Preşedinte-jucător (buldog) sau preşedinte-lacheu (pudel)? Remarci subiective după dezbaterea Băsescu vs. Geoană

4 decembrie 2009

Duelul între Traian Băsescu şi Mircea Geoană n-a fost un spectacol, ci mai ales o dramă. Pe parcursul a trei ore a ieşit la iveală un adevăr tăinut cu zel de forţele anti-reformiste: anume, că sistemul ticăloşit există şi că oligarhii controlează punctual mişcările grupării anti-Băsescu. La 6 decembrie, românii vor alege între lacheul mogulilor şi duşmanul de moarte al restauraţiei, între politica amnistiei prin  amnezie şi tenacitatea confruntării cu răul istoriei noastre recente. Duminică, vom descoperi nu doar dacă preşedintele îşi merită poporul, ci şi dacă poporul îşi merită preşedintele.

Aşezarea pe teren

Cel mai straniu moment din preambulul dezbaterii de ieri a fost apariţia galeriei junilor socialişti în spatele lui Mircea Geoană şi a soţiei sale. Imagine perfectă a colectivismului pe care mizează stânga românească, pâlcul de suporteri gălăgioşi se simţea ca în faţa unui meci de box sau wrestling. Când Mircea Geoană avea nevoie să-şi adune gândurile, pentru obţinerea unei maxime concentrări reflexive, galeria îi injectează adrenalină pugilistică. În contrast, Traian Băsescu vine doar cu familia. Băile de mulţime se fac afară, nu în sediul Parlamentul.

Fiecare candidat e aşteptat de un grup larg de prieteni şi susţinători. În sectorul dlui Geoană, apar figuri eterogene: Eugen Simion (fostul preşedinte al Academiei) – dacă am identificat corect –, dar şi Radu Mazare (cu figura lui de playboy cinic şi plictisit). În sectorul Băsescu, se găsesc atât Daniel Funeriu (un câştig de substanţă şi imagine în dezbaterea despre educaţie), cât şi Neculai Onţanu. E aşadar confruntarea cea mare, mult-amânată de staff-ul PSD. Perfect întemeiate, temerile lui Ponta, Vanghelie & co. se vor confirma.

Idei, retorică şi personalitate

Startul dezbaterii a fost previzibil: un Mircea Geoană cu aer de elev silitor, pus să repete lecţia învăţată până în zori. Vorbeşte despre România viitorului şi e plin de promisiuni. Când vine vorba de mesaje înălţătoare, dl Geoană e mai bun decât dl Băsescu care comunică date concrete, descrie în chip apăsat lupta cu rechinii, vrea confruntare, e tensionat şi uneori are mici scăpări de exprimare. Obsesia preşedintelui rămâne trecutul oligarhic şi clientelar al României traziţiei şi mizează pe faptul că românii îşi vor dori, ca în 2004, blocarea procesului de restauraţie. Apare şi o temă nouă, puţin comentată: anularea imunităţilor pentru toţi demintarii, de la preşedinte la miniştri şi parlamentari.

În dezbaterea despre relaţia între instituţiile statului, dl Geoană mizează pe tema reconcilierii. Îi cere dlui Băsescu să nu se mai bată cu „stafiile trecutului” (moment în care actualul preşedinte putea exploata echivalenţa „Iliescu-stafii”, propusă de însuşi dl Geoană). Liderul PSD repetă de mai multe ori că dl Iohannis reprezintă „soluţia” miraculoasă – deşi e mai puţin limpede dacă vorbim despre un tehnocrat sau un om politic angajat. E ironic să afli de la un lider de partid dezbinat în atâtea fracţiuni şi lupte intestine că Traian Băsescu e un fel de Brutus capabil oricând să-şi „înjunghie” partenerii pe la spate. E bizar să auzi că dl Geoană era „prea tânăr la revoluţie” (mai precis: 31 de ani!) ca să-şi mai amintească ceva… Nu e oare prostia şi un deficit de memorie (şi de caracter)?

Retoric, dl Geoană se străduie foarte mult. Dl Băsescu îi spune în faţă că „e un om slab”. În replică, ironiile dlui Geoană abia şchioapătă. Liderul PSD simte nevoia să fie isteţ cu orice preţ, mizând poate pe „efectul Antonescu” asupra publicului tânăr. Nefiind băiat de cartier şi nici un miştocar înnăscut, vorbele sale n-au rezonanţă. Îi lipseşte din discurs ceea ce englezii numesc „the punchline”. Ca atare, e ratată atât construcţia de idei arhitectonic-lineară, cât şi un minim crescendo sentimental. Poantele cu „sufleţelul” sau aluziile obositoare la adresa doamnei Udrea sunt un „déjà-vu” amuzant doar pentru conştiinţa vulgului de jos. Electoratul liberal are totuşi mai multe pretenţii. Singurul punct câştigat a fost referinţa la ministrul-desemnat Oprea (declarat „hoţul hoţilor” în 2004 de chiar Traian Băsescu).

Revelaţia incompetenţei

După nici douăzeci de minute, contra-ofensiva preşedintelui porneşte pe trei dosare: politica externă, relaţia cu mediul de afaceri şi problemele agriculturii. Preşedintele explică ca un profesionist blindat cu informaţii dinamica relaţiilor noastre diplomatice şi comerciale cu ţările din Răsărit (Moldova, Ucraina şi ţările Asiei centrale). Justifică tăios interesele României pe Dunăre (Bîstroe) şi la Marea Neagră, mizând subtil şi pe teama ancestrală a românilor (perfect justificată istoric) faţă de „marele urs”: Rusia. Foarte inspiratul citat din Titulescu („Politica externă a unei ţări se face prin aprecierea internatională a unui punct de vedere naţional, iar nu prin iscălituri care pot sa vrăjească astăzi, dar care pot sa oblige mâine) pare „lucrătura” lui Sever Voinescu. Întrebat despre vizita la Moscova, Geoană bâguie câteva justificări juvenile, vehiculează informaţii parţiale, îşi întrerupe adversarul şi reuşeşte să nu spună nimic. Challenger-ul lui Traian Băsescu rămâne neconcludent: emiţînd tot mai multe sunete, comunică foarte puţine idei. În asemenea momente, preşedintele Băsescu îi mai aruncă doar o privire condenscendent-dispreţuitoare. Diplomatul Geoană s-a dovedit superficial în propria-i arie de expertiză: afaceri externe şi securitate naţională!

Discutând criza economică, dl Geoană pare iarăşi descoperit: nu ştie situaţia exporturilor României în 2009, citează rapoarte internaţionale fără să le cunoască originea, propune programul „rabla pentru tractoare” (existent deja în programul Guvernului), dă peste cap rata dobânzilor bancare (18% faţă de 10%), vrea ca să ofere tinerilor „chirii subvenţionate” (promisiune de tipul celebrei prime de repatriere: 20,000 de euro)! Când Mircea Geoană anunţă eliminarea impozitului forfetar (propus de PSD în 2008), Traian Băsescu contra-atacă prin garantarea cotei unice şi reducerea acesteia la 14% începând cu 2011. Când dl Geoană anunţă că România e cea mai coruptă ţară din Europa, suporterii PSD aplaudă. Ceva bizar e pe cale să se petreacă.

Discuţia pe justiţie îi defavorizează tot pe Mircea Geoană: dacă dna Ridzi e anchetată de DNA, Adrian Năstase rămâne protejatul PSD-PC într-un parlament nereformat. Vreme de câteva secunde, camera se fixează pe chipul Monicăi Macovei, care are ochi umezi şi privire de Antigonă.

Geoană la raport

Punctul de climax a fost atins în momentul întrebărilor de la candidat către candidat. Ajuns în acest punct, Traian Băsescu atacă frontal iar dl Geoană cade singur în capcana auto-denunţului. Mai grav, liderul PSD nu contraatacă printr-o interpelare-dinamită, ci comite un alt bluf („ce aţi făcut în ultimii cinci ani”). Pentru Traian Băsescu triumful e total atunci când Mircea Geoană recunoaşte, vădit stingherit, că în miez de noapte, cu doar trei zile înaintea scrutinului, a fost chemat la raport de SOV. Între Delta Dunării şi strada Paris din Capitală, maestrul falimentării FNI (cu peste 350,000 români păgubiţi) îl plimbă cum vrea pe liderul PSD! În miez de noapte, aşadar, Mircea Geoană l-a vizitat pe dl Vântu ca să-i dea pesemne câteva explicaţii, declaraţia belicoasă privind caracterul „malefic”.

Traian Băsescu plusează: raportul lui Geoană către S.O. Vântu survine după ce fostul director al Gelsor, Nicolae Popa, a fost arestat la 2 decembrie de autorităţile din Jakarta, Indonezia. Dl Geoană pretinde că nu ştie nimic despre Nicolae Popa, prietenul lui Vântu, condamnat de Tribunalul Bucuresti la 15 ani de inchisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas. Traian Băsescu vrea să arate că întâlnirea de marţi seara n-a fost o coincidenţă, după cum întâlnirile succesive între Dinu Patriciu şi Adrian Năstase n-au fost întâmplătoare. Servitutea voluntară a dlui Geoană şi controlul oligarhic asupra PSD au devenit, pentru toată lumea, de-o orbitoare evidenţă.

Toată disperarea sistemului încolţit s-a citit pe faţa lividă a pudicului diplomat. Pentru câteva secunde, liderul PSD a arătat ca un adolescent de 16 ani prins în flagrant la curve. Dl Geoană s-a bâlbâit şi ne-a explicat că relaţia lui cu oricine este mereu „corectă” şi „principială”. Este ca şi cum ai spune că drumul nocturn la stabiliment are la bază câteva curiozităţi naturale privind anatomia feminină. E ca şi cum ai spune că îţi înşeli nevasta din respect pentru porunca biblică: „iubiţi-vă unii pe alţii”, fără discernămînt, în perfectă devălmăşie. Coroborată cu patetica implicare a dlor Patriciu, Voiculescu şi Vântu în campania anti-Băsescu din ultimele săptămâni, această declaraţie i-a convins chiar şi pe indecişi de verdictul preşedintelui: un vot pentru PSD este un vot pentru sistemul ticăloşit.

Deznodământ

Ultima parte a confruntării a fost dominată de reverberaţiile acestui knock-out letal. Mircea Geoană a încercat să revină mizând pe sloganul pacificator: vrem un preşedinte politicos, cu bune maniere, chiar şi atunci când discută cu maleficul speculator financiar ( „de-o inteligenţă diabolică”, cum l-a caracterizat Maria Vlas pe Sorin Ovidiu Vântu). Preşedintele Băsescu a presat în continuare, obţinând de la Mircea Geoană numai volute de tipul Nae Caţavencu: el vrea o reformă a Constituţiei, dar numai după ce decidem politicile economice ale ţării! El vrea reforma statului, dar numai cu implicarea ONG-urilor şi a tuturor forţelor de la sate şi oraşe! Pentru un preşedinte al Statului nu doar nivelul de expertiză juridică e lamentabil, ci şi orizonturile roşii care definesc proiectul său de societate. Orice om cu educaţie universitară nu va înţelege ce caută reprezentanţii liberalilor în spatele viziunii  socialiste marca Geoană.

Momentul jurământului pe Biblie, atent regizat de Robert Turcescu, a confirmat suspiciunile tuturor: dl Geoană are cu mogulii cercetaţi de DNA raporturi neobişnuite pentru orice ţară democratică. Jurământul pe cartea sfântă, deşi bruiat de câteva ezitări lingvistice, a spus doar atât: dl Geoană nu promite sume exacte, deşi e oricând deschis negocierilor. Dl Geoană nu fixează tarife precise – căci pentru asta există dnii Hrebenciuc şi Vanghelie.

Nici Traian Băsescu n-a putut invalida toate suspiciunile legate de incidentul de la Ploieşti – un accident trucat mizerabil de mass-media, dar lipsit de orice relevanţă instituţională.

În rezumat: românii vor alege la 6 decembrie între un marinar impetuos, care mai scăpă o scatoalcă dar stă drept în faţa mogulilor şi cunoaşte în profunzime realităţile României, şi un diplomat mieros, ignorant şi mai ales fricos în faţa forţelor obscure din spaţiul economic şi mediatic al României. Alegerea este simplă: între un buldog uneori antipatic, dar eficient, şi un pudel de companie, bun pentru vitrina occidentală a mafioţilor.

Mihail NEAMTU

Reclame