Mirel Bănică despre Ortodoxie şi conversaţia religioasă pe Internet

24 februarie 2010

Get+Out

24 februarie 2010


Get Out
Încărcat de Esma-Movie. – Full seasons and entire episodes online.


Teodor Baconschi: Sper ca ONG-urile să caute soluţii, nu ţapi ispăşitori

24 februarie 2010

Sunt un om al dialogului, de la cel ecumenic, între confesiunile creştine, până la cel internaţional sau de ordin social. Precizez însă că nu combat ura faţă de alteritate din motive de „corectitudine politică“. Din punctul meu de vedere – dacă am şi eu dreptul la opinie –, „corectitudinea politică“ este o formă postmodernă de reprimare a libertăţii de gândire. Ea produce doar ipocrizie, ocultarea realităţii şi, uneori, inacceptabile „vânători de vrăjitoare“.


Lies

24 februarie 2010

Auto-critică (sau despre celelalte păcate ale tinereţii)

24 februarie 2010

We are not hypocrites in our sleep.

William Hazlitt

Aflu de la nişte prieteni că o furtună a indignărilor etice a poposit pe situl online al unor publicaţii care, de-a lungul anilor, au disculpat comportamentul unor foşti colaboratori ai Securităţii sau au elogiat somptuos câteva romane cu iz pornografic (sau, mai precis, „vomitiv”, după verdictul unui consacrat critic literar).

Nasc şi la noi moralişti de mare talent. Cronicari care, în Statele Unite, au iertat aventurile marxiste şi escapadele cu stupefiante din tinereţea preşedintelui Barack Obama ne reamintesc mereu despre înrolarea forţată a copilului Joseph Ratzinger (pe atunci un elev bavarez de numai 14 ani) în organizaţia Hitlerjugend. Gazetari oripilaţi de tăcerile lui Günter Grass vor ignora angajamentele marxist-leniniste din studenţia lui José Manuel Durão Barroso ori simpatiile pro-comuniste ale baronesei Catherine Ashton, proaspăt unsă în funcţia de vice-preşedinte al Comisiei Europene. Să remarcăm aşadar consecvenţa ipocrită ca prim merit al lucidităţii de tip progresist.

Jurnalismul de stânga a pledat în mod tradiţional nu doar pentru sufragiul universal, ci şi pentru extinderea educaţiei etatiste până la nivel preşcolar. Chiar şi aşa, limita de 18 ani pare unanim recunoscută drept prag al maturităţii civice. Vârsta adolescenţei e ineligibilă pentru jocul democratic întrucât acesteia îi lipseşte experienţa vieţii, discernământul valorilor, independenţa judecăţii, autonomia materială, etc. Oricât de precoce sub raport intelectual sau atletic, un adolescent rămâne vulnerabil în faţa capriciilor hormonale, a presiunii de grup sau a modelor culturale. Deşi poate impresiona ca tânăr sportiv sau ca olimpic la matematică, un puber e necopt pentru decizii cu implicaţii existenţiale profunde: un mariaj, o aderenţă politică, o vocaţie religioasă totalizantă. Deloc întâmplător, anumite comunităţi religioase impun vârsta de 30 de ani pentru asumarea sacerdoţiului, aşa cum scaunele Senatului american sunt destinate numai seniorilor. De ce atunci am cântări cu fioroasă exactitate rătăcirile unui imberb, când ceea ce contează, poate chiar şi din perspectiva judecăţii divine, e doar mintea întreagă a omului matur? Cine va înţelege cum tocmai apologeţii lui Rousseau şi cerberii drepturilor copilului vânează derapajele involuntare ale adolescenţei? Citește restul acestei intrări »