Soarta studiilor clasice în România: un alt dosar al crizei

Adrian MURARU

Ce se mai poate face, aşadar, dacă miza studiilor clasice este atît de importantă? Putem privi la cei dinaintea noastră pentru a înţelege cum se profesionalizează acest domeniu. În 1920, Parlamentul României decidea înfiinţarea Şcolilor Române de la Roma şi de la Paris. Scopul acestora era promovarea studiilor clasice, în sens generic, şi a artelor frumoase: istorici, filologi, arheologi, artişti aveau posibilitatea de a se pregăti în centre prestigioase. Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, fondatorii lor, observaseră că modelul „Şcolilor“ străine localizate în centre reputate de studii era util formării de specialişti, el fiind practicat încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea de mai multe state europene.

Nimic nu împiedică statul român să urmeze astăzi modelul interbelic: fondarea ori refondarea de noi „Şcoli“ româneşti în străinătate (în fapt centre de cercetare care să adăpostească studioşi, oferindu-le astfel şansa de a se specializa) este posibilă. Nu avem o Şcoală românească la Atena (unde există un Institut georgian, şi un altul australian, spre exemplu). Nu avem o Şcoală românească la Ierusalim: nu doar filologia clasică ar avea de cîştigat în urma înfiinţării unei Şcoli româneşti acolo, ci şi studiile religioase autohtone. Astfel s-ar oferi spaţii de profesionalizare pentru cei pasionaţi, astfel comunitatea cercetătorilor de specialitate ar fi mai aproape de specialiştii autohtoni.

Andrei CORNEA

Într-un volum colectiv recent apărut, unul dintre autori, după ce denunţă în mod legitim o mulţime de imposturi academice, ca de pildă plagiate, se exprimă iritat şi împotriva unui alt gen de delicte intelectuale. Omul e supărat rău pe anumite „grupuri restrînse de intelectuali (afirmaţi mai mult ca epigoni, traducători a ceva care de peste 2000 de ani se tot tălmăceşte, care sînt gata să se mînie cumplit dacă scrii cumva nefiinţă legat şi nu cu liniuţă, care prezidează comisii, comiţii şi comitete.)…“ Articolul, intitulat „Intelectualii publici din România şi libidoul puterii“, se află în volumul Idolii forului, Editura Corint, 2010, coordonat de Sorin Adam Matei şi Mona Momescu, p.173. Cine a scris rîndurile de mai sus? Nu un şofer, nici un „inginer“, nici un ministru (actual sau fost) şi nici măcar vreun jurnalist decerebrat. L-a scris dl Lucian Năstasă Kovacs, un distins istoric, de la Institutul de istorie al Academiei din Cluj!

Adrian PAPAHAGI

Clasicele sînt astăzi expresia supremă a inutilităţii. Dar civilizaţia însăşi nu este decît inutilitatea care se naşte atunci cînd foamea s-a potolit şi intervine, binecuvîntată, tihna. Latina şi greaca sînt tovarăşele tihnei aristocratice. Prin dezinteresul faţă de imediat, clasicistul este un aristocrat. Iar aristocraţia este pe cît de rară, pe atît de impopulară (o spun chiar termenii). Aşa stînd lucrurile, nimic nu e totuşi mai grandios decît o aristocraţie decadentă. Dacă nu mai putem trăi, măcar să murim frumos.

Eugen MUNTEANU

Dar Academia Română? A auzit cineva de vreo cît de mică iniţiativă, de un cît de vag gest de îngrijorare în ultimele decenii faţă de declinul studiilor clasice în România? În fond, în această Academie Română, născută cu peste 150 de ani în urmă sub autoritatea latiniştilor ardeleni T. Cipariu şi A. T. Laurian, mai există vreun membru clasicist de formaţie? Şi apoi, cu tot respectul, cîţi dintre membrii actuali înţeleg ceva din gramatica latină, ca să nu mai vorbim de subtilităţile stilului clasic? Mai este atunci de mirare că o mare parte a establishment-ului universitar-academic actual cultivă o cultură „naţională“ etnocentrică şi precară, fără rădăcini şi fără orizont… Cine să le mai spună „în lături“ impostorilor tracomani din ce în ce mai agresivi şi mai „credibili“ pentru publicul larg înrobit televiziunii?

Să mai vorbim de cele patru sau cinci catedre de specialitate din cîteva mari universităţi ale ţării? Cît de vizibile sînt acestea, cu membrii lor timoraţi şi prinşi în mecanismul degradant al supravieţuirii academice, la „mila“ unor senate mai mult sau mai puţin binevoitoare, dominate de o gîndire mercantilă („Nu aveţi studenţi!“)? Societatea de Studii Clasice din România mai există ea oare? Care îi este activitatea? Cine o conduce? Revista editată de ea, prestigioasă cîndva, Studii clasice, mai apare? Unde se difuzează?

Anunțuri

4 Responses to Soarta studiilor clasice în România: un alt dosar al crizei

  1. […] Iulie 2010). Mihail Neamtu face un rezumat foarte bun al parerilor exprimate in Dilema Veche in aceasta postare . In cateva cuvinte concluzia este ca studiile clasice devin pasare din ce in ce mai rara in […]

  2. Marius David spune:

    Excelent, mulțumim de semnalare!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: