Recenzie: Verbul ca fotografie (Ed. Curtea Veche, 2009)

Paradoxal, şi astăzi, pentru cel mai recent tip de fotografie, fotografia digitală, mai avem nevoie de filtrele „creative” (filtrele Skylight, de polarizare ş.a.). Cel puţin aşa mi-a dovedit experienţa. La fel stau lucrurile şi în scris. Un exemplu de adaptare adecvat este cartea „Verbul ca fotografie” de Mihai Neamţu.

Volumul strânge laolaltă articole publicate de autor în perioada 2005-2009, în câteva dintre cele mai importante gazete şi reviste apărute în România (Dilema veche, România literară, Cotidianul, Idei în dialog, Arca ş.a). Textele „riscă”, prezentând opiniile („mai degrabă mesaje, stări de spirit „) autorului în domeniul politicii, economiei, culturii, teologiei şi al faptului divers.


Scrise din convingerea că „intelectualul public” ar trebui să aibă un „profil diferit de tot ceea ce trece astăzi drept consilier de imagine, analist politic, publicist comentator”, articolele lui Mihai Neamţu (nu aş omite formaţia lui teologică), irizează, dar filtrat, pe baza unei filosofii conservatoare, secvenţe ale „unei apologii a civilităţii şi a urbanităţii ospitaliere”.

Spaţiul public a devenit toxic, susţine Mihai Neamţu, pentru că este dominat de „o legiune de oameni politici şi de actori mass-media care plonjează în abisul frivolităţii”. Apare inevitabilă astfel, pentru intelectual, tentaţia izolării în hiperspecializarea care se poate transforma lesne în „băşica de confort psihologic a competenţelor înguste”.  Cum se poate debarasa de ea? Prin conştiinţa faptului că marile proiecte academice şi universitare nu se pot susţine fără o puternică infrastructură comunitară şi prin  înţelegerea unui anume tip de compromis, necesar, pe care îl poate oferi deschiderea transdisciplinară.

În faza de captare a imaginii fotografice a României, în primul capitol al cărţii – România mea – , filtrele aparatului lasă să se vadă, în aparentă devălmăşie, parcurile din Bucureşti, uzate de vandalism naţional, psihozele religioase, bolile societăţii româneşti, manifestate în învăţământ, sănătate, politică ori cultură. „Reflecţiile euro- atlantice” şi „efemeridele politice” continuă apropierea, cu un zoom adecvat, de sfera politicii româneşti şi mondiale. Plin de vervă şi spirit polemic, dar şi de moderaţie dublată de claritate, Mihai Neamţu urmăreşte „moralitatea echipei Obama” ,”lecţia americană” si „tusea politicii” româneşti recente, manifestate prin „trustul mitocăniei”.

Ultimul capitol developează cu evidenţă sugestiile autorului: conservatorismul, ca stil de viaţă, înţelegând prin acesta, libertate individuală, respectul pentru valorile tradiţionale, proprietate privată, spirit filantropic, responsabilitate individuală. Şi instituţia Bisericii, up-datată!

Lucia TOADER, România literară, iunie 2010

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: