Libertatea ca dar şi povară (interviu)

Cristina LAZURCA: Din cartea pe care tocmai ai lansat-o „Verbul ca fotografie. Disidenţe culturale şi comentarii politice”  (Curtea Veche, 2009) re iese clar faptul că socoţi necesară implicarea intelectualilor nu neapărat în politică, cât mai ales în viaţa civică. Există modele din viaţa publică a altor state contemporane pe care îţi sprijini această teorie?

— Mai întâi de toate, mă bucură interesul arătat pentru acest volum şi îţi mulţumesc pentru deschidere. Aş începe prin a spune, puţin pretenţios, că „Verbul ca fotografie” face parte dintr-un triptic eseistic. Am debutat cu o carte despre viaţa credinţei în cetate: „Bufniţa din dărâmături. Insomnii teologice în România post-comunistă” (2005, ediţia a II-a: 2008). A urmat în primăvara acestui an un volum de eseuri despre cadrele moralităţii în spaţiul public românesc, despre relaţia dintre tradiţie şi modernitate. „Elegii conservatoare” tratează cu precădere sfera eticii, căutînd explicaţii pentru condiţia actuală a instituţiilor cu imediată relevanţă socială: şcoala, familia, mass-media.

În sfârşit, „Verbul ca fotografie. Disidenţe culturale şi comentarii politice” pune accentul pe dezbaterea politică. Ofer în această carte o critică aspră a socialismului, citit în toate ipostazele sale: nord-americane, europene şi locale. Deplâng, nu fără melancolie, transformarea liberalismului autohton într-o remorcă a unei oligarhii cinice. Şocant mi se pare modul în care România ultimilor douăzeci de ani a asistat la sinuciderea asistată a partidelor istorice: PNŢCD a dispărut printr-o combinaţie de oboseală cronică şi anti-selecţie a cadrelor; PNL a sfârşit prin a defila, la douăzeci de ani după Revoluţia anticomunistă din Timişoara, împreună cu purtătorii steagurilor roşii. Faţă de aceste patologii identitare, intelectualii publici sunt datori să reacţioneze, aşa cum au făcut-o şi junimiştii sfârşitului de secol XIX sau membrii grupării Criterion în interbelic. Evident, există numeroase modele de implicare civică a intelectualilor occidentali: Friedrich A. Hayek şi Eric Voegelin în SUA sau Raymond Aron în Franţa, pentru a da numai câteva exemple mai cunoscute.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: