Presa neocomunistă, iunie 1990

Stelian MOŢIU

VOCEA ABJECTĂ A VIOLENŢEI

Mărturisesc sentimentul, imposibil de reprimat, al unei vinovăţii faţă de opinia publică românească. De mai multă vreme pe adresa redacţiei au sosit semnale îndeajuns de edificatoare cu privire la extinderea, accentuarea tendinţelor de implantare a unor structuri de sorginte legionară în ţară. Am considerat aceste semnale ca fiind expresia unei anume îngrijorări rezultate din agresivitatea verbală a ziarelor de extremă dreaptă, a mitingiştilor stipendiaţi cu bacnote provenite de aiurea. Că m-am înşelat şi că ne-am înşelat în estimarea dimensiunilor reale al e acestui fenomen de o nocivitate îngrijorătoare o demonstrează, fără putinţă de tăgadă, fenomenele la care au fost nevoiţi să asistăm cu consternare în aceste zile. Pentru exemplificare aş prezenta cititorilor noştri doar unul dintre acele semnale care ne-ar fi obligat – şi care ne obligă pentru viitor – la un pas de vigilenţă: este vorba de un interviu publicat în săptămânalul maghiar „Magyarorszag” nr. 17/1990:

Eroul principal al discuţiei pe care o redăm în continuare nu a fost dispus să renunţe la incognito-ul său. Dintr-o servietă a scos patru paşapoarte: care erau de culori şi mărimi diferite. Mi-a întins unul din ele: fusese emis în Republica Dominicană pe numele Traian Ţigaran. Cine ar putea şti dacă era un paşaport adevărat sau fals? În acest caz, desigur, conta nu atât persoana cât ceea ce a afirmat, lucruri care se vor bucura, probabil, de interes în Ungaria.

Cine sunteţi dv. în realitate şi cu ce scopuri aţi venit în România?

Fiind unul dintre conducătorii organizaţiei Garda de Fier care activează în sudul Franţei, studiez posibilităţile reânoirii activităţii noastre în România. Îmi reactivez vechile legături şi mă străduiesc să realizez altele noi.

Aţi putea să ne spuneţi ceva despre viaţa dv?

M-am născut în 1925 la Iaşi. În 1941 – elev fiind – m-am alăturat Gărzii de Fier, cu puţin înainte ca această organizaţie să fie interzisă. În pofida represalilor şi prigonirilor brutale, ne-am continuat activitatea şi în ilegalitate. Mii de militanţi de-ai noştri au fost sau înrolaţi în armată şi trimişi pe front. Am fost arestat şi eu. M-am eliberat abia în anul 1945, la sfârşitul războiului. După alegerile din 1946 şi după venirea la putere a comuniştilor, a început din nou prigoana noastră. Cei care nu au reuşit să se refugieze în străinătate, au fost deportaţi în lagărele de muncă forţată, în saline sau în „lagărele malariei” din Delta Dunării, aproximativ 30.000 persoane. Ultimii legionari – din cei care au mai supraviţuit – au fost eliberaţi la începutul anilor 80. Eu, după ce am reuşit să mă ascund timp de 14 luni, am trecut în 1949 graniţa în Iugoslavia, ajungând în Italia, apoi în Franţa. M-am înscris în Legiunea Străină şi foarte curând, împreună cu alţi membrii ai Gărzii de Fier am luptat umăr la umăr cu cei din SS, în Indochina, împotriva Vietcongului. Am participat la expediţia de la Suez din 1956, a urmat apoi Algeria. În 1960, am dezertat din Legiunea Străină şi am intrat în OAS, în rândul armatei secrete a coloniştilor francezi care au luptat împotriva independenţei Algeriei. După înfrângerea noastră m-am refugiat în Spania şi doar după amnistia din 1963 m-am întors în Franţa. M-am stabilit la Nisa, unde locuiesc şi în prezent.

În prezent în care ţări vă desfăşuraţi activitatea?

În calitate de societate culturală noi desfăşurăm o vie activitate în cercurile emigaţiei române: în Franţa, Spania, Italia, RFG, Republica Sud Africană, SUA, Brazilia, Argentina, Australia. Edităm peste zece ziare, printre care organul de presă româneasc cel mai citit în străinătate, ziarul „Cuvântul Românesc”, care apare în Canada, dar avem şi o importantă activitate editorială. Avem de unde alege, având în vedere că cei mai de seamă intelectuali români din perioada interbelică au sporit, dacă nu numărul organizaţiei noastre, atunci cel puţin ai simpatizanţilor noştri. Este suficient să amintesc aici pe cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii de filozofie: Constantin Noica, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, iar dintre scriitori pe Vintilă Horea.

În ce stadiu se află organizarea dv. în interiorul României de azi?

Aşa cum am mai amintit, suntem la primii paşi. Încă nu am decis dacă vom începe reorganizarea în mod deschis, la lumina zilei… […].”

(AZI, 15.06.1990, p. 1)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: