Teodor Baconschi şi vocaţia teologiei politice (2003, update: 2008)

21 decembrie 2009

Întrucât după nominalizarea lui Teodor Baconschi (Baconsky, ca nume literar), câţiva jurnalişti din presa dâmboviţeană s-au grăbit să livreze o sumedenie de informaţii mincinoase, comentarii resentimentare, analize tendenţioase, bârfe imunde sau opinii neavizate. Puţini din cei care îşi dau cu părerea despre ce trebuie să însemne un Ministru de Externe au măcar un sfert din calităţile intelectuale ale actualului ambasador al României la Paris. Şi mai puţini lasă impresia că au citit studiile, cărţile şi mapa profesională a domnului Teodor Baconschi, vorbitor fluent în patru-cinci limbi de circulaţie internaţională, umanist cu o excelentă pregătire clasică şi diplomat de carieră. Postez mai jos un eseu (review-article) publicat acum câţiva ani pe marginea unei cărţi a lui Teodor Baconsky despre destinul creştinismului european. (MN)

Puterea credinţei şi arta speranţei. Vocaţia teologiei politice în mileniul trei

πόλις ἄνδρα διδάσκει

Cetatea îl învaţă pe om.

Simonide din Keos, fr. 15

O altă cetăţenie

Teodor Baconsky este unul dintre puţinii intelectuali români căruia mandatul diplomatic sau exerciţiul politic nu i-au stins apetitul publicistic sau prospeţimea reflexivă. Eseurile sale au fost colaţionate în mai multe volume apărute la scurtă distanţă de timp: nouă la număr, între Iacob şi îngerul (1996) şi Turn înclinat (2007).

Ortodoxia este un atribut pe care autorul şi-l asumă cu temperanţă şi claritate. Mult timp, Teodor Baconsky a criticat moda intelighenţiei apusene şi, prin recul, a celei autohtone, care cere subiectului să îşi drapeze identitatea religioasă sub pretenţia de pudicitate.[i] Într-o ţară care a cunoscut totuşi un „Bizanţ după Bizanţ”, mulţi intelectuali au decis în favoarea deghizării apartenenţei lor confesionale cu ajutorul artificiilor retorice şi al sugestiilor criptate. Pentru secole, imperativul kantian al privatizării conştiinţei religioase şi evacuarea conţinutului revelaţiei într-un orizont de pură emancipare etică a dictat tonul defensiv, limbajul minimal şi orientarea timidă a laicatului european. Educaţi într-o tradiţie universitară de tip iluminist, intelectualii creştini ai bătrânului continent asumă astăzi tot mai greu condiţia de martor public al destinului unic pe care Biserica îl are în lume. Raţiunile teologice ale creaţiei nu sunt rostite cu uşurinţă într-un climat de ostilitate, indiferenţă sau chiar apostazie, când tot ceea ce este esenţial devine – printr-un consens ideologic tacit – un apanaj al purei şi perfect absentei interiorităţi.

Într-o ţară aflată mereu la răscruce de drumuri, Teodor Baconsky s-a pronunţat deschis, deşi fără stridenţe, asupra problemelor care ating omul fidel Evangheliei şi loial cetăţii. Cunoscut ca un tenace calofil şi versat arbitru al epitetelor, dl Baconsky se lăsă prins adesea în mrejele formulei sintetice şi adâncimile interogaţiilor polare. Marcat de stilul literar francez – care sacrifică dinamica cinematografică a verbului pentru acrobaţia portretistică a adjectivului – diplomatul român are virtuţile unui eseist de excepţie. Uneori, această stilistică riscă să piardă puterea Cuvântului divin în plasa pedanteriilor livreşti sau pe coridoarele unor simple prolegomene. În clasa cuprinzătoare de improvizaţii teologice şi fantezii agramate pe care le suportă scrisul românesc din ultimele două decade, fructul inteligenţei unor cărturari pasionaţi de barocul nuanţelor nu reprezintă decât chemarea la cumpăt şi bună judecată. Astfel ni se înfăţişează Teodor Baconsky în volumul subtitrat uşor pretenţios: „Un portret al creştinismului european”.

Citește restul acestei intrări »

Reclame