mi exprima gratitudinea faţă de domnul Valeriu Stoica, exigent şi elegant amfitrion al acestei întâlniri, şi, de asemenea, faţă de domnul Holger Dix pentru patronajul şi sprijinul generos pe care Fundaţiei Konrad Adenauer le oferă prezentei conferinţe şi ambiţiilor de a aduce în discuţie o dezbatere vie, autentică şi persuasivă în jurul valorilor de la care ne revendicăm.

Ar fi fost destul de simplu să vă prezint astăzi o conferinţă despre relaţia între creştinism şi democraţie. Aş fi putut să mă inspir cel puţin din demersul similar asumat de Jacques Maritain în 1943, în Christianisme et démocratie. V-aş fi amintit, citându-l pe Lordul Acton, că democraţia liberală nu poate fi concepută în afara matricei sale creştine. As fi putut sa pun în perspectiva originilor evanghelice principiile Revoluţiei Franceze şi iluminismului european: libertate, egalitate, fraternitate. Ar fi fost de asemenea la îndemână să îl citez pe Novalis, care, într-un eseu celebru, echivala pur şi simplu Europa şi creştinismul.

O asemenea abordare m-ar fi condus fără îndoială şi la zilele noastre şi mi-ar fi permis să vă amintesc, pentru că nu e cu siguranţă un lucru nou în sânul acestui auditoriu, faptul că părinţii fondatori ai proiectului european s-au inspirat explicit şi consecvent din valorile creştinismului, fie că ne referim la Robert Schuman, Konrad Adenauer, o dată în plus, sau la Alcide de Gasperi.

Scopul acestei intervenţii publice nu este însă acela de a susţine o conferinţă culturală în faţa unui public savant. Scopul meu este unul politic, cu o motivaţie pragmatică, şi anume aceea de a fundamenta pe cât posibil în faţa Dvs. contribuţia pe care un curent creştin-democrat ar putea să o aibă la consolidarea dreptei populare în România de azi.

Încep cu o dificultate. Există printre clişeele cu care lucrăm – tot atâtea alibiuri ale leneviei intelectuale – şi acela că creştin-democraţia, inspirată din doctrina socială a Bisericii Catolice, ar fi o grefă, un organism străin, o doctrină care nu se poate aclimatiza într-o societate modelată de tradiţia creştinismului răsăritean. Cea mai simplă modalitate de a demonta această obiecţie este aceea de a le reaminti interlocutorilor că nicio doctrină politică modernă nu s-a născut în România. Toate au fost, ca şi creştin-democraţia, importate în perioada în care România a început să intre în modernitate, la mijlocul secolului al XIX-lea. Şi liberalismul, şi socialismul, în definitiv, sunt doctrine politice adaptate la spaţiul românesc.

Efortul pe care am vrea să ni-l propunem nu este deci acela de a importa o nouă doctrină, ci de a răspunde cât mai articulat în termeni politici şi filozofici unui orizont de aşteptare existent. Au existat germeni ai unei asemenea gândiri şi acţiuni politice încă de pe vremea lui Iuliu Maniu, ei au fost preluaţi într-un context intern deosebit de ingrat de către Corneliu Coposu, dar el şi partidul pe care l-a fondat după prăbuşirea comunismului nu au avut timpul necesar pentru a teoretiza suficient, pentru a răspândi în societate această viziune şi, prin urmare, o dată cu marginalizarea PNŢCD, aşteptările unei mari părţi din societatea românească nu au mai fost de fapt acoperite printr-o ofertă politică adecvată.

Îmi voi pune, cu voia dumneavoastră, două întrebări: ce propune democraţia creştină României şi ce poate ea aduce dreptei româneşti?

La prima întrebare cred că un prim element de răspuns este acela că democraţia creştină poate oferi în timp, României, o identitate puternică, mai ales în epoca globalizării, care riscă să relativizeze ponderea Europei, transformând-o într-o victimă a propriei sale geografii – în definitiv nu suntem decât o peninsulă a Asiei.

Credem că  un alt element determinant poate fi construcţia şi apoi răspândirea, inclusiv pedagogică, a noţiunii de bine comun, care se opune atât individualismului egoist, cât şi colectivismului. Individualismul cu care ne-am obişnuit şi pe care îl vedem în ipostazele sale mai degrabă dezagreabile, în viaţa de zi cu zi, atomizează societatea. Societatea noastră este deja, din păcate, o societate de atomi, etimologic vorbind, de indivizi, adică de oameni singuri, cărora nu le place să trăiască unii cu alţii, care nu văd nicio raţiune pentru a redescoperi plăcerea convieţuirii şi rafinamentul minim al solidarităţii care se transformă în proiecte, inclusiv politice. Colectivismul moştenit într-o formă patologică insuportabilă din regimul comunist este un alt factor care creează o falsă nivelare şi duce la un latent război civil, adică la adversitatea perpetuă dintre diferite categorii sociale, cum ar fi chiar în zilele noastre tensiunea dintre funcţionarii publici – să zicem – şi cei care lucrează în mediul privat. Citește restul acestei intrări »

ISP Romania pe Youtube

15 aprilie 2010

Fundatia Partidului Democrat Liberal, Institutul de Studii Populare (ISP), anunta lansarea unui canal propriu pe binecunoscutul portal YouTube.com.

Sectiunea video pe care o propune ISP Romania contine deja peste 100 de inregistrari video de la mai multe manifestari publice desfasurate sub tutela acestei fundatii si va continua sa promoveze continut video propriu de la viitoare actiuni cu caracter public al ISP.

Canalul ISP de pe YouTube.com poate fi accesat direct la adresa: http://www.youtube.com/results?search_query=ISPRomania&aq=f

La aceasta adresa veti gasi, in format video, alocutiuni, discursuri, momente polemice si luari de pozitie ale unor personalitati ale vietii publice romanesti precum Emil Boc, Sever Voinescu, Valeriu Stoica, Teodor Baconschi, Daniel Funeriu, Mihail Neamtu, Andreea Paul, Bogdan Tataru-Cazaban, Catalin Avramescu, Adrian Cioroianu, Sebastian Lazaroiu, Ioan Stanomir,  Lazar Vlasceanu, Cristian Preda, Radu Carp.

ISP Romania va actualiza intr-un ritm sustinut baza de date video  de pe acest canal.


Creştinismul în spaţiul public. O perspectivă a dreptei româneşti (Conferinţă la Institutul de Studii Populare, marţi, 13 aprilie 2010)

13 aprilie 2010

Onorată adunare, distinşi colegi,

doamnelor şi domnilor,

Criteriile dreptei

Identitatea dreptei româneşti traversează momente importante de clarificare doctrinară. Se dezbat principiile gândirii populare, se discută relaţia între liberalism, conservatorism, centrism şi creştin-democraţie, sunt comentate apoi raporturile de continuitate sau de adversitate cu trecutul recent al dreptei (partidele istorice post-decembriste) şi, respectiv, cu trecutul îndepărtat (etnocentrismul interbelic). Până acum, conversaţia a tratat oblic problematica religiei în spaţiul public, atât de aprig disputată în Franţa lui Nicolas Sarkozy, Italia lui Marcello Pera şi Benedict al XVI-lea, Anglia arhiepiscopului Rowan Williams sau Polonia fraţilor Kaczynsky[1].

În această prelegere doresc să susţin următorul punct de vedere: oricare ar fi subcurentele dreptei europene, la baza unei atitudini politice opuse progresismului stângist se află respectul viu şi sincer pentru „Civilizaţia Decalogului”. Mă refer aici la Europa fundamentelor morale născute din confluenţa tradiţiilor iudeo-creştine, în dialog cu valorile juridice şi aspiraţiile intelectuale ale lumii greco-romane. Fără Atena (i.e., curajul interogaţiei critice), în absenţa Romei (i.e., exigenţa dreptului) şi, mai ales, lipsiţi de Ierusalim (i.e., nostalgia paradisului), viziunea noastră despre om s-ar şubrezi iremediabil.

A fi de centru-dreapta stă sau cade împreună cu respectul acordat tezaurului comun de spiritualitate al spaţiului nord-atlantic. Da: pledoaria pentru statul de drept şi separaţia puterilor, critica asistenţialismului, încurajarea pieţei libere, nevoia de prudenţă şi raţionalitate, conservatorismul fiscal, dreptul la viaţă şi proprietate, demnitatea individuală în contrast cu pulsiunile colectivităţii — toate aceste valori fac parte din ereditatea unei dreptei moderne, dinamice şi capabile de înnoire. Chiar dacă nu eşti un mic antreprenor, nu ai şanse să devii un bancher bogat sau nu speri să derulezi afacerile unei mega-corporaţii, având totuşi o sensibilitate de dreapta te vei lupta împotriva taxării excesive şi a surplusului de reglementări etatiste.

Un alt exemplu contra-intuitiv: nu eşti moştenitorul pipei lui Mircea Eliade şi totuşi deplângi persecuţia împotriva ultimilor fumători care doresc să-şi consume, cu un riscuri medicale asumate, foaia de tutun. În acelaşi fel, oricare ar fi opţiunile noastre personale în materie de teologie ― ezitând poate între teism, deism, scepticism, agnosticism, sincretism sau o anume ortodoxie ―, ca oameni de dreapta recunoaştem autonomia spiritului uman în raport cu materia. Refuzăm determinismul rasial, biologic sau economic întrucât credem în potenţialul ascuns al naturii şi al persoanei umane. Pe cale de consecinţă, s-ar cuveni să fim favorabili sau, dacă nu, atunci măcar non-combativi faţă de manifestările sănătoase ale religiei tradiţionale (i.e., angajamentele care exclud violenţa, incitarea la ură, isteria colectivistă, etc.).

În sprijinul acestei afirmaţii voi oferi mai întâi un argument contextual: creştinismul merită un loc în cetate, pentru că ― fie că vorbim despre Craiova mafiilor de cămătari sau despre zonele interlope ale Bucureştiului ― străzile, scuarurile, trotuarele, parcurile şi mai toate cartierele noastre suferă de anomie morală şi individualism orb. Simţul comunitar şi reactivitatea civică aproape au dispărut. Sila de-a face lucruri împreună devine uneori copleşitoare. După cincizeci de ani de totalitarism ateu şi alţi douăzeci de tranziţie incertă, nu doar canalele media, ci şi instituţiile publice, şcolile sau chiar spitalele au fost invadate de cinism şi gregaritate. Cadrele oficiale ale religiosului au ajuns contaminate de flagelul prostului gust. E un motiv în plus pentru a spune că nu face nimănui rău redescoperirea Evangheliei în puritatea sa originară sau împlinirea celor zece porunci („să nu ucizi”, „să nu furi”, „să nu depui mărturie mincinoasă”, etc.).

Al doilea argument este strict principial şi nu se referă doar la situaţia României de astăzi. De la bun început, creştinismul a avut o vocaţie publică şi un elan civilizator. Triada bine, adevăr, frumos se armonizează printr-o triplă prezenţă în cetate: acţiune socială, aspiraţii metafizice şi cultură estetică. Vorbim adesea despre virtutea prudenţei, a dragostei, a cumpătării, a independenţei materiale, a filantropiei, a îndelungii-răbdări ― care sunt la fel de importante ca şi existenţa voluntarilor în cantinele sociale, în casele de bătrâni şi în şcolile pentru copiii defavorizaţi. Acest chip al binelui vizibil se conjugă cu o căutare a adevărului, asumat prin interpretarea teologică a istoriei. Creştinismul are o metafizică excepţională şi o epistemologie proprie; tratatele patristice expun un mod unic de-a înţelege fiinţa lumii create, dar şi o conceptualizare anume a cunoaşterii de sine specifică omului căzut.

Prezenţa facultăţilor de teologie în marile universităţi occidentale (cu excepţia tristă a Franţei) indică relevanţa bătăliei pentru adevăr. În sfârşit, gloria frumuseţii este apărată de-o lungă tradiţie în artă şi cultură: principalele muzee, săli de concerte sau pinacoteci ale lumii relevă, în fiecare an, contribuţia creştinismului universal la consolidarea unei anume estetici: câmpul vizual est-european e inundat de fluxul cromatic al icoanelor lui Maxim Grecul sau Andrei Rubliov; partiturile muzicale ale Occidentului găzduiesc capodopere unice, de la psalmodia bizantină ori cântul gregorian până la Palestrina, Bach, Mozart sau minimalistul Arvo Pärt; nici bibliotecile n-au alungat încă poezia lui Roman Melodul (sec. VI), Dante (1265–1321), George Herbert (1593–1633), T.S. Eliot (1888–1965), Paul Claudel (1868–1955) sau Vasile Voiculescu (1884-1963).

E în firea lucrurilor ca binele, adevărul şi frumosul să nu-şi pună lumina sub obroc.

Citește restul acestei intrări »


Marţi, 13 aprilie: RELIGIA ÎN SPAŢIUL PUBLIC: O PERSPECTIVĂ A DREPTEI ROMÂNEŞTI (dezbatere ISP)

6 aprilie 2010

Institutul de Studii Populare (ISP) şi Fundaţia Konrad Adenauer (KAS)

vă invită marţi, 13 aprilie 2010,

la sediul din Str. Alecu Russo nr. 13-19, Ap. 3,

începând cu ora 17:30 la dezbaterea privind

RELIGIA ÎN SPAŢIUL PUBLIC:

O PERSPECTIVĂ A DREPTEI ROMÂNEŞTI

Programul dezbaterii:

17:15-17:30 Sosirea invitaţilor, cafea;

17:30-17:40 Cuvânt din partea moderatorului dezbaterii, domnul Valeriu STOICA.

17:40-18:30 Vorbitori: Mihail NEAMŢU (director ştiinţific, IICCMER), Bogdan TĂTARU-CAZABAN (Consilier prezidenţial pentru cultură şi culte).

18:30-19:00 Întrebări şi răspunsuri

Dezbaterile doctrinare privind valorile dreptei au ocolit, cu puţine excepţii, întrebarea despre rolul religiei în reconstrucţia morală şi constituţională a spaţiului public românesc. Ce impact mai au virtuţile creştine asupra comunităţilor noastre, într-o epocă a secularizării? Care sunt riscurile sau posibilele beneficii ale separaţiei (dar şi ale parteneriatului) între Biserică şi Stat? Care sunt resursele neexploatate ale sentimentului religios care sprijină, indirect, fenomene complexe precum solidaritatea între generaţii, caritatea, etica moderaţiei, demografia pozitivă sau ordinea socială? Cum vor putea regândi politicienii români relaţia cu tradiţia creştin-democrată în lumina apartenenţei PDL la familia popularilor europeni? În contextul marcat de sărbătorile pascale, ISP vă propune o reflecţie liberă asupra acestor întrebări.


Un document esenţial pentru creştini: Manhattan Declaration

5 februarie 2010

Christians are heirs of a 2,000-year tradition of proclaiming God’s word, seeking justice in our asocieties, resisting tyranny, and reaching out with compassion to the poor, oppressed and suffering.

While fully acknowledging the imperfections and shortcomings of Christian institutions and communities in all ages, we claim the heritage of those Christians who defended innocent life by rescuing discarded babies from trash heaps in Roman cities and publicly denouncing the Empire’s sanctioning of infanticide. We remember with reverence those believers who sacrificed their lives by remaining in Roman cities to tend the sick and dying during the plagues, and who died bravely in the coliseums rather than deny their Lord.

After the barbarian tribes overran Europe, Christian monasteries preserved not only the Bible but also the literature and art of Western culture. It was Christians who combated the evil of slavery: Papal edicts in the 16th and 17th centuries decried the practice of slavery and first excommunicated anyone involved in the slave trade; evangelical Christians in England, led by John Wesley and William Wilberforce, put an end to the slave trade in that country. Christians under Wilberforce’s leadership also formed hundreds of societies for helping the poor, the imprisoned, and child laborers chained to machines.

In Europe, Christians challenged the divine claims of kings and successfully fought to establish the rule of law and balance of governmental powers, which made modern democracy possible. And in America, Christian women stood at the vanguard of the suffrage movement. The great civil rights crusades of the 1950s and 60s were led by Christians claiming the Scriptures and asserting the glory of the image of God in every human being regardless of race, religion, age or class.

This same devotion to human dignity has led Christians in recent decades to work to end the dehumanizing scourge of human trafficking and sexual slavery, bring compassionate care to AIDS sufferers in Africa, and assist in a myriad of other human rights causes – from providing clean water in developing nations to providing homes for tens of thousands of children orphaned by war, disease and gender discrimination.

Like those who have gone before us in the faith, Christians today are called to proclaim the Gospel of costly grace, to protect the intrinsic dignity of the human person and to stand for the common good. In being true to its own calling, the call to discipleship, the church through service to others can make a profound contribution to the public good.


Vrem Parlament Unicameral

27 octombrie 2009


Ortodoxia şi refuzul extremismelor (ID, octombrie/2009)

2 octombrie 2009

Orice act de credinţă trece prin multiple medieri ale conştiinţei istorice colective sau individuale. Pentru exerciţiile de luciditate religioasă, un rol de căpătâi îl are analiza trecutului maculat al secolului XX – un imperativ inspirat din principiul christologic care spune că „nimic neasumat nu este vindecat.”[1] Nu există depăşire a crizei prezentului fără aproprierea conceptuală a condiţiilor sale de posibilitate. În această privinţă, Biserica răsăriteană are nevoie să înţeleagă mai adânc atât rădăcinile spiritual-intelectuale ale comunismului, cât şi natura pernicioasă a obsesiei naţionaliste.

Excurs despre complexul interbelic

Spaţiul nu permite aici o digresiune satisfăcătoare pe această temă, dar studiile recente despre fascismul românesc – semnate de cercetători reputaţi precum Constantin Iordache, Marius Turda, Victor Rizescu, Mihai Chioveanu, Valentin Săndulescu, Mirel Bănică, Sorin Lavric sau Ionuţ Biliuţă – au adus clarificări decisive pentru contextul istoric şi ideologic al naşterii Legiunii Arhanghelului Mihail. Ştim astăzi că biografia ieromonahului Daniel (Sandu) Tudor (1896-1962), patriotismul local al părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993) şi, mai cu seamă, tonul solar al scrierilor lui Mircea Vulcănescu (1904-1952), dimpreună cu echilibrul existenţial şi politic al membrilor mişcării „Rugului aprins” de la Mănăstirea Antim ― toate acestea confirmă faptul că manipularea electorală a creştinismului ortodox n-a fost singura opţiune disponibilă pentru Biserică în perioada interbelică. Citește restul acestei intrări »


CAPITALISM ROMÂNESC PRIN SOCIALISM STRĂMOŞESC (Traian Ungureanu)

11 ianuarie 2009

Orice minister, orice departament, orice grup profesional sau social, toate mărimile şi micromărimile au rămas agăţate de buget, dar au învăţat, pe deasupra, să-şi croiască un statut special. Toată lumea a devenit caz special, cu salarii speciale şi pensii speciale, într-o lume altfel banală prin nesimţire şi nepricepere. Magistraţii au rupt băierile lăcomiei. În cazul lor, banii reclamaţi în numele autonomiei au născut aroganţă pură. Lumea profesională s-a instalat în absurd, punând pe un taler incompetenţa mândră şi pe celălalt o trenă de invenţii obraznice: al 13-lea salariu, tichete de masă, sporuri pentru lipsa de sporuri, primă de Crăciun, primă de Paşte, primă de instalare, indemnizaţii, subvenţii, despăgubiri, cote de cointeresare, bonusuri, alocaţii, indexări. Aceasta este ordinea pe care o atacă ordonanţa antisalariu başca pensie. Această ordonanţă impusă de criză – dintotdeauna cel mai bun profesor de istorie şi mentalitate românească – ameninţă să pună capăt unei condiţii de viaţă care garantează sărăcia la bază, opulenţa la vârf şi indolenţa jur împrejur.


VOEGELIN IN TORONTO

16 decembrie 2008

PASOLINI

13 decembrie 2008

COVENANT AND THE HUMAN FUTURE (Douglas H. Knight)

12 decembrie 2008

1. Covenant – Israel and the Church

To talk about the human future requires that we talk about covenant.

The covenant of God with man comes in the form of one specific covenant, Abraham and his seed forever. Israel is the covenanted community, while the Church participates in this covenant in Christ. These two communities we may acknowledge the covenant of God with man. Each is, I dare to say, for the sake of those outside Israel and outside the Church, so each has to confess that they are elect as witnesses of the covenant of God with man. This distinctive task given to them – foisted on them even – for the sake of the world. The covenant of God with man is knowable only in this way as this covenant with this specific people, and thus not immediately with all but with these specific people.  

Each of these communities therefore is required to understand itself as loved, for its own sake, and also as chosen for the purpose of witness to what it does not yet possess. The Church tells usthat man is a covenantal being, that God is with man, and enabled by God, man may be with his fellow man. In this fellowship he is a relational being and so is a distinct individual. Neither individuality nor relationality precedes the other. Man is not fundamentally an isolated being, and not an atom. Each of us is simultaneously one and because we are in various covenants with others, more than one. Each human is fundamental, but some human covenants are subordinate to others. All love and community involve mutual service and subordination that necessarily involves a certain asymmetry. Those outside a particular covenant are not given to one another in the same way as those within that covenant.

Citește restul acestei intrări »


GAURA NEAGRĂ

22 noiembrie 2008

POSTUL CRĂCIUNULUI

15 noiembrie 2008

Tuturor cititorilor acestui blog le dorim un post binecuvântat. O meditaţie despre înfrânare şi libertate.  

 

“Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.

Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.

 Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.

 Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,

Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.

Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.

Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.

Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni,

Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea.”

Isaia 58, 6-14.

 


VLADIMIR TISMĂNEANU, Despre Raportul Comisiei Prezidenţiale

14 noiembrie 2008

O tempora, o mores! Sau, cu vorbele marelui ginditor social Albert Hirschman, “Shared hatreds make for strange bedfellows”. Domnul N. S. Dumitru, pe care dl Rogozanu nu l-a recunoscut, era in 1990 prim-vicepresedintele FSN si a fost principala persoana, alaturi de Gelu Voican-Voiculescu,m implicata in indeplinirea ordinului lui Ion Iliescu de aducere a minerilor la Bucuresti. Profesor de marxism, leninist impenitent, N. S. Dumitru nu a abdicat vreodata de la “iluziile comunismului”. Din cite mi s-a relatat, la discutia de la MNAC, N. S. Dumitru a “explicat” necesitatea sacrificiilor umane pentru implinirea scopurilor progresiste ale doctrinei marxiste. In anii 70, acelasi N. S. Dumitru publica o carte cu titlul “Magistrala progresului istoric”.

Ca unul care am citit volumul aparut la ed. Cartier, gasesc bizar faptul ca autorii nu mentioneaza nicicum mandatul Comisiei Prezidentiale formulat in decizia presedintelui Traian Basescu din aprilie 2006: “analiza institutiilor, metodelor si personalitatilor care au facit posibile crimele si abuzurile epocii comuniste”. Nu a fost nicicum obiectivul Comisiei pe care am coordonat-o sa scriem un fel “manual unic”.  Ar fi fost o aberatie. Dimpotriva, cum se scrie clar in nota editurii Humanitas de la inceputul volumului, Raportul reprezinta o piatra de hoar in sensul ca este o sinteza pornind de la care vor incepe noi explorari. Lucrul acesta il spune si dl Gabriel Andreescu intr-unul dintre cele mai echilibrate texte din volumul aparut la Chisinau.

In “Slavic Review” a aparut in 2007 sub titlul “Remembering Romanian Communism” recenzia lui Charles King, Ratiu professor la Georgetown University la Raport. In raspunsul meu, multumindu-i pentru analiza critica pertinenta si aplicata, am fost de acord ca exista dimensiuni ale trectutului traumatic din anii comunismului care nu au fost elemente centrale ale analizei noastre. Ele trebuie evident adincite: ma refer la problemele vietii cotidiene, ale subiectivitatii sub comunism (inclusiv viata intima), dar si cele legate de complicitati si colaborationism. Ele nu erau insa parte a ceea ce ne revenea noua sa facem, in parametrii Mandatului. 

Ii indemn pe toti cei interesati sa priveasca de o maniera comparativa demersul nostru sa citeasca volumul “Unspeakable Truths: Facing the Challenge of Truth Commissions” de Priscilla Hayner, Routledge, 2002 (cu prefata lui Timothy Garton Ash). Veti constata ca obiectiile domnilor Daniel Barbu, A. P. Iliescu si ale celorlalti colaboratori sint aproape identice cu cele ale oponentilor/criticilor comisiilor de adevar in tari precum Africa de Sud, Germania (Comisia Eppelmann pentru analiza dictaturii PSUG/SED si a consecintelor sale), Chile, Guatemala: Raportul este incomplet; cifrele legate de victime nu sint convingatoare (plaja e prea mare); nu ar fi trebuit rostite nume; tonalitatea este patetica; Raportul serveste o cauza politica…

Citește restul acestei intrări »


REVOLTA DE LA BRAŞOV, 1989

14 noiembrie 2008

Un memento.


ANTI-ANTICOMUNISMUL (un eseu de Gheorghe Grigurcu)

14 noiembrie 2008

Nimic surprinzător. Coexistăm – n-avem încotro – cu un procomunism încă îndeajuns de virulent, în împrejurările în care procesul comunismului rămâne la stadiu de proiect după toate probabilităţile utopic. Nu ne miră, ba chiar găsim o naturaleţe sumbră în faptul că foştii celebratori de frunte ai comunismului, foştii securişti, activişti şi clientela lor cu o cromatică politică diversă se aliniază sub baniera României Mari (semnificativ, recentul scandal parlamentar, când Traian Băsescu a dat citire unui act formal de „condamnare a comunismului”) ori se fac auziţi prin câte o trompetă răguşită până la cacofonie, de
pildă cea a bardului de la Bârca. Dar se iveşte – şi la asta mărturisim că nu ne aşteptam – o dublură a penibilei atitudini, venind şi din mediul intelighenţiei tinere. Exponentul său poartă numele de CiprianŞiulea şi ia cuvântul în, de altminteri, foarte onorabila revistă Timpul din Iaşi (nr. 2/2007), sub un titlu ce, pesemne fără intenţia d-sale, devine (auto)ironic: Balada comunismului.

Citește restul acestei intrări »


BARUCH SPINOZA, Rădăcinile teologiei politice (III)

11 noiembrie 2008

Baruch Spinoza, TTP (iii). Articol din Idei în dialog, nov. 2008.


INOCENŢA INCERTĂ A ANTI-ANTICOMUNISMULUI

6 noiembrie 2008

O simpla remarca (vezi infra) nu ar trebui sa treaca drept intoxicare, asa cum sugereaza criticul literar Costi Rogozanu. Un simplu blog nu poate avea efectul unei ditamai reviste sau al unui trust media. In plus, nu am discutat continutul unei carti care include nume perfect onorabile (profesorul Daniel Barbu, de pilda). Am pus sub semnul întrebării doar oportunitatea unei aparitii, pina la lectura cărţii.

Ce ar spus autorii volumului despre „ILUZIILE ANTICOMUNISMULUI” contemplând estetica unui titlu de tipul „ILUZIILE FILOSEMITE” imediat dupa aparitia Raportului Wiesel (comandat de Ion Iliescu într-o încercare de spălare a imaginii sale de colaborator cu antisemiţi notorii precum C.V. Tudor)? De ce negationismul fata de Holocaust este o crima (şi în Romania se pedepseste cu inchisoarea până la cinci ani) iar negationismul (chiar si relativizat) fata de Gulag poate ramine in teritoriul unui simplu joc mental?

Este pur si simplu un FAPT incontestabil ca Raportul Tismaneanu a trezit in Romania atit furia contestatara a dreptei neolegionare (Victor Roncea & co.) cit si relativismul mimat sub chipul inocentei de catre reprezentantii unei gindiri de stinga (Dragos Bucurenci stirnise ceva valuri la inceput de 2007). Aceasta, desigur, la nivelul unei mici sociologii a jurnalismului. De aici acel “caveat” metodologic: “Ca orice document istorico-literar, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Condamnarea Comunismului trebuie supus unei lecturi critice, iar nu idolatrizat ca revelaţie seculară.”

Pledez in continuare pentru pluralismul interpretarilor, insa nelipsite de respect pentru ce morti. Comunismul a facut din secolul XX un cimitir al istoriei recente. Crimele din Cambogia anilor 1977-78 sunt inca proaspete pentru ca jucausii nostri postmoderni sa imbrace tricoul Che Guevara si sa practice scepticismul istoric.

Exista, fireste, formule de anticomunism isteric si decerebrat, insensibil la relieful istoric al diferitelor epoci. Oportunitatea însă a unui titlu precum “Iluziile anticomunismului” mi se pare in continuare indoielnica. Ramine ca cititorii sa decida.

Mihail Neamtu


ATACUL ASUPRA RAPORTULUI TISMĂNEANU: STÂNGA NEO-MARXISTĂ ŞI DREAPTA NEO-LEGIONARĂ ÎŞI DAU MÂNA

5 noiembrie 2008

„Volumul „Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismaneanu”, publicat de Editura Cartier in colectia Cartier Istoric, ce va aparea saptamana aceasta in librarii este unul colectiv, coordonat de Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Siulea si Ovidiu Tichindeleanu. Pot fi intalnite si texte notabile ale unor  sociologi, politologi, filozofi din Romania, care si-au propus, impreuna cu antologatorii, o recitire critica a textului care s-a numit „Raportul Tismaneanu”. Numele acestor participanti sint: Florin Abraham, Gabriel Andreescu, Daniel Barbu, Alex Cistelecan, Andor Horvath, Adrian-Paul Iliescu, Costi Rogozanu, Michael Shafir, Andrei State, Ciprian Siulea, Ovidiu Tichindeleanu si Dan Ungureanu.”

Fireşte, ca orice document istorico-literar, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Condamnarea Comunismului trebuie supus unei lecturi critice, iar nu idolatrizat ca revelaţie seculară. Rămâne însă perfect simptomatic unghiul din care au venit atacurile oarbe asupra acestui prim document public anticomunist, asumat la cel mai înalt nivel de preşedintele Statului. Pe lângă aceste critici ale stângismului academic şi relativismului postmodern, blogosfera este saturată cu interjecţii neolegionare la adresa „jidanului” responsabil pentru coordonarea unei opere ştiinţifice care aparţine unui colectiv de peste 20 de cercetători ştiinţifici. În contextul triumfului doctrinelor socialiste nu doar la Bruxelles, ci şi la Washington DC., această involuntară alianţă nu poate să nu dea de gândit. (MN)


DESPRE CONDIŢIA CREŞTINILOR COPŢI DIN EGIPT (Raymond Ibrahim)

31 octombrie 2008

Why are Egypt’s Coptic Christians so apathetic about their persecution?


CANONIZAREA SFINŢILOR DIN ÎNCHISORI

28 octombrie 2008

Documentarul semnat de Rafael Udrişte trage un important (chiar dacă tardiv) semnal de alarmă. Instrumentalizarea CNSAS este un fapt la fel de bine cunoscut precum închiderea arhivelor BOR pentru orice istoric dornic să scrie istoria Bisericii majoritare din perioada interbelică ori sub comunism. Complicitatea Sinodului cu această politică a amneziei are raţiuni mult mai profunde, neprecizate în acest film (unde patosul interjecţiei lasă puţin loc dialogului şi interogaţiei). Cauza nobilă a canonizării poate fi apărată prin mai multe instrumente, nu doar cele retorice. Un prim pas l-ar putea reprezenta depolitizarea discursului ortodox despre sfinţenie. Câteva observaţii: cartea „Martiri pentru Hristos” a fost plătită cu fonduri externe dar exclude fără explicaţii evocarea suferinţei creştinilor greco-catolici. Expoziţia închisă la Iaşi avea toate numele sfinţilor înscrise în casete de culoarea verde, cu evidente trimiteri la angajamentul legionar, deşi factual SANDU TUDOR (pentru a da un singur exemplu) a fost ca mirean un ziarist cosmopolit cu înclinaţii de stânga. Sfinţenia mucenicilor lui Hristos nu se datorează unei apartenenţe politice (vezi cazul anarhistei socialiste Maria Skobţova, moartă în lagărul nazist de la Ravensbrück). Qui potest capere capiat. (m.n.)

Pe acest subiect: un comentariu la expoziţia „Vom muri şi vom fi liberi,” ianuarie 2008.


ANTICAPITALISMUL: O RADIOGRAFIE

28 octombrie 2008

Turbulentele economice din ultima vre­me au readus in prim-plan un fenomen esen­tial intelegerii epocii istorice pe care o traim: anticapitalismul.


Stângismul triumfător…

28 octombrie 2008

ROBERT LAZU despre J.R.R. TOLKIEN

25 octombrie 2008

O emisiune despre J.R.R. Tolkien.


REVISTA INTER (vol. II, 2008)

22 octombrie 2008

Revista Institutului Român de Studii Inter-Ortodoxe, Inter-Confesionale şi Inter-Religioase.


ŞCOALA DE LA BUNEŞTI (Interviu cu Petre GURAN)

21 octombrie 2008

Despre educaţia alternativă în România.


CONVERTIREA LA CREŞTINISM A CHINEI

8 octombrie 2008

Un articol din The Economist.


BIZANŢUL LA LONDRA

7 octombrie 2008

O expoziţie organizată de Royal Academy.


DOSAR CARL SCHMITT (Idei în dialog, octombrie 2008)

4 octombrie 2008

Traduceri şi comentarii despre gânditorul juridic cel mai controversat al secolului XX.


SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, DESPRE HAR ŞI RAŢIUNE

3 septembrie 2008

Harul Duhului Sfânt nu lucrează înţelepciunea în Sfinţi fără mintea care să o primească; nici cunoştinţa, fără raţiunea capabilă de ea; nici credinţa, fără convingerea minţii şi a raţiunii despre cele viitoare şi deocamdată nearătate; nici darurile vindecărilor, fară iubirea de oameni cea după fire; nici vreun altul dintre celelalte daruri, fără deprinderea şi puterea capabilă de fiecare. Dar iarăşi nu va dobândi omul ceva din cele înşirate numai prin puterea naturală, fără puterea lui Dumnezeu, care să le dăruiască.


VIOLENŢE INTER-RELIGIOASE ÎN INDIA

31 august 2008

Informatii despre conflictele intre fundamentalistii hindusi si crestinii catolici din India, august 2008.


Prea Fericitul ILIA, Patriarhul Georgiei

28 august 2008

The Dormition of the Mother of God was celebrated by the Orthodox community on August 28. The Catholicos-Patriarch of all Georgia, His Holiness Ilia II, celebrated the festal liturgy at the Sioni Cathedral at 9.00 a.m.

During his sermon, Patriarch Ilia blessed the nation to hold a mass protest demonstration against Russia, which will take place all over the world on September 1, 2008. Ilia II particularly stressed the recent developments in Abkhazia and South Ossetia, stating that “currently the nation is exposed to danger, although God’s favour and grace will inevitably follow.” Citește restul acestei intrări »