Competente europene pentru mediul rural. Comunicat de presa CADI

19 iulie 2010

Incepand cu data de 1 iulie 2010, Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala Eleutheria va derula proiectul Competente europene pentru mediul rural, în parteneriat cu Institutul Roman de Training. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, “Investeste în oameni”, Axa prioritara 5 „Promovarea masurilor active de ocupare” Domeniu major de interventie 5.2 „Promovarea sustenabilitatii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveste dezvoltarea resursei umane si ocuparea fortei de munca”.

Proiectul se desfasoara pe o durata de 3 ani si consta în dezvoltarea resurselor umane si a culturii antreprenoriale în mediul rural, în judete din centrul si sud-est-ul Romaniei, în vederea facilitarii accesului pe piata muncii a persoanelor disponibilizate sau angajate în agricultura de subzistenta. Proiectul asigura accesul la consiliere si orientare profesionala pentru cel putin 1600 de beneficiari. 700 dintre participantii la proiect vor urma cursuri de formare profesionala, iar alti 200 vor dobandi competente antreprenoriale si manageriale. Vor fi sustinute prin consultanta în afaceri initiativele antreprenoriale ale cel putin 60 de beneficiari si va fi sprijinita formarea a 100 de mestesugari si specialisti în activitati traditionale.

Toate costurile participantilor, inclusiv cele de transport, masa si cazare, vor fi acoperite de catre proiect.

In urma unei cercetari în regiunile vizate vor fi identificate structura pietei muncii, sansele de ocupare, structura de competente ale adultilor neocupati si a oportunitatilor educationale, posibilitatile de dezvoltare antreprenoriala si specificul local, sub aspectul valorilor economice si al traditiilor specifice. Pe baza rezultatelor cercetarii, serviciile dezvoltate în proiect vor fi armonizate cu nevoile si specificul locului si vor fi selectate comunele cu nevoi sporite pentru a deveni beneficiare prioritare ale programelor.

Informatii privind proiectul vor fi prezentate pe site-ul Fundatiei,  www.cadi.ro.

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati echipa de proiect:

Fundatia CADI Eleutheria

Splaiul Independentei 17, bl. 101, sc. 2, ap. 30, Bucuresti

Tel: 021 316 02 512; Fax: 021 316 02 51

E-mail: office@cadi.ro

Website www.cadi.ro

Ofiter de proiect: Monica Somandroiu


Dragoş Aligică: un text tulburător despre viitorul României

6 mai 2010

Cine ar fi crezut la inceputul anilor 90 ca invatamantul romanesc va fi campion al rezistentei la reforma, candidat la pozitia de cel mai neperformant si corupt sector al societatii romanesti? Cine ar fi crezut ca tot capitalul uman si intelectual de mare calitate care, datorita distorsiunilor de repartitie a fortei de munca in sistemului socialist, ajunsese sa se acumuleze in cancelariile scolilor si liceelor, va ajunge sa fie in buna parte irosit fara folos?


Politicile memorie: dezbatere la RFI (cu prof. Augustin Ioan)

20 martie 2010

Invitatii emisiunii Art Cultura realizata de Dan Parvu la RFI Romania au fost Augustin Ioan, arhitect, profesor la Universitatea de Arhitectură şi UrbanismIon Mincu” – Bucureşti şi Mihail Neamţu, director științific la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.


Teodor Baconschi: Sper ca ONG-urile să caute soluţii, nu ţapi ispăşitori

24 februarie 2010

Sunt un om al dialogului, de la cel ecumenic, între confesiunile creştine, până la cel internaţional sau de ordin social. Precizez însă că nu combat ura faţă de alteritate din motive de „corectitudine politică“. Din punctul meu de vedere – dacă am şi eu dreptul la opinie –, „corectitudinea politică“ este o formă postmodernă de reprimare a libertăţii de gândire. Ea produce doar ipocrizie, ocultarea realităţii şi, uneori, inacceptabile „vânători de vrăjitoare“.


Vlad Mureşan despre erorile entocentrismului

3 februarie 2010

Mitul unei elecţiuni etnice trebuie să procure un puternic scenariu de privilegiere, care să ierarhizeze esenţele, „sufletele naţionale” Când acestea se exprimă exterior, autoproiectându-se şi autoidentificându-se teritorial, aparMarile Patrii Mame. Neadevărul naţionalismelor orizontale este inactualizabilitatea simultană şi noncontradictorie a tuturor acestor zone nostalgice. Serbia Mare, Croaţia Mare, Bulgaria Mare, Ungaria Mare,  România Mare, Polonia Mare, Rusia (foarte) Mare… Toate acestea cer un nou glob terestru pentru a se coactualiza nedialectic şi nesuicidar, şi ar cere altele, şi altele, deoarece expansiunea orizontală este expansiunea insaturabilă a infinitului cel rău. Aceste idealităţi sunt astfel exclusiv-disjuncte. Iar disjuncţia exclusivă în logică înseamnă sânge în istorie.

Există două tipuri de diferenţe: diferenţe indiferente şi diferenţe antagonice. Acestea din urmă alimentează motorul istoriei.

Hitler vroia să doteze rasa germană cu un teritoriu direct proporţional cu cifra sa, şi să diminueze potenţialul reproductiv al celorlalţi. Adică aspira să ofere suveranitate unui singur termen al diferenţelor antagonice.

Dar dacă fiecare termen al disjuncţiei revendică un spaţiu vital, universul  trebuie să îşi acdelereze expansiunea. Astfel, dacă îl combinăm pe Hitler cu Malthus, umanitatea ar trebui sau eugenizată, eutanasiată şi sterilizată, sau relocalizată pe Jupiter. Sau suprimăm celelalte diferenţe. Lupta unei diferenţe pentru eliminarea celorlalte diferenţe nu este totuna cu lupta universalului pentru a-şi calma propriile diferenţe.


Profesorul Nicolae Mărgineanu evocat la „Înapoi la argument”

26 ianuarie 2010

Profesorul Nicolae Margineanu a fost unul dintre reprezentantii importanti ai scolii romanesti de psihologie in perioada interbelica si de dupa razboi, in pofida celor 16 ani de detentie comunista. Sint prezentate activitatea sa in cadrul asociatiilor Amicii Americii si Romano-Americana din Ardeal in perioada 1945-1947, declaratii si interogatorii semnate de el in timpul anchetelor din beciurile Sigurantei, ulterior ale Securitatii, si procesul Marii Finante (27 octombrie-2 noiembrie 1948), in urma caruia a fost condamnat la 25 de ani de munca silnica. De asemenea, volumul cuprinde o biografie a fratelui sau, Petru, ucis de Securitate, marturii si documente din arhiva CNSAS privind consecintele condamnarii politice si metodele represive utilizate de Securitate asupra sotiei si copiilor lui Nicolae Margineanu. Sint documente cutremuratoare, menite sa completeze informatiile despre modul cum un regim cu porniri criminale a actionat impotriva acelor intelectuali care au refuzat sa colaboreze cu reprezentantii sai.

Cuprins: Nicolae Margineanu, un model de performanta profesionala si umana • Nicolae Margineanu si psihologia suferintei in temnitele comuniste. Textele detentiei • Din documentele rezistentei anticomuniste. Petru si Eugen Margineanu • Al doilea cerc al suferintei. Familia profesorului Margineanu: metamorfozele supravietuirii • Documente-facsimil si fotografii

INAPOI LA ARGUMENT.


Horia-Roman Patapievici despre ipocrizia, meschinăria şi lipsa de onoare a PSD

9 decembrie 2009

În ziua alegerilor, la ora 21.00, candidatul Mircea Geoană strigă «Am învins!» (şi sare de patru ori în sus, cu mâinile ridicate a victorie). De unde ştie dl Geoană că a învins? De la cifrele exit-pollului. Împreună cu echipa, serbează toată noaptea, când la PSD, când la PNL. De ce serbează? De ce se crede învingător? Logica ne-o spune clar: pentru că are încredere în cifrele exit-pollului; iar în cifrele exit-pollulului nu poţi avea încredere decât dacă ai încredere în faptul că alegerile nu au fost trucate.

BONUS DAN TAPALAGĂ

In primul tur au votat 9.946.748 de cetateni. S-au inregistrat 227.446 de voturi invalide. In al doilea tur au votat 10.620.116 de cetateni. Au fost 138.476 de voturi invalide. N-am avut contestatii in primul tur din partea PSD si PNL. Pe logica lor, voturile invalide din primul tur, fiind mai multe la o prezenta mai mica, trebuiau contestate mai abitir decat cele din turul doi, mai putine, la o prezenta mai mare. Reaua credinta a celor doua partide sare in ochi. In primul tur,  Antonescu si  Geoana obtinusera scoruri bune, au prins aripi iar contestarea rezultatelor nu folosea nimanui. In turul doi, au preluat integral teoria conspiratiei de la Vadim Tudor. Cu ce scop?


Traian Băsescu, modelul „open-source” (Andi Lăzescu, Revista 22)

8 decembrie 2009

Traian Băsescu a fost beneficiarul unei stări de spirit şi al unui tip de implicare emoţională care, în final, au făcut diferenţa. Am asistat, între altele, şi la triumful unui model de sprijin construit mai degrabă pe reţele informale ad hoc decât pe aranjamente „închise“, bazate pe structuri. În acest punct, am putea face o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în industria software, unde se discută despre două mari modele de operare. Avem, pe de o parte, sistemele închise (un exemplu este platforma Windows, pusă pe piaţă de corporaţia Microsoft), în care structura programului este ţinută secretă, şi aşa-numitele programe de tip „open source“ (exemplul tipic e sistemul Linux, concurentul Windows), la care această structură este publică, fiind realizată prin contribuţia unei echipe de programatori din lumea întreagă, care lucrează pe gratis. Din multe privinţe, victoria la limită obţinută de Traian Băsescu poate fi văzută în ultimă instanţă şi ca un triumf al modelului reţelelor deschise, „open source“, construit prin contribuţia neremunerată a mii, poate zeci de mii de oameni care au scris pe forumuri, au trimis SMS-uri, şi-au mobilizat prietenii, pe finalul campaniei prezidenţiale, înclinând balanţa în favoarea actualului şef al statului.


Cum s-au pierdut alegerile (o analiză de Bogdan Ivaşcu)

7 decembrie 2009

Cum a reuşit coaliţia tuturor forţelor politice, mai puţin PDL să piardă în faţa lui Traian Băsescu? Cum de a clacat imensul angrenaj mediatic (şi financiar) mobilizat împotrivă-i? Nu cred că cineva poate da răspunsul cert, dar fără a subestima meritele lui Băsescu şi ale echipei sale, cred că alegerile prezidenţiale au fost mai degrabă pierdute de adversarii săi decât câştigate de el.

Nimeni nu poate indica cu certitudine cauzele care au dus la înfrângerea coaliţiei „anti”, dar există o serie de erori tactice şi cel puţin o problemă de fond.

Problema de fond se numeşte PSD, sau mai exact PSD-ul ca partid nereformat, PSD-ul ca partid al baronilor locali, al lui Vanghelie, Oprişan sau Mazăre. Un partid în fruntea căruia Mircea Geoană a ajuns preşedinte pe valul promisiunii de a-l reforma. Propulsat de „grupul de la Cluj”, după cinci ani poate raporta fără teama de a greşi un eşec total. Faţada reformistă a PSD-ului a fost dezintegrată de loviturile baronilor. De „grupul de la Cluj” nu s-a mai auzit nimic, iar membri marcanţi ai acestuia au părăsit chiar partidul (Vasile Puşcaş). Schimbarea promisă a fost schimbarea lui Cozmâncă sau Mischie cu Vanghelie şi Mazăre. Mircea Geoană a dovedit în mod clar că nu e omul care să se impună asupra „dalmaţienilor” de categorie grea din PSD. Partidul a rămas incapabil să atragă electoratul urban-educat şi a trebuit să se limiteze în continuare la electoratul său tradiţional – Moldova şi Muntenia rurală.

Geoană nu a reuşit să schiţeze în cinci ani  nici o umbră de reformă în propriul partid dar a pretins credit pentru a încerca asta cu o ţară. Cred cu tărie că în faţa unui PSD cu mai mulţi oameni de factura lui – să zicem – Cristian Diaconescu şi cu lideri cu profil de interlop sau de seralist certat cu şcoala, trecuţi în planul al doilea, Traian Băsescu nu ar fi avut nici o şansă.

Chiar şi aşa Băsescu avea şanse mari să piardă. În două săptămâni însă, adversarii lui au comis atâtea greşeli încât ai impresia că teoria conspiraţiei nu e chiar o vorbă goală şi că cineva i-a pus intenţionat să-şi bată cuie-n talpă. Erorile tactice pot fi cuprinse rezumativ în două cuvinte: prostie şi ură. Prostia de a te declara revoluţionar al bunului-simţ, a-l ataca pe Geoană la baionetă înainte de turul 1, pentru a pupa piaţa independenţei imediat după.Crin Antonescu şi liberalii nu aveau altceva de făcut decât să mimeze verticalitatea în continuare şi să-şi afirme răspicat ostilitatea faţă de Băsescu. Gestul de a-i sări PSD-ului în braţe cu nerăbdarea unei fete mari, a scârbit şi  a îndepărtat mulţi votanţi din turul 1, care altfel ar fi stat acasă sau poate ar fi votat contra Băsescu.

Prostia de a ieşi cu o făcătură de film trucată, imediat după ce don Patriciu şi-a adus ca prin minune în direct de un incident petrecut în urmă cu cinci ani (iar dovada filmată este găsită în mod miraculos în mai puţin de 24 de ore, de către unul din ziarele sale). Ura necamuflată, exprimată zilnic la modul agasant în mass-media aservită, de jurnalişti care nici nu se mai obosesc să mimeze echidistanţa. Prostia de a crede că poţi călări simbolurile sacre ale Timişoarei. De a te duce nepregătit la o confuntare cu un veritabil rechin, aerian pe teme convenite de dinainte. Şi bineînţeles, cireaşa de pe tort de a vizita cu o seară înainte un personaj consacrat al „treimii mogulilor” şi a găsi cea mai penibilă explicaţie posibilă (doar dacă ar fi pretins că Vântu l-a răpit şi sechestrat putea fi mai puţin credibil).

Steinhardt spunea că suntem tentaţi să asociem răutatea cu inteligenţa şi să denumim cu admiraţie întregul ca „machiavelism”. În realitate răii pot fi (şi sunt de cele mai multe ori) proşti. Rezultatul alegerilor din 6 decembrie  a arătat şi cum prostia şi ura merg mână-n mână.


Onoarea nereperată a domnilor Geoană, Antonescu & co.: de câte zile vor avea nevoie să-şi recunoască înfrângerea?

7 decembrie 2009

Coaliţia de conjunctură n-a funcţionat. Românii ieşiţi de sub blestemul şi povara îndoctrinărilor ad nauseam, produse şi facilitate de moguli, au votat categoric Traian Băsescu. „Căpşunarii” din Spania, Italia, Anglia, Franţa, Germania şi celelalte ţări europene, dar şi preţioşii noştri expats din Canada şi SUA, l-au propulsat decisiv pe Traian Băsescu în faţa candidatului coaliţiei de conjunctură. Geoană, Iliescu, Antonescu & co. au plătit şi pentru pălmuirea spiritului Timişoarei – pentru marea confuzie făcută de strategii roşii. Cei care au vrut să îngroape rezultatele referendumului au pălit astăzi la faţă. Cei care se execută cu servilism în faţa oligarhilor, vizitându-i în miez de zi sau noapte, îşi culeg acum roadele. O bună parte din electoratul liberal a refuzat comanda de la centru. Aceştia nu au acceptat dezbinarea dreptei şi nici tractarea României într-o direcţie retrogradă, lipsită de orizont istoric, pătată de amnezie şi o smintitoare cupiditate.

Traian Băsescu nu trebuie imaginat drept Sfântul Gheorghe în luptă cu balaurul, dar a fost perceput – după cinci ani de mandat – drept liderul luptei cu sistemul ticăloşit. Numărul mare de români care au ieşit la vot confirmă progresul nostru democratic (confirmat, sub raportul corectitudinii alegerilor, şi de OSCE). El a primit mai multe voturi decât în 2004.

BONUS: Rezultate pe regiunile României.

Lectură obligatorie: Dragoş Paul ALIGICĂ.

Conduita PNL, pana in ultima clipa, seara de 6 Decembrie 2009, ora 21:00, nu a facut altceva decat sa reconfirme dureros ceea ce era de mult stiut. Anume ca, incepand din 2006, PNL a devenit simpla anexa politica a imperiului economic construit de Dinu Patriciu. Vineri, 4 Decembrie la ora 14:00, ultima conferinta de presa a liderului PNL inaintea turului doi, a fost si ultima sansa ca PNL sa invalideze aceasta concluzie. 6 Decembrie 2009, ora 21:00, a fost ultima sansa ca PNL sa salveze aparentele. Nu a fost sa fie.

Comentarii cititori: Heraasku. Citește restul acestei intrări »


De la sublim la ridicol nu e decât un pas (Băsescu: enter; Geoană & Antonescu: pause, exit, delete)

7 decembrie 2009

Toţi analiştii care ieri seara la ora 21.00 declarau victoria s-au trezit în această dimineaţă mânjiţi de ruşine. Nici măcar cifrele furnizate de B.E.C. (50.43% pentru Traian Băsescu vs. 49.57% pentru Mircea Geoană) nu vor repera onoarea pierdută a dlor E. Hurezeanu, CT Popescu, R. Dumitrescu etc. O noapte întreagă PSD a crezut că poate striga victorie. Johannis, Antonescu şi nefericitul Geoană au băut şampania şi au mâncat tortul, la propriu.

Spre dimineaţa, vulpoiul Hrebenciuc a pregătit o altă strategie retorică: să declare fraudarea alegerilor… Chiar şi aşa, numărul voturilor anulate a fost mai mic decât în toate alegerile precedente. Deocamdată, socialiştii (şi pseudo-liberalii care l-au susţinut) au de contemplat acest prim anunţ:

Traian Basescu a obtinut 50,33% din voturi, iar Mircea Geoana 49.66%, arata rezultatele partiale date publicitatii de Biroul Electoral Central LUNI 7 DECEMBRIE la ora 14:00, dupa centralizarea a 99,95% din sectiile de votare. Prezenta la vot a fost de 58,02%

Întrebat la Realitatea TV (emisiunea 8.15 AM) dacă are ceva să-şi reproşeze cu privire la erorile din Exit-Poll dat ieri la ora 21.00, dl Ghergheţ de la INSOMAR a spus: „Nicidecum”. Placa legată de „marja de eroare” a fost imediat folosită, ba chiar şi câteva aluzii privind contestarea în instanţă a rezultatului alegerilor. Acesta este comportamentul unei alianţe politice iraţionale (alianţa urii faţă de Băsescu) care a dat jos două Guverne în două luni (Boc şi Croitoru), suspendând votul din Parlament pentru (sau în defavoarea) Guvernului Negoiţă. Într-o ţară pe care PSD o lasă fără Ministru de Interne (fie de la PSD, fie de la PDL), dl Hrebenciuc acuză acum fraude. Şi totuşi, acum 8 ore, dl Geoană era declarat preşedinte…

Rămâne însă RAPORTUL B.E.C.: Traian Basescu a obtinut 50,33% din voturi, iar Mircea Geoana 49.66%, arata rezultatele partiale date publicitatii de Biroul Electoral Central LUNI 7 DECEMBRIE la ora 14:00, dupa centralizarea a 99,95% din sectiile de votare. Prezenta la vot a fost de 58,02%.



50.29% VICTORIE! Traian Băsescu este preşedintele României, ora 04.08 AM (peste 60,000 de voturi)

6 decembrie 2009

3.40 AM, Hotnews.Ro, actualizat 4.30 AM

Democrat liberalii in frunte cu Traian Basescu si-au declarat victoria. Chiar daca s-au izolat de presa in sediul de comanda din Modrogan 22, pe tot parcursul dupa amiezii, portocalii au afisat o doza de optimism. In ciuda faptului ca exitpoll-urile l-au dat invins pe Traian Basescu la sediul de campanie reactiile democrat liberalilor au fost invers proportional cu anuntul. Bucurie si euforie-asa s-ar caracteriza atmosfera la PD-L dupa numararea paralela a voturilor. Dupa ora 21:00,sustinatorii aproape l-au luat pe sus pe Traian Basescu iar Adrian Videanu la persiflat pe Viorel Hrebenciuc dupa numararea paralela a voturilor: „L-ati vazut pe nea Viorel?”

++

2.17 AM

Ardealul şi diaspora îl fac preşedinte pe Traian Băsescu. „Riscul ca Traian Băsescu să piardă alegerile este exclus”! a declarat dl. Videanu.

Numărătoarea paralelă a PDL: Basescu are 50,14% (5,219,562 voturi exprimate)

Mircea Geoana inregistreaza 49,86%

dupa contabilizarea rezultatelor din 99,56%.

din sectiile din tara. Rămân 96 de secţii de votare din Diaspora care se cuvin numărate.

O notă pentru cei care au urmărit dezbaterile televizate:

Traian Băsescu s-a bătut cu trei moguli de presă (Patriciu, Voiculescu, SOV), trei reţele de televiziune (Antenele, Realitatea, TVR), cinci partide (PSD, PNL, PC, PNG, UDMR), zeci de ziarişti-tonomaţi, milioane de români dependenţi sub raport economic şi cultural de socialism, milioane de cetăţeni inteligenţi dar (auto)îndoctrinaţi, sute de mii de critici obiectivi, zeci de mii de imbecili şi postaci de serviciu. După victoriile succesive din 2000 (Primărie), 2004 (Preşedinte), 2007 (Suspendare) şi 2009 (Preşedinte), dl Traian Băsescu  este politicianul cu cea mai mare legitimitate directă în raport cu democraţia postdecembristă – mai mult decât Ion Iliescu (beneficiarul celor mai mari diversiuni politice după 1989).

Nu stiu cine mai crede ca jurnalistii-tonomati care s-au inghesuit sa comenteze rezultatele la ora 21.00 mai au un minim de credibilitate. Realitatea TV a mirosit a latrina, toata seara. Despre Antena 3 nu mai spun. Ceea ce e deplorabil e faptul ca marea majoritate a refuzat o analiza sociologica minimala si cea mai elementara logica a prudentei statistice. Totul a fost construit ca sa tipe apoi „hotii”. Catre cine? Catre cetatenii romani din Ardeal, specialisti in inapoiere, si catre cetatenii din diaspora, pesemne lipsiti de experienta democratiei, a pluralismului si a libertatii… Oricare ar fi rezultatul final, Antenele si Realitatea au intrat in apoteoza minciunii si a duplicitatii. Rusine patronilor, rusine tonomatilor. Păcat de ţară.


Spectrele vidului: Mircea Geoană (eseu de Traian Ungureanu)

6 decembrie 2009

Un singur rezultat după dezbaterea de joi seară. Un singur rezultat după o lună de interviuri, declaraţii şi mitinguri. Şi acest rezultat e un avertisment înspăimîntător: Mircea Geoană! Perspectiva unei preşedinţii Geoană e ameţitoare. Senzaţia de gol absolut e izbitoare, cu atît mai mult cu cît Geoană s-a zbătutu să facă, personal şi repetat, o demontsraţie convingătoare de incompetenţă şi inadecvare. Ce ştie Geoană? Ce poate Geoană? Ce crede Geaoană? Nimic.

Un om care se propune Preşedinte dar se retrage infantil în poala stăpînului Vîntu. Un om care învaţă pe de rost ce trebuie să spună ca să pară candidat la Prezidenţiale dar nu poate da nimic din el şi de la el. Un om care nu are nici o califcare dar deţine toate nepotrivirile. Un tocilar silitor şi antipatic promite românilor 5 ani de vorbe goale şi impostură. Înseamnă schimbarea un salt în gol? O logodnă stearpă cu gesturi, fraze şi imagini fabricate? Dacă e aşa, atunci Geoană trebuie votat cu 2 pînă la 4 mîini.

Pentru Dumnezeu şi pentru sute de mii tineri care fac şcoală, se pricep la ceva şi nu imită nimic, Mircea Geoană e o făcătură! Un om gol. O proiecţie promovată de duşmanii înveruşnaţi ai modernizării, libertăţii şi liberalismului. Ruşine Crin Antonescu!  Între toate trădările fixe ale politicii româneşti, plonjeul lui Antonescu e cea mai mare insultă şi cea mai mare invitaţie la făţărnicie din cîte s-au văzut. Ruşine Antonescu pentru minciuna cu care ai prostit sute de mii de tineri sinceri. Eu cred în Băsescu dar cred sincer. Antonescu şopteşte, acum, fiecărui alegător că poate crede, simultan, în schimbare şi în inamicii schimbării, fără să-şi facă probleme. Că poate şi trebuie să devină un duplicitar şmecher, după chipul şi asemănarea lui Antonescu.

Duminică e loc de sinceritate. De adevărul greu şi esenţial de care depinde în ce lume ne aşezăm. Un vot pentru Geoană ne duce în lumea goală a televiziunilor prostituate şi a politicii de jaf. Un vot pentru Băsescu ne dă aer. Cît să rezistăm. Cît să existăm. Afirmaţi-vă dreptul la existenţă!


Crin Antonescu jigneşte Timişoara (şi bonus: Valeriu Stoica la Arad)

6 decembrie 2009

Pentru a vedea un contrast radical între actualul lider Crin Antonescu şi fostul lider PNL, dl Valeriu Stoica, mereu distins prin ţinută, integritate morală şi substanţă intelectuală, iată o recentă intervenţie recentă desfăşurată la Arad.


Preşedinte-jucător (buldog) sau preşedinte-lacheu (pudel)? Remarci subiective după dezbaterea Băsescu vs. Geoană

4 decembrie 2009

Duelul între Traian Băsescu şi Mircea Geoană n-a fost un spectacol, ci mai ales o dramă. Pe parcursul a trei ore a ieşit la iveală un adevăr tăinut cu zel de forţele anti-reformiste: anume, că sistemul ticăloşit există şi că oligarhii controlează punctual mişcările grupării anti-Băsescu. La 6 decembrie, românii vor alege între lacheul mogulilor şi duşmanul de moarte al restauraţiei, între politica amnistiei prin  amnezie şi tenacitatea confruntării cu răul istoriei noastre recente. Duminică, vom descoperi nu doar dacă preşedintele îşi merită poporul, ci şi dacă poporul îşi merită preşedintele.

Aşezarea pe teren

Cel mai straniu moment din preambulul dezbaterii de ieri a fost apariţia galeriei junilor socialişti în spatele lui Mircea Geoană şi a soţiei sale. Imagine perfectă a colectivismului pe care mizează stânga românească, pâlcul de suporteri gălăgioşi se simţea ca în faţa unui meci de box sau wrestling. Când Mircea Geoană avea nevoie să-şi adune gândurile, pentru obţinerea unei maxime concentrări reflexive, galeria îi injectează adrenalină pugilistică. În contrast, Traian Băsescu vine doar cu familia. Băile de mulţime se fac afară, nu în sediul Parlamentul.

Fiecare candidat e aşteptat de un grup larg de prieteni şi susţinători. În sectorul dlui Geoană, apar figuri eterogene: Eugen Simion (fostul preşedinte al Academiei) – dacă am identificat corect –, dar şi Radu Mazare (cu figura lui de playboy cinic şi plictisit). În sectorul Băsescu, se găsesc atât Daniel Funeriu (un câştig de substanţă şi imagine în dezbaterea despre educaţie), cât şi Neculai Onţanu. E aşadar confruntarea cea mare, mult-amânată de staff-ul PSD. Perfect întemeiate, temerile lui Ponta, Vanghelie & co. se vor confirma.

Idei, retorică şi personalitate

Startul dezbaterii a fost previzibil: un Mircea Geoană cu aer de elev silitor, pus să repete lecţia învăţată până în zori. Vorbeşte despre România viitorului şi e plin de promisiuni. Când vine vorba de mesaje înălţătoare, dl Geoană e mai bun decât dl Băsescu care comunică date concrete, descrie în chip apăsat lupta cu rechinii, vrea confruntare, e tensionat şi uneori are mici scăpări de exprimare. Obsesia preşedintelui rămâne trecutul oligarhic şi clientelar al României traziţiei şi mizează pe faptul că românii îşi vor dori, ca în 2004, blocarea procesului de restauraţie. Apare şi o temă nouă, puţin comentată: anularea imunităţilor pentru toţi demintarii, de la preşedinte la miniştri şi parlamentari.

În dezbaterea despre relaţia între instituţiile statului, dl Geoană mizează pe tema reconcilierii. Îi cere dlui Băsescu să nu se mai bată cu „stafiile trecutului” (moment în care actualul preşedinte putea exploata echivalenţa „Iliescu-stafii”, propusă de însuşi dl Geoană). Liderul PSD repetă de mai multe ori că dl Iohannis reprezintă „soluţia” miraculoasă – deşi e mai puţin limpede dacă vorbim despre un tehnocrat sau un om politic angajat. E ironic să afli de la un lider de partid dezbinat în atâtea fracţiuni şi lupte intestine că Traian Băsescu e un fel de Brutus capabil oricând să-şi „înjunghie” partenerii pe la spate. E bizar să auzi că dl Geoană era „prea tânăr la revoluţie” (mai precis: 31 de ani!) ca să-şi mai amintească ceva… Nu e oare prostia şi un deficit de memorie (şi de caracter)?

Retoric, dl Geoană se străduie foarte mult. Dl Băsescu îi spune în faţă că „e un om slab”. În replică, ironiile dlui Geoană abia şchioapătă. Liderul PSD simte nevoia să fie isteţ cu orice preţ, mizând poate pe „efectul Antonescu” asupra publicului tânăr. Nefiind băiat de cartier şi nici un miştocar înnăscut, vorbele sale n-au rezonanţă. Îi lipseşte din discurs ceea ce englezii numesc „the punchline”. Ca atare, e ratată atât construcţia de idei arhitectonic-lineară, cât şi un minim crescendo sentimental. Poantele cu „sufleţelul” sau aluziile obositoare la adresa doamnei Udrea sunt un „déjà-vu” amuzant doar pentru conştiinţa vulgului de jos. Electoratul liberal are totuşi mai multe pretenţii. Singurul punct câştigat a fost referinţa la ministrul-desemnat Oprea (declarat „hoţul hoţilor” în 2004 de chiar Traian Băsescu).

Revelaţia incompetenţei

După nici douăzeci de minute, contra-ofensiva preşedintelui porneşte pe trei dosare: politica externă, relaţia cu mediul de afaceri şi problemele agriculturii. Preşedintele explică ca un profesionist blindat cu informaţii dinamica relaţiilor noastre diplomatice şi comerciale cu ţările din Răsărit (Moldova, Ucraina şi ţările Asiei centrale). Justifică tăios interesele României pe Dunăre (Bîstroe) şi la Marea Neagră, mizând subtil şi pe teama ancestrală a românilor (perfect justificată istoric) faţă de „marele urs”: Rusia. Foarte inspiratul citat din Titulescu („Politica externă a unei ţări se face prin aprecierea internatională a unui punct de vedere naţional, iar nu prin iscălituri care pot sa vrăjească astăzi, dar care pot sa oblige mâine) pare „lucrătura” lui Sever Voinescu. Întrebat despre vizita la Moscova, Geoană bâguie câteva justificări juvenile, vehiculează informaţii parţiale, îşi întrerupe adversarul şi reuşeşte să nu spună nimic. Challenger-ul lui Traian Băsescu rămâne neconcludent: emiţînd tot mai multe sunete, comunică foarte puţine idei. În asemenea momente, preşedintele Băsescu îi mai aruncă doar o privire condenscendent-dispreţuitoare. Diplomatul Geoană s-a dovedit superficial în propria-i arie de expertiză: afaceri externe şi securitate naţională!

Discutând criza economică, dl Geoană pare iarăşi descoperit: nu ştie situaţia exporturilor României în 2009, citează rapoarte internaţionale fără să le cunoască originea, propune programul „rabla pentru tractoare” (existent deja în programul Guvernului), dă peste cap rata dobânzilor bancare (18% faţă de 10%), vrea ca să ofere tinerilor „chirii subvenţionate” (promisiune de tipul celebrei prime de repatriere: 20,000 de euro)! Când Mircea Geoană anunţă eliminarea impozitului forfetar (propus de PSD în 2008), Traian Băsescu contra-atacă prin garantarea cotei unice şi reducerea acesteia la 14% începând cu 2011. Când dl Geoană anunţă că România e cea mai coruptă ţară din Europa, suporterii PSD aplaudă. Ceva bizar e pe cale să se petreacă.

Discuţia pe justiţie îi defavorizează tot pe Mircea Geoană: dacă dna Ridzi e anchetată de DNA, Adrian Năstase rămâne protejatul PSD-PC într-un parlament nereformat. Vreme de câteva secunde, camera se fixează pe chipul Monicăi Macovei, care are ochi umezi şi privire de Antigonă.

Geoană la raport

Punctul de climax a fost atins în momentul întrebărilor de la candidat către candidat. Ajuns în acest punct, Traian Băsescu atacă frontal iar dl Geoană cade singur în capcana auto-denunţului. Mai grav, liderul PSD nu contraatacă printr-o interpelare-dinamită, ci comite un alt bluf („ce aţi făcut în ultimii cinci ani”). Pentru Traian Băsescu triumful e total atunci când Mircea Geoană recunoaşte, vădit stingherit, că în miez de noapte, cu doar trei zile înaintea scrutinului, a fost chemat la raport de SOV. Între Delta Dunării şi strada Paris din Capitală, maestrul falimentării FNI (cu peste 350,000 români păgubiţi) îl plimbă cum vrea pe liderul PSD! În miez de noapte, aşadar, Mircea Geoană l-a vizitat pe dl Vântu ca să-i dea pesemne câteva explicaţii, declaraţia belicoasă privind caracterul „malefic”.

Traian Băsescu plusează: raportul lui Geoană către S.O. Vântu survine după ce fostul director al Gelsor, Nicolae Popa, a fost arestat la 2 decembrie de autorităţile din Jakarta, Indonezia. Dl Geoană pretinde că nu ştie nimic despre Nicolae Popa, prietenul lui Vântu, condamnat de Tribunalul Bucuresti la 15 ani de inchisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas. Traian Băsescu vrea să arate că întâlnirea de marţi seara n-a fost o coincidenţă, după cum întâlnirile succesive între Dinu Patriciu şi Adrian Năstase n-au fost întâmplătoare. Servitutea voluntară a dlui Geoană şi controlul oligarhic asupra PSD au devenit, pentru toată lumea, de-o orbitoare evidenţă.

Toată disperarea sistemului încolţit s-a citit pe faţa lividă a pudicului diplomat. Pentru câteva secunde, liderul PSD a arătat ca un adolescent de 16 ani prins în flagrant la curve. Dl Geoană s-a bâlbâit şi ne-a explicat că relaţia lui cu oricine este mereu „corectă” şi „principială”. Este ca şi cum ai spune că drumul nocturn la stabiliment are la bază câteva curiozităţi naturale privind anatomia feminină. E ca şi cum ai spune că îţi înşeli nevasta din respect pentru porunca biblică: „iubiţi-vă unii pe alţii”, fără discernămînt, în perfectă devălmăşie. Coroborată cu patetica implicare a dlor Patriciu, Voiculescu şi Vântu în campania anti-Băsescu din ultimele săptămâni, această declaraţie i-a convins chiar şi pe indecişi de verdictul preşedintelui: un vot pentru PSD este un vot pentru sistemul ticăloşit.

Deznodământ

Ultima parte a confruntării a fost dominată de reverberaţiile acestui knock-out letal. Mircea Geoană a încercat să revină mizând pe sloganul pacificator: vrem un preşedinte politicos, cu bune maniere, chiar şi atunci când discută cu maleficul speculator financiar ( „de-o inteligenţă diabolică”, cum l-a caracterizat Maria Vlas pe Sorin Ovidiu Vântu). Preşedintele Băsescu a presat în continuare, obţinând de la Mircea Geoană numai volute de tipul Nae Caţavencu: el vrea o reformă a Constituţiei, dar numai după ce decidem politicile economice ale ţării! El vrea reforma statului, dar numai cu implicarea ONG-urilor şi a tuturor forţelor de la sate şi oraşe! Pentru un preşedinte al Statului nu doar nivelul de expertiză juridică e lamentabil, ci şi orizonturile roşii care definesc proiectul său de societate. Orice om cu educaţie universitară nu va înţelege ce caută reprezentanţii liberalilor în spatele viziunii  socialiste marca Geoană.

Momentul jurământului pe Biblie, atent regizat de Robert Turcescu, a confirmat suspiciunile tuturor: dl Geoană are cu mogulii cercetaţi de DNA raporturi neobişnuite pentru orice ţară democratică. Jurământul pe cartea sfântă, deşi bruiat de câteva ezitări lingvistice, a spus doar atât: dl Geoană nu promite sume exacte, deşi e oricând deschis negocierilor. Dl Geoană nu fixează tarife precise – căci pentru asta există dnii Hrebenciuc şi Vanghelie.

Nici Traian Băsescu n-a putut invalida toate suspiciunile legate de incidentul de la Ploieşti – un accident trucat mizerabil de mass-media, dar lipsit de orice relevanţă instituţională.

În rezumat: românii vor alege la 6 decembrie între un marinar impetuos, care mai scăpă o scatoalcă dar stă drept în faţa mogulilor şi cunoaşte în profunzime realităţile României, şi un diplomat mieros, ignorant şi mai ales fricos în faţa forţelor obscure din spaţiul economic şi mediatic al României. Alegerea este simplă: între un buldog uneori antipatic, dar eficient, şi un pudel de companie, bun pentru vitrina occidentală a mafioţilor.

Mihail NEAMTU


Valeriu Stoica: scrisoare către liberali

3 decembrie 2009

Dragi liberali,

Nu vă scriu în calitate de fost preşedinte al PNL, nici în cea de vicepreşedinte al PDL şi, cu atât mai puţin, în cea de susţinător al lui Traian Băsescu.

Vă scriu în calitatea unuia care, în ultimii 20 de ani, a încercat după puterile sale să susţină în scris, la catedră, în politică şi în dezbaterea publică din România valorile şi proiectele dreptei, în general, şi ale liberalismului de dreapta, în special. Vă scriu ca unul care a fost onorat să fie considerat o voce a liberalismului românesc chiar şi atunci când a fost contestat sau chiar exclus în repetate rânduri din cercurile de la vârful PNL. Vă scriu ca unul care îşi asumă eşecurile şi greşelile făcute, dar ale cărui bune intenţii şi devotament pentru cauza dreptei îi sunt recunoscute chiar şi de către adversari.

Vă scriu într-un moment pe care cu toţii îl recunoaştem ca fiind de cumpănă. Votul ce ne aşteaptă este unul istoric. Nu este un secret pentru nimeni că votul de duminică va decide cum va arăta România nu doar pentru câţiva ani, ci pentru o generaţie sau chiar mai multe. Departe de mine gândul de a vă spune cum să votaţi. Opţiunea mea o cunoaşteţi – nu este un secret.

Cât timp dreapta are în cursa prezidenţială propriul candidat, în persoana lui Traian Băsescu, nu pot vota decât pentru acest candidat!

Opţiunea dumneavoastră este o chestiune de conştiinţă. Iar eu, ca liberal, nu pot decât să mă înclin în faţa libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii de opţiune.

Vă scriu pentru a vă reaminti două repere la care conştiinţa noastră se va raporta, vrând-nevrând, duminică. Primul reper este o realitate istorică privind mişcarea de dreapta din România în ultimii 20 de ani. În aceste două decenii unicul mare adversar al liberalismului şi al dreptei româneşti a fost PSD.

Indiferent sub ce formă politică s-au manifestat valorile dreptei şi ale liberalismului, PSD a încercat prin manipulare, negociere, subminare, şantaj, mită sau pură şi simplă agresiune să submineze forţele de dreapta, să le ţină divizate şi să le joace unele împotriva altora în folosul stângii.

Duminică, la vot, n-ar trebui să uităm asta. În mod normal nu ar trebui să alimentăm şi să potenţăm cu votul nostru această malefică forţă care a blocat şi a parazitat 20 de ani din dezvoltarea României contemporane.

Este o decizie pe care o vom lua singuri, în oglinda conştiinţei noastre şi cu ochii spre viitor. Al doilea reper este o realitate atât doctrinară, cât şi practică ce stă la baza întregii gândiri şi acţiuni politice liberale: separaţia şi contrabalansarea puterilor în stat, societate, economie, massmedia şi, evident, în ordinea constituţională.

Actuala situaţie a sistemului politic românesc este imperfectă, dar tensiunile dintre Parlament şi Guvern, dintre partide, dintre preşedinţie şi Parlament, dintre economie şi stat, dintre societatea civilă şi massmedia sunt totuşi semnul unui corp social viu în care diferite forţe se contrapun în căutarea unui echilibru.

Este loc de mai bine, mult loc – dar faptul ca nu există o concentrare de putere în câteva centre sau în câteva mâini este premisa ce ne dă speranţa că putem progresa.

În faţa alegerilor de duminică există însă pericolul ca tot acest sistem şi toate aceste elemente să se concentreze în mâinile unui grup foarte restrâns, mult mai restrâns decât ne putem închipui. Sunt mulţi care doresc şi aplaudă această mişcare.

Ca liberal nu pot decât să deplâng şi să privesc cu îngrijorare cum principiul fundamental al ordinii sociale liberale este pe cale să fie înlocuit cu un oligopol al puterii. Să fim conştienţi că dacă vom ajunge acolo, această situaţie va fi rezultatul deciziei noastre. Nu vom mai putea da vina pe tancurile altora sau pe comploturi subterane.

Întâmplarea face ca tocmai liberalii să fie cei care vor înclina balanţa duminică. În contextul creat de succesiunea evenimentelor politice din ultimul timp, electoratul liberal are în mână viitorul României. Este o responsabilitate istorică imensă. Căci indiferent de rezultat, acest electorat liberal este cel care va răspunde în faţa istoriei pentru rezultatul de duminică.

Vom oferi economia, politica, societatea, mass-media din România unui cartel al potentaţilor? Vom oferi acestora controlul absolut asupra ţării, asupra resurselor şi populaţiei ei? Vom da putere absolută unui grup de oameni mai restrâns chiar decât CC al PCR? Care dintre cei doi candidaţi la funcţia supremă în stat s-a opus şi se poate opune cu adevărat acestor potentaţi? De liberali depinde rezultatul final.

Rugămintea mea este ca fiecare dintre noi să ia decizia cu conştiinţa consecinţelor ce decurg din acest vot, lăsând la o parte resentimentele şi ura care sunt induse de un sistem de manipulare a opiniei publice în care s-au investit resurse financiare şi mediatice fără precedent.

Speranţa mea este că, duminică în cabina de vot, Dumnezeu ne va lumina pe fiecare să luăm o decizie bună pentru România, pentru viitorul copiilor noştri şi pentru viitorul liberalismului astfel încât peste ani să nu ne fie ruşine de noi înşine.

În ce mă priveşte, nu vreau să las nicio urma de ambiguitate: ca liberal care a fost martor de primă linie la tot ce a făcut stânga în România în ultimii 20 de ani, conştiinţa nu mă lăsa sa votez cu candidatul stângii, cât timp dreapta are propriul candidat.

Valeriu Stoica


Cătălin Lazurcă: despre ardeleni, unguri şi complexul Băsescu

2 decembrie 2009

Pornesc de la o observaţie de natură oarecum tehnică, pe care nu cred s-o mai fi făcut cineva pînă acum: oare de ce ardelenii şi bănăţenii, oameni care, potrivit folclorului, dar şi statisticilor*, sînt în general mai liniştiţi, domoli şi struniţi decât compatrioţii lor munteni, olteni sau moldoveni, votează cu neliniştitorul Băsescu?

Pentru că, fie ca indivizi, fie ca grupuri, sîntem oricînd gata să ne asumăm “ziceri” care ne avantajează prin estomparea propriilor defecte. Cîteva exemple: ruşii sînt beţivi (corolar: bem noi, românii, dar nici chiar aşa); francezii se spală rar (corolar: avem un consum mic de săpun per capita, dar orişicît); bulgarii-s cam nătăfleţi (corolar: românul e deştept).

Cam aşa îmi explic eu succesul mitului preşedintelui scandalagiu: ceva real + oarecare ipocrizie + repetare obsesivă a plăcii (filmuleţului, dacă vreţi): ţigancă împuţită, găozar, dictator, pumn lovit copil. Şi, cu cît gradul de confort psihic e mai mic (neşansă socio-economică şi geografică + tare specifice ale psihicului poporal), cu atît mai mult creşte gradul de ipocrizie în asumarea mitului.

Dacă datele folclorice de psihologie regională a poporului român sînt, desigur, atacabile, pentru că greu măsurabile, faptul că e vorba de foarte multă ipocrizie poate fi susţinut statistic. Să ne gîndim numai la pofta (măsurabilă în audienţă) cu care sînt savurate dramoletele din reality-show-urile gen Trădaţi în dragoste sau Noră pentru mama. O minte limpede, calmă, aşezată şi, pînă la urmă, lucidă, nu cred că e confortată de asemenea spectacole. Cum nu cred că va savura kathartic ştirile de la ora 5.

* 7 din primele poziţii ale top ten-ului confortului urban din România, realizat recent de Capital, sînt ocupate de oraşe din Transilvania şi Banat; trebuie spus că, pe lîngă reperele de natură economică (infrastructură, locuri de muncă, venit mediu, etc.), acest top ia în calcul şi date socio-culturale care reglează confortul psihic al locuitorilor (spaţii verzi, posibilităţi de relaxare, acces cultural, etc.).

** 53% dintre transilvăneni vor vota pentru Traian Băsescu în timp ce numai dintre aceştia 47% vor vota pentru Mircea Geoană care va lua şi 57% dintre voturile moldovenilor faţă de numai 43% dintre sufragii îndreptate către Traian Băsescu. 59% dintre munteni îi vor da votul prezidenţiabilului PSD faţă de numai 41% care se vor îndrepta către prezidenţiabilul PD-L.


Abisul obscenităţii lui Mircea Dinescu: calomnierea doamnei Maria Băsescu (Hotnews.Ro), plus bonus

2 decembrie 2009

Maria Basescu reactioneaza, printr-o scrisoarea deschisa, la declaratia lui Mircea Dinescu legata de faptul ca presedintele si-ar fi lovit sotia, spunandu-i lui Dinescu ca este dator sa isi ceara scuze in fata copiilor ei. In plus, considera inacceptabila introducerea in „mizeria alegerilor” si distrugerea vietii copilului din filmuletul in care presedintele ar fi lovit un copil.Maria Basescu spune ca ca nicio mama nu il va putea ierta pe Geoana pentru asta. Este pentru prima data cand Maria Basescu reactioneaza public.

BONUS:

Mircea Dinescu: poetul, dizidentul şi decepţia

Aciuat pe lângă marii oligarhi, el vinde necazul proletarului şi compasiunea pentru mujic. Vrea să apere limba română, dar ca la uşa cortului. Împreună cu Stelian Tănase – autor recent de numeroase pagini pornografice (vezi romanul Maestro) – fostul dizident dezbate situaţiunea într-o cheie manelist-intelectuală. Tănase, confirmat pe post de profesor universitar după standardele româneşti ale profesiei, girează orice platitudini segmentate cu „dezvăluiri de culise” şi izbucniri vesele de limbaj bocciu. Nu e loc de rigori conceptuale, reflexe profesioniste, comparaţii pertinente sau referinţe istorice exacte: vorba să curgă, timpul să treacă iar magnetul poantei – oricât de ieftine – să ţină audienţa aproape! Şueta găzduită săptămânal în studiourile din Piaţa Presei Libere ajunge astfel o nefericită imitare a „hazului-de-necaz” propus americanilor de Stan şi Bran, în timpul marii depresiuni. Torturile cu frişcă sunt înlocuite însă de petele gri ale discernământului şi mirosul de ţiţei al frazei.

GABRIEL LIICEANU

„Mircea Dinescu este simbolul şi purtătorul de sens al mahalalei contemporane la români. El o reprezintă în viaţa de zi cu zi, dar deopotrivă o hrăneşte şi o potenţează la televizor sau în revista porno-politică Plai cu boi, născută din această mahala şi întreţinând-o, la rândul ei, cu fast, abjecţie şi talent.“

BONUS 2:

DESPRE PRIETENII LUI DINESCU, UN DOCUMENTAR AL LUI ALEXANDRU SOLOMON PRIVIND OLIGARHIA TRANZIŢIEI.



Informaţii din blogosferă: mobilizare în Piaţa Universităţii, 1 decembrie, ora 18.00

1 decembrie 2009

Circulă pe internet vestea că mai mulţi simpatizanţi pro-Băsescu vor să participe la o întâlnire în Piaţa Universităţii din Bucureşti, ora 18.00, în semn de solidaritate cu timişorenii din Piaţa Operei. Acest blog nu este iniţiatorul unei asemenea întâlniri (editorul lui fiind din provincie). Rămâne de văzut dacă următoarele zile vor permite o mobilizare publică împotriva restauraţiei propusă de coaliţia Anti.

UPDATE (Hotnews.Ro):

Aproximativ 300 de oameni protesteaza, marti dupa-amiaza, in centrul Brasovului, la Troita Revolutiei, solidari cu manifestantii anti-PSD de la Timisoara, unde Mircea Geoana, Crin Antonescu, Klaus Iohannis si Gheorghe Ciuhandu au semnat „Parteneriatul pentru Timisoara”, relateaza Mediafax.

Protestatarii, majoritatea tineri, au scandat „Jos comunismul!”, „Brasov, Timisoara, maine in toata tara!”, „Jos dictatura”, „Iliescu, nu uita, Romania nu e a ta”, „Pacat, pacat, de sangele varsat”. Tinerii au cantat „Desteapta-te Romane” si au rostit „Tatal nostru”.

Manifestantii, care au steagul tricolor si se manifesta zgomotos, scandand si fluierand, spun ca protestul este spontan si ca s-au alaturat timisorenilor care au protestat, in cursul acestei zile, in Piata Operei din Timisoara.

Protestatarii, majoritatea tineri, au scandat „Jos comunismul!”, „Noi nu vrem sa ne intoarcem la comunism. Am vazut ce se intampla in Timisoara si de aceea am iesit si noi in strada”, a spus Stefan Munteanu, unul dintre manifestanti.

Zeci de jandarmi asigura ordinea publica in zona.

„Avem forte suficiente pentru a asigura ordinea publica. Avem cativa zeci de jandarmi care se vor asigura ca totul va fi normal. Noi nu am fost anuntati despre acest miting. Este o actiune spontana”, a declarat adjunctul sefului Jandarmeriei Brasov, colonel Alexandru Marc.

La ora transmiterii acestei stiri, manifestantii, al caror numar a crescut, au pornit de la Troita Revolutiei pe strada Republicii, pana in Piata Sfatului, pe tot traseul manifestandu-se zgomotos.

Aproximativ 3.000 de persoane au participat, marti dupa-amiaza, la Timisoara, la un miting electoral al lui Mircea Geoana, insa acolo s-au adunat si manifestanti anti-PSD, cele doua grupuri fiind despartite de un cordon de jandarmi.


Metamorfoza hidoasă a PNL

29 noiembrie 2009

Vladimir Tismăneanu:

PNL va intona arii liberale in continuare, dar o va face cu vocea lui Farinelli, il castrato. Sinuciderea etica a PNL nu a fost/nu este impusa decat de logica nefericita a conjuncturismului veros. Consecintele nu pot fi decat deplorabile: pentru PNL si pentru democratia romaneasca.  La doua decenii de la prabusirea sistemului ilegitim si criminal, un partid politic ce se pretinde urmasul celor martirizati in temnitele comuniste a ales sa se alieze cu succesorii impenitenti ai celor care au impus acele orori.

Traian Ungureanu

Antonescu s-a purtat ca un infractor maestru al jocurilor piramidale. A promis izbăvirea şi a colecat milioane de speranţe. Apoi le-a vîndut pe posturi şi funcţii într-o viitoare administraţie Geoană. Tradiţia Caritas-FNI nu moare. A reînviat-o Crin Antonescu, un personaj cu aparenţă de liberal modern. modern! Astăzi de dimineaţă, am întîlnit încă unul din păgubiţi. Un tînăr de 25-30 de ani. Şofer de taxi. Mi-a spus că a votat din toată inima cu Crin. Mi-a mai spus că e dezamăgit de purtatea celui în care a crezut. “Nu ştiam că e cu ei!”. L-am întrebat ce are de gînd să facă pe 6 decembrie. Mi-a răspuns scurt:” Eu cu Geoană nu votez!”. Şi a continuat, după o scurtă pauză: ” Nu ştiu ce o să fac dar cu Geoană nu votez!”.

BONUS despre PSD (PhotoShoP)

Copiind prima parte din inregistrare cand femeia se apleaca in fata, s-a constatat ‘prelucrarea’ de la frame 32 pana la frame 54. Modificarea consta in modificarea vitezei de derulare, care in prima faza a fost prelucrata in format “flm.” In photoshop de la Tonwertkorrektur si Gradationskurven, apoi s-a retusat destul de neprofesional mana dintre framurile 40 pana la 50, unde se constata diferente la lungimea obiectelor, lipsind in aceasta miscare 5 frames (din varianta originala), iar altele au fost copiate pentru a incetini miscarea mainii dintr-una static lenta in accelerare de 2/4 progresiv. Nu s-a putut modifica miscarea femeii care mascheaza “gestul”, iar aceasta ramane intr-o pozitie nefireasca static aplecata inainte, efect obtinut in Photoshop prin copierea elementelor pentru a obtine numai miscarea mainii, capul copilului fiind copiat, cred dintr-un alt frame de dinainte sau de dupa aceasta scena, diferentzele de luminozitate, Farbbalance si contrast modificandu-se nefiresc intre aceste framuri. Acesta modificare care a survenit de pe original pe computer, are valoare de diletant-profi, dat fiind faptul ca nici calitatea initiala , cred, a filmarii nu a fost dintre cele mai stralucite. Falsul este vizibil in ochii fiecarui profesionist in montaj de studio si poate fi certificat ca atare.



H.-R. Patapievici despre umbrela Johannis şi coaliţia PNL-PSD

26 noiembrie 2009

Ca să ne distragă atenţia de la natura funciarmente netransparentă a alianţei PSD-PNL, liderii lor s-au folosit de o foarte populară fantasmă a imaginarului public şi istoric românesc, „cinstea şi temeinicia neamţului”, ca să ne ia definitiv minţile.
Această manipulare le depăşeşte pe toate. Sforarii din spatele alianţei vor să-i determine pe alegătorii liberali aruncaţi de Crin Antonescu în braţele lui Geoană să aibă impresia, când votează Geoană, că votează Johannis – adică neamţul harnic şi cinstit, care ne va vindeca de netrebnicie şi hoţie pe toţi, printr-un act magic de substituţie.



BONUS:
Patriciu şi Vântu îi fac programul de guvernare lui Johannis

Imperativul categoric al următoarelor săptămâni: izolarea stângii antireformiste şi colectiviste, deci renaşterea libertăţii individuale!

22 noiembrie 2009

Baronizarea României: acesta este spectrul care ne bântuie – după modelul Vanghelie şi Oprişan – în cazul unei victorii a socialiştilor din jurul lui Mircea Geoană & co.

Orice vot împotriva acestei improvizaţii antidemocratice şi antireformiste contează! Orice vot pentru înnoirea Parlamentului şi schimbarea Constituţiei ne va scoate din marasmul politic actual (căderea Guvernului a costat deja 40 de milioane de euro ţara prin neplata tranşelor FMI). Când liderul PSD citează din Sf. Ioan Gură de Aur iar acoliţii săi fură voturi cu kilogramele, românii pot protesta împotriva imposturii!

Oferta electorală este poate imperfectă pentru unii, poate dezamăgitoare pentru alţii, dar orice soluţie alternativă la stânga este utilă şi necesară. Românialiberă se sufocă sub mafia frăţiilor securistice şi neo-feudale. România adevărată trebuie să iasă de sub talpa mogulilor – moralul acestei naţiuni trebuie deratizat. Reţeta „pâine şi circ” (întreţinută de televiziunile pseudo-conservatorului „Felix”) ne aruncă în mizerie, subzistenţă şi post-istorie, de aceea va trebui protestat prin raţiune şi demnitate! România a trăit prea multă vreme în minciună – minciuna de Stat cu care sistemul comunist ne-a învăţat 45 de ani: de la raportările false la hectar am ajuns la iluzia prosperităţii într-un stat profund asistenţial, cu cetăţeni lipsiţi de mobilitate economică şi intelectuală.


„Fă-te că munceşti!” – acesta este sloganul socialismului şi al oligarhiei plutocrate, care vrea orice dar nu cetăţeni cu iniţiativă, studenţi competenţi, profesori integri, fermieri sau oameni de afaceri informaţi şi autonomi, presă liberă şi jurnalişti dezinhibaţi, dezbatere publică despre valorile naţionale, patriotism local, discutarea dosarelor Securităţii, deschiderea arhivelor, rostirea adevărului despre trecut!

Socialismul tranziţiei încurajează fobiile primare ale colectivităţii, stagnarea minţii în formule gândite de birocraţia statală, băltirea mizeră în cultura supravieţuirii, îndobitocirea prin televiziune (şi celelalte instrumente Agitprop), ipocrizia conştiinţei care una spune şi mereu alta face (între Bruxelles şi Bucureşti), mentalitatea parazitară, pensii nesimţite după o viaţă de huzur, instinctele neo-nomenclaturiste, reflexul căpuşării, îndobitocirea prin hedonismul turmei (voinţa umană redusă la fantasmele de tip Click!). Pe scurt: socialismul în variantă românească tâmpeşte şi dezumanizează!

Iată de ce trebuie mers la vot! Absenteismul şi resemnarea nu sunt un răspuns, câtă vreme maşinăria demagogică tocmită de regimul Iliescu în anii 90 este profund ancorată în România rurală şi mediile lumpenizate ale marilor oraşe. România are nevoie de votul diasporei şi de vocea lucidităţii.

România are nevoie de modernizare, de înnoire, de relansare a unui proiect de societate echitabilă, în care clientela politică a tranziţiei să fie treptat marginalizată în beneficiul unei politici a reprezentării transparente, a cheltuirii raţionale  a banului public, a investiţiei temeinice în educaţia de performanţă, a diminuării birocraţiei etatiste – proiectul susţinut, cu oricâte ezitări sau neajunsuri punctuale, de premierul Boc şi preşedintele Băsescu.

În cuvintele lui Traian Ungureanu,

Cea mai sănătoasă decizie în zi de alegeri: votul în urnă şi televizorul închis! PSD a dat drumul la diversiunea „Frauda” pe toate televiziunile lui Vintu şi Voiculescu. Scopul e , evident, confuzia generală, pe tot timpul zilei. Seara, vine partea a doua: apar exit poll-urile care dau un rezultat strîns sau favorabil lui Geoană. Executant: INSOMAR şi CCSB, institutele lui Vîntu şi Voiculescu, care au făcut acelaşi lucru la alegerile parlamerntare din 2008 (cînd au dat un rezultat fals, în care PSD era cu 5% peste PD-L!). După care scandalul: alegerile au fost furate pentru că nu confirmă ce au hotărît exit poll-urile! Porcăria a fost coaptă, din timp, de gaşca de mizerie din jurul lui Hrebenciuc, Vanghelie şi Dragnea.


Robinetul depresiei româneşti şi jumătatea goală a paharului (Hotnews.Ro)

16 noiembrie 2009

Un recent schimb de scrisori între doi reputaţi jurnalişti ― Dan Tapalagă (Hotnews.Ro) şi Radu Moraru (B1TV) ― a dus în actualitate tema „genei naţionale”, disecată cu luciditate şi pesimism, cu disperare şi speranţă. Cu ce măsură cântărim succesele şi eşecurile României, când vrem să evităm capcana iluziilor, dar şi injuriile gratuite? E întrebarea care frământă nu doar breasla gazetarilor, ci şi pe omul de pe stradă, o mână de politicieni, republica literelor, locuitorii diasporei şi, foarte curând, conştiinţa alegătorilor aflaţi în cabinele de vot.

Katharsis

Mai întâi, să observăm că tentaţia negativismului şi voluptatea imprecaţiei are o veche istorie la români. Spritul critic, verbul chirugical sau denunţarea păcatelor ţării într-o baie acidă de adjective alcătuiesc, la noi, fondul unei atitudini clasicizante. Admonestarea fără remuşcări a conaţionalilor denotă vitalitate interioară şi integritate morală – s-ar spune.

Găsim această forma mentis în scrierile lui Dimitrie Cantemir, domnitorul care, la începutul secolului XVIII, descria nemilos toate năravurile proaste ale moldovenilor: „îngâmfarea şi cu trufia le sunt lor mamă şi soră; (…) beţia nici nu li-i urâtă, nici nu se prăpădesc după ea; (…) nu numai că nu-s iubitori de carte, ci, aproape toţi, nici n-o pot suferi; (…) a-l ucide pe Turc, pe Scit ori pe Iudeu, sau a-l despuia ei socotesc că nu-i nici un fel de păcat, necum un omor (…) E totuşi de lăudat şi de înălţat cu veşnice elogii ospitalitatea pe care le-o arată călătorilor şi noilor sosiţi” (Descriptio Moldaviae [1714-1716], cap. XVII, trad.rom: Dan Sluşanschi, p. 304-307). La finele secolului XIX, romanticul Eminescu devenise maestrul diatribei anti-politicianiste, înfierând atât în poezie, cât mai ales în presă, conspiraţia prostiei, ipocrizia demnitarilor şi uleioasa lor demagogie: „Ar fi bine dacă în polemică am fi scutiţi cel puţin de acel ton lins şi gudurător al acelora dintre patrioţii lucrativi cari posed arta de-a se pune bine şi c-o parte şi cu alta, care se folosesc atît de venirea la putere a albilor şi cît şi de aceea a roşilor” ([16 sept. 1880], Opere XI, 1984, p. 333).

Jumătate de veac mai târziu, tânărul Emil Cioran exprima patosul iubirii sale pentru România Mare într-o cugetare apocaliptică, trăind deopotrivă utopia deviantă politic şi o enormă deziluzie sentimentală: „de la infinitul negativ al dorului la infinitul pozitiv al eroismului, [acesta] este drumul pe care trebuie să-l străbată sufletul românesc” (Schimbarea la faţă [1936], p. 208).  În sfârşit, după ieşirea din comunism, H.-R. Patapievici revenea la acelaşi canon literar al hiperbolei, rostind pe un ton vehement, deşi aparent resemnat, următorul diagnostic: „la români, libertatea este tihna de-a spune bancuri. În numele acestui ideal, românii şi-au denunţat rudele, au acceptat să-şi doneze ţara (cazul insulei Şerpilor)…” (Politice, 1996, p. 54).

Sunt aceste jerbe polemice altceva decât expresia unui amor refuzat? Ghicim în spasmul lor agonic dorinţa de mai bine pentru o ţară deja năpăstuită „supt vremi”? Dar, pe lângă biciuirea nesimţirii colective, peniţa aceloraşi mari scriitori s-a risipit şi în multe exerciţii de admiraţie. Erudiţia lui Cantemir a smuls laude din partea savanţilor berlinezi sau moscoviţi. La numai 33 de ani, Eminescu înnoise definitiv limba română. Emigrat în Franţa, Cioran a continuat să elogieze satul românesc, visând la un Răşinari-arhetipal. În sfârşit, Patapievici a fost tradus în limbi de circulaţie, a ctitorit o revistă remarcabilă, acceptând în ultimii cinci ani meseria ingrată de birocrat-promotor al culturii române în spaţiul internaţional.

Când intersectează geniul sau inteligenţa, patosul negaţiei nu slujeşte reaua-voinţa sau frivolitatea. După redactarea diagnosticului clinic, creatorul trece îndată la faza (şi fraza!) de construcţie. Ce fac însă jurnaliştii sau oamenii politici (îi exclud din numărătoare pe patrioţii sarmalei şi limbuţii de serviciu)?

Fascinaţia negativului

În tot acest proces de autocunoaştere, importantă este nu doar numirea păcatelor poporului, ci cuvântul ales. Cum eviţi sentimentalismul searbăd fără să cedezi instinctului masochist? Care etos te stăpâneşte? Cum să pronunţi fraze adevărate, fără să îngropi ultima oază de frumuseţe? Cu ce fineţe vei deschide rana având totuşi intenţia vindecării? Propui o terapie sau inviţi mai degrabă la infirmitate perpetuă, suicid ori delăsare? Te limitezi la moralism (mimând, aşadar, complexul de superioritate) sau cauţi, din sinceritate, să pricepi cauzele dezorientării sau rădăcinile stagnării psihologice? Acestea sunt întrebările pe care şi le pune orice om responsabil, mânuitor al cuvântului şi formator de opinie.

Or, în presa noastră, voluptatea negaţiei atinge frecvent limita urii de sine. La un foarte urmărit post TV, ştirile de la ora cinci ne prezintă în continuare o Românie plină de violatori, nimfomane sau descreieraţi. E un an de criză şi telecomanda descoperă fie un carnaval lubric, fie o faună plină de reptile, batracieni sau nevertebrate. Suntem deja la ani lumină de retorica lui Cantemir, Eminescu, Cioran sau Patapievici.

Scormonind în hazna, producătorii caută să niveleze prin amestec şi contaminare, iar nu să diferenţieze prin eleganţă ori discernământ. Problemele grave, dar remediabile, dispar într-o isterie rozalie. Micile tragedii de budoar capătă, în schimb, dimensiuni cosmice. Titlurile de scandal scufundă reperele normalităţii. Veştile bune, zvonurile dătătoare de speranţă, licărul de umanitate al unei conversaţii – toate acestea nu „mai trec” pe sticlă.

La un hotar distanţă de cloaca zurliilor, câţiva inşi mai spălaţi vorbesc despre dictatura internă şi deplâng izolarea ţărişoarei pe mapamond. Tot fascinaţia negativului, deşi într-un alt montaj, la cheie. În sfârşit, în sfera falsei neutralităţi se ascund plictisiţii, cei sleiţi de puteri şi foarte comozi în generalizări. Confruntaţi poate cu monumente intolerabile de stupiditate autohtonă, mulţi dintre aceştia au făcut un ideal din „exilul cu orice preţ.”

Veşti mai bune

Care este soluţia? Debranşarea regulată de la robinetul depresiei şi privirea către jumătatea goală, încă neotrăvită, a paharului. Acest „vid” din spaţiul nostru public poate fi ocupat şi cu fapte cinstite. Sunt şi lucruri decente care se întâmplă în această ţară — entitatea simbolică pe care Borat & co. vor s-o reducă la ironii găunoase şi stereotipuri rasiste. România nu se reduce la parcul auto al unui primar-playboy, după cum America profundă e mult mai mult decât bârfa din Las Vegas. Jurnaliştii au obligaţia de-a rostogoli şi altceva decât impresia fugitivă a vulgului sau imprecaţia studiată a elitei.

Spiritul Bucureştiului nu dăinuie prin Vanghelie, după cum Academia Română nu e „garantată” de foştii securişti, reciclaţi în figuri ecumenice. Pe lângă monumentalizarea kitsch-ului în palatele rromilor locali, mai există şi culele din Oltenia sau bisericile de piatră din Haţeg. Tribunul Adrian Păunescu a muls zeci de ani o zestre dubioasă de notorietate, dar tot victima Hertha Müller, despre care cenaclul Flacăra nu ştia nimic în anii ’80, a fost cea care a convins juriul Nobel la Stockholm. Cristian Adomniţei a ipostaziat abisul mediocrităţii la Ministerul Educaţiei, dar chiar şi numai în postura de candidat, dl Daniel Funeriu, venit din laboratoarele de la München, ne-a spălat parcă ruşinea.

Să ne plângem oare pentru douăzeci de ani risipiţi? Să mai croşetăm o altă exegeză la „neantul valah”? Poate, dar nu sub privirile blând-înseninate ale nonagenarului Mihai Şora, patriarh al filozofiei româneşti contemporane şi fost elev al lui Mircea Eliade – un om care, deşi rămas captiv în spatele Cortinei de Fier, a ştiut să ofere timp de cinci decenii cărţi de înţelepciune, sfaturi curative, soluţii pragmatice, remedii tonifiante.

Bref, numai plecând de la revalorificarea individualităţilor excepţionale — sau măcar a figurilor peste nivelul comun — vom putea depăşi revolta în faţa colectivităţii (concretă sau abstractă). Nu e nevoie să te linguşeşti, pentru a putea lăuda. Nu eşti neapărat propagandist dacă, printre critici pertinente şi confruntări deschise, comiţi şi „gafa” unui mic elogiu. O ţară nu poate fi urnită din loc doar cu blesteme, prapori, tânguiri şi jelanii. E bine şi sănătos ca, din când în când, să optăm pentru veşti mai bune, echilibru şi moderaţie.

Mihail NEAMTU


Gustul lecturii la Mircea Geoană

2 noiembrie 2009

Sorin IONIŢĂ:

Pe lângă celebra promisiune de 20.000 euro pe cap familie emigrantă ce revine în ţară (ce s-a dovedit a fi o subvenţie UE pentru stabilirea tinerilor în mediul rural, dată în anumite condiţii, nelegată de întoarcerea în ţară şi care funcţiona deja la data când dl Geoană o anunţa ca noutate), candidatul PSD a mai promis: lege pentru suspendarea plăţii creditelor la bănci de către IMM-uri (sau şi persoane fizice?; oricum nu mai contează, atât de frumoasă e ideea); subvenţii pentru irigaţii (se dau); apartamente de închiriat pentru familii tinere (există, prin ANL); TVA redus la alimente; înfiinţarea unei Companii Farmaceutice Naţionale (pentru a avea medicamente mai ieftine?; probabil); mărirea alocaţiilor pentru copii; punerea şeii pe nesimţiţii de speculanţi din pieţe şi supermarketuri, care iau pielea de pe cinstitul, harnicul şi eficientul fermier român.

BONUS 1 , VANGHELIE DIN SECTORUL CINCI

BONUS 2, COLECTIVA PSD


Curtea de Conturi despre jaful legal şi ilegal sub guvernarea Tăriceanu (Revista 22)

1 noiembrie 2009

Salariile, sporurile si primele ilegale ale functionarilor din administratiile locale au fost in perioada guvernarii Tariceanu cu 2,2 miliarde de euro mai mari decat in 2005. In 2008, cheltuielile de personal din administratia publica au fost cu 37,5% mai mari decit cele din 2007. Curtea de Conturi este condusa de Nicolae Vacaroiu.

Un raport al Curtii de conturi a Romaniei arata ca risipa banului public in administratia locala se numara in miliarde de euro. Potrivit raportului, cheltuielile cu drepturile salariale ale personalului din cadrul administratiei publice locale au fost mai mari in 2008 cu 2,2 miliarde de euro fata de anul 2005. Alaturi de acordarea de sporuri in afara cadrului legal sau plati ale unor drepturi stabilite in instanta, inspectorii Curtii au constatat ca unii edili au acordat prime de refacere dupa concediul de odihna sau bonificatii pentru ziua localitatii, scrie Ziua.

Daca in 2005 cheltuielile de personal au fost de doua miliarde de euro (7,4 miliarde lei), in 2008 acestea s-au dublat, la 4,2 miliarde de euro (15,3 miliarde de lei), se arata in raportul Curtii. Cresterea a fost una accelerata, in intervalul analizat, cea mai mare fiind inregistrata chiar in 2008, cand cheltuielile de personal in cadrul administratiei publice locale au fost mai mari cu 37,5% decat cele din 2007.

In consecinta a crescut si ponderea acestora, ca procente din PIB, in cadrul bugetului general consolidat, de la 7,4% din PIB in 2005, la 8,6% din PIB in 2008. Cheltuielile de personal au cea mai mare pondere din totalul cheltuielilor bugetelor locale (intre 32% si 39%). Acestea impreuna cu cheltuielile pentru bunuri si servicii reprezinta, spun auditorii publici ai Curtii de Conturi, in jur de 60% din totalul cheltuielilor bugetelor locale.

Evolutia catastrofala a cheltuielilor se datoreaza atat ma jorarilor salariale acordate pe baza de acte normative, emise secvential pe categorii de salariati, cat si faptului ca au fost acordate, la nivel local, o serie de sporuri si drepturi pe baza de acte administrative in afara cadrului legal. Intre 2007 si 2008, totalul drepturilor acordate in afara cadrului legal ajungand la 260 de milioane de euro. In cadrul operatiunilor de audit desfasurate, controlorii Curtii de conturi au descoperit si drepturi sau sporuri care nu eludeaza doar cadrul legal, ci si pe ce al bunului simt. S-au acordat in administratia publica locala, potrivit controlorilor, prime de refacere dupa concediul de odihna, prime de toamna sau bonificatii pentru ziua localitatii.

BONUS 1, SOMNUL PARLAMENTULUI NAŞTE MONŞTRI

BONUS 2: DAN BADEA COMENTEAZĂ MORALA ALIANŢEI LIBERALE DIN PARLAMENT

Cum este posibil ca aceşti indivizi, care nu au reuşit să obţină voturile majorităţii cetăţenilor din colegiile în care au candidat,  să fie prezenţi, ceas de ceas, pe ecranele televizoarelor şi să ne dea lecţii anti-Băsescu? Cum poate o cetăţeancă precum Alina Gorghiu, care a obţinut doar 3.315 voturi (adică de 1.546 de ori mai puţin decât Traian Băsescu!), să intre în Parlament şi să pretindă că reprezintă interesele „poporului” câtă vreme ea n-a fost capabilă să câştige interesele „poporaşului” din colegiul în care a candidat?


Vrem Parlament Unicameral

27 octombrie 2009


Traian Băsescu despre încredere, valori comune şi clasa de mijloc

26 octombrie 2009

Este nevoie de mai multă încredere în noi înşine precum şi între  noi. Criza economică ne-a aratat că însăşi România, în ansamblul ei, are acum  nevoie de încredere din partea investitorilor străini. Am avut un mandat dificil  dar, de multe ori, am acţionat pe plan intern sau extern pentru a armoniza poziţii  care iniţial păreau ireconciliabile. Construirea încrederii este un proces dificil  care presupune dialog între indivizi sau între comunităţi şi identificarea  de valori comune.

Consider că între valorile care astăzi sunt esenţiale pentru a construi  încrederea  se numără dragostea de ţară, libertatea individului, cea  religioasă şi de cea  exprimare, demnitatea persoanei, solidaritatea,  echitatea, binele comun şi  justiţia socială.

A venit timpul să sprijinim întărirea spiritului de apartenenţă la comunitate – locală, etnică, confesională, profesională etc. Prin dimensiunea identitară a valorilor şi prin aplicarea lor concretă se definesc identităţi, se pot coagula interese şi contura obiective şi acţiuni comune prin care sunt puse în practică principii fundamentale ale dinamicii comunităţilor, dintre care consider că, astăzi, pentru România, sunt importante: diversitatea culturală, egalitatea de şanse, responsabilitatea socială şi transparenţa. Subliniez de asemenea subsidiaritatea – principiul prin a cărui aplicare apropiem decizia de cetăţean.

Clasa mijlocie trebuie să devină puternică şi reprezentativă pentru România. Baza acesteia trebuie să fie comunităţile de salariaţi şi de mici întreprinzători. Veniturile acestor categorii trebuie să fie mai apropiate. Clasa mijlocie trebuie să crească numeric iar vocea ei în societate de asemenea trebuie să crească. Aceasta înseamnă o profundă schimbare în structura de intrerese şi socială a ţării şi o modernizare a instituţiilor statului. Consider că societatea românească în viitor se va caracteriza printr-o o implicare sporită a cetăţeanului în asumarea problemelor publice, pe fundalul unei coagulări a intereselor clasei mijlocii, care va deveni tot mai reprezentativă pentru întreaga societate. Ca urmare, aceasta va fi interesată în creşterea vocii sale publice în contextul consolidării democraţiei printr-o mai bună funcţionareinstituţiilor statului, ceea ce va avea ca principal efect imediat creşterea eficienţei în formularea şi aplicarea de politici publice – de la siguranţa cetăţeanului şi protecţia consumatorului până la conservarea patrimoniului şi politica de impozite şi taxe .

Iată de ce militez pentru un sistem politic în care consolidarea democraţiei să fie un proces continuu, pentru reforma justiţiei, inclusiv pentru simplificarea legislaţiei, pentru modificarea Constituţie, pentru un Parlament unicameral, mai puternic şi mai transparent, precum şi pentru o reformă profundă şi rapidă a administraţiei publice, care să fie focalizată pe descentralizare şi pe reducerea aparatului birocratic al statului care astăzi este supradimensionat.

Pe acest fundal, pentru a stimula implicarea socială, în general, inclusiv prin întoarcerea către societate a unei părţi din veniturile personale, voi sprijini comportamentul filantropic – atât cel organizat de culte, cât şi cel al întreprinzătorilor de succes sau al altor persoane – care este expresia unor noi comportamente din societatea românească, complementare politicilor publice.

(via www.basescu.ro) Citește restul acestei intrări »


Mihai Şora despre Vulcănescu, Cioran, Fundoianu şi viaţa românească

26 octombrie 2009

Mihai Şora şi Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%.

Sursa fotografiei: FONDANE.Wordpress.com


Dan Tapalagă despre impasul reformei de stat a României

16 octombrie 2009

Prin cele doua nominalizari din afara lor, partidele romanesti arata ca si-au epuizat complet resursele interne, ca traverseaza cea mai mare criza de solutii si credibilitate de dupa 89. Arata cat de nereformate, imbatranite si putrede sunt pe dinlauntru incat nu mai pot pacali pe nimeni, asa ca apeleaza la nemti si tehnocrati in spatele carora isi incoloneaza toti ratatii politici.

PS: Despre filozofia economică a premierului desemnat, vezi Hotnews.Ro.


Pasul fatal (un eseu de Traian Ungureanu)

14 octombrie 2009

Problema politică de bază a României nu s-a schimbat. Societatea poate supravieţui, la limită, numai în măsura în care puterea politică nu e capturată în totalitate de un grup organizat, cu interese şi obiective comune. Această concentrare politică strivitoare, structurată formal pe scheletul sistemului multi-partinic democratic, a condus România la blocaj, separînd societatea de participarea la decizie şi de beneficiile populare ale democraţeiei.

Acest sistem care a fundamentat înapoierea României în condiţii de libertate şi a întîrziat grav sincronizarea noastră europeană a fost întrerupt de apariţia fenomenului Băsescu. Urmarea: un război de recuperare. Îndepărtarea, compromiterea şi, acum, eşecul electoral al lui Băsescu sînt vitale pentru sistem şi au devenit, practic, singura formă de acţiune politică a instituţiilor pe care le numim în mod deosebit Parlament, sistem electoral, medii de informare şi magistratură. Loviturile succesive care au urmărit îndepărtarea lui Băsescu şi, deci, reîntregirea sistemului au început cu suspendarea Preşedintelui şi au dus la demiterea Guvernului Boc. Aceste acte de voinţă politică anti-populară seamănă din toate încheieturile: amîndouă au fost camuflate de „voinţa paralmentului” care a măsurat, de fapt, puterea grupului oligarhic în căutare de supremaţie şi nu voinţa populară (manifestată în alegerile şi referendumul cîştigate de Traian Băsescu).

În ambele cazuri, componenţa alianţei pornită în căutarea controlului absolut a fost identică: o joncţiune PSD-PNL în care nu există valori şi ideologii, ci interesul pur şi complet al unui grup de mare forţă economică în căutare de control. Alianţa PNL-PSD a pornit devreme, cu mişcări de tatonare-colaborare, la începutul anilor ’90.

Ulterior, ascensiunea economică fabuloasă a lui Dinu Patriciu (înslesnită de PSD) a avut două efecte: a distrus identitatea separată a PNL şi a provocat compactarea totală PSD-PNL. Acest produs de sinteză oligarhică a funcţionat fără probleme încă din 2004. În noaptea alegerilor care au adus primul mandat al Preşedintelui Băsescu, Dinu Patriciu făcea turul televiziunilor protestînd şi avertizînd împotriva posibiliei victorii a lui Băsescu. În 2007, alianţa a intrat explicit în funcţiune, a ieşit la suprafaţă şi a condus, din Parlament, viaţa politică românească, limitînd cîmpul de acţiune al guvernelor şi iniţiativele Preşedintelui.

Aşadar, în clipa în care aceeaşi alianţă se prezintă în postură de majorittate parlamentară favorabilă unui Prim Ministru „independent” (Klaus Johannis), trebuie înţeles clar: avem de-a face cu aceaşi alianţă care a condus din umbră în căutarea recuperării totale a puterii în stat. PSD şi PNL (UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale sînt adaosuri superficiale) nu s-au format cu o rapidittate admirabilă şi nu au reuşit să treacă peste diferenţele ideologice – aşa czum se grăbesc să declare cu toate ocaziile. Alianţa e foarte veche iar diferenţele ideologice nu puteau fi depăşite, din simplul motiv că nici unul din aceste două partide nu are sau nu mai are ideologie. Conţinutul acestei alianţe e voinţa de control şi promovare a intereselor economice multiple ale propriilor componenţi. Klaus Johannis e, la rîndul lui, un pasager racolat convenabil pentru nevoile de recuzită. Opţiunile Preşedintelui Băsescu sînt drastic limitate de realitatea politico-istorică în continuare statică a României. Un pas în afara regulii care spune că puterea integrală a grupurilor de control înseamnă suspendarea societăţii ar fi fatal.


Respectul demagogic şi munca absentă (Hotnews.Ro, Mihail Neamţu)

8 octombrie 2009

Recentele mobilizări sindicale şi demagogia noilor campanii mass-media („Noi vrem respect“ la RTV sau „Mişcarea de rezistenţă” la Jurnalul Naţional) ocultează câteva dileme: putem aspira, fără muncă, la standardul decenţei? De ce să menţinem un sistem economic generator de risipă, mită şi lene? Care sunt criteriile eficienţei şi stimulii performanţei într-o competiţie globală? Aceste întrebări n-au astăzi popularitate, fiind la îndemână jelaniile şi auto-victimizările de tot soiul.

Parlamentarii inventează tertipuri procedurale pentru păstrarea unor detestabile privilegii. Magistraţii, inamovibili, şantajează instituţiile statului, fac abuziv grevă, se declară deasupra gloatei şi cer garanţii pentru alte sporuri, compensaţii şi prime de vacanţă. Pensionarii aşteaptă revelionul cu mici, bere şi manele, oferite „gratis” în sectorul cinci, Bucureşti. Jurnaliştii-tonomaţi spumegă mai departe pe baricada falselor indignări. Cine oare, dintre salariaţii bugetari, mai şi munceşte?

Fără să jignim miile de oameni conştiincioşi care îşi fac meseria cu pasiune, din zori şi până în noapte, trebuie să admitem că România are o problemă cu etica muncii. Stăm bine la capitolul divertisment, tacla, lăutărism, improvizaţie. Avem umor. Nu ne lipseşte poanta, bancul şi relaxarea. Jurăm pe cele sfinte, ne facem poate şi cruce, doar să fim noi sănătoşi! Chiar dacă ameninţaţi cu spectrul falimentar ―  în politică, morală, finanţe sau demografie ―, facem un cult totemic din privitul la televizor.

Şi totuşi: sociologii privesc îngrijoraţi la acest tablou. Ceva nu e în regulă. Se munceşte prea puţin în această ţară. Recentul raport al CPARSD (disponibil online) afirmă că „rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) s-a diminuat cu circa 20% (peste 2 milioane persoane) între 1990 şi 2004 şi reprezenta 63% în anul 2007, faţă de o rata de activitate medie a ţărilor UE-27 de 70.5%).” Cei retraşi din activitatea lucrativă nu vor fi găsiţi practicând contemplaţia, ci mai degrabă implicaţi în economia subterană sau agricultura de subzistenţă. Certificatele false de boală şi recomandările medicale pentru o pensie prematură sunt şi ele la ordinea zilei. Din 1990 până astăzi, numărul celor asistaţi s-a triplat.

Cei cu adevărat harnici şi productivi sunt împovăraţi de biruri nejustificate. Redistribuţia e inechitabilă şi, adesea, aberantă. Copiii orfani, ai căror părinţi au murit la Revoluţia din 1989, primesc un ajutor infim în raport cu foştii generali de Securitate. Politicienii vorbesc frecvent despre „solidaritate”, însă transferul leului din buzunarul privat în puşculiţa statului presupune, mereu, un calcul de irosire.

Statisticile afirmă că, între 2005 şi 2009, procentele PIB pentru educaţie şi sănătate au crescut vertiginos. De ce însă nu putem constata şi ameliorarea acestor servicii? Pentru că mereu cineva fură, în timp ce alţii muncesc. Sub umbrela murdară a politicului şi cu protecţia justiţiei corupte, „băieţii deştepţi” jefuiesc mai departe banul public.

Ani buni, România a făcut împrumuturi de zeci de miliarde pentru a susţine această clientelă mafiotă şi apoi masele largi de manevră electorală. Au fost promovate legi protecţioniste, anti-concurenţiale şi pro-birocratice. Mentalitatea parazitară a sufocat libera iniţiativă şi curajul inovator. Ne lăudăm cu milionari şi miliardari cinici, îmbogăţiţi nu prin geniale lovituri pe piaţă, ci din afaceri suspecte cu statul. Sume colosale au fost „sifonate” prin canalele întortocheate ale bugetului public. În acest fel, puţinii bani rămaşi în visteria Statului au fost alocaţi politicilor de protecţie socială – investiţiile în infrastructură, tehnologie sau cercetare rămânînd nesemnificative. Este şi motivul pentru care, exasperate de filozofia stagnării, sute de mii de minţi instruite şi braţe destoince au luat drumul Occidentului.

Pentru a-şi creşte speranţa de viaţă, românii au nevoie de legi care să stimuleze munca, să răsplătească inteligenţa şi să pedepsească atacul asupra proprietăţii private. Parlamentul, sindicatele şi televiziunile propagandistice vor înţelege atunci că respectul nu se impune cu forţa, prin tropăituri colectiviste, ci se câştigă pe bază de merit, cinste şi excelenţă individuală.


Adevărul despre sindicalismul românesc (Curentul)

7 octombrie 2009

Cine sunt administratorii rău-platnici?



Marius Petcu – preşedinte CNSLR FRĂŢIA – 800.000 de membri, Iacob Baciu – preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democrate din Romånia, în care se regăsesc majoritatea cadrelor didactice, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie, Achille Duţu – 65 de sindicate cu 40.000 de membri, Dumitru Costin – preşedinte Blocul Naţional Sindical, 500.000 de membri, Liviu Luca – preşedinte Fsli Petrom, şi Ion Popescu – preşedintele Confederaţiei Sindicale „Meridian“, aproximativ 200.000 de membri.
Deci peste 1,5 milioane de salariaţi sunt conduşi şi manipulaţi din punct de vedere sindical de către aceşti administratori rău-platnici. Oare cum se uită ei în ochii sindicaliştilor cånd ştiu că ei nu achită taxe şi impozite? Cu ce tupeu vin ei să ceară mai mult cånd ei nu dau nici măcar ce datorează?


Vocile Europei libere (memento)

5 octombrie 2009

„Zece ani după” – un eseu semnat de Horia Roman Patapievici.

Dacă ţările fost comuniste se luptă cu urmările instituţionale şi economice ale comunismului, în mod paradoxal, nici ţările occidentale nu sunt scutite de o anumită luptă cu aceste urmări. Fenomenul cel mai straniu, care însoţeşte din umbră despărţirea de comunism, este darea la iveala a spionilor occidentali în favoarea serviciilor secrete comuniste.

Timişoara: 19 decembrie 1989

Ediție dedicată evenimentelor de la Timișoara și reacțiilor internaționale de solidaritate cu victimele represiunii ceaușiste.

1977 – Eugen Ionescu: confuzia dintre ideologie și starea de fapt

Fragment dintr-un interviu cu dramaturgul Eugen Ionescudespre percepția României în Occident și actualitatea politică românească.

Oameni, destine, istorie” (moderator: Radu Călin Cristea).

Alexandru Paleologu îşi trece viata in revistă. „Cine fuge de suferinţă nu va cunoşte fericirea niciodată!” – o maxima care explica „seninatatea” şi onestitatea cu care Alexandru Paleologu işi reaminteşte de ani cumpliți de detenţie în temniţele comuniste şi de pactul încheiat ulterior cu Securitatea.


Virgil Ierunca despre Vlad Georgescu

La moartea lui Vlad Georgescu, Virgil Ierunca trece în revistă ultimele două cărți ale istoricului. O emisiune a Actualității Românești de la 25 noiembrie 1988.