Bocitoarele lui SOV: Tănase, Dinescu şi jurnaliştii de hazna

Astăzi, când Sorin Ovidiu Vântu a ajuns să fie arestat preventiv în dosarul Nicolae Popa (prădător, alături de SOV, al banilor FNI – cu peste 300,000 de păgubiţi), o legiune de saltimbanci şi-au dat mâna pentru a deplânge „justiţia televizată”, soarta inculpatului aflat într-un picior, etc. Nimeni nu mai vorbeşte despre tunul FNI care a trimis în coşmar şi disperare sute de mii de familii în anul 2000; nimeni nu discută contribuţia lui SOV la falimentul multor firme private, la degradarea jurnalismului, la compromiterea imaginii comunităţii de afaceri, etc. În schimb toţi, mai toţi se înghesuie să-şi aducă obolul de compasiune în faţa unui fost colaborator al Securităţii şi a unui fost deţinut de drept comun, înainte de 1989.

Bardul scoptofiliei Adrian Păunescu, şantajistul ordinar Bogdan Chireac (reactivat sub chipul „morsei competente”), găunosul letal Cornel Nistorescu, junele schimonosit Adrian Ursu, eternul delirant Corneliu Vadim Tudor, profesoraşul Stelian Tănase şi alţi „deontologi” au pledat pentru clemenţă faţă de un om plasat în centrul unei reţele toxice. Păpuşi în mâinile unui animator malefic care, peste toate, putea controla psihicul unui candidat la funcţia de preşedinte al României: dl Mircea Geoană. Să ne imaginăm scenariul în care o gaşcă mafiotă ar fi ajuns, din decembrie 2009, să controleze cea mai înaltă poziţie din stat…

Am reţinut pe ecranul Realitatea TV chipul a doi măscărici crispaţi: Tănase şi Dinescu. Două feţe congestionate, doi robi ai derelicţiunii morale care deplângeau soarta justiţiei române. Mircea Dinescu, în bezmetica-i rătăcire arghirofilă, a ajuns să-l compare pe Vântu cu un binefăcător de talia lui Titu Maiorescu (lăsînd să se înţeleagă că el ar fi un Eminescu…). Acelaşi lamentabil personaj l-a comparat pe SOV cu un dizident din epoca Ceauşescu, vânat şi filat astăzi, chipurile, de structurile „noii Securităţi”… O banală procedură a procuraturii e percepută drept încălcare a regulilor democratice. Neîncrederea se îndreaptă numai spre instituţiile statului, în timp ce inculpatul e bănuit de-o imaculată concepţie.

Priviri agitate şi neliniştite la televizor. Voci tremurînde în corul compasiunii faţă de marele binefăcător. Politicieni, ziarişti, oameni de afaceri căzuţi în genunchi şi dornici să recunoască „geniul financiar” al unui borfaş dovedit. Dacă SOV ar fi fost vreodată o somitate a investiţiilor speculative, de ce nu l-a invitat nimeni să dea interviuri pe Wall Street în compania lui Jim Rogers (pentru gustul celor de dreapta) sau George Soros (pentru cei de stânga)? Mitul inteligenţei supranaturale a lui SOV este, în realitate, o minciună consensuală.  Omul a făcut gafe elementare, după cum ne arată stenogramele discuţiilor sale cu infractorul Popa.

Dinu Patriciu a făcut turul televiziunilor pentru a-şi povesteşte trauma. Crisparea făţarnică a lui Emil Hurezeanu şi delirul fetelor de studio (Oana Stancu, Andreea Creţulescu & co.) au atins cote apoplectice la dispariţia „magnatului” SOV în spatele uşilor poliţiei. Corina Drăgotescu avea fiori de căţeluşă: cum să fie încătuşat, împreună cu acoliţii săi (Octavian Turcan & Alexandru Stoian), tocmai nababul care i-a aruncat elegant fărâmituri şi oscioare? Cristian Tudor Popescu evoca şi el calităţile literare ale verbului lui S.O. Vântu, dar nu sufla o vorbuliţă despre căderea ţeparului Nicolae Popa (născut în localitatea Ţepeşti, Vâlcea şi condamnat deja la 15 ani închisoare).

De acum? – s-au tot întrebat trepăduşii de curte ai lui Vântu („un mare intelectual”, conform spuselor aceluiaşi jalnic poet de Cetate)? De ce n-a fost arestat SOV acum 10 ani sau poate acum zece ore şi trei sute cinci zeci şi trei de minute? Cum, s-au mai mirat invitaţii din platou, îndrăzneşte Traian Băsescu să orchestreze un asemenea concert al percheziţiilor (ca şi când preşedintele României controlează Interpolul)?… Cum s-a pretat un stat ca Indonezia să colaboreze cu justiţia română în acest caz? De ce legile de la Jakarta nu seamănă cu şmenurile dintr-un oraş nefericit ca Roman?

Deocamdată e jale, doliu, poate chiar melancolie. Riscul insolvenţei nu e deloc neglijabil. Nimeni n-a cerut încă opinia victimelor nedespăgubite ale fugarului Popa şi ale „prigonitului SOV” – practicanţi autohtoni ai kapitalismului de tip casino. Durerea e mare căci, toţi se întrebă, unde vor merge atunci când puţul cu bani murdari va seca? Pelerinajul la Sorin Vântu devine, începând cu astăzi, parte din mitologia aservirii voluntare. Sponsorizările şi comisioanele vor curge mai greu prin conturi. Dar nu şi săruturile. Se vor muta cu toţii la Antene? Va scrie Stelică Tănase la Tricolorul lui Vadim Tudor? Va lansa Mircea Dinescu un cenaclu poetic, alături de Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor? Ar fi o rocadă nimerită.

Iată spectrul neliniştilor nocture pentru nişte oameni care, lipsiţi fiind de conştiinţă morală, au ajuns să-şi piardă solda şi, mai ales, mintea.

Mihail Neamţu

Anunțuri

7 Responses to Bocitoarele lui SOV: Tănase, Dinescu şi jurnaliştii de hazna

  1. delaepicentru spune:

    Da, previzibil într-o anume măsură. Cred că am pierdut un pariu cu mine însumi. Credeam că refrenul: Băsescu a comandat evenimentul A pentru a ascunde situaţia B va fi intonat de Pavel Lucescu. M-am înşelat. A fost Dinescu.

    Nu am televizor, iar pe domeniile Realicaţa sunt interzis chiar şi în modul read-only. Evenimentul e un excelent prilej de potenţiometrie. Aş dori o situaţie statistică cu două coloane. Pe coloana I Gazetarul (real sau închipuit) iar în dreptul fiecăruia, impedanţa. Coloana a V-a cu Cosmin Guşe va fi pe tabel separat. Nu se găseşte un contabil care să întocmească lista pupătorilor de ghiul?

    Acuma, să comentez şi eu: soluţia de salvare a lui Vîntu ar fi să arate un certificat de căsătorie antedatat, prin care să demonstreze că e măritat cu Popa. Doar aşa va putea scăpa de acuzaţia de favorizare a infractorului.

  2. Antiteze spune:

    http://www.pbxtelecom.ro/ – trebuie făcut un cont gratuit,
    apoi downloadaţi şi instalaţi aplicaţia:
    http://www.smcmobile.ro/downloads/pbxinstaller-romania-romanian-pbxtelecom.ro.exe

    La pornirea aplicaţiei, utilizaţi contul făcut mai devreme. Se poate vedea pe net orice televiziune romaneasca, nu merita decit in asemenea ocazii mai speciale. Prindeţi şi iRealitatea TV şi B1Tv…

    • delaepicentru spune:

      Vă mulţumesc pentru răspuns. N-aş vrea să vă dezamăgesc, dar nu mai sunt atît de sigur că vreau să privesc la televizor.

      Pentru amuzament: la Realitatea TV nu am fost eu cel pedepsit, ci furnizorul meu de internet. :)

  3. Antiteze spune:

    Deştept furnizor! Nici eu nu am televizor. Mici ocheade internautice doar.

  4. nici eu nu am televizor. ciudat, nu?
    spune-mi daca ai/sau nu televizor si-ti spun cine esti!

  5. Karen Patrick spune:

    Sunt complet de acord cu tine. Aceasta este o analiză de mare. Apreciez gandurile tale cu privire la acest subiect.

    Karen

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: