Chesterton, Ortodoxia (un citat memorabil)

30 iunie 2010

„Toţi democraţii obiectează faţă de descalificarea unor fiinţe umane pe baza accidentului naşterii; tradiţia obiectează faţă de descalificarea lor pe baza accidentului morţii. Democraţia ne spune să nu neglijăm opinia unui om de treabă, fie el şi valetul nostru; tradiţia ne cere să nu neglijăm opinia unui om de treabă, fie el şi tatăl nostru. Eu unul nu pot să separ cele două idei: democraţia şi tradiţia” (Ortodoxia, p. 57).

Chesterton, Ortodoxia: un autor şi o lucrare fundamentală, pe nedrept neglijaţi în publicistica noastră contemporană.


Realizarea de spaţii verzi în Municipiul Arad (Radu Hord)

29 iunie 2010

Pentru a înlătura efectele nocive ale poluării, oraşul Arad ar trebui să urgenteze amenajarea de 26-28 m2 de spaţii verzi per locuitor. Pentru păstrarea la parametrii optimi ai climatului în oraş este neaparat necesară realizarea optimului ecosistemic, pentru toate speciile forestiere din zona urbană şi nu numai.

Nu trebuie neglijate nici unul din componentele ecosistemului, biotopul şi biocenoza.

a)    Biotopul sau habitatul ( staţiunea ) se referă la totalitatea problemelor legate de regimul termic, umiditate, temperamentul speciilor, aerul şi nu în ultimul rând influenţa factorului antropic.

b)    Biocenoza se referă la speciile de animale şi lemnoase prezente în zona urbană şi pădurile din jurul Aradului, păduri cu rol de protecţie sau păduri de protecţie şi producţie (Pădurea Ceala).

Conform datelor de la R.N.P. şi preluate de la Daia, 2003, pădurile cu rol de protecţie reprezintă aproximativ 52% din pădurile României. Comportamentul ecologic al speciilor din oraşeste un alt aspect extrem de sensibil. El se referă la cerinţele şi toleranţele speciilor faţă de factorii ecologici (biotici şi abiotici), la reacţiile şi influenţa acestor factori.

Citește restul acestei intrări »


Un text din septembrie 2009…

29 iunie 2010

Avem, neindoios, individualitati remarcabile si profesionisti de exceptie: grefieri harnici, invatatoare inimoase, medici prestigiosi, universitari respectati ori infirmiere constiincioase. Dar si trasul matei de coada ramane sport national in multe birouri din primarii, judecatorii, spitale, inspectorate judetene, biblioteci, muzee, licee sau universitati.

Lumea e abonata la integrame, se citeste horoscopul, se imping dosare, se blocheaza imprimanta, programele de „chat” bazie non-stop, televizoarele emit incontinuu. Scrupulul, politetea si inovatia tehnologica patrund greu in institutiile cu aviziere ilizibile, cozi kilometrice si ghisee de metal. Ne locuieste mai ales duhul lui Ghita Pristanda – politistul care, din 44 de steaguri pentru o singura urbe, abia numara doar o duzina pe strada.


Dezbatere la RFI: Mineriadele 1990 (Simina Bădică şi Clara Mareş)

27 iunie 2010

Invitatele lui Dan Pârvu la Art Cultura au fost Clara Maresh, cercetător la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Simona Badica,curator la Muzeul Ţăranului Român.


Algoritmul dezastrului economic (Vosganian-Tăriceanu-Parlament)

26 iunie 2010

Valentin Lazea, economist-sef al BNR, mai 2010

Cu pensionarii, problema este ca li s-au vandut iluzii in anii electorali 2007-2008, in sensul ca s-au suspendat legile aritmeticii de clasa a 4-a. Cand ai 4,5 milioane de contribuabili la sistemul de pensii si 4,8 milioane de pensionari, iar angajatii contribuie cu 32% din salariile lor, prin regula de trei simpla rezulta ca pensionarii nu pot primi mai mult de 30% din salariul mediu. Ca atare, atunci cand Parlamentul a decis ca punctul de pensie sa fie de 45% din salariul mediu, a suspendat legile aritmeticii.


Dragoş Paul Aligică despre lecţia comunismului (1989-2009)

24 iunie 2010

Teodor Baconschi despre situaţia României în lume

24 iunie 2010

Rămâne ca fiecare român adult, cu drept de vot, să înţeleagă că trebuie să participe personal la această schimbare dacă doreşte să depăşească privitul la televizor şi sporovăiala de cârciumă în privinţa noii Românii. Noua Românie are nevoie de noi români şi de noi românii. Cu sau fără mecanismul de cooperare şi verificare, tema trebuie făcută acasă la noi, pentru că altfel vom fi doar o stranie specie de masochişti care îşi plâng de milă fără a găsi o soluţie la bolile de care se vaită.


De ce cenzurează Oprescu mărturiile victimelor Mineriadei

24 iunie 2010

În Pasajul Universităţii este deschisă o expoziţie de fotografie dedicată Mineriadelor. Primăria Capitalei a cerut retragerea textelor care însoţesc imaginile pe motiv că incită la violenţă, deşi erau doar mărturii ale victimelor.


Vladimir Tismăneanu: destinul unei religii seculare (I) Bonus: Vlad Mureşan

23 iunie 2010

Andrei Pleşu despre societatea civilă

23 iunie 2010

Societatea civilă e o problemă de conştiinţă publică şi de reactivitate promptă. Nu un „domeniu de specialitate”, o profesiune lucrativă. Evident, necesitatea de a obţine fonduri şi de a interveni articulat într-un moment sau altul, implică solide abilităţi pragmatice, bună organizare, proceduri adecvate. Dar transformarea spiritului cetăţenesc într-o meserie, reapariţia „activistului” (o tristă figură a vieţilor noastre sub dictatură), preocupat, in mod interesat, să-şi dea de lucru, nu e de natură să creeze simpatie şi credibilitate.


Workshop: Metodologia cercetării comunismului. Perspectiva ştiinţelor sociale (miercuri, IICCMER, ora 12.00)

22 iunie 2010

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc vă invită miercuri, 23 iunie 2010, orele 12.00, la sediul din Str. Alecu Russo, nr. 13-19, etaj V, Bucureşti,  la un workshop despre Metodologia cercetării comunismului. Perspectiva ştiinţelor sociale susţinut de Dragoş Paul ALIGICĂ (George Mason University, SUA) cu intervenţii ulterioare oferite de Vladimir TISMĂNEANU (University of Maryland, SUA; preşedintele Consiliului Ştiinţific IICCMER) şi Mihail NEAMŢU (director ştiinţific IICCMER).


Poate fi dragostea cumpărată cu bani? (Costel Stavarache)

21 iunie 2010

Cât trăia standardul aur, banii fiat erau bani fără acoperire în aur sau depozite (procedură bancară unde se schimbă bunuri prezente) folosite drept credit (procedură unde se schimbă un bun prezent cu un bun viitor). Acum trăim în epoca hârtiilor.  Referentul banilor s-a mutat şi omenirea a învăţat că se pot falsifica şi falsurile. E ca în artă.

Oamenii ştiu că inflaţia (creşterea cantităţii de bani în raport cu masa monetară existentă şi cu cererea populaţiei) este un mecanism pervers de taxare şi de redistribuire a avuţiei de la unii cetăţeni la alţii. Primii la care ajung banii pot cumpăra mai multe bunuri şi servicii, pentru că preţurile încă nu au crescut (inflaţia nu loveşte simultan şi uniform, ci secvenţial şi în timp), iar ultimii la care au ajuns banii sunt cei mai afectaţi, când preţurile au crescut deja şi au atins cote alarmante. Evident banii ajung primii la cine trebuie, adică la oamenii cu conexiuni politice şi în lumea bună.


Bisturiul taie, cangrena rămâne (Florin Rusu)

17 iunie 2010

Se pot corecta economiile europene singure sau au nevoie de ajutorul guvernelor? La o astfel de întrebare răspunsul este evident ideologic: unii, mai la dreapta, vor afirma că pieţele se pot corecta cu de la sine putere, ceilalţi, că fără interven ţia statului totul e pierdut. În practică însă, majoritatea state lor europene au apelat la cea de-a doua variantă, rugându-se totodată ca teoria economică clasică să funcţioneze şi ea şi ca sectorul privat să le dea o mână de ajutor.


Digitalizarea manuscriselor greceşti ale Noului Testament aflate la Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional de Artă al României şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”

16 iunie 2010
Petiţie pentru digitalizarea manuscriselor greceşti ale Noului Testament aflate la Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional de Artă al României şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (Iaşi)

Prin această petiţie atragem atenţia asupra necesităţii transpunerii în format digital a manuscriselor greceşti ale Noului Testament aflate la Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional de Artă al României şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi.
De peste un an şi jumătate, BAR şi MNAR refuză în mod sistematic parteneriatul propus de Centrul pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament (www.csntm.org), în lipsa oricărui proiect alternativ credibil. Aceeaşi lipsă de interes a dovedit, în perioada martie-mai 2010, şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi.
Considerăm că dezinteresul arătat de aceste trei instituţii faţă de conservarea şi valorificarea digitală a patrimoniului propriu este îngrijorător şi dorim să tragem un semnal de alarmă privitor la această situaţie, pe care o considerăm inacceptabilă.
Biblioteca Academiei Române deţine 13 manuscrise greceşti ale Noului Testament. Deşi existenţa lor este cunoscută cercetătorilor şi
specialiştilor de câteva decenii, ele n-au fost niciodată microfilmate/digitalizate sau studiate în detaliu din perspectiva tipului de text pe care îl conţin ori al înrudirii cu alte manuscrise greceşti din totalul celor 5800 înregistrate în catalogul internaţional al MSS greceşti (Kurzgefasste Liste der griechischen Handschriften des Neuen Testaments).

Democrazia cristiana

16 iunie 2010

Politicienii-artişti şi adevărata maimuţăreală parlamentară

15 iunie 2010

Actele politice decid asupra destinelor oamenilor. În clipe grele pentru o ţară, trebuie asumate gesturi nu doar impopulare, ci şi anti-populiste. O Românie în pragul falimentului nu are nevoie de saltimbanci, comici de meserie sau vedete mediatice. Salvarea economiei unei ţări nu se face cu adjective inflamate sau ţopăieli acrobatice, ci prin calcule reci, bazate pe cifre şi statistici. E imperativ acum uzul raţiunii, nu al isteriei. Este importantă acum practica dialogului, iar nu reluarea mineriadelor retorice, ascunse sub imaginea practicii jurnalistice…

La 15 iunie 2010, votul exprimat în Parlament a decis continuarea măsurilor de austeritate, atât de necesare unui stat obez, căpuşat de un alambicat sistem birocratic, pe cât de ineficient, pe atât de costisitor. Prin reducerea cheltuielilor Statului, sectorul privat este scutit de creşterea taxelor. Presiunea salarială va conduce, să sperăm, la reajustarea ministerelor şi a agenţiilor guvernamentale, pe lângă alte instituţii finanţate din bugetul public. Pensiile nesimţite vor fi abolite; cumulul de sporuri nejustificate va dispărea. Trebuie să credem că vor fi eliminate şi risipa, şpaga, contractele aranjate, lipsa de performanţă.

În tot acest context dificil, reprezentat de începutul concret al reformei Statului, n-au lipsit trădările din aripa coaliţiei. Pe lângă abdicările de uz curent, s-a remarcat atitudinea doamnei Teodora Trandafir, sprijinită într-o campanie electorală recentă europarlamentarul Cristian Preda. Pentru mulţi, trecerea din studiourile cu manele înspre Camera Deputaţilor n-a fost deloc neproblematică (ţinînd cont şi de avertismentul Prigoană Jr). Şi totuşi, un distins universitar (care socotea posibilitatea relansării doctrinei creştin-democrate drept o simplă „maimuţăreală”) a lansat cu entuziasm (şi deci fără prudenţă de extracţie conservatoare) candidatura unei persoane care, după numai câteva săptămâni, s-a dovedit capabilă de un comportament politic labil, neloial şi lipsit de solidaritate.

Fără să fie deloc singura lipsă a PDL, e probabil timpul ca recrutarea cadrelor să se facă, în sfârşit, pe criterii meritocratice. Nici notorietatea mediatică obţinută prin metode îndoielnice (când nu gregare), dar nici elitismul birocratic al celor care vor poziţii de conducere fără o confruntare directă cu electoratul, nu pot să domine politica viitorului în România. (MN)

Post-Scriptum:

Pseudo-morfozele inerente oricărei translatări doctrinare conduc, evident, şi la „maimuţăreli”. Dar atunci ar trebui să spunem că totul poate fi subiectul unei imitaţii de proastă calitate: liberalismul in PNL, socialismul la PSD, popularismul la PDL, conservatorismul în PC, etc. A vorbi despre „epuizarea” resurselor crestin-democratiei reflectă mai degrabă nişte convingeri ideologice, iar nu constatările empirice culese de pe teren. Dimpotriva, datele sociologice spun ca exista milioane de creştini in Romania care nu se simt reprezentati in corpul executiv si/sau legislativ. Dovadă: absenteismul cronic din ultimele decenii la toate alegerile democratice din România. Initiativa dlui Teodor Baconschi de reconfigurare a unui pol crestin-democrat de dreapta (in alianta cu liberalii clasici – Valeriu Stoica, Dragos Aligica, etc.) e semnificativa TOCMAI in acest context.


Marti 15 iunie, B1TV, ora 16.00 (dezbatere despre violentele anului 1990)

15 iunie 2010

Participa Ioan Stanomir si Mihail Neamtu.


Obama has played ineptly (Dan Hannan)

15 iunie 2010

It was Obama who chose, in defiance of public opinion, to establish a state-run healthcare system. It was he who presumed to tell private sector employees what they could earn, he who adopted the asinine cap-and-trade rules, and he who re-federalised social security, thereby reversing the single most beneficial reform of the Clinton years.

These errors are not random. They amount to a comprehensive strategy of Europeanisation: Euro-carbon taxes, Euro-disarmament, Euro-healthcare, Euro-welfare, Euro-spending levels, Euro-tax levels and, inevitably, Euro-unemployment levels.


Un film dupa romanul lui Aleksandr Segeni, Preotul, productie Rusia 2009

15 iunie 2010

Remember 13-15 iunie 1990

14 iunie 2010

Un fenomen particular al anului 1990 l-a reprezentat învrăjbirea între diferite categorii profesionale, sub pretextul apărării „valorilor revoluţionare”.

Noua putere se instalase întrun discurs monopolist, ignorând deliberat substanţa civică a protestului antitotalitar şi contribuţia decisivă a Pieţei Operei, din Timişoara, şi a Pieţei Universităţii, din Bucureşti, la căderea regimului comunist. Organele de presă ale puterii neocomuniste au apelat mai întâi la violenţa retorică. Diabolizarea opoziţiei era un loc comun pentru ziarele „Adevărul”, „Dimineaţa” sau „Azi”.

Participanţii la demonstraţiile opoziţiei erau „şobolani”, „termite” sau „lăcuste”. Accentele anticapitaliste, rasiste sau xenofobe nu lipseau dintr-un discurs autovictimizator. Nu este nevoie să cităm aici discursul imund al cronicarilor însetaţi de sânge. Chiar şi persoane respectate astăzi în platourile massmedia din România promovau în 1990 un proiect de societate antipluralist. Sergiu Andon vedea o monstruoasă alianţă între „câţiva cărturari şcoliţi” şi „mafia licitatorilor de patrie”. Corina Drăgotescu identifica „un creier diabolic” în spatele Pieţei Universităţii („Adevăr sau ficţiune?”, Adevărul, 13 iunie 1990). Pentru Cristian Tudor Popescu, Doina Cornea era „o doamnă în vârstă, care cum deschide gura te apucă jalea” („Disidenţii”, Adevărul, 25 aprilie 1990, p. 1).

De la abuzul verbal împotriva foştilor disidenţi şi a reprezentanţilor partidelor istorice s-a trecut la agresiunea fizică, sub protecţia gloatelor anonime. Fenomenologic vorbind, cruzimea încleştării dintre corpul politic autoritarist şi corpul social al protestatarilor n-a avut egal în celelalte ţări ex-comuniste. În lunile ianuarie, februarie şi iunie 1990, puterea personalizată de Ion Iliescu a regizat o industrie a violenţei. Moralmente frauduloasă, estetic obscenă, iar sub raport juridic neconstituţională, această violenţă a stins orice urmă de admiraţie pentru România însângerată din decembrie 1989. Autoritatea s-a tradus prin forţă, iar puterea, prin brutalitate.



Portal Mineriade

14 iunie 2010

Mulţumim domnului prof. dr. architect Sorin Vasilescu atât pentru materiale foto şi video puse la dispoziţie cât şi pentru promptitudinea cu care a raspuns demersului nostru. Deasemena dorim să le mulţumim fotografilor Ilie Bumbac şi Andrei Iliescu pentru amabilitatea cu care ne-au pus la dispoziţie fotografii relevante pentru evenimentele din iunie 1990. Mulţumim domnului Stere Gulea pentru imaginile din filmul „13-15 iunie 1990, Piaţa Universităţii”. Nu în ultimul rând dorim să mulţumim Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres pentru imaginile furnizate şi pentru sprijinul acordat.


Luni 14 iunie, supliment EvZ despre mineriade

13 iunie 2010

Luni EVZ publica un supliment de 16 pagini dedicat mineriadelo. Contribuie: HR Patapievici, Vladimir Tismaneanu, Ioan Stanomir, Mihail Neamtu, Angelo Mitchievici si altii. Cronologii, istorii subiective, reteaua puterii.


Yes, Minister – EuroSausage

9 iunie 2010

Mineriadele între violenţă stradală şi rezistenţă civică (14 iunie, ora 18.00, Palatul Şuţu) Bonus HR Patapievici

9 iunie 2010

Se împlinesc 20 de ani de la mineriada din iunie 1990. Luni 14 iunie ora 18.00, la Palatul Şuţu, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează dezbaterea publică: „Mineriadele între violenţa stradală şi rezistenţa civică”. Invitaţi: Cătălin AVRAMESCU, Andrei CORNEA, Rodica CULCER, Andreea PORA, Ioan STANOMIR, Dan TAPALAGĂ, Vladimir TISMĂNEANU. Moderator: Robert Turcescu. Cu această ocazie, IICCMER va lansa oficial portalul electronic despre mineriade. Intrarea liberă (Muzeul Municipiului Bucureşti/Palatul Şuţu, Bd IC Brătianu nr 2, Bucureşti).

BONUS: Interviu cu Horia-Roman Patapievici despre semnificaţia istorică a Mineriadelor şi despre situaţia politică a anului 1990.


Petre Guran, the Great Books şi proiectul şcolii de la Buneşti

9 iunie 2010
Anul I (sau anul pregătitor)
Seminarul de lecturi: are loc zilnic de luni până vineri şi acompaniază lectura următoarelor cărţi.
Seminarul presupune redactarea zilnică a unei lucrări scrise de către student pe baza lecturii din ziua respectivă (această lucrare zilnică poate fi un rezumat sau o glossă/comentariu pe marginea fragmentului studiat). După primele două luni de lectură studenţii încep exerciţii scrise mai complexe pe care le redactează într-un termen de o săptămână.
Lista cărţilor din perioada antichităţii şi a evului mediu
Homer, Iliada şi/sau Odiseea
Herodot, Istorii sau Tucidide, Războiul peloponesiac
Eschil, Orestia sau Sofocle, Antigona
Platon, Gorgias, Protagoras, Apologia lui Socrate, Banchetul
Aristotel, Etica nicomahică şi/sau Politica
Vergiliu, Eneida
Ovidiu, Metamorfozele
Cicero, Despre prietenie, Despre îndatoriri
Manualul lui Epictet şi Cugetările lui Marcu Aureliu
Biblia: Geneza, Exodul, Eclesiastul, Isaia, Macabeii, Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistola către Romani
Augustin, Confesiunile
Athanasie al Alexandriei, Viaţa lui Antonie şi/sau Grigore de Nyssa, Viaţa lui Moise şi/sau Alexăndria şi/sau Varlaam şi Ioasaf
Hildebrandslied şi/sau Cantecul Nibelungilor şi/sau Wolfram von Eschenbach, Parzifal
Dante, Divina Comedie
Chaucer, Canterbury Tales
Lista cărţilor din perioada modernă.
Machiavelli, Principele
Cervantes, Don Quijote
Shakespeare, Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Regele Lear, Furtuna, Macbeth
Montaigne, Les Essais
Pascal, Pensées
Molière, Tartuffe, Burghezul gentilom  sau Tirso de Molina, El burlador de Sevilla y convidado de piedra,
Voltaire, Candide
Goethe, Faust
Balzac, Les Chouans, La peau de chagrin, Pere Goriot, Les Illusions perdues, Le lys dans la vallée, Une ténébreuse affaire, sau Jane Austen, Pride and prejudice, sau W. M. Thackeray, Vanity Fair: A Novel without a Hero,
Marx, Manifestul comunist, 1848
Tolstoi, Razboi si pace,
Dostoïevski, Fraţii Karamazov, şi/sau Crimă şi pedeapsă, şi/sau Idiotul
Kafka, Procesul
Thomas Mann, Doktor Faustus
Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici şi/sau Primul Cerc şi/sau fragmente din Arhipelagul Gulag sau Mikhail Bulgakov, Maestrul şi Margareta
Pe lângă seminarul de lectură vor avea loc săptămânal:
Seminarul de teatru (în cadrul căruia este pusă în scena o piesă din repertoriul clasic, antic sau modern),
Seminarul de cultură vizuală (comentarea unor cladiri, icoane, sculpturi, tablouri, sau al unor filme);
Seminarul de limbă (fie o limbă clasică, fie o limbă modernă la nivel de scris literar);
Seminarul de geometrie.
Anul II
Anul pregătitor poate fi continuat cu scopul de a obţine o diplomă de licenţă în ştiinţe umane (3 ani de studiu) cu o dezvoltare a sistemului de lecturi pe baza a 20 de teme fundamentale. Fiecare tema este abordată bibliografic prin 5-6 cărţi majore. Exerciţiile anului II constau în lucrări de sinteză pe subiecte stabilite de profesor. Continuă şi în anul II seminariile de limbă şi de teatru sau cultură vizuală. Propunem următoarea listă de teme cu o exemplificare a bibliografiei tematice.
Tragedia greacă
F. Nietzsche, Naşterea tragediei,
J. Joyce, Ulisses sau J. Anouilh, Antigona
E.R. Dodds, The Greeks and the Irrational
Jean-Pierre Vernant, Les origines de la pensée grecque, 1962
Pierre Vidal-Naquet, Le miroir brisé : tragédie athénienne et politique
Pierre Vidal-Naquet, Le chasseur noir, 1980
Platon şi cetatea antică
Platon, Politeia
Karl Popper, Societatea deschisă şi duşmanii ei, vol. 1
Fustel de Coulanges, La cité antique
Aristotel şi ştiinţa antică
Aristotel, Fizica,
Aristotel, Metafizica,
Aristotel, Organon
Pierre Hadot, Qu’est-ce que la philosophie antique ?
Recepţia tradiţiei iudaice în elenism : antichitatea târzie
Philon din Alexandria
Paul din Tars, Epistolele
Origen
Eusebiu din Caesareea, Demonstratio evangelica
Augustin, De civitate Dei
Peter Brown, The Rise of Western Christendom
Historein: de ce ne interesează trecutul ?
Tucidide, Razboiul peloponeziac
Plutarh, Vieţi paralele
Suetoniu, Vieţile celor 12 cezari
Eusebiu din Caesareea, Istoria bisericească
Montesquieu, Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence
“Consolarea filosofiei”: rolul filosofiei în civilizaţia creştină de la Boeţiu la Toma de Aquino
Dionisie Areopagitul, Teologia mistică, Numele divine, Ierarhia cerească, Ierarhia pământească
Boeţiu, Consolarea filosofiei
Anselm de Canterbury, Monologion si Proslogion
Toma de Aquino,
Grigore Palama, Triadele
Etienne Gilson, Le Thomisme Citește restul acestei intrări »

Lider catolic din Turcia ucis intr-un ritual de sacrificiu musulman (Hotnews.Ro)

8 iunie 2010

Seful Bisericii Romano-Catolice din Turcia, Luigi Padovese, ucis prin decapitare saptamana trecuta de catre soferul sau a fost victima unui „ritual de sacrificiu musulman”, scrie AFP.


Presa turca afirma ca asasinul Murat Altun ar fi fost eliberat dintr-un spital de psihiatrie cu cateva zile inainte de crima. Acesta a declarat politistilor ca a avut o „revelatie divina”.

Purtatorul de cuvant al Vaticanului Federico Lombardi nu a dorit sa comenteze ipoteza asasinatului ritualic, iar Papa Benedict al XVI a declarat ca aceasta crima nu poate fi una bazata pe motive politice sau religioase.

Autoritatile au exclus varianta unui asasinat politic.


Destinul familiei Arnăuţoiu (Înapoi la argument)

7 iunie 2010

Horia-Roman Patapievici în dialog cu Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu – autoarea volumului Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu. Grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului, detenţiei, Editura Vremea Bucureşti 1997, ISBN 9739162878

T O M A    A R N Ă U Ţ O I U


Legea lustraţiei declarată neconstituţională (q.e.d)

7 iunie 2010

MEDIAFAX: Curtea Constituţională a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, sesizările formulate de 29 de senatori şi 58 de deputaţi referitoare la neconstituţionalitatea Legii lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se arată într-un comuncat de luni al instanţei constituţionale.

„Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că Legea este neconstituţională”, se arată în documentul citat.

Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.


Beatificarea lui Jerzy Popieluszko (Agerpress)

7 iunie 2010

Preotul catolic polonez Jerzy Popieluszko, o figură-cheie a sindicatului Solidaritatea asasinat în urmă cu 25 de ani de poliţia regimului comunist, a fost beatificat duminică în cadrul unei slujbe de amploare de la Varşovia la care au participat aproape 150.000 de credincioşi, potrivit poliţiei.


Religie şi politică în România postcomunistă (Lavinia Stan si Lucian Turcescu)

7 iunie 2010

PROF. UNIV. DR. LAVINIA STAN predă ştiinţe politice la Universitatea „St. Francis Xavier“, Canada, unde este şi directoare a Centrului de Studii Postcomuniste. Temele principale pe care le-a abordat în ultimii ani sunt religie şi politică, lustraţia, decomunizarea şi capitalul social. Stan a coordonat volumele Romania in Transition (Dartmouth, 1997) şi Transitional Justice in Eastern Europe and the Former Soviet Union: Reckoning with the Communist Past (Routledge, 2008) şi a semnat Leaders and Laggards: Governance, Civicness and Ethnicity in Post-Communist Romania (Columbia University Press, 2003) şi, împreună cu Lucian Turcescu, 1989-2009: Incredibila aventură a democraţiei după comunism (Editura Institutul European, 2010). În prezent lucrează la Encyclopedia of Transitional Justice în două volume, care va fi publicată de Cambridge University Press în 2011, şi la un alt volum despre religie şi politică în noile state membre ale Uniunii Europene, ce va fi publicat de Oxford University Press. Religie şi politică în România postcomunistă, scris împreună cu Lucian Turcescu, a fost publicat iniţial în limba engleză, la Oxford University Press (2007), sub titlul Religion and politics in Post-Communist Romania.

PROF. UNIV. DR. LUCIAN TURCESCU predă teologie la Universitatea Concordia, Canada, unde este şi directorul Programelor Postuniversitare din Departamentul de Teologie. Printre temele principale pe care le-a abordat în ultimii ani se numără religie şi politică, creştinismul primar şi ecumenismul. Este coordonatorul volumelor Dumitru Stăniloae: Tradition and Modernity in Theology (2002) şi The Reception and Interpretation of the Bible in Late Antiquity (împreună cu L. DiTommasso, Brill, 2008), autorul cărţii The Concept of Divine Persons in St. Gregory of Nyssa’s Works (Oxford University Press, 2005) şi coautor împreună cu Lavinia Stan al 1989–2009: Incredibila aventură a democraţiei după comunism (Editura Institutul European, 2010). În prezent lucrează împreună cu Lavinia Stan la un volum privind relaţia dintre religie şi politică în noile state membre ale Uniunii Europene, ce va fi publicat de Oxford University Press. Religie şi politică în România postcomunistă, scris împreună cu Lavinia Stan, a fost publicat iniţial în limba engleză, la Oxford University Press (2007), sub titlul Religion and politics in Post-Communist Romania.


Lumea credinţei (Mihail Neamţu & Răzvan Bucuroiu), iunie 2010

4 iunie 2010

Răzvan Bucuroiu: Dle Neamţu, vă  puteti imagina ca fiind altceva decât ortodox?

Mihail Neamţu: Sunt convins că sunt momente în care sunt foarte puţin ortodox! De aceea, încerc să fac drumul spre altar: ca să cer iertare şi să iau dezlegare. Condiţia noastră este aproximativă şi credinţa noastră tangenţială. Nu vreau să fac ipocrite mărturisiri de penitenţă, dar e un fapt că suntem de multe ori, existenţial, în afara Ortodoxiei… Căci Ortodoxia nu este o identitate propoziţională – ceva redus la recitarea unui simplu Crez sau a unui slogan – ci e una participativă. E o identitate dinamică şi de aceea, aşa cum afirma părintele Sofronie de la Essex, „Trebuie să spunem despre noi că nu suntem, ci să încercăm să devenim ortodocşi”.

Întrebarea avea, totuşi, o altă nuanţă…

De fapt, cred că mă întrebaţi dacă îmi imaginez un orizont al trăirii şi al înţelegerii creştine în afara tiparelor ortodoxe. Vă răspund că „da”, îmi dau seama că pot trăi şi în afara Ortodoxiei, însă imediat lucrul ăsta mă tem că m-ar face opac la anumite dimensiuni esenţiale, adică m-ar face prea puţin înzestrat să descoper bogăţia lui Dumnezeu. Extraordinar în Ortodoxie este faptul că niciodată nu atingi un plafon! Întotdeauna e ceva mai adânc care ţi se descoperă: fie în cunoaştere, în studiu, în dialogul persoanei, în viaţa de rugăciune, în slujire, în contemplaţie. Toate par să mai aibe un dincolo. Acest apofatism structural, adică dimensiunea mereu tainică a revelaţiei, mi se pare cel mai mare dar al Ortodoxiei.

Şi ceilalţi, neortodocşii?

Nu ştiu, să fiu sincer. Îmi imaginez că toţi oamenii îşi pot face „din a firii lege”, cunoscând fragmente din adevărul lui Dumnezeu, dar am simţit mereu că eterodoxia îmi limitează vederea şi mă obligă la o existenţă ciuntită, cumva. Pentru nimeni faptul de-a fi botezat în copilărie ortodox n-ar trebui să devină pricină de trufie prostească. E doar o mare taină pentru că ne-am născut sub raport istoric şi biologic într-un spaţiu dominat de identitatea ortodoxă sau chiar bizantină. Oricum, trebuie să alegem mereu să rămânem consecvenţi darului care ni s-a dat.

Vă  consideraţi un privilegiat?

Credinţa în Dumnezeu e un dar. În Ortodoxie, parcă, e dar peste dar. Nu mă consider privilegiat la modul egoist-individual, ci mă consider binecuvântat prin faptul de a fi cunoscut mărturisitori ai Evangheliei într-o dimensiune ortodoxă, iar nu una eterodoxă, deci suferindă. Cred că există frânturi de adevăr în multe forme de experinţă creştină, dar sunt tot atâtea fapte de înşelare pe care trebuie să le depistezi. Aşa cum şi Ortodoxia este un orizont şi nu doar un lucru care stă pasiv în faţa ta şi pe care n-ar trebui decât să-l accepţi. Când spun Ortodoxie, de fapt, la ce mă gândesc? La un set de convingeri, practici, de intuiţii, dar mai ales la un tip de sensibilitate, la o metafizică anume, la o experinţă cotidiană a concretului.

Sunteţi tânăr  şi vreau să vă întreb deschis cu ce „organ” operaţi preponderent în judecăţile dvs de valoare: mintea sau inima?

Sunt unul dintre cei care suferă de „boala intelectualismului”, aşa cum este definită în mediile noastre pravoslavnice… Nu e o doar o opţiune, e şi o fatalitate.

Dă  şi dureri „boala” asta?

Nu dă dureri, ci dă… chix. Ştiu, evident, că un om care gândeşte numai cu capul şi care nu lasă inima să răspundă este un om infirm… Pe de altă parte, n-am să mă ruşinez de faptul că Ortodoxia exclusiv trăiristă pierde ceva din universalitate. Logosul întrupat în Iisus Hristos vorbeşte şi inimii, şi minţii noastre. Marea sinteză patristică – întâlnită la Sfântul Maxim Mărturisitorul, de pildă, sau la Sfântul Ioan Damaschinul – indică faptul că mintea nu e cu nimic prejudiciată din întâlnirea cu credinţa. Din contră, este îmbogăţită, sfinţită, curăţită, rafinată! Ea ajunge de la gândirea discursivă la contemplaţie dar în niciun caz viaţa noastră nu e decerebrată. Nu este ca în pietismul protestant, cu mintea trimisă în hibernare!

Credeţi că  se poate imagina o credinţă sănătoasă fără o cultură minimală?

Dar care e definiţia culturii minimale? Citește restul acestei intrări »


Eastern Orthodoxy in the 21st century: Volos Academy

4 iunie 2010

La Academia Teologică din Volos se desfăşoară în aceste zile o importantă conferinţă internaţională care discută raportul Ortodoxiei cu lumea modernă. Dezbaterile pot fi urmărite live la acest link VIDEO.

The 20th century was, for Orthodoxy, a period of significant change and upheaval. With the rise of the ecumenical movement, Orthodox theology, particularly within the framework of Orthodox Diaspora, emerged, for the first time, from its introversion and confessional isolation and entered into dialogue with the other major Christian traditions, as well as the challenges of the modern world. This promising process of Orthodox renewal was closely connected to the so-called „neo-patristic synthesis” and noted theological figures such as Fr. Georges Florovsky, Vladimir Lossky, Paul Evdokimov, Fr. Nicholas Afanasiev, Fr. Dumitru Staniloae, Fr. Justin Popovic, Fr. Alexander Schmemann, Fr. John Meyendorff, and Olivier Clément, as well as the lesser-known contributions of theologians and philosophers of the Diaspora, such as Fr. Sergei Bulgakov and Nikolai Berdyaev. In addition to these figures, one would do well to also remember the contributions, in recent years, of Greek theologians such as Nikos Nisiotis, Savvas Agouridis, Fr. John Romanidis, His Eminence Metropolitan of Pergamon John Zizioulas, Christos Yannaras, Panayiotis Nellas, Fr. Vasilios Gondikakis, Nikos Matsoukas, and George Mantzaridis, among others.



Extazul alegerii (libertarienii) şi povara libertăţii (conservatorii)

1 iunie 2010

Definiţia libertăţii este locul unde libertarienii şi conservatorii se întâlnesc, pregătind mai întâi o alianţă iar apoi o politicoasă despărţire. Campioni ai celor două partide doctrinare – de la Friedrich von Hayek până la William F. Buckley Jr. sau de la Ludwig von Mises până la Russell Kirk – şi-au unit forţele de-a lungul secolului XX pentru a contesta, cu mijloace diferite dar scopuri convergente, insuportabila tiranie a totalitarismelor. Rugina ideologică a cortinei de fier, povara dictaturilor impuse de regimurile anti-democratice, traumele provocate de Holocaust şi Gulag, militarismul excesiv al războiului rece — toate acestea au fost deplânse, cu egală empatie, de gânditorii libertarieni şi conservatori ai Americii de Nord. În faţa unei ameninţări extremiste asemănătoare — cum este radicalismul islamic — cele două grupări ştiut să reacţioneze la unison. Chiar dacă dispută cu înfocare argumentul privind uzul legitim al violenţei, atât libertarienii cât şi conservatorii clasici abhoră regimurile poliţieneşti, intolerante şi dispreţuitoare la adresa drepturilor cetăţeneşti. Când spectrele colectivismelor sunt însă mai puţin ameninţătoare, libertarienii şi conservatorii iubesc conversaţiile în contradictoriu.

Punctul asupra căruia nu reuşesc niciodată să cadă de acord e locul libertăţii individuale într-o societate pluralistă, lipsită de consens moral sau valori omogene. Dacă National Review şi Cato Institute deploră pe aceeaşi voce taxarea excesivă a activităţilor economice de către Stat ori supra-reglementările birocratice ale Executivului, dezacordurile încep să apară atunci când se discută problema legiferării unor practici cu valoare morală. O diviziune clasică îi aşează pe libertarienii de stânga de partea celor care insistă asupra caracterului absolut al alegerilor morale individuale. Libertarienii de dreapta subordonează chestiunile morale unei viziuni care are în centru respectul sacrosanct pentru proprietate şi libertatea tranzacţiilor comerciale. Un gânditor de persuasiune libertariană va îmbrăţişa aprioric ideea legalizării drogurilor, bunăoară, indiferent de contextul istoric ori social al comunităţii căreia i se adresează. Un conservator, însă, va manifesta o mai mare prudenţă, fără a susţine soluţiile-panaceu ale etatismului. Dereglementarea e utilă, dar are limite demonstrate prin experienţă: abandonul şcolar şi delicvenţa cresc acolo unde bordelurile sau cazinourile umbresc clădirea unui liceu de cartier; afluenţa turistică scade într-un oraş care îşi dispreţuieşte clădirile de patrimoniu, acceptând o dezvoltare anarho-capitalistă pe verticală şi orizontală. Dincolo de exemplele care pot uneori părea comice, iar altădată sunt triviale, la baza dezacordului între libertarieni şi conservatori se află conflictul dintre două epistemologii.

Libertarienii susţin o filozofie a libertăţii care măsoară demnitatea umanului aproape exclusiv în funcţie de numărul de alegeri X1, X2… Xn la care un individ Y are acces în chip nemijlocit şi concret. Atât deliberarea subiectivă, cât şi obiectul ales sunt instanţe recesive actului în sine al alegerii. Aprecierea libertăţii se face, în primul rând, cantitativ. Despre calitatea opţiunilor subiectului Y, orice instanţă exterioară de tip Z nu poate spune mai nimic. Comentariile de tip etic nu se fac, în universul libertarian, decât prin invitaţie. Libertarienilor le repugnă, aşadar, chipul unui despot doar atunci când acesta din urmă restrânge paleta de opţiuni economice sau etice pentru supuşii săi. Infamiile scabroase ale unui Nero sau demenţa respingătoare a lui Heliogabalus ar fi rămas, pentru un biograf ca Tacitus (dar cu un gust mai pronunţat libertarian), doar nişte detalii neglijabile. Înainte de-a fi relativişti sub aspectul judecăţilor morale, libertarienii de stânga, bunăoară, trăiesc paradoxul univocităţii: predicaţia fiinţei se face în mod egalitar & non-ierarhic atunci când vorbim despre orientarea sexuală, sportul, votul uninominal, consumul de stupefiante, religie, simţ artistic. Capacitatea noastră de-a discrimina binele şi răul se exercită cu egală impotenţă în faţa tuturor acestor posibilităţi garantate prin drepturi politice. Împingând individualismul până la ultimele sale consecinţe, libertarienii sunt optimişti cu privire la puterea contemporanilor de-a evita auto-distrugerea şi sceptici atunci când percepţiile omului de rând sunt filtrate de inteligenţa tradiţiei. Libertarienii tind să conteste ori să refuze tutela oricărei instanţe morale care se bucură de sprijinul direct sau indirect al Statului. În ipostazele lor radicale, libertarienii vor refuza orice formă de heteronomie impusă prin forţa cutumei ori sugestia unei comunităţi înzestrate cu o memorie multiseculară. Se ajunge astfel la teza incomensurabilităţii paradigmelor, care spune că între opera lui Platon şi textele lui Michel Onfray nu poate fi stabilită o altă diferenţă de valoare decât cea decisă prin regulile pieţei (cărţi vândute, recenzate, studiate, etc.). Câtă vreme substanţa ultimă a opţiunilor noastre este indecidabilă, ceea ce contează e garantarea politică a actului individual de alegere.

În locul experienţei înmagazinate în datele tradiţiei, libertarienii mizează mai curând pe experimentalismul individului autonom. Conservatorii, dimpotrivă, caută aprecierile calitative. Ei recunosc orizontul de transcendenţă al comunităţii, fără de care individul ajunge să fie atomizat, alienat şi, în ultimă instanţă, privat de orice discernământ. Să ne imaginăm, de pildă, paradoxul multiplicării numărului de opţiuni într-o familie în care proprietarii decid să instaleze în fiecare cameră a apartamentului sau a casei un televizor. Treptat, fiecare locuitor al imobilului decide să-şi urmărească nestingherit programul favorit, filmele sau buletinele de ştiri preferate. Aparent, avem de-a face cu un triumf al libertăţii de alegere – în realitate, însă, o atare stare de fapt inaugurează autismul civic şi încurajează non-comunicarea. Când totul e disponibil pe monitor, nimic nu mai e de negociat cu aproapele sau vecinul tăi. Virtuţile prin excelenţă politice ale dialogului îşi pierd astfel seva.

Atenţi la nevroza hiper-individidualistă, conservatorii apreciază funcţia mediatoare îndeplinită de instituţiile aşezate între persoana umană liberă şi Statul coercitiv: familia, asociaţiile profesionale, bisericile, etc. Chiar dacă nu sunt infailibile, toate aceste forme de agregare socială livrează criterii importante pentru maturizarea psihologică a individului. Liberul arbitru nu poate fi exercitat decât la vârsta adultă. Or, virtuţi fundamentale cum sunt prudenţa sau încrederea se nasc numai prin interacţiunea dintre om şi comunitate. Bunicii, unchii sau părinţii pot fi depozitari ai unei înţelepciuni pe care impulsul rebel al libertarianului anti-sistem o subestimează. Or, fără nu există individ fără comunitate şi nici comunitate fără continuitate istorică. Cultura memoriei, devine, în aceste împrejurări, la fel de importantă ca limitarea intruziunilor etatiste asupra vieţilor noastre private. Conservatorul va refuza monopolul unei bresle asupra alteia sau dominarea oficială a unei practici cognitive de către alta. Absenţa coerciţiei şi existenţa pluralismului sunt două pre-condiţii ale libertăţii politice apreciate atât de conservatori, cât şi de libertarieni. Ceea ce contează însă pentru conservatori, în ultimă instanţă, este nu doar procedeul electiv an-sich, cât mai ales substanţa alegerii. Mai puţin optimist în privinţa capacităţii omului de-a se autoguverna în absenţa mecanismelor formative ale comunităţii, conservatorul pledează pentru o libertate politică ancorată într-o apercepţie transcendentală, puternic colorată metafizic (este ceea ce am numit cândva prin „Civilizaţia Decalogului”). În fond, subiectul uman nu-şi poate găsi justificări raţionale pentru toate acţiunile întreprinse de-a lungul unei singure zi – doar faptul de-a conştientiza fiecare mişcare a corpului nostru face iminentă nevroza. „Cunoaşterea tacită” (Michael Polanyi), atunci, se dovedeşte salutară: de la improvizaţiile unui bucătar profesionist dintr-o bucătărie elveţiană până la soluţiile pedagogiceimpromptu ale unui mare universitar canadian, inovaţia apare ca rezultat al unei conversaţii nerostite cu înaintaşii.

Eşti liber, aşadar, nu doar atunci când alegi, ci doar când alegi bine. Libertatea politică, oricât de preţioasă, trebuie dublată de simţul pentru libertatea interioară.

Fără intuiţia binelui, alegerile noastre pot conduce la dezastre, chiar dacă sunt ieşite formal de sub sancţiunea constrângerii: de la numirea lui Adolf Hitler drept cancelar al Germaniei în 30 ianuarie 1933 până la legitimarea de către britanici a lui Idi Amin Dada ca şef al statului Uganda sau confirmarea democratică în 1997 a preşedintelui Slobodan Milošević ca preşedinte al fostei Republici Federale Yugoslavia, lista erorilor politice din modernitate este lungă şi deconcertantă. Pe lângă incriminarea abuzurilor totalitare, caracterizate prin anularea libertăţilor individuale, conservatorii obiectează şi împotriva altor maladii, cum ar fi nihilismul. Regizat fie sub forma unui dans jovial cu neantul, fie ca patos prometeic al contestării oricărei ordini metafizice, nihilismul aboleşte diferenţele tradiţionale dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, clamând monismul iluziei univerale şi celebrând viaţa ca accident, carnaval, resentiment, lipsă de temei sau isterie iresponsabilă… În registru cotidian, nihilismul poate fi reiterat la fiecare pas ca indiferenţă ontologică (un alt nume dat nesimţirii sau nepăsării la confruntarea cu întrebarea to be or not to be). Deşi are drept de reprezentare în cetate, nihilismul este contestat de conservatori tocmai în virtutea unui contract etern realizat între cei din trecut, cei din prezent şi cei nenăscuţi ai viitorului. Pentru că subminează legătura organică dintre individ şi comunitate, dintre ieri şi astăzi, dintre clipă şi memorie, dintre fragment şi întreg (sau continuitate), nihilismul se dovedeşte un inamic al libertăţii la fel de redutabil ca orice formă colectivism utopic sau progresist.

Pe scurt, conservatorii ne reamintesc faptul că poate exista un abuz al libertăţii, atunci când alegerii îi lipseşte simţul orientării. În lumea muritorilor de rând, unele alegeri (cum ar fi profesia, stilul de viaţă, religia) sunt mai importante decât altele (culoarea maşinii, capriciile culinare, gratificările materialiste, etc.). Fără acceptarea acestei ierarhii, libertatea politică poate conduce la marasm metafizic, aşa cum fără aprecierea demnităţii individualului, centralismul etatist şi birocratic sufocă respiraţia blândă a comunităţii.

Mihail NEAMŢU

(Supliment Revista 22, iunie 2010, coordonator: Ionuţ Sterpan)