Realizarea de spaţii verzi în Municipiul Arad (Radu Hord)

Pentru a înlătura efectele nocive ale poluării, oraşul Arad ar trebui să urgenteze amenajarea de 26-28 m2 de spaţii verzi per locuitor. Pentru păstrarea la parametrii optimi ai climatului în oraş este neaparat necesară realizarea optimului ecosistemic, pentru toate speciile forestiere din zona urbană şi nu numai.

Nu trebuie neglijate nici unul din componentele ecosistemului, biotopul şi biocenoza.

a)    Biotopul sau habitatul ( staţiunea ) se referă la totalitatea problemelor legate de regimul termic, umiditate, temperamentul speciilor, aerul şi nu în ultimul rând influenţa factorului antropic.

b)    Biocenoza se referă la speciile de animale şi lemnoase prezente în zona urbană şi pădurile din jurul Aradului, păduri cu rol de protecţie sau păduri de protecţie şi producţie (Pădurea Ceala).

Conform datelor de la R.N.P. şi preluate de la Daia, 2003, pădurile cu rol de protecţie reprezintă aproximativ 52% din pădurile României. Comportamentul ecologic al speciilor din oraşeste un alt aspect extrem de sensibil. El se referă la cerinţele şi toleranţele speciilor faţă de factorii ecologici (biotici şi abiotici), la reacţiile şi influenţa acestor factori.

În continuare vom rezuma succint câteva din problemele enunţate :

1. RELAŢIILE VEGETAŢIEI FORESTIERE URBANE ŞI PERIURBANE CU FACTORUL LUMINĂ (TEMPERAMENT)

Lumina este principalul factor ecologic care asigură plantei energia necesară procesului de fotosinteză şi al celorlalte procese din plante.

Astfel 1ha. de spaţiu verde fixează anual 12,7 t/an de bioxid de carbon şi eliberează anual pe aceeaşi suprafaţă 29,6 t. de oxigen, ca urmare a procesului de fotosinteză. Consumul de oxigen necesar respiraţiei este de 19,6 t./an/ha. şi se eliberează 29,6 t./an/ha. Un ha. reţine anual circa 150 kg. de azot.

Referitor la influenţa vegetaţiei forestiere la reţinerea radiaţiilor menţionez :

–          la nivelul frunzelor se reţine 75-90% din radiaţia incidentă

–          la nivelul solului se reţin doar 3-15% din radiaţia incidentă

La amenajare se recomandăutilizarea de specii HELIOFILE (de lumină plină ) cum este stejarul pedunculat sau celelalte specii de QUERCINEE. Se utilizează şi specii de umbră sau semiumbră (adevărate specii sciafile ) cum ar fi bradul ( ABIES ALBA ) sau molidul ( PICEA ABIES ). Cele din urmă specii menţionate necesită o intensitate luminoasă cuprinsă între 2.000 – 10.000 de lucşi. Mai ales în pădurile de protecţie din jurul oraşelor precum şi în zonele înconjurătoare se utilizează specii indiferente la factorul lumină sau umbră ( specii fototolerante ), cum ar fi carpenul ( CARPINUS BETULUS ).

2. RELAŢIILE PLANTELOR LEMNOASE CU CĂLDURA

Se vor utiliza preponderent următoarele specii forestiere :

–   Mezoterme – care au nevoie de suficientă căldură şi se dezvoltă la temperaturii medii destul de scăzute ( 0 – 150C ) şi este cazul arborilor cu frunze căzătoare şi al coniferelor cu frunze (ace) persistente.

–   Oligoterme – care au nevoie de temperaturi scăzute, chiar sub 00C, reprezentativ fiind cazul coniferelor cu ace căzătoare sau arbuşti pitici.

3. RELAŢIILE VEGETAŢIEI FORESTIERE CU APA

Apa, alături de lumină şi căldură, este factorul fără de care viaţa plantelor nu ar fi posibilă. Prin fenomenul de transpiraţie, apa este un factor important în reglajul termic. Recomandabilă ar fi utilizarea de plante higrofile, care deşi necesită o cantitate mare de apă în sol, ( fără a fi stagnantă ), cum ar fi mălinul, alunul turcesc sau paltinul de munte. Se mai pot utiliza plante mezofile care necesită suficientă apă în sol şi în aer, cum ar fi bradul, fagul sau carpenul.

4. INFLUENŢA FACTORULUI ANTROPIC ASUPRA VEGETAŢIEI  FORESTIERE DIN ZONELE URBANE ŞI PERIURBANE

Relaţiile omului cu plantele lemnoase sunt complexe. Omul este cel care, în interesul său, promovează culturile speciilor lemnoase din păduri şi parcuri, pentru a creea un mediu de viaţă mai bun, mai frumos. Culturile de specii lemnoase ornamentale sunt scheletul principal al spaţiilor verzi cu rol şi în amenajarea teritoriului, în ameliorarea mediului antropizat.

În acelaşi timp omul poate avea şi atitudini contrare, de distrugere sau neîngrijire a spaţiilor verzi şi al pădurilor, lăsându-le în paragină sau chiar desfinţându-le pentru a creea spaţii libere pentru construcţii.

Deşi în cele prezentate anterior aminteam câteva specii utilizate în spaţiile verzi ale Aradului, aş mai adăuga câteva care respectă principiile enunţate anterior cum ar fi :

–   Castanul porcesc

–   Specii de buxus

–   Catalpa bignonoides

–   Salcâmul pitic

–   Stejarul roşu

–   Platanul

–   Pinul strob

–   Thuja ( mai ales formele columnare )

–   Mesteacăn

–   Arţar

–   Specii de Salix ( salcie ), mai ales pe malul Mureşului

Conţinutul proiectelor

În funcţie de practica întocmirii proiectelor de spaţii verzi din producţie şi conform cu legile şi normativele în vigoare, proiectele trebuie să conţină într-o formă sintetică următoarele piese specificate mai jos :

Piese scrise

1) Condiţii naturale.

–   Amplasarea terenului.

–   Condiţii geologice.

–   Condiţii geomorfologice.

–   Condiţii pedologice.

–   Condiţii hidrologice.

–   Condiţii climatice.

–   Vegetaţia.

2) Condiţii social economice.

–   Amplasarea în intravilan şi extravilan.

–   Justificarea amenajării.

–   Mărimea localităţii.

–   Posibilităţi materiale de execuţie.

3) Memoriu justificativ.

–   Justificarea principiilor de proiectare şi a soluţiilor propuse.

–   Justificarea vegetaţiei propuse.

4) Calculul tehnico-economic.

–   Lista materialelor necesare.

–   Deviz de înfiinţare şi întreţinere.

Principii de proiectare a spaţiilor verzi

La proiectarea parcurilor şi a grădinilor este necesar să se ţină seama de unele principii de proiectare, în funcţie de condiţiile existente în teren.

Proiectarea în extravilan

Va fi supusă, în general, principiilor de mai jos :

–   spaţiul fiind mai puţin limitat decât în mediul urban se va căuta să se

includă în peisaj cele mai frumoase elemente naturale aflate în împrejurimi ;

–   suprafeţele oferă posibilităţi de acţiune mai neângrădite decât în mediul

urban şi deci o libertate de proiectare mai mare, o compoziţie mai liberă ;

–   orice construcţie nouă apare aici impusă peisajului, de aceea se va căuta

armonizarea ei cu natura înconjurătoare.

– uneori se poate crea un contrast între natura înconjurătoare ca element dominant şi construcţia propiu-zisă ca element dominant ;

– elementelor construite este indicat să li se confere un specific etnografic local ;

– expunerea mai directă la intemperiile climatice, lipsa adăposturilor antrenează măsuri sporite de protecţie împotriva vântului, insolaţiei, spulberării zăpezii, căldurilor mari etc.

Proiectarea în intravilan

Aici se va ţine seama de următoarele principii :

– suprafeţele fiind în general mai reduse decât în mediul rural şi mai limitate în plan şi spaţiu, amenajarea trebuie să fie compactă, foarte economică, judicioasă funcţională.

– elementele de constrângere, limitare şi geometrizare pot fi compensate cu

ajutorul vegetaţiei.

– stabilirea raporturilor dintre construcţii şi oraş se poate face prin intermediul străzii, deci o atenţie deosebită trebuie dată : circulaţiei, intrărilor şi ieşirilor, izolării faţă de zgomot, gaze şi praf prin ecrane de vegetaţie dese ;

– microclimatul neprielnic impune o intervenţie activă pentru purificare, răcirea şi ozonificarea aerului cu ajutorul filtrelor de vegetaţie.

Stilurile în arhitectura peisajului

Stilul geometric

Acest stil a fost folosit de-a lungul a 5.000 de ani de istorie a omenirii şi a servit, în general, pentru înfrumuseţarea reşedinţelor celor ce aparţineau clasei stăpânitoare.

Principiile care stau la baza stilului geometric sunt următoarele :

– compoziţia se bazează în general pe forme geometrice regulate, rezultate din asocierea liniilor drepte şi a celor curbe ;

– scopul principal este punerea în valoare a clădirii principale (palat, castel

edificiu public, etc.)

–   armonizarea planului se face pe baza unei axe de simetrie, alcătuită

dintr-o perspectivă mai largă asupra clădirii principale ;

– compoziţia necesită şi numeroase elemente artificiale de construcţie sau de ornament (trepte, parapete, colonade, fântâni, pavilioane, grupuri sculpturale vase cu flori, etc.) ;

– terenurile recomandate pentru amenajarea în stil geometric sunt cele plane ;

– aşezarea clădirii, de obicei se face în apropierea drumului public, putând astfel avea acces direct sau indirect, prin alei mărginite cu vegetaţie ;

– la compoziţii mai vaste axa principală este întretăiată de axe secundare (transversale sau oblice ) ;

Stilul peisager

A apărut ca o reacţie împotriva rigidităţii şi a caracterului prea artificial al stilului geometric. Prin adoptarea stilului peisager în arhitectura peisajului se urmăreşte ca elementele artificiale să fie armonizate cu cadrul natural încât să pară integrate în natură.

Amenajările în cadrul stilului peisager sunt constituite, în general, în plantaţii joase (peluze, pajişti, straturi de flori, etc.) încadrate cu masive de arbori, distribuiţi neregulat dar după principii bine stabilite. În acest peisaj se încadrează apa sub formă de lacuri, heleştee, cursuri de apă, cascade, care trebuie să apară cât mai natural posibil.

Proiectarea spaţiilor verzi urbane şi periurbane

Parcurile

Sunt reprezentate prin mari întinderi ocupate cu vegetaţie şi servesc nu numai pentu odihnă pasivă ci şi pentru diferite manifestări artistice, culturale, ştinţifice, etc. Datorită suprafeţelor mari ale parcurilor (pest 20 ha.), apare destul de dificilă amplasarea unui asemenea parc numai în perimetrul unui oraş şi de aceea , adeseori ele se întind şi în vecinătatea localităţii. Din suprafaţa totală a parcului circa 65-75% trebuie să fie destinată speciilor lemnoase, arbustive, şi arboricole, precum şi gazonului şi florilor. Într-un parc se prevăd mai multe sectoare sau zone cu destinaţii diferite ( odihnă, distracţie, sport, joacă pentru copii, etc.).

Grădinile

Reprezintă unitatea de spaţiu verde cu suprafaţă cuprinsă între 3 şi 20 ha, având drept funcţie principală asigurarea recreării locuitorilor din raza de deservire, considerată a fi de 1-1,5 km. Este util ca grădina să se izoleze de construcţiile învecinate printr-o perdea compactă de specii lemnoase arborescente şi arbustive, care, pe lângă rolul sanitar, să îndeplinească şi funcţia decorativă.

Scuarurile

Sunt unităţi de spaţiu verde cu o suprafaţă relativ mică, de la 0,3 până la 3 ha, destinate odihnei de scurtă durată sau realizării unui efect decorativ deosebit.

După modul de amplasare scuarurile pot fi :

Scuarul situat în piaţă – se pot suprapune total sau parţial cu suprafaţa acestei, amenajându-se în faţa unei clădiri cu faţada spre piaţa respectivă.

Scuarul înconjurat de străzi – prezintă avantajul că sunt uşor accesibile, dar vecinătatea sa cu arterele de circulaţie poluează şi nu asigură liniştea necesară vizitatorilor.

Scuaruri situate în interiorul cartierelor de locuit – sunt mai liniştite şi mai puţin poluate.

Forma scuarului este determinată de poziţia ce o ocupă în cadrul sit-lui, destinaţia, configuraţia terenului, natura construcţiilor înconjurătoare.

Spre deosebire de grădini, scuarurile nu se izolează de suprafeţele învecinate, ele au mai multe intrări. Vegetaţia, construită în special, din arbuşti şi arbori de mărimea III se dispune în grupuri, boschete, aliniamente de-a lungul aleilor.

Spaţiile verzi din incinta intreprinderilor

Amenajarea terenurilor din incinta intreprinderilor urmăreşte realizarea unui ansamblu unitar şi corespunzător funcţional şi estetic.

Vegetaţia are rolul de a izola unele sectoare, unde procesul de producţie trebuie să se desfăşoare în linişte, de a împiedica răspândirea noxelor produse de alte sectoare, de a crea un mediu favorabil în timpul pauzelor.

Alegerea speciilor şi amplasarea lor se face luând în considerare specificul intrepinderii :

– când procesele de producţie sunt monotone, se recomandă specii variate, cu scorţă, frunze, flori de culori diferite şi mai variate ;

– când muncitorii îşi desfăşoară activitatea într-un mediu cu lumină puternică sau cu zgomot puternic sunt indicate asociaţii de plante ale căror frunze, flori, au culori reci, pasive, calmante.

Spaţiile verzi de pe lângă spitale, sanatorii

Amenajarea teritoriului de pe lângă spitale, sanatorii, case de odihnă trebuie făcută cu multă grijă pentru ca elementele introduse în peisaj să contribuie efectiv la ameliorarea sănătăţii oamenilor. Teritoriul din jurul caselor de odihnă trebuie astfel organizat încât să producă o reacţie de relaxare prin simplitatea peisajului, lumina difuză şi a culorilor liniştitoare.

Într-o grădină sanatorială pentru bolnavii de nervi se va urmări realizarea unor spaţii vesele, cu arbori şi arbuşti exotici, rozarii şi spaţii floricole.

În cazul bolnavilor de plămâni se recomandă utilizarea de specii care degajă uleiuri eterice, sub formă de boschete umbrite, colţuri liniştite sau labirinturi din plante.

Pentru bolnavii cardiaci se recomandă genul liniştit, care să asigure o stare de pasivitate cu bănci, şezlonguri, chioşcuri acoperite cu plante agăţătoare, poieni umbrite, patere de flori.

Asocierea şi amplasarea vegetaţiei

Arborii

Arborii vor fi dispuşi, în cadrul compoziţiei, sub patru forme :

–   izolat ;

–   în rânduri (aliniamente);

–   în grupări;

–   în masive.

Arborii izolaţi se vor alege dintre speciile cu profil interesant, înflorire frumoasă şi bogată, scoarţă diferită şi colorată, fructificaţie deosebită, etc.

În funcţie de sezon se pot folosi:

primăvara: Prunus serrulata sau Prunus avium pe un fundal de conifere, Acer negundo pe un fundal de Acer platanoides.

vara: Betula pendula sau Elaeagnus angustifolia, pe un fundal de conifere.

toamna: Abies concolor, Picea pungens, Sophora japonica, Morus alba.

iarna: Salix alba, Cornus sanguinea.

Arborii în aliniamente se vor folosi în special pe marginea aleilor şi drumurilor, a parterelor, pe marginea bulevardelor, pe unul sau mai multe rânduri. Indicate sunt următorele specii: platani, tei, arţari, frasini, salcâmul globos, mesteacănul, catalpa, iar în unele cazuri molidul şi pinul. Dintre speciile de arbuşti se pot folosi pentru aliniamente următoarele specii: Rosa, Spiraea, Hybiscus, Buxus, Mahonia, etc.

Grupările de arbori şi arbuşti

Grupările pot fi constituite din 3-9 exemplare de arbori dispuse la o distanţă maximă unul de altul de până la 3 ori diametrul coroanei la maturitate.

Se pot proiecta mai multe tipuri de grupări:

– Grupări alcătuite din aceeaşi specie sau grupări dinamice, din mai multe specii;

– Grupări alcătuite numai din foioase sau din foioase cu conifere;

– Grupări în componenţa cărora intră numai arbori sau arbori împreună cu arbuşti;

– Grupări care au coronamentul compact sau transparent;

– Grupări care creează efecte diferite: lirice, pitoreşti, dinamice, vesele, monumentale.

Grupări alcătuite din aceeaşi specie: 3-9 pini, 3-5 molizi, 3 brazi argintii, 3 platani,

5-9 mesteceni, 3 magnolii, 3-5 arţari.

Grupări din specii diferite:

– specii de foioase: 2tei + 2platani + 1mesteacăn.

specii de foioase + conifere: 2pini + 1mesteacăn, 2tei + 2molizi + 1mesteacăn,

3pini + 2mesteceni.

specii de arbori + arbuşti: 2tei + 3molizi + 5simforicarpos, 3tei + 2molizi + 5spirea,

1mesteacăn + 2tei + 5forsiţia.

Grupări compacte: 3 molizi, 5 fagi, etc.

Grupări transparente: 2pini + 1mesteacăn, 2sălcii + 3frasini.

Grupări „lirice”: 2sălcii pletoase + 1anin alb, 1mesteacăn + 2frasini pletoşi.

Grupări „monumentale”: 3 stejari, 3 platani, 3 brazi, 3 tuia gigantică.

Grupări „pitoreşti”: 2pini + 1tei, etc.

Vegetaţia de pe malul apelor

Peisajele de-a lungul malurilor se recomandă a se schimba în funcţie de alegerea traseului pe care îl au aleile de pe maluri.

Plantaţiile care se prevăd pe malul apelor pot fi făcute:

–  în masive;

–  în grupări.

În cazul în care se plantează în masive se formează adevărate ziduri verzi. Acest tip de plantaţie se recomandă a se folosi pe întinderi mai scurte ale malurilor, de-a lingul micilor golfuri, a labirintelor mici de apă. Zidurile verzi din plante care au o culoare închisă a frunzelor dau peisajului o notă mai puternică de masivitate, volum şi compactitate.

Plantarea în grupe se execută deoarece însuşirile decorative ale unor arbori cresc dacă sunt plantaţi mai mulţi la un loc. Grupele pot fi alcătuite din aceeaşi specie sau din specii diferite.

Apa lacului în care se oglindesc arborii amplifică efectele de masă şi le conturează mai precis. La amplasarea grupărilor se va avea in vedere ca ele să fie profilate fie pe un gazon, fie pe cer sau pe un fundal de vegetaţie de culoare contrastantă.

Sortimentul de specii care pot fi utilizate pentru amenajarea plantaţiilor de pe malul apelor sunt:

Arbori:

Salix alba (salcie albă) – suportă foarte bine inundaţiile îndelungate.

Alnus incana (aninul alb) – foarte recomandate pentru susţinerea malurilor.

Alnus glutinosa (aninul negru) – se poate folosi şi pentru consolidarea malurilor.

Populus nigra (plop negru) – necesită căldură multă şi de aceea se întâlneşte frecvent  în zonele de câmpie.

– Taxodium distichum (chiparos de baltă) – foarte rezistent la inundaţii(emite pneumatofori).

Salix babilonica (salcia pletoasă)

Arbuşti:

Salix viminalis (răchita) – creşte spontan de-a lungul apelor.

Salix cinerea (răchita cenuşie) – suportă foarte bine zonele umede.

Salix purpurea (răchita roşie) – suportă foarte bine zonele umede.

Berberis vulgaris (drăcilă) – suportă zonele semiumede.

Rondurile

Rondurile se vor proiecta nu numai sub formă rotundă ci şi sub formă de elipsă, pătrat, dreptunghi, hexagon, etc. La amenajare se vor utiliza plante floricole anuale, bienale sau perene. Se pot proiecta ronduri centrale amplasate la intersecţia aleilor, ronduri laterale sau în interiorul parterelor.

Rondurile vor cuprinde:

– alei false sub formă de desen pe care se aşterne: zgură roşie, nisip,criblură, etc.;

– borduri din buxus sau alte plante, care încadrează desenele;

– plante floricole care se plantează în interiorul bordurilor.

La proiectarea rondurilor se va ţine seama de următoarele principii:

– rondurile plantate cu o singură specie de plante floricole produc o impresie de masă mai puternică;

– pentru borduri cele mai indicate plante sunt cele cu creştere joasă;

– rondurile prea mari nu sunt prea frumoase, cele mai potrivite fiind rondurile de 3-5 m diametru;

– plantele floricole cu frunze pestriţe vor fi folosite pentru rondurile însorite.

Proiectarea suprafeţelor gazonate

Gazonul

Este o suprafaţă de teren acoperită de vegetaţie ierboasă formată, în special, din ierburi graminee şi folosită în scopuri decorative, sportive sau sanitare.

După destinaţie, compoziţie şi modul de întreţinere se disting următoarele tipuri de gazon:

– gazonul de parter (de culoare verde intens şi des ca peria);

– gazonul de peluză de grădină (cu specii rezistente la călcat);

– gazonul de pajişte;

– gazonul decorativ (cu flori rare, diseminate natural sau cultivate);

– gazonurile pentru terenurile sportive;

– gazonul de taluz.

Specii indicate pentru gazon

Ierburile graminee folosite pentru gazon se pot clasifica, convenţional, după: înălţime, modul de înfrăţire etc.

După înălţime, se disting: graminee cu port înalt, cu port mijlociu şi cu port mic.

Gramineele cu port înalt (de etaj superior) se caracterizează prin înălţime mare.

Gramineele cu port mijlociu (de etaj mijlociu) formează tufe mari, deoarece după cosit se intensifică formarea lăstarilor scurţi.

Gramineele cu port pitic (de etaj inferior) au o înălţime redusă, după cosit sau păşunat lăstăresc puternic.

Instalarea gazonului

Acoperirea suprafeţelor cu gazon se poate realiza fie prin semănare fie prin brăzduire.

Instalarea gazonului prin semănare

Se întâlnesc frecvent două cazuri:

– terenul ce urmează a fi înierbat este lipsit de stratul de sol fertil;

– terenul prezintă stratul de sol fertil.

În primul caz terenul se nivelează şi apoi se acoperă cu un strat uniform de pământ vegetal în grosime de 15-20 cm.

În al doilea caz, după efectuarea lucrărilor de canalizare, drenarea curăţirea şi nivelare, se trece la lucrarea de bază a solului care constă în mobilizarea lui până la 15-20 cm. În primăvară se execută mărunţirea solului şi nivelarea, precum şi administrarea îngrăşămintelor. Perioada semănării cea mai indicată este primăvara în „mustul zăpezii”. Rezultate bune se pot obţine şi în cazul semănării de toamnă (aug.- sept.).

Metodele de semănat folosite sunt: metoda manuală şi metoda mecanizată. Pentru distrbuirea uniformă a seminţelor pe întreaga suprafaţă, semănatul se face „în cruce”, adică jumătate din norma de sămânţă se împrăştie într-un sens şi cealaltă jumătate se distribuie mergând perpendicular pe prima direcţie.

Instalarea gazonului prin brăzduire

Brazdele de iarbă sunt bucăţi de brazdă de iarbă cojite şi rulate (pentru a fi transportate) care ulterior se desfăşoară şi se aplică pe solurile pregătite în prealabil. Metoda prezintă următoarele avantaje: efectul de protecţie a terenului se resimte imediat şi faptul că se realizează o înierbare mai rapidă.

Aşezarea brazdelor la locul definitiv se poate face liniar sau în şah.

Întreţinerea şi îngrijirea gazonului

– Reîntărirea gazonului se face după 5-10 ani şi se realizează prin însămânţare în primăvară a unor cantităţi de seminţe graminee deoarece, deşi perene, acestea au totuşi o longevitate determinată (ex. 10-12 ani). Pentru aceasta se foloseşte 25-50% din norma de sămânţă folosită la înfiinţare.

Cositul gazonului este obligatoriu mai ales în perioadele umede. În general, periodicitatea cosirii şi tunderii gazonului este influenţată de specie, amestecul de specii, condiţiile staţionale şi destinaţia gazonului. De regulă gazonul de parter se coseşte la un interval de cca. 10 zile (de 10-12 ori într-un sezon de vegetaţie) în timp ce gazonul de pajişte se poate cosi de numai 2-3 ori pe vară.

Radu HORD

(c) 2010

Bibliografie

1. Beldie Al.,1953. – Plantele lemnoase din România. Manual de determinare.   Editura Agro-Silvică Bucureşti.

2. Florincescu Adriana, 1999 – Arhitectura peisajului. Editura Divya, Cluj Napoca.

3. Iliescu Ana-Felicia, 1998 – Arboricultura ornamentală. Editura Ceres Bucureşti.

4. Palade L., 1973 – Arhitectura peisageră. Lucrări practice. Lito. Iaşi

5. Păun M., Palade L., 1977 – Flora spontană, sursă de plante pentru spaţii verzi. Editura Scrisul Românesc.

6. Preda M., Palade L., 1972 – Arhitectura peisajului. Editura Ceres Bucureşti.

7. Simonds J. O., 1967 – Arhitectura peisajului. Editura Tehnică Bucureşti.

8. Sonea V., Palade L., Iliescu Ana-Felicia, 1979 – Arboricultură ornamentală şi arhitectură peisageră. Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti.

Anunțuri

2 Responses to Realizarea de spaţii verzi în Municipiul Arad (Radu Hord)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: