Gr. Cartianu: Morţii noştri, teroriştii nimănui

22 decembrie 2009

Cei aproape o mie de morţi de după fuga lui Ceauşescu au fost puşi, atunci, pe seama teroriştilor. Termenul a fost lansat prin Televiziunea Română, la scurt timp după reluarea emisiei în varianta „democratică” (Televiziunea Română Liberă!), iar la originea sa s-a aflat un grup pro-sovietic condus de Silviu Brucan.

În scurt timp, toţi emisarii acestui grup repetau insistent, pe post, termenul „terorişti”. Iar generalul Nicolae Militaru, agent sovietic dovedit, a plusat, cerând imperativ: „Opriţi măcelul!”. La ora aceea, 14.30, nu exista niciun măcel. Nu se trăgea nici măcar un foc de armă. De o oră şi jumătate, de când fuga dictatorului fusese anunţată la TVR, toată România sărbătorea victoria. Dar măcelul anunţat de Militaru avea să vină! Semn că spionul Moscovei ştia ce trebuie să urmeze. În primul rând, să curgă mult sânge.

Sperietoarea teroristă a fost promovată agresiv prin TVR şi folosită de noul grup de putere, condus de Ion Iliescu. Chiar şi după 20 de ani, teoria acestui grup este aceeaşi: morţii din decembrie 1989 sunt opera „teroriştilor lui Ceauşescu”. Ulterior s-a demonstrat că aceşti terorişti nu există.

Au demonstrat-o chiar Ion Iliescu şi regimul său, care, deşi au preluat puterea pe termen lung şi au avut la dispoziţie toate instituţiile statului, n-au arestat pe nimeni! Iar acolo unde a mai apărut câte-o condamnare răzleaţă, a intervenit preşedintele Iliescu cu graţieri.

Reclame

Andrei Pleşu despre falsa polemică Baconschi vs. Aurescu

22 decembrie 2009

Cu Teodor Baconschi am colaborat încă din 1990 la Ministerul Culturii. Cariera lui ulterioară a fost exemplară: terminase deja teologia la Bucureşti şi, cu o bursă a statului francez, a obţinut în 1994, la Sorbona, un doctorat („magna cum laude”) în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor.

A intrat apoi în diplomaţie: a fost ambasadorul nostru la Vatican (şi a contribuit esenţial la pregătirea vizitei în România a Papei Ioan Paul II), la Lisabona şi la Paris. A funcţionat şi ca secretar de stat în Ministerul de Externe, a devenit, pentru scurt timp, consilier prezidenţial, a scris mai multe cărţi, a făcut publicistică (la „Cotidianul” şi „Dilema”), fără să se angajeze vreodată, activ, într-o tabără de partid.

Cei care îl cunosc îi apreciază de multă vreme ponderea profesională, ţinuta sobră dar cordială, cultura, inteligenţa, stilul. Într-o ţară normală, toată lumea ar fi fost încântată ca un asemenea personaj să ajungă în poziţia pentru care a fost propus de curând. La noi, dimpotrivă, lucrurile au evoluat epileptic: din performanţa diplomatică şi intelectuală a omului nu s-a reţinut nimic, dar s-au făcut, în schimb, toate speculaţiile imaginabile despre „adevăratele raţiuni” ale numirii sale.

Inşi al căror CV n-a depăşit genunchiul broaştei se întrec în denigrarea „indezirabilului”, cu un zel obscen. Avem, mereu, monopolul grosolăniei. Micul parapon politic ne schimonoseşte judecata şi ne încremeneşte în proiectul unui veşnic şi meschin atac la baionetă.

Pe Bogdan Aurescu l-am întâlnit ceva mai târziu, în perioada în care am lucrat la MAE. Era un tânăr (avea, atunci, doar douăzeci şi şase de ani) foarte bine pregătit în materie juridică, un om devotat, eficient, harnic şi de o ataşantă, genuină, croială sufletească. Mi-a fost de mare ajutor, ca expert, în funcţionarea cabinetului meu. Succesul lui de la Haga, în care am crezut de la bun început, e cunoscut de toată lumea. Mai puţin cunoscute sunt temeinicile sale cercetări de drept internaţional, publicate în ţară şi în străinătate. Ajuns şi el secretar de stat, Bogdan Aurescu e unul din cei mai serioşi diplomaţi români şi sunt sigur că va avea o carieră pe măsura înzestrărilor sale.

Din păcate, grosolănia politică autohtonă îl pune acum într-o situaţie falsă. I se face un portret de „sacrificat”, de victimă inocentă a taberei băsesciene (deşi aceeaşi tabără îl nominalizase cu ceva timp în urmă). Manevra e inelegantă faţă de ambii diplomaţi.

Se confecţionează o adversitate artificială între doi colegi care vor lucra împreună şi care, sunt sigur, se respectă reciproc. Bogdan Aurescu, mai tânăr cu zece ani decât Teodor Baconschi, va fi, neîndoielnic, un bun ministru de Externe. Nu împotriva lui Teodor Baconschi, ci după el.