Futilitatea noului ateism

Abandonarea voluntară a tradiţiilor culturale cu rădăcini pre-moderne, în contextul Revoluţiei franceze sau al Revoluţiei bolşevice, bunăoară, atestă una din superstiţiile veacului nostru: exaltarea voinţei individuale în detrimentul oricărui semnal pre-critic şi ante-predicativ al conştiinţei. Hart arată apoi că acest atomism individualist este incapabil să întemeieze ontologic valorile cardinale ale unui subiect responsabil. Tratate drept orizont al libertăţii noastre individuale, „infinitele posibilităţi“ de alegere, celebrate de modernitatea noastră târzie, pot camufla sau ascunde uneori vidul nostru interior, lipsa de criterii şi un discernământ precar. Percepţia negativă a grecilor antici asupra infinitului (înţeles ca indeterminare) a dispărut astăzi, când bricolajul perpetuu, combinatorica sincretică şi terapeutica sui generis au luat locul canonului şi exigenţelor tradiţiei. Or, ne atrage atenţia David Bentley Hart, nimeni dintre noi nu poate alege într-un spaţiu al perfectei vacuităţi. Critica feroce a prejudecăţilor „pre-moderne“ şi postulatul egalităţii tuturor ofertelor morale sau metafizice trădează, în fapt, un indiferentism de extracţie nihilistă. „Credem, aşa-zicând, că nu există nici un criteriu substanţial prin care să putem judeca opţiunile noastre – un criteriu aflat deasupra ideii de liberă alegere (free choice), şi deci tindem să considerăm orice judecată din afară – divină sau umană – drept o încălcare a libertăţii noastre“ (Atheist Delusions, p. 21).

Ajuns în acest punct, David Bentley Hart demonstrează că este mai degrabă un conservator decât un libertarian: este conştient, astfel, de eficacitatea conştiinţei istorice şi, mai mult, de rolul paideic al memoriei culturale (care, prin definiţie, păstrează reflexe, nostalgii sau amintiri). O atare observaţie nu contestă rolul benefic al pluralismului şi al respectului pentru diferenţă – standarde minime de coabitare în absenţa cărora creştinismul antic ar fi dispărut cu desăvârşire. Hart doar atrage atenţia asupra paradoxului logic ascuns în definiţia discernământului: nu eşti liber doar atunci când alegi, ci doar când alegi bine. Relaţia de prealabilă participare a subiectului în realitatea ontologică (iar nu doar nominală) a binelui este ceea ce garantează corectitudinea alegerilor sale secundare. Acest obiectivism platonic, apărat cu patos de Hart, este antiteza perspectivismului nietzscheean, în care haosul şi aleatoriul (in)deciziilor noastre morale îşi găsesc corespondentul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: