Drama cărţii: un manifest al lui Vasile Ernu

28 Februarie 2010

Am criticat mereu nostalgia comodă pentru epoca socialistă, precum şi interpretarea greşită dată tranziţiei româneşti de la etatism spre oligarhie. Este inutil să repetăm aici cât de mult a contat redobândirea libertăţii pentru viaţa spiritului şi pentru relansarea dezbaterilor despre valori în spaţiul public authton. Nu este mai puţin adevărat că, cel puţin până acum, contra-ofensiva mediocrităţii şi a prostului gust a îngropat vocea scriitorilor şi a intelectualilor de calitate în beneficiul strident al cantautorilor ignari şi al jurnalismului de improvizaţie. Bibliotecile noastre s-au umplut cu titluri interzise timp de cincizeci de ani, după cum şi canalele de televiziune s-au încărcat, singure, cu tone de maculatură. Starea limbii române este în pericol şi lucrul acesta nu poate fi corectat printr-o îmbrăţişare oarbă a individualismului, fie el şi de extracţie libertariană. Este nevoie de un efort susţinut pentru a regăsi binele comunitar într-un timp în care manelele ajung să facă parte din repertoriul unui partid aşa-zis „conservator”.

Pe de altă parte, idealizarea trecutului nu este o soluţie la bolile prezentului. În România, piaţa liberă  a funcţionat arareori, din pricina unor interese mafiote controlate din vârful politicii post-comuniste. Disfuncţiile majore ale culturii române din ultimii douăzeci de ani – de la starea librăriilor şi a bibliotecilor până la condiţia cinematografelor sau a Universităţilor – nu trebuite interpretate drept „roade” ale capitalismului. Cu toate acestea, pentru ieşirea din perpetua noastră criză, dezbaterea publică merită stimulată. Recent, scriitorul Vasile Ernu a lansat un important manifest privind drama literelor din spaţiul nostru est-european. Chiar dacă nu putem fi de acord cu toate punctele acestui diagnostic, recomandăm cititorilor următoarele pagini scrise cu onestitate (chiar dacă dintr-o perspectivă ideologică de stânga). Ar fi de dorit ca liderii de opinie care se regăsesc în dreapta românească să ofere un răspuns acestei provocări semnate de Vasile Ernu (MN).

Biblioteci

Mai întîi trebuie făcuta o analiză a situaţiei bibliotecilor din ţară. Ce a mai rămas din bibliotecile construite în anii de dinaintea tranziţiei? După care ar trebui regîndit un proiect care să aibă două priorităţi: reabilitarea, renovarea şi redeschiderea unor noi biblioteci, pe de o parte, şi crearea unui fond de carte care să funcţioneze după nişte mecansime transparente. Pentru a eficientiza aprovizionarea de carte şi reducerea costurilor, se pot pune la dispoziţie bibliotecilor cărţi digitale şi instrumentele necesare pentru a putea fi citite. Nu contează ce fel de biblioteci avem: clasice sau digitale. Ambele trebuie dezvoltate, fiindcă o Bibliotecă este un „terminal” în care se stochează cărţi în diverse formate.

Bibliotecile clasice şi bibliotecarii nu trebuie să se teamă de toată această digitizare, de Internet şi de apariţia unoi noi suporturi. Bibliotecarii nu sînt nişte hamali care cară cărţile dintr-un depozit în altul, ci nişte specialişti. O bibliotecă virtuală nu este un depozit imens în care sînt aruncate cărţi la grămadă, ci un loc bine structurat, aranjat după criterii raţionale şi clare. Bibliotecarii sînt cei care pot să contribuie imens la această nouă formă de organizare. Împrumutul interbibliotecar ar trebui să se generalizeze între bibliotecile universitare şi cele judeţene, pentru ca nimeni să nu fie lipsit de posibilitatea de a citi.

Există o abordare conservatoare la noi, conform căreia Internetul şi diversele suporturi digitale sînt privite cu suspiciune şi ca o formă de lux. Digitizarea nu este un lux, ci un mijloc mai ieftin de educare, informare şi acces la carte. Şi încă un lucru foarte important: bibliotecile nu pot fi privatizate, eficientizate în sesul înţeles acum în economia de tip liberal. Lor nu li se poate schimba destinaţia. De asemenea, nu putem accepta descentralizarea. Da, descentralizarea e la modă, însă Biblioteca are nevoie urgentă de centralizare: are un centru de comandă şi se decide de sus, pe criterii clare şi transparente, cum şi ce se achiziţionează, care sînt priorităţile. În România, proiectele mari şi importante nu se pot realiza decat la nivel centralizat, cu un şef cît mai sus pus şi care să se supună direct „Înaltei Porţi”.

Anunțuri

Epiphany in Romania (British Pathe)

28 Februarie 2010

Priests of the Orthodox Church carry religious items and icons in a long procession. The patriarch (the figure with the white beard possibly) appears to be blessing people lining the route with holy water. Behind the Patriarch walks King Carol and his young son, Prince Michael – they are wearing military uniform. Behind them walk other dignitaries.

The patriarch leads the King and the Prince down stone steps to the edge of the river. Ahead of them scurries a stills cameraman. The King receives the consecrating cross from the primate and throws it into the river. Several men in white robes run into the river in an attempt to retrieve the cross. One of the men finds the cross and holds it up above his head. The stills photographer is taking pictures. (The voice over describes the men as four peasants dressed in their night clothes). The peasants walk up the steps to hand the cross back to he primate and the King.

Priests in procession through the streets of Bucharest. The King and Prince are seen once more. Line up of Prince Michael, King Carol II and various dignitaries (including one in a wonderful shiny helmet). According to the voice over this ceremony allows the waters to be used for baptisms.


Andrei Pleşu: împotriva nostalgiei pentru comunism

28 Februarie 2010

Să adăugăm că principiul proliferării unui anume tip de magazin se aplică foarte rar magazinelor care livrează mărfuri vitale. Nu se vor înmulţi niciodată măcelăriile, ci, mai curînd, centrele de „ferometal“; nu lăptăriile, ci florăriile (în care, evident, nu găseşti neapărat flori), nu brutăriile, ci parfumeriile (cu două feluri de parfum, o cremă şi trei săpunuri). În genere, nu magazine care livrează marfă, cît magazine care „prestează servicii“: găseşti mai curînd ateliere de remaiat ciorapi decît ciorapi, mai curînd ateliere de vulcanizare decît cauciucuri, mai curînd „reparaţii televizoare“ decît televizoare. Accesoriul sufocă substanţa, consumul e anulat prin planificare nerealistă şi birocraţie. Se înlocuiesc stimularea şi satisfacerea nevoilor cotidiene, prin standardizarea lor. Viaţa capătă, astfel, un aspect mecanic: ras, tuns, deces. Pe de altă parte, „ţinuta“ – ambalajul – contează mai mult în ochii activiştilor decît bună-starea oamenilor şi decît unele anexe de „suprastructură“ (valori, convingeri etc.). Trebuie să fim „reprezentativi“, să arătăm bine, să salvăm aparenţele.


Cristian Câmpeanu: despre diabolizarea dreptei

27 Februarie 2010

Mai exista un motiv pentru care Baconschi a fost luat la tinta de falanga progresista. Cine i-a citit cartile stie ca Baconschi are aversiune fata de orice fel de totalitarism si este un analist al dimensiunii religioase deviante a totalitarismelor. Baconschi este un om de dreapta care crede in libertate individuala si in Dumnezeu. Or, ceea ce se incearca cu aceasta campanie este delegitimarea dreptei si conservatorismului ca reactionare si criptorasiste.


Cătălin Avramescu despre democraţie şi partide

26 Februarie 2010

Democraţia modernă nu a fost inventată cu scopul de a deveni jucăria partidelor. Dimpotrivă. Mulţi dintre fondatorii sistemelor moderne, reprezentative, erau ostili spiritului de partid, în care vedeau o sursă şi un simptom ale corupţiei ordinii politice. Multe instituţii, argumente şi practici ale democraţiei moderne au, de fapt, rolul de a limita influenţa partidelor. În Constituţia americană nu veţi găsi nici măcar o dată menţionat cuvântul „partid”. Madison, autorul primelor zece amendamente, a teoretizat pericolul „facţiunilor” în Federalistul nr. 10. Democraţia noastră nu trebuie să devină proprietatea privată a partidelor politice. De aceea, o reformă a regimului trebuie să îl scoată de pe orbita strictă a acestora şi să recunoas-că locul elementelor extra- partinice (cum ar fi referendumul). E nevoie şi de o modificare a legii electorale, care să nu discrimineze independenţii.


Let the Greeks ruin themselves (The Economist)

26 Februarie 2010

This dilemma is felt especially keenly in Germany. It was a wrench to surrender the Deutschmark, symbol of post-war recovery and economic success. On the eve of monetary union 55% of Germans were against it, making their nation the euro zone’s most reluctant founders. When a “rescue” is mentioned, all eyes fix on Germany, Europe’s biggest economy and most creditworthy borrower. Germans fear that a rescue of Greece would, in effect, extend their welfare state to the Mediterranean.


German homeschoolers’ political asylum in America exposes the EU Gulag

25 Februarie 2010

The case of the homeschooling couple from Germany who were granted political asylum in the United States, about which Ed West blogged recently, becomes even more interesting if one reads the remarks of the man who granted the Romeikes asylum, Immigration Judge Lawrence O. Burman, of Memphis, Tennessee.

Burman said: “We can’t expect every country to follow our constitution. The world might be a better place if it did. However, the rights being violated here are basic human rights that no country has a right to violate.” He observed: “Homeschoolers are a particular social group that the German government is trying to suppress. This family has a well-founded fear of persecution… therefore, they are eligible for asylum…”

Those last remarks might have been uttered in 1933. Do we truly realise the significance of what has happened? Do we understand that, as citizens of the European Union, we now belong to a totalitarian state from which fleeing citizens are being granted political asylum in the United States? Twenty years after the fall of the Berlin Wall, tyranny is back in business in Germany.