Regimul Iliescu şi slăbirea PSD

Doi diplomaţi decenţi aliaţi cu bădăranul sectorului cinci din Bucureşti. O „tânără speranţă” sprijinită de un bătrân aparatcik. Aşa arată PSD în pragul unei reforme perpetuu amânate. Am văzut, din nou, o organizaţie politică ruptă de dezbaterea europeană şi uzurpată lăuntric de neputinţă şi criză de imaginaţie.

Toate discursurile găzduite de Congresul extraordinar al PSD au ratat, fără excepţie, problema urgentă a acestui partid: decuplarea faţă de vectorul modernizator al României şi dependenţa de zonele cele mai sărace ale Uniunii Europene (câteva „judeţe roşii” din Moldova şi Oltenia). Mircea Geoană pare croit pentru eşecuri. Dacă haina de ambasador i se potrivea fără eforturi, tribuna de lider îl schimonoseşte. Chipul lui Ion Iliescu pare smuls dintr-o efigie prezidenţială a Chinei post-maoiste. Nelipsiţi de culoare retorică şi influenţă de culise, Miron Mitrea şi Adrian Năstase s-au resemnat într-o poziţie de secundariat. Năstase, îndeosebi, va putea influenţa comanda prin interpuşi. Cristian Diaconescu a rămas confuz, melancolic şi indecis, desenînd conturul civilităţii într-o junglă a patimilor partizane. Radu Mazăre a trecut de la costumul neo-nazist la îmbrăcămintea de guerrilero sud-american: fanii teroristului Che Guevara vor simţi poate un fior căznit în faţa acestui personaj balcanic, cu o masculinitate de două ori îndârjită de peripeţiile sale nocturne şi citaţiile DNA. În sfârşit,Victor Ponta încarnează figura tupeistului isteţ şi locvace, născut în apele tulburi ale tranziţiei.

Frapantă, pentru un observator exterior, a fost suita de elogii la adresa „preşedintelui fondator” – cel de numele căruia se leagă una dintre cele mai negre experienţe ale democraţiei româneşti: instigarea la războiul civil dintre minerii înarmaţi şi studenţii inofensivi ai capitalei. Peste doar câteva luni, familiile îndoliate care şi-au pierdut rudele în perioada 13-15 iunie 1990, vor comemora douăzeci de ani de la sângeroasele evenimente. Recunoaşterea omagială oferită astăzi lui Ion Iliescu de către întreg ansamblul pesedist reprezintă cel mai grav simptom de înapoiere al social-democraţiei româneşti. În locul unei sobre distanţări faţă de acest funest personaj, toţi candidaţii şi participanţii la Congres s-au grăbit să-l aplaude frenetic. Un îndrăgit cantautor al Pieţei Universităţii (Cristi Paţurcă) face foamea pe străzi, iar baronii PSD umplu până la refuz parcările auto cu limuzine de lux. Exazul general în faţa „brandului Iliescu” e, aşadar, semnul unei grave amnezii civice pentru suflarea socialiştilor autohtoni.

Cum să atragi voturile tinerilor cu simpatii de stânga, atunci când decizi mumificarea unui personaj cu evidente înclinaţii cripto-comuniste? Cu care argumente să-i apropii pe militanţii „revoluţiei verzi” din spaţiile noastre urbane? Încă din 1949, anul aderenţei sale la Uniunea Tineretului Muncitoresc, Ion Iliescu nu încetează să profeţească sfârşitul capitalismului şi moartea ordinii sociale de tip occidental. A făcut-o şi deunăzi, evocând cu nedisimulată plăcere criza sistemului financiar american. Ceea ce Ion Iliescu şi ucenicii lui nu ne explică este penuria ţărilor fost-comuniste şi, mai ales, gradul extrem de sărăcie şi catastrofă ecologică atins de ţara noastră sub guvernarea PSD.

Cum se explică faptul că investiţiile străine au ocolit oraşele căpuşate de câţiva baroni proverbiali? Cum au reuşit politicile de stânga să alunge capitalul şi, mai ales, inteligenţa sutelor de mii de tineri aflaţi astăzi în diaspora? Ce soluţii concrete oferă acest partid în faţa spiralei îndatoririi bugetului public al României faţă de FMI şi alte agenţii financiare mondiale? De ce „căpşunarii” din Spania, Italia sau Marea Britanie au respins în bloc votul pentru candidatul PSD la preşidenţie? Este taxa progresivă soluţia economică într-un an de criză? Vor fi oare în stare socialiştii români să-şi imagineze o luptă cu dreapta într-o eră post-Băsescu? Cum anume va para noul lider PSD galopanta îmbătrânire a electoratului roşu? În ce mod va fi rezolvată transformarea unui Partid al muncitorilor într-un Partid al pensionarilor?

Iată câteva întrebări la care niciun conducător nou sau vechi al PSD nu pare preocupat să răspundă. Socialiştii sunt măcinaţi de războiaie intestine iar identificarea lui Ion Iliescu cu „principiul salvator” va conduce, în opinia mea, la declinul partidului. Antum sau postum, regimul Iliescu se converteşte într-o cură de slăbirea a autenticelor forţe social-democrate. Asumarea continuităţii cu nucleul FSN, pe de o parte, şi autismul doctrinar al membrilor actuali ai PSD, vor pecetlui soarta lamentabilă stângii.

Mihail NEAMŢU

Anunțuri

5 răspunsuri la Regimul Iliescu şi slăbirea PSD

  1. […] cel mai trist lucru dintre toate? Poate că Mihail Neamţu o spune cel mai bine: Frapantă, pentru un observator exterior, a fost suita de elogii la adresa […]

  2. Iliescu are un discurs bolsevic aproape perfect. Este impresionant, daca stai sa te gandesti. Dupa un colaps material al comunismului el inca militeaza pentru post-capitalism, pentru relatii de tip dictatorial-egalitarist.
    Ponta… un ucenic „indoit” in rautate. Saracul, crede ca a fi comunst este a fi functionar al PCR.

  3. […] cu roșu, nu cu portocaliu. Dacă era în partidul cu portocaliu, puneam rămășag, că Dr. Mihail Neamțu scria 3 articole despre congres, 2 d-l Tismăneanu, 3 d-l Traian Ungureanu, încă 2 d-na Pora și […]

  4. mihaidcuza spune:

    Iliescu nu poate sta totusi prea rau, ca imagine, intre cei tineri cu simpatii de stanga, intrucat acestia au tendinta sa judece oamenii mai mult dupa fapte decat dupa vorbe, iar faptele reprobabile comise de I.I. (promovarea unor Miron Mitrea, Traian Basescu, Petre Roman si altii eiusdem farinae) s-au cam stins in memoria celor care la Revolutie nici nu se nascusera.

  5. Aveti, oarecum, dreptate.
    E amuzant ce a ajuns stanga, azi; un fel de decoratiune interioara/exterioara care este folosita mai mult ca o imbalsamare pentru a arata bine pe cat-walk, un fel de instrument fashionable erotico-acneic – emascularea datorata atacului ideologic feminist si-a gasit o scapare in A-FI-ul de tipul revolutionar unde primeaza orgasmul de la capatul tunelului).
    Insa acesti tineri cu vederi de „stanga” sunt, cred eu, destul de prost priceputi de catre ceilalti. Un singur lucru ma face sa nu ma indoiesc de asta. Acesti tineri vor creste, asta nu are cum se opri. Iar faptele reprobabile ale bolsevismului vor fi uitate. Insa formatarea lumii dupa chipul crimei, dupa chipul marsaviei si dupa chipul batjocurii nu se poate ignora. Omul, cat o fi el de potential-prost, are o salvare: rugaciunea sfintilor, a celor induhovniciti care spre disperarea impostorului inca se gasesc prin nestiute crapaturi ale pamantului. Iar dragostea acestora pentru copii si pentru tineri este de necuprins cu mintea.
    Eu asta cred.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: