Angelo Mitchievici: Remember KATYN

Penultimul film al lui Andrzej Wajda, Katyn, a cărui premieră avea loc la Varşovia pe 17 septembrie 2008, ziua în care Armata Roşie a atacat Polonia în 1939, beneficia de „reclama” tragică a unui eveniment controversat şi trecut mult timp sub tăcere de cancelariile occidentale din motive diplomatice. Recent, tragedia poloneză generată de accidentul aviatic de la Smolensk unde şi-au pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa, Maria şi un întreg staff politic şi diplomatic, aminteşte de tributul plătit de polonezi ideii de libertate cu nobleţea care a caracterizat acest popor de-a lungul veacurilor. În cazul Katynului, este vorba despre execuţia în cursul anului 1940 de către NKVD, poliţia secretă a Uniunii Sovietice, la ordinul lui Stalin contrasemnat de către Nikita Hruşciov şi întreg biroul politic în frunte cu Lavrenti Beria a cca. 22000 de polonezi, dintre care aproximativ 15000 erau prizonieri de război, iar între ei se aflau aproximativ 8000 de ofiţeri, aproape jumătate din efectivul de ofiţeri de care dispunea Polonia în 1939. A fost vorba de ceea ce istoricul Viktor Zaslavsky a numit class cleansing.  Nu a fost deci o crimă de război, cum afirmă mulţi istorici şi politicieni ruşi. În fapt, Polonia nu s-a aflat în razboi cu URSS, ci a fost atacată, în septembrie 1939, de cei doi monştri totalitari, Hitler si Stalin. Katyn a fost o crimă împotriva umanităţii, metodic planificată şi sistematic săvârşită.

Deoarece în Polonia anului 1939 cetăţenii polonezi care terminau studii universitare treceau pe lista ofiţerilor de rezervă, activaţi automat în timp de război, NKVD-ul a asasinat după o atentă selecţie o mare parte din floarea intelectualităţii poloneze, conform datelor, cca. 300 de doctori, 20 de profesori universitari, 100 de scriitori şi ziarişti, în genere aristocraţi şi elită intelectuală. Adevărul a fost scos pentru prima oară la suprafaţă de către nazişti în 1943, aceştia stabilind autorii genocidului de la Katyn, după o investigaţie care avea să fie confirmată ulterior, în repetate rânduri, de instanţe diferite. Trebuie spus că expertiza tragediei poloneze servea în acel moment, în mod cinic, şi maşinii de propagandă germane în fruntea căreia se afla dr. Joseph Goebbels. Genocidul de la Katyn, nerecunoscut niciodată ca atare de Rusia, fapt ce ar fi adus vinovaţii în faţa unei comisii similare celei de la Nürenberg, a fost utilizat şi de propaganda sovietică care l-a trecut în contul crimelor Germaniei naziste. Evenimentul trecut sub tăcere în Polonia intrată din nou după 1945 în sfera de influenţă a URSS a fost readus în discuţie după 1989 după căderea regimului comunist, iar Gorbaciov a recunoscut masacrul în 1990 cerând iertare poporului polonez şi atât.  Am schiţat o parte din această istorie neagră a Poloniei, pentru că una din mizele filmului lui Wajda o reprezintă restituirea adevărului istoric şi a memoriei, cu atât mai mult cu cât veteranul Wajda şi-a pierdut tatăl la Katyn.

Deşi nu întotdeauna o astfel de notă „subiectivă” joacă în favoarea regizorului, aşa cum întregul capital simbolic al unui eveniment tragic cum a fost masacrul de la Katyn trebuie gerat cu atenţie, în cazul de faţă şi-au pus amprenta experienţa unuia dintre cei mai mari regizori pe care i-a avut acest secol. O opţiune firească a lui Wajda a fost să confere şi o tentă documentară filmului său fără a-l rigidiza, prin intermediul afişării momentelor esenţiale ale dramei, începând cu atacarea Poloniei din două direcţii de către Germania şi Rusia sovietică aliate în urma pactului Ribbentrop-Molotov, decizând împărţirea Poloniei (a nu se uita că o clauză a acestui pact prevedea şi dezmembrarea României). Regizorul foloseşte fragmente de film documentar ca atare cu dezhumarea şi autopsierea cadavrelor stivuite în gropile comune. Tot din sfera documentarului, însă într-o notă dramatică, stă şi jurnalul ţinut de ofiţerul Andrzej (Artur Zmijewski) şi care se încheie cu câteva ore înaintea execuţiei sale, jurnal care precizează atât ora Rusiei, cât şi ora Poloniei, ore tragice ale istoriei.

Wajda amână deznodământul, pentru a reda întregul set de evenimente care s-a succedat deportării către o zonă necunoscută a ofiţerilor polonezi, perioada ocupaţiei germane fiind concentrată într-un episod de violenţă, închiderea universităţilor, arestarea şi deportarea profesorilor. Intenţia regizorului a fost să sublinieze ceea ce ulterior Europa occidentală a pierdut din vedere cu bună ştiinţă, şi anume că două regimuri criminale, totalitare, sovietic şi nazist au avut iniţial o relaţie sororală, şi-au dat mâna pentru a intra împreună în cartea recordurilor la atrocităţi. Scena cu care debutează filmul devine exemplară, pe un pod se întâlnesc două grupuri de polonezi, cei care fug din faţa ocupantului nazist şi cei care fug de Armata Roşie. Ca şi în realitate, în film discursul de propagandă al celor două totalitarisme sună asemănător, instrumentînd ambele la fel de cinic asasinatul de la Katyn. Nu este vorba doar de ceea ce nemţii numesc „Schuldfrage”, chestiunea vinovăţiei, ci şi despre supravieţuirea Poloniei ca stat, o altă temă fundamentală a lui Wajda, cu o rezonanţă puternică dacă ne gândim la perioadele extrem de nefaste traversate de Polonia, a cărei unitate statală, înainte de invazia sovieto-nazistă a fost dizolvată mai bine de 100 de ani. Aici însă, discursul lui Wajda este actualizat pentru a face probabil mai explicit mesajul european, şi ca un corolar emoţional filmul câştigă prin ceea ce configurează patina timpului, a acelui timp ilustrat de fotografii şi „relicve”, puţinele obiecte personale returnate, de la decoraţii, un rozariu, la jurnalul neterminat, cu paginile pătate, răsfoit de o mână invizibilă.

Există  în film o întreagă galerie polonă de personaje care ilustrează  fiecare pe un anumit palier social sau de vârstă ideea de rezistenţă esenţială supravieţuirii şi cei care vor citi Scrisorile din închisoare ale lui Adam Michnik o vor înţelege pe deplin. Sunt prezenţi tinerii furioşi, dar încrezători în soarta Poloniei, precum Tadeusz (Antoni Pawlicki) care ştie şi nu vrea să mintă şi a cărui poveste de dragoste se sfârşeşte rapid, scepticii patrioţi de tipul directoarei care-l admite în şcoală pe tânărul ambiţios pentru că este un bun polonez, soţiile devotate precum aceea a ofiţerului Andrzej, Anna (Maja Ostaszewska), revoltaţii intransigenţi precum Agnieszka (Magdalena Cielecka) sfârşind în beciurile poliţiei revoluţionare. Sunt personaje emblematice, cei pe care Wajda  vrea să-i amintească, cei de care Polonia doreşte să-şi amintească. Timpul lor este irevocabil scurtat de evenimente, ei sunt cei care vor plăti preţul maxim pentru libertatea Poloniei. Agnieszka îşi donează părul unui teatru unde pe un perete obiectivul surprinde en passant, dar semnificativ, un afiş cu piesa lui Sofocle, Antigona, aşa cum Antigona lui Jean Anouilh, scrisă în timpul ocupaţiei naziste, se constituia într-una din figurile simbolice ale rezistenţei în faţa ocupantului.

Sfidând autorităţile, Agnieszka pune pe mormântul gol al fratelui ucis la Katyn o placă funerară cu data decesului, 1940, anul crimelor sovietice. Ca şi Antigona, ea asumă rolul rostirii/scrierii adevărului cu orice preţ, pentru că nimic nu este mai periculos decât adevărul pentru starea de impostură generică a unui regim totalitar. În această confruntare nu există loc pentru compromisuri, fapt subliniat de Wajda într-o notă uşor idealizantă, dar nu străină de spiritul polonez, cedările conduc la declinul moral, la pierderea singurului capital care nu se negociază: onoarea. Fără a fi un individ tranzacţional, aflându-se printre puţinii supravieţuitori, sublocotenentul Jerzy (Andrzej Chyra) intră în rândurile armatei “de eliberare”. În cazul său, problema de conştiinţă se rezolvă radical, prin sinucidere, nu fără o încercare de justificare faţă de ceilalţi care-l izolează cu dispreţ. Lipseşte tipul tranzacţionalului autentic, regizorul sugerează încă odată, că nu există loc pentru compromis chiar atunci când acesta apare justificabil, de exemplu, la sceptica directoare sau la Jerzy, ca o soluţie de supravieţuire a omului sub vremi. La acest nivel se angajează conflictul tragic, între o Polonie a Solidarităţii şi Rezistenţei şi una inadmisibilă pentru Wajda, a Resemnării şi Colaborării cu puterea discreţionară, între Antigona şi Ismena, ca figuri emblemtice ale tragediei greceşti.

Filmul lui Wajda încearcă să pună în acord realitatea istorică incontestabilă prin apelul la documentar, cu istoria orală, istoria trăită, istoria mică, ambele dublate de un discurs legitimant, un discurs al unei „identităţi rănite” (Michael Polack) şi care se impune prin atitudinea intransigentă. Cele trei registre tragic inervate creează o simbioză între efectul de autenticitate şi substanţa dramatică a evenimentelor. Talentul, fineţea celui care a făcut Cenuşa (1965), Pădurea de mesteceni (1970), Omul de marmură (1977) sau Omul de fier (1981) l-a ferit de grotescul patriotismului pompier á la Sergiu Nicolaescu cu maioneza tăiată a discursurilor recitate cu solemnităţi împăiate, însă există o pledoarie pentru aristocraţia gestului de demnitate umană care răzbate din film, un parti pris esenţial dincolo de toate posibilele note relativizante. Filmul este înschis în paginile jurnalului, iar ceea ce se întâmplă ulterior lichidării ofiţerilor polonezi amână într-un fel scena execuţiei. Documentul istoric apare sensibilizat de drama familiilor care aşteaptă o veste, care se hrănesc cu speranţe oarbe, şi, în final, ca o lovitură de graţie, execuţia cu sânge rece.

Nu căderea trupurilor, nu ultimele cuvinte, nu frânturile de rugăciune recuperate de pe buzele fiecăruia dintre cei executaţi, nu groapa comună deschisă la picioare, ci eficienţa maşinii de tocat, o găleată cu apă care spală superficial sângele şi… următorul! Sentimentul de suspendare, de survol al neantului, o mână cu un rozariu, mână care mai tremură uşor înainte de a fi complet înghiţită de pământ, aceasta este totul. Adus în pragul camerei de execuţie, generalul are o mişcare de recul, el vede ceea ce noi nu vedem încă, urmele de sânge, oroarea şi minciuna. Retragerea vine din reflexul animal, în schimb, reculegerea demnă este rezultatul a ceea fiinţa umană are mai bun, a ceea ce Polonia are mai bun. Cu o tăietură impecabilă, crudă, finalul neiertător poartă amprenta marelui regizor care pare să regăsească sobrietatea aproape analitică a unei priviri curajoase în abis.

Anunțuri

One Response to Angelo Mitchievici: Remember KATYN

  1. […] ”Sfidând autorităţile, Agnieszka pune pe mormântul gol al fratelui ucis la Katyn o placă funerară cu data decesului, 1940, anul crimelor sovietice. Ca şi Antigona, ea asumă rolul rostirii/scrierii adevărului cu orice preţ, pentru că nimic nu este mai periculos decât adevărul pentru starea de impostură generică a unui regim totalitar. În această confruntare nu există loc pentru compromisuri, fapt subliniat de Wajda într-o notă uşor idealizantă, dar nu străină de spiritul polonez, cedările conduc la declinul moral, la pierderea singurului capital care nu se negociază: onoarea. Fără a fi un individ tranzacţional, aflându-se printre puţinii supravieţuitori, sublocotenentul Jerzy (Andrzej Chyra) intră în rândurile armatei “de eliberare”. În cazul său, problema de conştiinţă se rezolvă radical, prin sinucidere, nu fără o încercare de justificare faţă de ceilalţi care-l izolează cu dispreţ. Lipseşte tipul tranzacţionalului autentic, regizorul sugerează încă odată, că nu există loc pentru compromis chiar atunci când acesta apare justificabil, de exemplu, la sceptica directoare sau la Jerzy, ca o soluţie de supravieţuire a omului sub vremi. La acest nivel se angajează conflictul tragic, între o Polonie a Solidarităţii şi Rezistenţei şi una inadmisibilă pentru Wajda, a Resemnării şi Colaborării cu puterea discreţionară, între Antigona şi Ismena, ca figuri emblemtice ale tragediei greceşti.” –  Angelo Mitchievici: Remember KATYN […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: