German homeschoolers’ political asylum in America exposes the EU Gulag

25 februarie 2010

The case of the homeschooling couple from Germany who were granted political asylum in the United States, about which Ed West blogged recently, becomes even more interesting if one reads the remarks of the man who granted the Romeikes asylum, Immigration Judge Lawrence O. Burman, of Memphis, Tennessee.

Burman said: “We can’t expect every country to follow our constitution. The world might be a better place if it did. However, the rights being violated here are basic human rights that no country has a right to violate.” He observed: “Homeschoolers are a particular social group that the German government is trying to suppress. This family has a well-founded fear of persecution… therefore, they are eligible for asylum…”

Those last remarks might have been uttered in 1933. Do we truly realise the significance of what has happened? Do we understand that, as citizens of the European Union, we now belong to a totalitarian state from which fleeing citizens are being granted political asylum in the United States? Twenty years after the fall of the Berlin Wall, tyranny is back in business in Germany.


Teodor Baconsky despre demnitatea intelectualului public

27 octombrie 2009

Ca întotdeauna, valoarea cuiva nu stă în cameleonismul demagogic şi nici în pofta de înjosire, ci în forţa lui de a trăi singur, vultureşte, deasupra tumultului. Nu eşti valoros dacă eşti „recunoscut pe stradă“, ci dacă eşti căutat de puţinii tăi semeni chiar acolo unde ai ales să te afli: departe de vulg şi vulgaritate, deasupra zgomotului, mai presus de noroiul cotidian. De asta rămîn fascinanţi marii duhovnici sau asceţi: pentru că te duci la ei, nu vin peste tine. Şi pentru că le spun adevărul numai celor în stare să-l primească, nu gloatei care orbecăie bezmetic, pe şapte cărări. Nu degeaba sînt cărţile interzise şi cele mai căutate…


Gustav Mahler, Totenfeier (‘Auferstehungssymphonie’), dirijor: Sir Simon Rattle

16 octombrie 2009

Respectul demagogic şi munca absentă (Hotnews.Ro, Mihail Neamţu)

8 octombrie 2009

Recentele mobilizări sindicale şi demagogia noilor campanii mass-media („Noi vrem respect“ la RTV sau „Mişcarea de rezistenţă” la Jurnalul Naţional) ocultează câteva dileme: putem aspira, fără muncă, la standardul decenţei? De ce să menţinem un sistem economic generator de risipă, mită şi lene? Care sunt criteriile eficienţei şi stimulii performanţei într-o competiţie globală? Aceste întrebări n-au astăzi popularitate, fiind la îndemână jelaniile şi auto-victimizările de tot soiul.

Parlamentarii inventează tertipuri procedurale pentru păstrarea unor detestabile privilegii. Magistraţii, inamovibili, şantajează instituţiile statului, fac abuziv grevă, se declară deasupra gloatei şi cer garanţii pentru alte sporuri, compensaţii şi prime de vacanţă. Pensionarii aşteaptă revelionul cu mici, bere şi manele, oferite „gratis” în sectorul cinci, Bucureşti. Jurnaliştii-tonomaţi spumegă mai departe pe baricada falselor indignări. Cine oare, dintre salariaţii bugetari, mai şi munceşte?

Fără să jignim miile de oameni conştiincioşi care îşi fac meseria cu pasiune, din zori şi până în noapte, trebuie să admitem că România are o problemă cu etica muncii. Stăm bine la capitolul divertisment, tacla, lăutărism, improvizaţie. Avem umor. Nu ne lipseşte poanta, bancul şi relaxarea. Jurăm pe cele sfinte, ne facem poate şi cruce, doar să fim noi sănătoşi! Chiar dacă ameninţaţi cu spectrul falimentar ―  în politică, morală, finanţe sau demografie ―, facem un cult totemic din privitul la televizor.

Şi totuşi: sociologii privesc îngrijoraţi la acest tablou. Ceva nu e în regulă. Se munceşte prea puţin în această ţară. Recentul raport al CPARSD (disponibil online) afirmă că „rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) s-a diminuat cu circa 20% (peste 2 milioane persoane) între 1990 şi 2004 şi reprezenta 63% în anul 2007, faţă de o rata de activitate medie a ţărilor UE-27 de 70.5%).” Cei retraşi din activitatea lucrativă nu vor fi găsiţi practicând contemplaţia, ci mai degrabă implicaţi în economia subterană sau agricultura de subzistenţă. Certificatele false de boală şi recomandările medicale pentru o pensie prematură sunt şi ele la ordinea zilei. Din 1990 până astăzi, numărul celor asistaţi s-a triplat.

Cei cu adevărat harnici şi productivi sunt împovăraţi de biruri nejustificate. Redistribuţia e inechitabilă şi, adesea, aberantă. Copiii orfani, ai căror părinţi au murit la Revoluţia din 1989, primesc un ajutor infim în raport cu foştii generali de Securitate. Politicienii vorbesc frecvent despre „solidaritate”, însă transferul leului din buzunarul privat în puşculiţa statului presupune, mereu, un calcul de irosire.

Statisticile afirmă că, între 2005 şi 2009, procentele PIB pentru educaţie şi sănătate au crescut vertiginos. De ce însă nu putem constata şi ameliorarea acestor servicii? Pentru că mereu cineva fură, în timp ce alţii muncesc. Sub umbrela murdară a politicului şi cu protecţia justiţiei corupte, „băieţii deştepţi” jefuiesc mai departe banul public.

Ani buni, România a făcut împrumuturi de zeci de miliarde pentru a susţine această clientelă mafiotă şi apoi masele largi de manevră electorală. Au fost promovate legi protecţioniste, anti-concurenţiale şi pro-birocratice. Mentalitatea parazitară a sufocat libera iniţiativă şi curajul inovator. Ne lăudăm cu milionari şi miliardari cinici, îmbogăţiţi nu prin geniale lovituri pe piaţă, ci din afaceri suspecte cu statul. Sume colosale au fost „sifonate” prin canalele întortocheate ale bugetului public. În acest fel, puţinii bani rămaşi în visteria Statului au fost alocaţi politicilor de protecţie socială – investiţiile în infrastructură, tehnologie sau cercetare rămânînd nesemnificative. Este şi motivul pentru care, exasperate de filozofia stagnării, sute de mii de minţi instruite şi braţe destoince au luat drumul Occidentului.

Pentru a-şi creşte speranţa de viaţă, românii au nevoie de legi care să stimuleze munca, să răsplătească inteligenţa şi să pedepsească atacul asupra proprietăţii private. Parlamentul, sindicatele şi televiziunile propagandistice vor înţelege atunci că respectul nu se impune cu forţa, prin tropăituri colectiviste, ci se câştigă pe bază de merit, cinste şi excelenţă individuală.


Natalya Estemirova, activistă pentru drepturile omului, ucisă în Cecenia

18 iulie 2009

Natalia Estemirova

Natalia Estemirova

Rusoaica Natalya Estemirova, colaboratoare a organizatiei “Memorial” pentru apararea drepturilor omului, a fost gasita moarta, miercuri dupa-amiaza, la cateva ore dupa ce fusese rapita in Cecenia. Cadavrul ciuruit de gloante al Nataliei Estemirova, a carei rapire a fost anuntata anterior de organizatia pentru apararea drepturilor omului, a fost gasit la ora locala 17.20 (16.20 ora Romaniei) intr-o padure din apropiere de Nazran, principalul oras din Ingusetia, informeaza agentia Reuters, citata de The Telegraph.

Mai mult aici sau aici


Traian Ungureanu: Ultima noapte pe dig (Arena, 22)

16 iulie 2009

Suveranul a apărut din tunel. Un efeb, abia dezlipit dintr-o fotografie cu James Dean retuşat gitano, a pătruns, încoronat de gelul regulamentar, pe gazon. Stadionul Santiago Bernabeu a gemut din 80.000 de vise de glorie. În aceeaşi clipă, s-au arătat semne grozave. Întinderea şi aşezarea lumii au luat-o razna. Hărţile şi buna rânduială a vremii s-au dat peste cap. Spania s-a întins, ca un fulger, până la Hollywood. Anglia s-a răcit, s-a făcut mai mică şi mai străină.


Ioan T. Morar: O noapte cu Neda. Apoi o veşnicie, tot cu ea! (Cotidianul)

26 iunie 2009

Niciodată filosofia islamică pe care ai studiat-o, Neda, nu va fi în stare să explice de ce a trebuit să primeşti un glonţ în gît, de ce viaţa ta a trebuit să se sfîrşească aşa de brusc. De altfel, toate filosofiile lumii ar trebui să se adune ca să găsească un motiv pentru care oamenii să moară de tineri, din cauza altor oameni.

Eşti frumoasă, Neda. Ochii tăi verzi privesc în obiectivul aparatului foto şi habar nu ai că diafragma care se deschide brusc în interiorul obiectivului este felul în care îţi trage cu ochiul, pentru ultima oară, viaţa.

Eşti frumoasă, Neda, şi puţini din Teheran îţi pot sune asta. Pentru că te întîlneşti cu puţini. Iar faţa ta luminoasă e socotită de prea puţini ca o frumuseţe. Mulţi văd în ea sfidarea legilor islamice, acceptarea putreziciunii care înseamnă democraţia. Dar tu, Neda, ştii că nu e aşa. Tu ştii că demnitatea femeii nu e un moft, ştii că frumuseţea se ofileşte sub toate baticurile ayatolahilor, ştii că nu putem fereca sub cîrpe zîmbetul, licărul de lumină din ochi, tresărirea sănătoasă a obrajilor.

Eşti frumoasă, Neda. Frumoasă precum vechile cetăţi din Turcia. Ţară pe care ai iubit-o, ţară din care era iubitul tău. Ai visat să fii ghidă pentru turiştii turci, să le arăţi minunăţiile ţării tale. Ar fi fost extraordinar! Da, ai fi vorbit limba turcă şi s-ar fi simţit accentul, în fond, e departe limba persană de cea turcă! Dar, din cîte îi ştii, turcii ar fi fost încîntaţi de accentul tău! Ar fi zîmbit şi te-ar fi rugat, veseli,  să repeţi. I-ar tu ai fi repetat cu toată nevinovăţia accentelor greşite! Da, era o slujbă bună, aceea de ghid, plătită binişor, aducînd bani şi celorlalţi din jurul tău. Şi cum i-ai fi dus pe turişţi la chioşcul de halva,  la terasa cu bragă, la magazinaşul cu monede rare! Să cumpere şi să-şi amintească multă vreme de acum de ghida lor frumoasă din Teheran!

Eşti frumoasă Neda. Mai stai aici, lîngă noi. Noaptea e încă tînără! De mîine ai în faţă veşnicia! Mai spune-ne ceva despre orele tale de vioară. Despre melodiile pe care le repetai toată ziua în gînd, despre degetele tale care luau, pe negîndite, poziţie pe gîtul imaginar al viorii: şi-n campus, şi-n piaţa de flori, şi-n faţa pieţii de fructe din Teheran. Şi despre pianul pe care l-ai comandat, spune-ne, Neda, pianul pe care l-ai visat ani de-a rîndul. De atunci  cînd ai văzut, prin antena clandestină, canalul de muzică simfonică. Înseamnă că te iubesc mult ai tăi, şi părinţii, şi cei doi fraţi, de au adunat bani pentru un asemenea vis. Nu mai e mult şi vine pianul. Da, negustorul a spus că e pe drum, vine cu camionul din Germania. Trece prin multe vămi. Logodnicul tău, Caspian Makan, fotoreporter turc, abia aştepta să te fotografieze lîngă pian, în lumina asfinţitului. Erau, pe vremuri, mulţi fotoreporteri în Teheran şi toţi vorbeau despre lumina specială a oraşului. Acum sunt tot mai puţini, deşi lumina e aceeaşi. Oraşul e acelaşi. Viaţa nu mai e, din păcate, aceeaşi.

Eşti frumoasă, Neda. Şi chiar aşa, cum eşti tu, nebătăioasă, reuşeşti să-i tulburi pe cei cu sîngele adunat în telecomanda ayatolahului. Chiar şi ei ar recunoaşte evidenţa: eşti frumoasă, dar ăsta e un păcat, Neda! Frumuseţea trebuie înfundată în cîrpe, ascunsă, ciopîrţită, umbrită. Frumuseţea ta i-a jignit destul! Frumuseţea ta merită un glonţ!

Eşti frumoasă, Neda. Frumoasă ca o revoluţie nereuşită.

Ioan T. Morar


O eroină a libertăţii, în Teheran

22 iunie 2009
Neda, eroina din Teheran

Neda, eroina din Teheran

Hotnews.Ro: Neda Agha-Soltan este numele tinerei care a fost impuscata in piept pe strazile din Iran, in urma unui presupus foc de arma al militiilor basidji. Moartea acesteia a fost filmata cu un telefon mobil, iar tanara fata a devenit un simbol al miscarii de contestare a rezultatelor alegerilor prezidentiale.