Deutschland: Alles in Ordnung! (despre joc, ordine, imaginaţie, de la Cusanus la Schweinsteiger)

3 iulie 2010

În De ludo globi (1463), cardinalul Nicolaus Cusanus oferă o neaşteptată interpretare universalistă a noţiunii de joc. Departe de-a fi înţeleasă ca simplu divertisment, activitatea ludică deschide o fereastră către secretul creativităţii. Oamenii maturi se pot juca cu limbajul (folosind ironia, calamburul sau dialectica subversivă), devenind astfel mai înţelepţi. Jocul, aşadar, nu este doar tremur, risipă şi vibraţie. El nici nu înlocuieşte gândirea sistematică şi voinţa austeră. Jocul e cel care pune imaginaţia fierbinte în dialog cu analiza rece şi calculul tactic în confruntare cu planul strategic al unei echipe sau al unei individualităţi. Teza a fost reluată şi aprofundată de Johan Huizinga (Homo ludens) şi Eugen Fink (Spiel als Weltsymbol). Jocul e prezent în orice interacţiune culturală şi rămâne, ca atare, marca fundamentală a depăşirii purei animalităţi (Cusanus, DLG, p. 222: nulla enim bestia globum et eius motum ad terminum producit  – „nicio fiară nu plăsmuieşte o minge şi nu-i pune mişcarea într-o direcţie anume”).

Această generoasă definiţie – stabilită în plin secol XV într-o conversaţie a teologului Cusanus cu Iohannes din Bavaria – e verificată de jocul cel mai popular şi mai exploziv în tot secolul XX. Fotbalul jucat astăzi, 3 iulie 2010, de echipa Germaniei în confruntare cu Argentina a scos la iveală secretul maturităţii ludice. De partea jucătorilor teutoni, o sumă indicibilă de angajamente private, măsurători obiective, scheme, calcule şi prognoze, eforturi de antrenament sportiv, negocieri financiare şi mobilizări psihologice s-a dovedit, în sens colectiv, perfect câştigătoare.

Ce a arătat astăzi selecţionata Germaniei federale?

Mai întâi, că nicio secundă din cele 90 de minute regulamentare nu merită pierdute. Tatonările pot fi utile, dar nu atunci când îţi propui o victorie la scor şi detaşarea rapidă în poziţia de favorită a Cupei Mondiale. Echipa lui Joachim LOEW s-a aruncat fără ezitare la poarta lui Sergio Romero, înscriind (3′) dintr-o superbă lovitură liberă finalizată de Thomas Mueller (20 de ani). Replierea argentinienilor a venit dificil, după aproape 30 de minute de pase stăruitoare ale nemţilor, motivaţi de stabilitatea lui Schweinsteiger, Lahm şi Podolski pe teren. Aşa cum era de aşteptat, niciun membru al titratei Nationalmannschaft n-a lăsat impresia că vrea să smulgă simpatia tribunelor prin artificii de circumstanţă, driblinguri cu efect sau deposedări acrobatice. Cuvântul-cheie a rămas, de la început până la sfârşit, organizarea. Iar organizarea trimite, inevitabil, la ordine.

Nimic static, regresiv, centralist sau predeterminat în acest concept de Ordnung. Construcţia pe teren a echipei (team-work) n-a fost nici sindicalistă, nici anarho-libertariană, ci mai curând de extracţie ordo-liberală. Aşezarea fermă în post a fiecărui apărător şi mijlocaş, relaţia de subsidiaritate între regiunile distincte ale terenului, precum şi excelenta comunicare pe flancurile de atac, au compensat  deficitul de experienţă al tinerilor atleţi germani. Ordoliberalism: competiţie deschisă, aşadar, pe piaţa ideilor fotbalistice şi o minimă reglementare acceptată de comun acord cu antrenorul (fără consultarea presei).

Argentina a suferit, în schimb, printr-o inflaţie de şuturi imprecise şi elan necoordonat. Pe gazon şi în tribune, a rămas doar amintirea ceţoasă a unui pseudo-război de cuvinte, jucat de cei doi selecţioneri-adversari înaintea meciului de sferturi. Nici logomahia diplomatică întreţinută la nivelul tribunelor oficiale n-a putut oferi vreo soluţie de avarie. Cancelara Merkel s-a relaxat mai departe, în timp ce Messi, Higuain şi Tevez încercau din răsputeri să străpungă apărarea germană. Deşi şi-au creat anumite şanse, timp de un sfert de ceas, alb-albaştrii n-au putut periclita în mod serios poarta lui Neuer.

După pauză, Germania a adăugat plus-valoarea rafinamentului la deja consacrata noţiune aristotelică de ordine (motivată aşadar de o certă finalitate). Maradona a omis să facă nişte schimbări esenţiale (introducerea lui Juan Veron, pivot-central, în locul palidului Maxi Rodriguez). Messi n-a putut urca niciodată spre zona de 16 m a adeversarului, fiind obligat să joace multe recuperări. Tevez a făcut enormă risipă de energie, fără ca elementul de concentrare să-şi spună cuvântul. După al doilea gol (64′) survenit printr-o execuţie model a prolificului şi Miroslav Klose. Modestia de caracter şi tenacitatea au învins pofta de glorie deşartă. Ordinea germană a triumfat în faţa improvizaţiei fără cap, mijloc şi coadă. Jocul nu trebuie să contrazică organizarea, nici ritmul nu exclude disciplina, după cum robusteţea fizică poate atrage după sine inventivitatea. Germania a câştigat prin apetit ofensiv, dezinvoltură, rapiditatea mişcărilor de contra-atac, îndrăzneala de-a vrea mai mult, din prima clipă a confruntării.

În ultimele douăzeci de minute, complet doborâtă psihic, Argentina s-a răsfirat şi, practic, n-a mai găsit nicio breşă. Soluţiile de pe banca antrenorilor s-au lăsat aşteptate, în zadar. A doua repriză a dovedit că nu poeţii loviţi de capriciu, geniu şi superstiţie, ci managerii glaciali sunt cei care pot reabilita, în momente critice, o echipă. O defensivă ineficientă, apoi haosul mingilor aruncate înainte, fără o destinaţie anume, precum şi lipsa de concentrare pozitivă a jucătorilor argentinieni au pecetluit soarta meciului. Ultimele două goluri (Friedrich 74′, Klose 89′) au adâncit umilinţa ireală şi neputinţa surdă a sud-americanilor.

Va răzbuna Spania sau Uruguay orgoliul latinităţii?

(Mihail NEAMŢU)


Indoctrinate U

3 iulie 2010

Of Snobbery and Soccer (Theodore Dalrymple)

3 iulie 2010

The glory and civilisation of France was thus reduced to eleven men on a field successfully, and admittedly with great skill, kicking a ball about. Zidane, incidentally, was a player of Maghrebian descent, the great hero of the 1998 competition and a man who looks considerably more intelligent than any of the players today; he blotted his copybook slightly when he head-butted another player, an act that he explained by saying that you can take a boy out of a slum, but you can’t take a slum out of a boy.

On the subject of football, I am a snob. I do not detest the game as such, for I accept that it can be played with skill and achieve a kind of beauty, but rather the excessive importance attached to it by millions and hundreds of millions of my fellow beings. Try as I might to expunge the thought from my mind that this enthusiasm is a manifestation of human stupidity, I cannot.

Of course, we are all of us snobbish about something or other; the important thing is to control ourselves and not express our snobbery openly, so that we do not give offence by it. I am therefore always careful to disguise my contempt for enthusiasm for football from enthusiasts. Besides, if I were to reveal it, they might hit me.