Parabola vulturului şi a cocoşului

Reclame

Paşa la ananghie (Tom Gallagher)

Pe  vremea când era tâ năr locotenent, Cătălin Voicu contribuia la suprimarea protestatarilor anticomunişti ce împânzeau centrul Bucureştiului în decembrie 1989. Acum aflăm că tocmai el i-a făcut rost soacrei lui Mircea Geoană de un certificat care îi atestă doam nei cu pricina calităţi de erou demonstrate în cursul acelor zile memorabile. Având în vedere relaţiile strânse avute cu Ion Iliescu, este limpede că precocele domn Voicu a fost unul dintre complicii-cheie ai primului preşedinte postdecembrist, susţinându-l în eforturile sale de contracarare a oricărei tentative de edificare a unei societăţi democratice întemeiate pe dreptate. Ca atare, au fost marginalizate rapid toate vocile care au îndrăznit să desfidă regimul totalitar în ultimele clipe ale existenţei sale viciate.

Cei 300

Bătălia în care s-au angajat cei 300 de magistraţi care au semnat curajos, în clar, o petiţie care să ceară şi altceva decât salarii şi sporuri – anume, reforma internă a breslei judecătorilor – aliniază cam acelaşi raport de forţe ca încleştarea de la Termopile. De cealaltă parte avem câteva sute de oameni care se expun, moral şi profesional, represaliilor din partea unui sistem care nu uită şi nu iartă, chiar dacă temporar mai pierde câte o bătălie. Însă e clar pentru toată lumea că doar cu reforme instituţionale, Coduri de Procedură, clădiri reparate pentru tribunale şi dialoguri cu experţi europeni (la care oricum e în capul mesei dl judecător Costiniu) nu vom scoate justiţia din ghearele mafiei politice: astea sunt condiţii necesare, dar nu suficiente.

Copiii curăţau, adulţii se uitau (EvZ)

O angajată a unei mari corporaţii coordonează cel mai ambiţios proiect verde din ţară. Ambiţios pentru că îşi propune să creeze mici lideri şi nuclee de societate civilă care să schimbe metehne româneşti.

Intrarea Domnului in Ierusalim (Palm Sunday)

Ὡσαννά· εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι κυρίου, βασιλεὺς τοῦ Ἰσραήλ.

Dragoş Aligică despre lupta dintre anticomunişti şi progresiştii de stânga

Anticomuniştii vor o evaluare radicală a comunismului. Nu doar ca eşec instituţional sau ca experiment social ratat. Nu doar ca sistem economic şi politic. Vor ca judecata să se extindă şi asupra ideilor, principiilor şi valorilor ce au generat şi alimentat acest malaxor istoric fără precedent. Mai mult, vor ca judecata morală să primeze în faţa celei instituţionale.

Când este vorba despre analiza instituţională, ei vizează nu doar înţelegerea mecanismelor şi evoluţiilor din trecut. Ei vor să vadă în ce măsură lecţiile învăţate din analiza trecutului se aplică instituţiilor economice şi politice ale capitalismului contemporan. Altfel spus, vor să folosească laboratorul social generat de comunism ca să tragă concluzii practice privind potenţialul şi limitele capitalismului, dar şi privind alternativele oferite la el. Când este vorba de judecata morală, ei vor ca aceasta să se aplice nu doar sistemului comunist in abstracto, ci şi gânditorilor care l-au promovat şi legitimizat. Mai mult, ei vor ca standardele morale în raport cu practicarea şi promovarea unei ideologii să fie folosite nu doar relativ la figurile istorice, ci şi la contemporanii noştri.

Pe de cealaltă parte, progresiştii stângişti au şi ei o poziţie elaborată pe mai multe paliere. În primul rând, ar prefera ca toată această poveste cu comunismul să fie uitată. Da, poate că e un experiment ratat, dar nu trebuie să confundăm valorile şi principiile cu aplicarea lor practică. Altfel zis: sunt unii care au întinat valorile socialismului. Dar valorile socialismului merg mai departe. Să revenim la idei şi la principii. Să nu ne blocăm viziunea într-un accident istoric în ultimă instanţă irelevant. Şi, până la urmă, comunismul nici nu a fost aşa de rău. Ce este mai bine: să fii şomer în SUA? Sau muncitor trăind în blocurile comuniste? Evident că muncitor la bloc.

Paradoxurile obezităţii