Antisemitism la vedere în numele anticomunismului

10 iulie 2010

În timp ce Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îl convoacă la apel pe Teodor Baconschi – gânditor democrat, tolerant şi deschis pluralismului -, o mână de indivizi şi asociaţii fantomatice proferează în spaţiul public. Blogul Riddick oferă un pertinent comentariu pe marginea acestei răbufniri inacceptabile într-o societate liberă şi modernă:

„OPRIŢI FALSIFICAREA ISTORIEI ROMÂNIEI DE CĂTRE COMUNIŞTII EVREI. UN EXEMPLU ELOCVENT: CETĂŢEANUL AMERICAN CU ORIGINI BOLŞEVICE VLADIMIR VOLODEA TISMĂNEANU, PREŞEDINTE AL IICCMER.”

Asocierea unor grupări ortodoxiste şi pseudo-conservatoare cu această iniţiativă nu mai surprinde. Patologiile tribalismului interbelic continuă şi astăzi. (MN)


Ortodoxie şi ordoliberalism: câteva convergenţe

10 iulie 2010

Critica materialismului, împărtăşită de etica ortodoxă şi doctrinarii liberalismului clasic, arată cât de nesatisfăcătoare este definirea raporturilor de piaţă în termeni de exploatare. De fapt, mecanismele economiei de piaţă nu pot funcţiona în absenţa unor valori imponderabile, care menţin interacţiunea sănătoasă între participanţii la schimbul de bunuri: încrederea, prudenţa, curajul, rezistenţa la corupţie, acceptarea naturală a competiţiei şi a ierarhiilor meritocratice. În societăţile totalitare, absenţa acestor înclinaţii e substituită prin implementarea forţată a unei economii planificate. În societăţile libere, absenţa acestor virtuţi fundamentale subsumate unei etici a responsabilităţii face mai vulnerabilă comunitatea, slăbeşte Statul şi, ca atare, alungă capitalul material şi uman al comunităţii business. Virtutea, aşadar, contribuie direct la eficienţa unui sistem economic. Pentru a da un singur exemplu: acolo unde munca nu este justificată din perspectiva unei logici spirituale sau a unui imperativ moral, costurile de implementare cresc exponenţial. Acolo unde respectarea cuvântului dat (contractul scris sau verbal) face parte din cultura persoanei sau a comunităţii, procesul economic e mult mai dinamic.

Ortodoxia şi ordoliberalismul vor susţine cu egală vigoare corelaţia directă între productivitate şi consum. O societatea care consumă mai mult decât produce intră în logica suicidară a irosirii timpului şi a resurselor.

De asemenea, Ortodoxia răsăriteană converge cu perspectiva lui William Röpke asupra importanţei instituţiilor intermediare, care mediază relaţia între individ şi Stat. Existenţa micilor întreprinderi, a asociaţiilor, a breslelor profesionale, a fundaţiilor private, a ONG-urilor şi a parohiilor garantează un grad mai ridicat de responsabilitate pentru fiecare cetăţean de rând, evitând astfel capcana proletarizării şi a anonimizării maselor. O economie la scară umană va preveni orice deviere comportamentale către zona pur speculativă, în care profitul pe termen scurt angajează riscul unor catastrofe bancar-fiscale pe termen mediu şi lung. Întrucât o comunitate istorică reală îi include pe cei de ieri (de la care am moştenit un etos, instituţii şi anumite cadre mentale), cei de astăzi (care iau decizia) şi cei de mâine (care, foarte adesea, poartă sarcina deficitelor bugetare şi a datoriilor statelor suverane).

Existenţa instituţiilor intermediare vascularizează ţesutul social prin schimbul între idei şi practici situate mereu „la firul ierbii”. Meritele pieţei nu trebuie să piardă din vedere condiţia socială, materială şi spirituală a omului implicat în procesul de producţie. Personalismul de inspiraţie creştin-ortodoxă converge cu intuiţiile lui Eucken şi Röpken privind importanţa factorilor culturali. Reducţionismul economiştilor moderni, care tinde să trateze omul ca pe o maşină, pierde din vedere situarea istorică, etică, politică şi socială a fiecărei făpturi umane. Piaţa economică nu este cu adevărat liberă atunci când îngroapă caracterul relaţional al omului, transformându-l într-un atom izolat, lipsit de bucuria comuniunii şi a dialogului cu aproapele său (Celălalt).

Pentru William Röpke, societatea umană este un eco-sistem dependent de câteva echilibre foarte fine. Sfera economică nu trebuie separată de cadrul politic ori dinamica socială a unei comunităţi – şi, cu atât mai puţin, de sursa vitalităţii sale spirituale (creştinismul). Această dimensiune holistică a doctrinarilor ordoliberalismului pare să lipsească din operele teoreticienilor Şcolii de la Manchester sau chiar ai Şcolii de la Chicago. Libertatea comerţului nu se poate rezuma doar la exaltarea libertăţii de alegere; pe lângă acest privilegiu incontestabil al individului occidental (bucuros de posibilitatea de-a opta, acolo unde alţii ajung să „decidă” ascultînd de vreun ukaz), e nevoie de intuiţia unui macro-echilibru socio-economic, prin care avantajele de ordin fiscal să nu conducă la patologii de ordin civic sau cultural.

(MN)


Fr Roman Braga on prayer and inner stillness

10 iulie 2010

Q: What should we do in order to feel God closer to us, to love God more?

Fr Roman Braga: We must speak to Him. We must feel God inside ourselves, and not as an exterior presence, we must feel God present in our heart, as our heart is infinite since there lives Christ since our baptism. A person has an infinite depth of his personality. In her/his depth, there is no limit, a person is eternal. We should not direct our prayer into a corner because God is neither material, nor spatial, so you could look at a corner if we want to find God. Just descend into your own self and address the prayer of your heart to God and you will feel His Presence.

[…] Think of Saint Paul’s words: “Pray ceaselessly!” How could he have prayed constantly when he was a very busy man? He could not have sat on his knees all the time. It is this that he had in mind: to always carry in your heart the feeling of God’s Presence. Citește restul acestei intrări »


Interviu despre laicat şi creştin-democraţie (Răzvan Bucuroiu, Mihail Neamţu)

10 iulie 2010

Răzvan Bucuroiu: În prima parte a interviului nostru am vorbit despre rolul laicatului în Biserică şi despre cum poate sluji acesta întregului corp eclezial. Iată continuarea dialogului cu Mihail Neamţu, un tânăr intelectual creştin frământat de această problemă, dar şi de tendinţele de excesivă clericalizare a vieţii noastre bisericeşti.

Mihail Neamţu: Mai mult, d-le Bucuroiu, am înţeles dintr-un banal sondaj făcut printre prieteni şi cunoştinţe că, foarte adesea, o condiţie pentru a face carieră într-o facultate de Teologie este să devii tu însuţi cleric. Or, noi ştim de la Sf. Ioan Gură de Aur cât de înaltă şi exigentă este vocaţia preoţească! Ea reprezintă o harismă, o taină, iar nu o profesie între multe altele. Mi se pare apoi foarte gravă echivalenţa tacită făcută, uneori, între actul hirotonirii şi logica înregimentării. Textele patristice vorbesc despre o adâncă cercetare a candidatului la preoţie sau la monahism, iar nu despre validarea lor superficială, pe bază de buletin. Nu poţi pune epitrahilul pe gâtul oricărui ins care îţi bate la poartă, are barbă stufoasă, îşi drege bine vocea la pricesne sau care vroia până mai ieri să scape de armată… Prea adesea, spunea şi părintele Teofil Părăianu, problemele de ordin social sau psihologic ale anilor 1990 au condus la inflaţia de vocaţii pe o cale definită de Mântuitorul drept „strâmtă”. Pe lângă tratarea preoţiei ca sursă de oportunitate într-o carieră profană (ca universitar, consilier sau agent imobiliar) ori o garanţie pentru creşterea constantă de venituri în beneficiul corpului profesoral al facultăţilor noastre de teologie (cam 15 la număr), mă tulbură şi bagatelizarea implicită a vocaţiei laicatului. A fi mirean nu mai este o rezultatul unei opţiuni pozitive, ci un fel de rest, o lacună, o insuficienţă prost tratată. Or, preotul căsătorit este legat prin însăşi taina cununiei de o persoană neconsacrată sacramental. Dar nu e prezbitera cea care, în calitate de soţie şi mamă, îndeplineşte figura laicului par excellence? Să nu uităm că înainte de-a fi diaconi, preoţi sau episcopi, am fost cu toţii creştini, copii crescuţi într-o familie şi într-o comunitate. Citește restul acestei intrări »