Acad. Dan Berindei şi veleitarismul neabătut (pagini din memoriile lui Apostol Stan)

30 August 2010

Notă: dl Dan Berindei este istoric român octogenar, vicepreşedintele Academiei Române, membru al Consiliului Științific al Institutului Revoluţiei Române (fondator: Ion Iliescu).


Apostol Stan, Istorie şi politică în România comunistă, Ed. Curtea Veche, 2010, p. 194, 266, 344:

„Aşa l-am cunoscut pe socrul lui Dan Berindei [Ioan Hudiţă], fost profesor universitar de istorie la Iaşi şi secretar general PNŢ, iar după 1944 câteva luni Ministrul Agriculturii, despre care ziarele comuniste debitau tot felul de minciuni. Comunicând-ui lui Dan Berindei „descoperirea” mea, acesta s-a simţit dator să-şi critice socrul pentru atitudinea lui politică din scurta perioadă a luptei împotriva instaurării comunismului în România (1944-47). „

„(Iulie 1988) Membri şi nemembri de partid, reuniţi laolaltă de sindicat, unii prin critici, majoritatea prin aprobarea tăcută a acestor critici, contestau deopotrivă politica lui Ceauşescu, cu singura excepţie reprezentată de Dan Berindei, un vigilent membru de partid.”

„[Înainte de 1989] Cel mai adaptat la acest gen de publicistică comunistă a fost Dan Berindei. Numele lui era prezent în numeroase reviste şi ziare, inclusiv acelea destinate pionierilor şi în revistele de modă. Un articol al lui despre 24 Ianuarie se găsea în numeroase reviste, în versiuni lungi, medii şi scurte, potrivit nevoii editorilor. Berindei avea o mare dexteritate în redactarea unor asemenea texte. (…) Însoţea întotdeauna această ambiţie firească cu o sete nebună de notorietate pe care înţelegea că nu şi-o poate obţine decât prin ziaristică, inclusiv pe calea radioului. Se mai preta la acest „joc” şi pentru că avea o extraordinară capacitate de-a se dedubla, adică de a scrie aproape orice împotriva convingerilor lui, trăind într-o eră în care dedublarea personalităţii şi compromisul erau moneda curentă. Cu părintele şi socrul arestaţi, cu soţia trecută prin închisori numai pentru că adăpostise un prieten urmărit politic, conştient de valoarea lui, Dan Berindei nu a ezitat să răspundă zelos şi pe linie la atât de numeroasele solicitări”.

BONUS (Mirela Corlatan): Istoricul Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, a primit o adeverinţă din partea CNSAS care arată că a fost recrutat de Securitate sub numele conspirativ „Băleanu”.

Anunțuri

Profesoara Zoe Petre, al XIV-lea Congres PCR şi conştiinţa revoluţionară (noiembrie 1989)

29 August 2010

Apostol Stan, Istorie şi politică în România comunistă, Ed. Curtea Veche, 2010), p. 335.

„În octombrie-noiembrie 1989, în pragul revoluţiei, Zoe Petre şi Mihai Maxim, de pildă, buni profesionişti altfel, se întreceau prin recomandări date unor studenţi oportunişti de a deveni membri ai PCR, în cinstea celui de-al XIV-lea congres, convocat să-l realeagă pe Ceauşescu în funcţiile supreme de partid. În ianuarie 1990, după înlăturarea dictatorului, nou înscăunatul decan, Zoe Petre, demobiliza un grup de studenţi ce voiau să se alăture unor basarabeni sosiţi de la Chişinău, pentru o demonstraţie unionistă în jurul statuii lui Mihai Viteazul.”

Apostol Stan (născut la 18 ianuarie 1933, la Teiu, Argeş) a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1952-1957), iar în 1967 şi-a luat doctoratul în istorie. Între 1957 şi 1999 a lucrat, în calitate de cercetător, la Institutul de Istorie al Academiei Române. Sporadic, în anii ’70,  şi după ’90, a ţinut cursuri de istorie modernă, mai întâi la Academia de Studii Economice şi apoi la Facultatea de Istorie. A fost membru în comitetele de redacţie ale periodicelor: Revista Istorică, Studii şi Materiale de Istorie Modernă (coordonator), Destin Romînesc (1994-2004), revistă pentru Basarabia.

PS: 20 de ani dupa mica gesticulaţie propagandistă în favoarea PCR, dna Zoe Petre propunea comparaţia între epoca Băsescu şi anii stalinismului greu (cu deplină probitate istorică, desigur…).


Ipocrizia eurocraţilor: UE propune austeritate fiscală doar pentru alţii

29 August 2010

Uniunea Europeană (UE) vizează o majorare de aproape 6% a bugetului propriu pentru anul următor, în condiţiile în care a cerut reducerea drastică a cheltuielilor în statele membre, afectate de criză, potrivit unui comentariu publicat de cotidianul american Wall Street Journal (WSJ), citat deMediafax Business.


Un remarcabil volum de memorii: Apostol Stan, Istorie şi politică în România comunistă (Ed. Curtea Veche, 2010)

28 August 2010

“Fără să revendice în mod egoist calitatea sincerităţii, profesorul Apostol Stan întruchipează onestitatea istoricului  profesionist care se transformă într-un memorialist fără o agendă ascunsă. Istoric modernist, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” (între 1975 şi 1999), autor al unor cărţi importante despre revoluţiile de la 1821 şi 1848, Apostol Stan continuă demersul început odată cu publicarea  volumului Revoluţia Română văzută din stradă.

De data acesta este vorba despre memoriile şi consideraţiile sale privitoare la profesia de  istoric in anii regimului comunist.Cu un subiectivism  bine temperat, îmbinat cu simţ analitic, Apostol Stan  integrează propriul traseu biografic în contextul general al evoluţiei scrisului istoric românesc de dinainte de 1989. De la copilăria marcată de trecerea Armatei Roşii prin satul natal şi până la prăbusirea comunismului, în carte sunt reconstituite atât momente din istoria personală, a Institutului de Istorie,  cât şi portretele unor istorici şi politruci ai frontului istoriografic. Pe urmele lui Vlad Georgescu, reflecţiile lui Apostol Stan despre relaţia dintre politcă şi istorie în diferitele faze ale construirii  comunismului surprind  esenţialul, chiar dacă informaţiile de culise şi detaliile picante nu lipsesc. Construit în mod polemic, volumul este o carte incomodă pentru istorici importanţi care au ocupat diverse poziţii de conducere înainte şi după 1989”.

Cristian Vasile

Apostol Stan (născut la 18 ianuarie 1933, la Teiu, Argeş) a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1952-1957), iar în 1967 şi-a luat doctoratul în istorie. Între 1957 şi 1999 a lucrat, în calitate de cercetător, la Institutul de Istorie al Academiei Române. Sporadic, în anii ’70,  şi după ’90, a ţinut cursuri de istorie modernă, mai întâi la Academia de Studii Economice şi apoi la Facultatea de Istorie. A fost membru în comitetele de redacţie ale periodicelor: Revista Istorică, Studii şi Materiale de Istorie Modernă (coordonator), Destin Romînesc (1994-2004), revistă pentru Basarabia.

Autorul este specializat în istoria modernă şi contemporană românească. A publicat volume  de documente, studii şi cărţi referitoare la  sistemul de proprietate (boieri, arendaşi şi clăcaşi); revoluţiile de la 1821 şi 1848, Unirea din 1859 şi Independenţa sin 1877; aspecte militare, de unitate naţională, de solidarizare europeană ; forme extreme de interferare în Principatele Române : suzeranitate otomană, garanţie europeană; legături economice cu Transilvania; viaţa politică şi parlamentară pînă la 1918; biografiile lui N. Bălcescu, Lajos Kossuth, Mihail Kogălniceanu, Petre P. Carp, Mihai Eminescu, Nae Ionescu (studii); Vasile Boerescu, Ion C. Brătianu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache (cărţi); Basarabia la 1848 şi 1940, precum şi moldovenismul etnoidentitar sovietic( 1924-1940).

De acelaşi autor la Curtea Veche Publishing a mai apărut: Revoluţia Română văzută din stradă ( decembrie 1918-iunie 1990), 2007.


Mugur, mugurel (Taraf de Haidouks live at Union Chapel)

21 August 2010

Forumism de România (Valentin Stângă)

21 August 2010

În ţările civilizate, prezenţa unei comunităţi de cititori activi în subterana gazetelor on-line e un fenomen cât se poate de firesc. Acolo unde cultura dialogului primează, adnotările sunt binevenite. Cetăţeni agreabili şi meteci persuasivi, oameni de convingeri diferite, cu profesiuni exotice sau îndeletniciri de rutină, pioşi sau atei, cu doctorat sau fără, aglutinează decent la călcâiele textelor virtuale, nealterând ansamblul calitativ şi igienic al paginii.

Citiţi The Economist ori Washington Post şi veţi vedea naturaleţea cu care se produc argumente lapidare, tâlcuiri savuroase, replici amuzante, şuete grafice, bancuri subsidiare. Desigur, întâlneşti şi-n lumea bună excepţii, deviaţii minore, spectre răzleţe. Dacă sudalma, ghiontul rasist ori sofismul de latrină sunt perfect cenzurate, n-ai cum să eviţi, uneori, oftătura unei gospodine cvadragenare, febrilitatea cutărui ufolog nedormit sau emfaza gay a vreunei tribade, supărată, liric, pe regnul hetero. Însă, per ansamblu, tabloul arată bine: se discută cuviincios, documentat, justificat. Accentul dezbaterilor cade pe text şi pe tema, informaţiile, problematica sau aserţiunile extrase hermeneutic din articol. Autorul e lăsat, de regulă, în pace. Rarisim îi sunt adresate întrebări (pertinente), complimente (fără igrasie), rezerve (inteligibile). Iar acesta răspunde, când şi când, fără senzaţia că a plonjat într-o bolgie sau că a descins printre mirmidoni.

La noi, scriitura de subsol a căpătat proporţii colosale şi conţinuturi groteşti. Diluviul de scriptomani, delirurile vaste şi eterogene, juisanţa ignoranţei, obscenitatea explodată în mii de vocabule fac un soi de anexă elefantină la corpul textului central. În absenţa instituţiei moderatorului, siturile unor ziare onorabile din România ajung să fie lovite de gigantice tumori. Deliciile anonimatului monden, voluptatea scribului incontinent şi pofta vampirizării unor cărturari prestigioşi l-au făcut pe român dependent de ambianţa forumurilor virtuale. Rezultatul acestui trend e tocmai perdeaua burlescă din coada editorialelor şi articolelor ce apar în presa autohtonă. Am identificat câteva categorii mari de forumişti, pe care le putem inventaria aici, fără veleitatea clasificaţiei exhaustive:

1. Forumistul mercenar. Recrutat pentru abilităţile de profanator, forumistul cu angajament de tip comando scrie, neobosit, acelaşi lucru, supurează aceleaşi mesaje, cu modeste variaţii de recuzită stilistică. Tocmit de „şefi” să lingă într-o parte şi să spurce în alta, acesta îşi modulează devotamentul în funcţie de recompense şi de anvergura provocării. Parcă nu-ţi vine să risipeşti atâta muniţie de hazna ori salivă omagială în portretul oricui. Trebuie umblat la statui, la inşi cu operă, la figuri de panteon. Budoarul propriu devine, astfel, baricada cu clocot de unde visezi la nimbul utopic al demolatorilor de vedete.

2. Forumistul persiflant. Intră mereu în scenă cu alură de sfârlează caustică şi nu cruţă nimic. În malaxorul băşcăliei sale intră, de-a valma, tot mapamondul: rechinii din Pacific, taoismul, jucătorii de cricket, Dracula, Luis Lazarus şi Sarah Palin. Nu are criterii, pudori, regrete. La limită, şi Biblia în varianta electronică îl aţâţă pe linia sarcasmului fără zăgazuri. E convins că are acces la butadă, şarjă, imaginaţie. Şi că doar în faţa oglinzii e loc pentru complezenţă şi solemnitate.

3. Forumistul paranoic. Vigilent până la insomnie, comentatorul din specia aceasta se înscenează ca radar de cabale. Ştie că în spatele celui mai banal enunţ se iveşte o apetiţie hegemonică, pofta de putere, motivaţia suspectă. Nimic nu e ce pare a fi: suprafeţele ascund conjuraţii, guvernele sunt masonerii fardate, Papa e, de fapt, femeie (evreică şi bisexuală), vulturii sunt ştiuci în travesti, prăbuşirea economiei greceşti e „lucrătura” papistaşilor, iar călugării tibetani manipulează telepatic proxeneţi columbieni. Prin urmare, totul poate fi şi trebuie deconspirat: gramatica, sportul, cinematografia, poezia, moda, ştiinţa, balerinele, ţapinarii, dresorii de foci, sopranele…

4. Forumistul patriot. Îi adoră pe daci, pe voievozii feroce, pe răsculaţii de vitrină istorică, pe descălecători. Argumentează cu sarmale şi mititei, cu ţuici, cu relicve notorii şi muzică etno, cu Eminescu şi Nadia. E paseist şi revoluţionar, utopist şi bigot, chefliu şi haiduc, agramat şi justiţiar. Scrie prost, mult, şablonard, în buna tradiţie a candorilor turistice şi a îmbăloşărilor protocroniste.

5. Forumistul ezoteric. E infailibil branşat la Valhalla, primeşte semnale din Shambala, e în anticamera arhanghelilor New Age, iniţiat în tainele Wicca şi în tot ce ţine de pitorescul şi cumplitul registrului paranormal. Nu are dubii de sine, nu ştie de glumă, nu face concesii. Umple beciurile textelor de ziar cu petiţii mistice, avertismente bolânde, înştiinţări eshatologice şi algoritmi de detentă astrală. Îi ştie pe Iahve din vedere şi pe Ramakrishna din cantonamente siderale. Deplânge tehnologizarea nesăbuită a Terrei, declinul axiologic şi paragina spirituală a omenirii civilizate. Petrece zilnic în jur de 10 ore în faţa calculatorului, amuşinând păcate şi nereguli cu bătaie cosmică.

6. Forumistul sapienţial. Pricepe tot, are fler, dirijează prostimea, a parcurs bibliografii cu nemiluita. Întrevede fineţuri, dedesubturi ideologice, tripotaje retorice. Dă sfaturi, poartă faretră cu adagii, se tutuieşte cu autorul, îl trimite la bibliotecă şi-i recomandă lecturi. Nu înţelege, în fond, de ce nu e invitat să preia el rubrica pe care o comentează pletoric. Se mulţumeşte, într-un final, cu ştampila închipuită de adjunct luminat al paginii respective. Şi recidivează torenţial, la fiecare număr nou al gazetei.

7. Forumistul efemer. Cade accidental în plasa cutărui site şi se pomeneşte tastând aleatoriu. Nu e loial vreunui herb, nu propune reforme, nu terfeleşte boierimea culturală. Vrea doar să umple arbitrar 10 minute libere ori să-şi contemple porecla de şpriţ, tatuată sub editorialul unui star de presă.

Dacă stau să mă gîndesc bine, mai e loc pentru nuanţe, pentru taxonomii diferite, pentru profiluri hibrid. Iar în proximitatea joasă a acestui text, cu siguranţă e suficient spaţiu disponibil pentru naşterea şi perindarea unor specii noi.

(Dilema Veche, august, 2010)


Misterul conştiinţei (un eseu de D.B.Hart)

20 August 2010

It is rather astonishing how common these encounters with the uncanny really are. You may not recall any yourself, but it is quite likely that you need only ask around among your acquaintances to discover someone who does. I myself have had at least two others, one utterly trivial, one of the most crucial importance, and both together sufficient to convince me that consciousness is not moored to the present moment or local space in quite the same way that the body is.

The mind can, of course, deceive itself; it can retrospectively fabricate spectral connections or occult sympathies and convince itself they were there all along. But there are still a great many experiences that resist any too effortlessly reductive an explanation.