Cum s-au pierdut alegerile (o analiză de Bogdan Ivaşcu)

Cum a reuşit coaliţia tuturor forţelor politice, mai puţin PDL să piardă în faţa lui Traian Băsescu? Cum de a clacat imensul angrenaj mediatic (şi financiar) mobilizat împotrivă-i? Nu cred că cineva poate da răspunsul cert, dar fără a subestima meritele lui Băsescu şi ale echipei sale, cred că alegerile prezidenţiale au fost mai degrabă pierdute de adversarii săi decât câştigate de el.

Nimeni nu poate indica cu certitudine cauzele care au dus la înfrângerea coaliţiei „anti”, dar există o serie de erori tactice şi cel puţin o problemă de fond.

Problema de fond se numeşte PSD, sau mai exact PSD-ul ca partid nereformat, PSD-ul ca partid al baronilor locali, al lui Vanghelie, Oprişan sau Mazăre. Un partid în fruntea căruia Mircea Geoană a ajuns preşedinte pe valul promisiunii de a-l reforma. Propulsat de „grupul de la Cluj”, după cinci ani poate raporta fără teama de a greşi un eşec total. Faţada reformistă a PSD-ului a fost dezintegrată de loviturile baronilor. De „grupul de la Cluj” nu s-a mai auzit nimic, iar membri marcanţi ai acestuia au părăsit chiar partidul (Vasile Puşcaş). Schimbarea promisă a fost schimbarea lui Cozmâncă sau Mischie cu Vanghelie şi Mazăre. Mircea Geoană a dovedit în mod clar că nu e omul care să se impună asupra „dalmaţienilor” de categorie grea din PSD. Partidul a rămas incapabil să atragă electoratul urban-educat şi a trebuit să se limiteze în continuare la electoratul său tradiţional – Moldova şi Muntenia rurală.

Geoană nu a reuşit să schiţeze în cinci ani  nici o umbră de reformă în propriul partid dar a pretins credit pentru a încerca asta cu o ţară. Cred cu tărie că în faţa unui PSD cu mai mulţi oameni de factura lui – să zicem – Cristian Diaconescu şi cu lideri cu profil de interlop sau de seralist certat cu şcoala, trecuţi în planul al doilea, Traian Băsescu nu ar fi avut nici o şansă.

Chiar şi aşa Băsescu avea şanse mari să piardă. În două săptămâni însă, adversarii lui au comis atâtea greşeli încât ai impresia că teoria conspiraţiei nu e chiar o vorbă goală şi că cineva i-a pus intenţionat să-şi bată cuie-n talpă. Erorile tactice pot fi cuprinse rezumativ în două cuvinte: prostie şi ură. Prostia de a te declara revoluţionar al bunului-simţ, a-l ataca pe Geoană la baionetă înainte de turul 1, pentru a pupa piaţa independenţei imediat după.Crin Antonescu şi liberalii nu aveau altceva de făcut decât să mimeze verticalitatea în continuare şi să-şi afirme răspicat ostilitatea faţă de Băsescu. Gestul de a-i sări PSD-ului în braţe cu nerăbdarea unei fete mari, a scârbit şi  a îndepărtat mulţi votanţi din turul 1, care altfel ar fi stat acasă sau poate ar fi votat contra Băsescu.

Prostia de a ieşi cu o făcătură de film trucată, imediat după ce don Patriciu şi-a adus ca prin minune în direct de un incident petrecut în urmă cu cinci ani (iar dovada filmată este găsită în mod miraculos în mai puţin de 24 de ore, de către unul din ziarele sale). Ura necamuflată, exprimată zilnic la modul agasant în mass-media aservită, de jurnalişti care nici nu se mai obosesc să mimeze echidistanţa. Prostia de a crede că poţi călări simbolurile sacre ale Timişoarei. De a te duce nepregătit la o confuntare cu un veritabil rechin, aerian pe teme convenite de dinainte. Şi bineînţeles, cireaşa de pe tort de a vizita cu o seară înainte un personaj consacrat al „treimii mogulilor” şi a găsi cea mai penibilă explicaţie posibilă (doar dacă ar fi pretins că Vântu l-a răpit şi sechestrat putea fi mai puţin credibil).

Steinhardt spunea că suntem tentaţi să asociem răutatea cu inteligenţa şi să denumim cu admiraţie întregul ca „machiavelism”. În realitate răii pot fi (şi sunt de cele mai multe ori) proşti. Rezultatul alegerilor din 6 decembrie  a arătat şi cum prostia şi ura merg mână-n mână.

Anunțuri

4 Responses to Cum s-au pierdut alegerile (o analiză de Bogdan Ivaşcu)

  1. amanda13 spune:

    Eu cred ca numai prostia crasa poate genera atata ura cat mi-a fost dat sa vad lunile acestea. Ura viscerala impotriva unui singur om, orbirea in fata umanitatii sale, aruncarea a gramezi de abjectii asupra sustinatorilor sai nu poate veni decat dintr-o lipsa crasa de inteligenta. Faptul ca vrei sa pui pumnul in gura tuturor celor care nu sunt de acord cu tine si nu folosesti puterea argumentelor, dezbaterea de idei si programe, ci insulta nuda denota ca cerebelul nu te duce si ca nu ai dreptul sa-ti revendici calitati de presedinte. Faptul ca nu esti in stare sa accepti infrangerea cu demnitate si refuzi dreptul unor romani care da, poate nu mai mananca „salam cu soia” conform dictonului comunistoid, insa isi iubesc tara atat de mult incat trec si peste efortul de a vota uneori la mare distanta, arata nu doar ca nu esti diplomat asa cum te pretinzi, ci chiar ca esti un om fara caracter macinat de resentiment.

    Geoana isi merita locul la bostanarie. In felul acesta, privind la masa capetelor mute de pepeni, va avea senzatia ca este iubit si acceptat :D

  2. Dan Patrascu spune:

    Oarecum pe aceeasi tema si un indemna la a inceta invrajbirea dintre romani.

    http://patrascudan.wordpress.com/2009/12/08/voturile-de-aur/

  3. costin4ped spune:

    Pe de alta parte, campania de discreditare a lui Basescu din ultimele lui a otravit multe minti vulnerabile, si nu ma gindesc la oameni fara educatie, ci la cei relativ educati si informati care au inghitit pe nemestecate molozul informational iRealitatea@Co. Dar ce mi se pare mai grav este ca am vazut oameni carora le acordam credit si care si-au asumat atitudinea jurnalistilor, modul agresiv, milos si insensibil la contraargumente de a vedea realitatea. Cred ca mult rau s-a facut aceste luni cind PSD-ul a pus din nou stapinire peste mentalul public, iar daca alegerile ar fi fost peste o luna cred Basescu ar fi pierdut din cauza asta.

  4. propinatiu spune:

    Fair-play. Ofensatoare pentru Popor interpretarea eminentului analist CTP ca: –Securitatea a invins inca o data Partidul Comunist. E echitabil, daca ne gandim ca Ion Iliescu a avut doua mandate si Traian Basescu are si el doua, Emil Constantinescu fiind un accident.– Sofismul transarii taberelor e evident: activistii erau incapabili sa bage minerii, necalauziti de securisti! Asa ca Victoria hulitului Basescu e doar a Poporului, care a votat cu Timisoara tocmai din fair-play, simtind prefraudarea, adica dezechilibrarea grava a sistemului nostru mediatic, de catre groaznicii moguli si de catre cumanii lui Djuvara, cu complicitatea societatii civile megaintelectuale derobate, care nu a organizat proteste de masa inca de pe cand cand a observat eclipsa TVR.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: