Soarta studiilor clasice în România: un alt dosar al crizei

5 iulie 2010

Adrian MURARU

Ce se mai poate face, aşadar, dacă miza studiilor clasice este atît de importantă? Putem privi la cei dinaintea noastră pentru a înţelege cum se profesionalizează acest domeniu. În 1920, Parlamentul României decidea înfiinţarea Şcolilor Române de la Roma şi de la Paris. Scopul acestora era promovarea studiilor clasice, în sens generic, şi a artelor frumoase: istorici, filologi, arheologi, artişti aveau posibilitatea de a se pregăti în centre prestigioase. Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, fondatorii lor, observaseră că modelul „Şcolilor“ străine localizate în centre reputate de studii era util formării de specialişti, el fiind practicat încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea de mai multe state europene.

Nimic nu împiedică statul român să urmeze astăzi modelul interbelic: fondarea ori refondarea de noi „Şcoli“ româneşti în străinătate (în fapt centre de cercetare care să adăpostească studioşi, oferindu-le astfel şansa de a se specializa) este posibilă. Nu avem o Şcoală românească la Atena (unde există un Institut georgian, şi un altul australian, spre exemplu). Nu avem o Şcoală românească la Ierusalim: nu doar filologia clasică ar avea de cîştigat în urma înfiinţării unei Şcoli româneşti acolo, ci şi studiile religioase autohtone. Astfel s-ar oferi spaţii de profesionalizare pentru cei pasionaţi, astfel comunitatea cercetătorilor de specialitate ar fi mai aproape de specialiştii autohtoni.

Andrei CORNEA

Într-un volum colectiv recent apărut, unul dintre autori, după ce denunţă în mod legitim o mulţime de imposturi academice, ca de pildă plagiate, se exprimă iritat şi împotriva unui alt gen de delicte intelectuale. Omul e supărat rău pe anumite „grupuri restrînse de intelectuali (afirmaţi mai mult ca epigoni, traducători a ceva care de peste 2000 de ani se tot tălmăceşte, care sînt gata să se mînie cumplit dacă scrii cumva nefiinţă legat şi nu cu liniuţă, care prezidează comisii, comiţii şi comitete.)…“ Articolul, intitulat „Intelectualii publici din România şi libidoul puterii“, se află în volumul Idolii forului, Editura Corint, 2010, coordonat de Sorin Adam Matei şi Mona Momescu, p.173. Cine a scris rîndurile de mai sus? Nu un şofer, nici un „inginer“, nici un ministru (actual sau fost) şi nici măcar vreun jurnalist decerebrat. L-a scris dl Lucian Năstasă Kovacs, un distins istoric, de la Institutul de istorie al Academiei din Cluj!

Adrian PAPAHAGI

Clasicele sînt astăzi expresia supremă a inutilităţii. Dar civilizaţia însăşi nu este decît inutilitatea care se naşte atunci cînd foamea s-a potolit şi intervine, binecuvîntată, tihna. Latina şi greaca sînt tovarăşele tihnei aristocratice. Prin dezinteresul faţă de imediat, clasicistul este un aristocrat. Iar aristocraţia este pe cît de rară, pe atît de impopulară (o spun chiar termenii). Aşa stînd lucrurile, nimic nu e totuşi mai grandios decît o aristocraţie decadentă. Dacă nu mai putem trăi, măcar să murim frumos.

Eugen MUNTEANU

Dar Academia Română? A auzit cineva de vreo cît de mică iniţiativă, de un cît de vag gest de îngrijorare în ultimele decenii faţă de declinul studiilor clasice în România? În fond, în această Academie Română, născută cu peste 150 de ani în urmă sub autoritatea latiniştilor ardeleni T. Cipariu şi A. T. Laurian, mai există vreun membru clasicist de formaţie? Şi apoi, cu tot respectul, cîţi dintre membrii actuali înţeleg ceva din gramatica latină, ca să nu mai vorbim de subtilităţile stilului clasic? Mai este atunci de mirare că o mare parte a establishment-ului universitar-academic actual cultivă o cultură „naţională“ etnocentrică şi precară, fără rădăcini şi fără orizont… Cine să le mai spună „în lături“ impostorilor tracomani din ce în ce mai agresivi şi mai „credibili“ pentru publicul larg înrobit televiziunii?

Să mai vorbim de cele patru sau cinci catedre de specialitate din cîteva mari universităţi ale ţării? Cît de vizibile sînt acestea, cu membrii lor timoraţi şi prinşi în mecanismul degradant al supravieţuirii academice, la „mila“ unor senate mai mult sau mai puţin binevoitoare, dominate de o gîndire mercantilă („Nu aveţi studenţi!“)? Societatea de Studii Clasice din România mai există ea oare? Care îi este activitatea? Cine o conduce? Revista editată de ea, prestigioasă cîndva, Studii clasice, mai apare? Unde se difuzează?


Sofismele doamnei Zoe Petre şi insulta la referendum (comentariu de Alin Vara)

24 noiembrie 2009

E dificil  sa descriu starea de soc provocata de  afirmatiile doamnei Zoe Petre in emisiunea de aseara de la Realitatea. Cu melancolie aristocratica, ea deplange victoria referendumului si faptul ca “ceva se distruge si nu se pune nimic in loc.” Senatul, de unde, ce surpriza, “s-au rostit mari discursuri” si care are o vechime de “200 de ani”, va fi desfiintat prin acest referendum. Este, sugereaza dansa, un atac la adresa democratiei, asemanator cu, atentie! “decretul de desfiintare a Senatului dictat de Stalin in 1946 “.

As dori sa ii felicit din toata inima pe Sever Voinescu si Traian Ungureanu pentru eleganta si calmul aproape ireal aratate in emisiunile “Realitatii”. Trebuie ca cineva sa detina o luciditate si o stapanire de sine extraordinare pentru a putea rezista cu mintea netulburata manifestarilor obscene de ignoranta si rea-vointa din aceste emisiuni. Reactia lui Sever Voinescu la afirmatia doamnei Zoe Petre a fost intr-adevar impresionanta prin detasare si politete. Marturisesc ca un asemenea comportament mi-ar fi peste puteri. Domnule Voinescu, va rog sa imi permiteti o observatie: comparatia dintre Basescu si Stalin sau dintre cele doua momente istorice nu este doar, cum i-ati raspuns dumneavoastra, “un pic cam exagerata”.

Nu, comparatia se bazeaza pe un sofism monstruos, grosolan; este stupefiant, uluitor, consternant ca un istoric de renume, o excelenta exegeta a culturii antice sa compare un demers ce facea parte din comunizarea tarii si exterminarea elitelor cu unul contemporan ce constituie un pas marunt, dar important dintr-un lung drum de reformare a statului. Este dificil de articulat o explicatie, de fapt chiar si o relatare, a acestei afirmatii. Lipsesc resursele emotionale, dramul de luciditate, experienta poate. Nu ar fi fost vreo problema daca ar fi spus asta Mihai Gadea sau Mircea Dinescu. De la ei stim ca ne putem astepta la opinii politice delirante. Dar ca liderul “de facto” al Facultatii de Istorie sa dovedeasca o atata de crasa lipsa de discernamant istoric, o selectie atata de brutala a faptelor, o uluitoare rea-vointa, o aroganta atat de jignitoare fata de cei care au spus “Da”, fata de un presedinte si un stil pare-se “populist, vulgar, demagogic”, este un fapt ce continua sa ma bantuie.

Si ma bantuie in continuare spectrul singuratatii absolute, groaza de a trai intr-o societate in care binele comun nu exista, in care eroarea de apreciere a adevarului se combina cu o ura inexplicabila, dezarmanta. Mai grav decat atomizarea sociala- si poate la baza acesteia- este o atomizare existentiala, a unui numar infinit de lumi paralele ce nu se intersecteaza decat in punctul resentimentului. Eroarea, ignoranta, minciuna, lumea fictiva a presei, instinctele atavice si inertiile postcomuniste- ele, doar ele alcatuiesc substanta fiintarii noastre. Un nenorocit de blestem, o vraja sau insusi “stapanul lumii acesteia” ce L-a ispitit pe Mantuitor in pustiu, iata ceea ce ne apasa. Ne apasa cumplit, nemilos, atat de tare incat nu mai simtim, incat traim amortiti si bolnavi, morti-vii ce striga obsedant unii la altii. Suntem sub o vraja dar vedem lumea dezvrajita, goala, contingenta. Fara incredere in adevar, vesnic suspectand, fara iubire.   Lovim pana si omul bolnav, in omul plangand, lovim in valori, in modele, lovim in Creatie. Lovim puternic, pana avem spume la gura si ochi injectati, lovim pana gafaim de oboseala.

Nu mai exista bine comun, credinta, noblete, aproapele nostru. Oameni orbi, incapabili de a contempla, fara puncte de referinta, cazuti. Singuratate. Prefigurare a iadului.

Alin VARA


O carte pentru eurocentrici: Christopher Caldwell, Reflections on the Revolution In Europe: Immigration, Islam, and the West

11 august 2009

Caldwell frames the issue of Muslim immigration to Europe as a question of whether you can have the same Europe with different people. The author, a columnist for the Financial Times and a senior editor at the Weekly Standard, answers this question unequivocally in the negative. He offers a brief demographic analysis of the potential impact of Muslim immigration—estimating that between 20% and 32% of the populations of most European countries will be foreign-born by the middle of the century—and traces the origins of this mass immigration to a postwar labor crisis. He considers the social, political and cultural implications of this sea change, from the banlieue riots and the ban on the veil in French public schools to terrorism across Europe and the question of Turkey’s accession to the E.U. Caldwell sees immigration as a particular problem for Europe because he believes Muslim immigrants retain a Muslim identity, which he defines monolithically and unsympathetically, rather than assimilating to their new homelands. This thorough, big-thinking book, which tackles its controversial subject with a conviction that is alternately powerful and narrow-minded, will likely challenge some readers while alienating others.
Copyright © Reed Business Information, a division of Reed Elsevier Inc. All rights reserved.

Review
“In this book, Christopher Caldwell presents a daring, thoroughly researched and provocative view of the Islamic revolution underway in Europe. It’s a chilling account of how complacency, moral relativism and socialist dogma froze the European imagination while the agents of radical Islam proceeded, sure-footed, to claim Europe neighborhood by neighborhood. There have been many wake-up calls to alert Europeans to the challenges of immigration and the threat of Islam, but if anything should thaw the minds of the European leadership, it is this book.” —Ayaan Hirsi Ali

“Among the many brilliant things Christopher Caldwell has done in Reflections is write a how-not-to book about immigration.  Once again Europe has shown us the way—to go wrong.  Thanks to Caldwell’s careful reporting and keen analysis we know exactly what we shouldn’t do when new people move to our country.” —P.J. O’Rourke

“In Reflections on the Revolution in Europe, Christopher Caldwell combines an authentically Burkean historical breadth of vision with a reporter’s keen eye for detail. No one can seriously doubt after reading this book that large-scale immigration, particularly of Muslims, is in the process of transforming Europe profoundly. From the strife-torn banlieues of Paris to the multiplying minarets of Middle England, as Caldwell shows, we are a very long way indeed from the merry multicultural melting-pot of bien-pensant fantasy.” —Niall Ferguson, Laurence A. Tisch Professor of History, Harvard University, and author of The War of the World: Twentieth-Century Conflict and the Descent of the West


Armand Goşu despre semnificaţia anului 1989

4 august 2009

DESTIN VALAH (Dan Pârvu în dialog cu Adrian Majuru)

13 iunie 2009

RFI: Destin valah.


John Luckacs on the „Last Rites” (Book TV on C-SPAN2)

14 mai 2009

Historian John Lukacs, author of over twenty books, including „Five Days in London, May 1940” and „June 1941: Hitler and Stalin” recounts his life and presents his thoughts on the practice of being a historian. John Lukacs discusses his book at the St. Joseph University Boathouse in Philadelphia.


Byzantine History 1/5 History Channel

25 aprilie 2009

OLIVIER CLEMENT S-A STINS DIN VIAŢĂ

17 ianuarie 2009

R.i.p.


BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ, ÎN DOLIU

5 decembrie 2008

Patriarhul Alexei al II-lea, în vârstă de 79 ani, s-a stins astăzi din viaţă în apartamentul său privat din Peredelkino. Clopotele din peste şase sute de biserici ale Moscovei au vestit trecerea sa la cele veşnice – anunţă ziarul „Pravda” de astăzi.

Timp de 18 ani a condus cea mai puternică Biserică autocefală a Ortodoxiei universale, relansată spiritual în contextul relaxării ideologice impuse de Mihail Gorbaciov la sfârşitul anilor 1980. Alexei al II-lea şi-a păstorit credincioşii într-o perioadă istorică de mari frământări politice şi numeroase provocări social-economice. Sub regimul Elţîn şi Putin, Biserica Ortodoxă Rusă a asistat la desprinderea multor ramuri ale Ortodoxiei slave de trunchiul autorităţii moscovite (Ţările Baltice, Ucraina şi Moldova fiind exemplul cel mai proeminent în acest sens). Renaşterea monahismului, relansarea studiului teologic,  reactivarea misionarismului în regiuni îndepărtate precum Siberia, China sau Alaska, dar mai ales unificarea cu Biserica rusă din exil reprezintă testamentul luminos al patriarhului Alexei al II-lea. Citește restul acestei intrări »


J.A.S. Evans, THE AGE OF JUSTINIAN, Londra, 2000.

14 octombrie 2008

 

„One of the side-effects of Justinian’s concentration on theology was that he had less time to spend on the administrative details of the empire. He grew older, and so did the men about him. Justinian was about 70 years old at the time of the Fifth Ecumenical Council. In the years that followed, he continued to speculate with consuming passion on the nature of the Trinity, but there was no great fire left in his belly when it came to repairing affairs of state. Citește restul acestei intrări »


PERSECUŢII ANTICREŞTINE

14 octombrie 2008

Un val de pogromuri anticreştine a cuprins în ultimele luni India, Irakul şi Iranul. În Irak, creştinii se refugiază din calea atacurilor, hinduşii îi forţează să se convertească, iar Iranul pedepseşte cu moartea convertirea.


WILLIAM F. BUCKLEY JR. A TRECUT LA CELE VEŞNICE

28 februarie 2008

Gazetar, romancier, autor uluitor de prolific – peste 45 de cărţi de eseuri, memorii sau nuvele şi alte peste cinci mii de articole de gazetă, recenzii sau note – William F. Buckley Jr. s-a stins ieri din viaţă, la vârsta de 82 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Părinte al mişcării conservatoare şi un reputat polemist al jurnalismului audio-vizual, autor al unei longevive emisiuni TV: „Firing Line” (1966-1999, 1540 de episoade). În anul 1991, Buckley Jr. a fost distins cu Medalia Libertăţii de către preşedintele George Bush Sr. în semn de recunoştinţă pentru demnitatea cu care a traversat cele mai grele momente din istoria politică a Americii secolului XX.

William F. Buckley Jr. în tinereţe

Născut la New York în data de 24 noiembrie 1925, într-o familie cu rădăcini europene, William F. Buckley Jr. a fost fiul lui William Frank Buckley Sr. (texan cu line genealogică ascendentă în Irlanda catolică) şi Aloïse Steiner (cu origini elveţiene). Înainte de-a deveni un magnat al petrolului, tatăl a studiat dreptul şi limbile romanice la University of Texas din Austin. William Frank Buckley Sr. (1881-1958) şi-a câştigat averea iniţial prin investiţii în terenurile bogate cu ţiţei ale Mexicului, extinzînd apoi activităţile firmei sale în domeniul imobiliar. Soţia sa Aloïse Steiner (1895-1985) era fiica unei pioase şi prospere familii de industriaşi din New Orleans. Căsătorită în 1917 cu tânărul William Frank Buckley Sr., Aloïse a devenit mama a zece copii, cu toţii educaţi în credinţa romano-catolică şi crescuţi în acea atmosferă cosmpolită unde manierele elevate şi conversaţia poliglotă fac mereu casă bună. Citește restul acestei intrări »