Revizuirea Constitutiei. O replica la Corneliu-Liviu Popescu

Irina Popa

MA Institute for Graduate Studies, Geneva

In numarul 2/2009 al Noii reviste a drepturile omului, Corneliu- Liviu Popescu formuleaza o critica la adresa Raportului Comisiei Prezidentiale de analiza a regimului politic si constitutional.

1.  Corneliu-Liviu Popescu isi incepe articolul prin enumerarea izvoarele drepturilor omului. Dincolo de faptul ca acest lucru este inadecvat pentru articol academic si este caracteristic manualelor, Corneliu- Liviu Popescu ignora complet izvoarele intrenationale ale drepturilor omului, cele mai importante fiind Declaratia universala a drepturulor omului si cele sapte conventii internationale relative la diferite drepturi, incepand cu si Conventia pentru drepturile civile si politice. Aceste izvoare ale drepturile omului sunt consacrate de toate manualele de drept internatioanal incepand cu cel redactat de Fréderic Sudre si terminand cu cel pubicat de Henry J. Steiner, Philip Alston & Ryan Goodman;

2. Analizand raportul, Corneliu-Liviu Popescu da dovada de lipsa oricaror cunostiinta de teoria dreptului necesare pentru intelegerea drepturilor omului. Corneliu-Liviu Popescu mentioneaza ca “ obligatia negativa” a statului este o conceptie depasita de secole. Acest lucru este imposibil deorece ea este creatia lui Jellinek din 1905 în „System der subjektiven öffentlichen Rechte”), terminologie care este pastrata de doctrina germana contemporana. Greseala lui Corneliu-Liviu Popescu este legata de necunosterea momentul in care a fost consacrat el mentioneaza » acum cateva secole » cat si a actualitatii principiului.

O critica fara fundament pe care o aduce Corneliu-Liviu Popescu este legata de lipsa mentiunii la efectul orizontal al drepturilor omului. Efectul orizontal este recunoscut atat de curtiile nationale, de exemplu in Germania din 1958 pornind de la cazul Luth dar si de CEDO. Principiu consacrat jurisprundential, efectul orizontal nu-si gaseste locul in nici un alt document constitutional. In acest context, critica lui Corneliu-Liviu Popescu este lipsita de orice fundament.

3.O alta obiectie pe care o aduce Popescu este legata de extradare. Raportul CPARPCR consideră că extrădarea cetăţenilor români în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate, posibilitate introdusă odată cu revizuirea Constituţiei din 2003 , este o abatere de la principiile statului de drept, având în vedere că majoritatea constituţiilor interzic extrădarea propriilor cetăţeni. Corneliu-Liviu Popescu consideră că interzicerea extrădării propriilor cetăţeni este o normă acceptată tradiţional de state dar astăzi “situaţia este complet diferită între statele membre ale Uniunii Europene”, deoarece “sistemele lor juridice naţionale asigură în principiu un proces penal echitabil”, concluzionând că “reintroducerea interdicţiei constituţionale de extrădare a cetăţenilor…ar pune statul român în conflict ireconciliabil cu Dreptul Uniunii Europene”.

Raţionamentul folosit de autor este de fapt identic cu cel al legiuitorului constituant la momentul revizuirii Constituţiei în 2003. În 2002 a fost edictată o Decizie Cadru a Consiliului 2002/584/JHA[1] care instituia un mandat de arestare european şi procedura de extrădare între statele membre UE prin care se dorea înlocuirea metodelor tradiţionale de extrădare. Interzicerea extrădării propriilor cetăţeni era eliminată pentru cetăţenii statelor membre UE. Cum România nu era în 2003 membru UE şi nu se punea problema receptării în legislaţia naţională a acestei Decizii Cadru, s-a considerat că aceasta trebuie introdusă în sistemul normativ românesc, iar singura modalitate de a-o introduce o reprezintă modificarea Constituţiei. Alte state membre UE au fost însă mult mai reticente decât România în a încorpora acest act normativ în legislaţia naţională, pe motive care ţin de supremaţia Constituţiei.

De exemplu, în 2005 Curtea Constituţională din Polonia a declarat neconsituţională prevederea din Codul de Procedură Penală prin care era transpusă respectiva Decizie Cadru, Polonia având în Constituţie o prevedere privind interzicerea extrădării propriilor cetăţeni[2]. Ulterior, în acelaşi an, Curtea Constituţională Federală din Germania a declarat neconstituţională legea internă care transpunea principiile Deciziei Cadru, motivaţia fiind art. 16, alin. 2 din Legea Fundamentală a Germaniei care condiţionează extrădarea cetăţenilor germani către statele membre UE de aplicarea, în cursul procedurii de extrădare, a principiilor constituţionale[3].

Tot în 2005 Curtea Supremă din Cipru ajungea la aceeaşi concluzie, iar în 2006 Curtea Constituţională din Republica Cehă considera Decizia Cadru ca fiind în contradicţie cu Constituţia acestei ţări care prevede că extrădarea propriilor cetăţeni se poate face doar către state care îndeplinesc standardele minimale ale procedurii penale aşa cum acestea există şi sunt aplicate în Republica Cehă. Corneliu-Liviu Popescu nu prezintă toate aceste aspecte controversate în privinţa normelor care privesc extrădarea propriilor cetăţeni în contextul apartenenţei la UE, ci se referă la un “Drept al Uniunii Europene” despre care nu ni se dau alte detalii, ca şi cum nu ar fi vorba de acte ale instituţiilor UE în legătură cu care statele membre au la dispoziţie o marjă de apreciere. nu se condiţioneze extrădarea propriilor cetăţeni de existenţa unei “legi” (o referire extrem de imprecisă), ci să se meargă pe soluţia existentă în Constituţiile statelor menţionate sau pe cea recomandată chiar de către CJE, aceea de a pune în prim plan drepturile omului. Dovada unei lecturi tendenţioase dar şi a necunoaşterii raporturilor existente între standardele naţionale şi cele europene care descriu protecţia drepturilor omului, definite pe baza jurisprudenţei şi nu pe cea a unui abstract “Drept al Uniunii Europene”.

5. O ultima problema este cea a raportului dintre dreptul national si cel international. In acest caz, Corneliu-Liviu Popescu doveste o lipsa de rationament juridic elementar. Comisia nu face altceva decat sa constate ca regimul juridic este unitar in sensul ca dreptul international prevaleaza asupra dreptului intern in toate situatiile asa cum rezulta din legea 590/2003. Chestiunea pe care o trateaza comisia este raportul dintre dreptul intern si dreptul international, mai précis care drept prevaleaza in caz de conflict si nu specificitatea drepturilor omului. Fragmentarea drepturilor omului e una dintre cele mai importante chestiuni ale drepturilor international a fost tratata deja de Comisia de drept international in raportul coordonat pe Martti Koskeniemmi si nu face obiectul acestui raport. O remarca pentru a inlatura suspiciunile legate de acest raport; diferenta dintre cartea scrisa de Ioan Stanomir si Radu Carp: “Limitele Constitutiei” aparuta la Ch.Beck in 2009 si raportul Comisiei sunt importante. Subtilitatea si profunzimea raportului se datoreaza in mare parte si Iuliei Motoc, unul dintre cei mai importanti juristi europeni ai generatiiei ei, si lui Vlad Perju, doctor la Harvard si profesor la Boston.


[1] Council Framework Decision 2002/584/JHA of June 13, 2002 on the European Arrest Warrant and the Surrender Procedures between Member States, 2002 O.J. (L190) 1 (July 18, 2002).

[2] Pentru un comentariu al acestei decizii, vezi Angelika NUSSBERGER, Poland: The Constitutional Tribunal on the implementation of the European Arest Warrant, ICON – International Journal of Constitutional Law, vol. 6, no. 1, 2008, pp. 162 – 170.

[3] Decizia Curţii Constituţionale Federale este comentată pe larg în Nicolas NOHLEN, Germany: The European Arrest Warrant case, ICON – International Journal of Constitutional Law, vol. 6, no. 1, 2008, pp. 153–161.

Anunțuri

One Response to Revizuirea Constitutiei. O replica la Corneliu-Liviu Popescu

  1. Riddick spune:

    Corneliu-Liviu Popescu dădea sugestii cum ar trebui să arate Constituţia şi prin paginile revistei „Europa” a lui Ilie Neacşu (semna „Corneliu-Liviu Popescu, student”). Uneori specifica: „… , Facultatea de drept”.
    „Europa” a fost prima publicaţie explicit pro-ceauşistă apărută în 1990, înainte de „România Mare”. Se pare că a fost finanţată de Iosif Constantin Drăgan.
    După ce a dispărut „Europa”, acelaşi Corneliu-Liviu Popescu scria la „România Mare”, acum, ca „expert constituţional”.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: