Ura de sine şi fantasma izolării externe (Revista 22)

„România a ajuns izolată de lumea civilizată” – este acesta doar un slogan de campanie sau alt simptom al urii de sine cu care ne-am obişnuit prea repede, ici aux portes de l’Orient? Orice dezbatere matură ar cere confruntarea complexelor noastre de inferioritate cu datele realităţii. Suntem, sau nu, pe harta diplomaţiei nord-atlantice? Contăm oare în ecuaţia economico-politică a Uniunii Europene? Pentru a lămuri aceste chestiuni ar fi suficient un exerciţiu jurnalistic de minimă onestitate intelectuală.

Regimul Năstase

Să începem cu un truism: despărţirea de guvernarea Adrian Năstase ne-a scos din spectrul incertitudinilor geopolitice. Integrarea NATO fusese realizată relativ tardiv (29 martie 2004), dar consecinţele acestui act rămâneau invizibile (dacă exceptăm „beneficiile” contractului Bechtel). Sub conducerea fostului premier socialist, libertatea presei din România se situa la cote apropiate de Rusia. Numeroşi comentatori comparau falimentul juridic al unor ţări africane ca Libia sau Congo cu abisul corupţiei din instituţiile statului român.

Deplasările în China ale cuplului Adrian & Dana Năstase s-au materializat mai puţin în contracte pentru firmele româneşti, cât în obiecte de lux pentru vila Zambaccian. (Să nu uităm nici că penalul Omar Hayysam putea ocupa un loc de frunte în avionul prezidenţial). Drumul către Europa impunea proba de slalom printre zeci de steguleţe roşii (culoarea PSD). Pentru a salva aparenţele, regimul Năstase-Iliescu a recurs in extremis chiar la competenţele unor experţi ca Emil Hurezeanu — fără succes.

Şedinţele de vânătoare cu prietenii lui Ion Ţiriac sau retorica dlui Adrian Severin s-au dovedit, deopotrivă, sterile. Nici flatarea slăbiciunilor private ale diverşilor mandarini europeni şi nici chiar privatizările Petrom & BCR n-au accelerat procesul de integrare în UE.

Revanşa pro-americană

Schimbarea de acum cinci ani a modificat substanţial mesajul politicii externe a României. Traian Băsescu a fost ironizat pentru curajul de-a vorbi despre axa „Bucureşti-Londra-Washington”, deşi rezultatele acestei viziuni pot fi cântărite astăzi cu ochiul liber. Nu suntem vecinii statului Virginia, nici mari importatori de ceai englezesc, dar ceva important s-a petrecut cu imaginea României pe glob. Ar fi prea simplu să contrapunem clişeelor de moguli lista vizitelor făcute de preşedintele Băsescu în Statele Unite (Washington DC: mar. 2009; Detroit/San Francisco, 2005; Washington DC: iul. 2006), răsplătite apoi de vizitele de lucru ale lui George W. Bush Jr. (Bucureşti/Neptun: apr. 2008), ale secretarei de stat Condoleeza Rice (Bucureşti: dec. 2005) şi ale vicepreşedintelui Joe Biden (Bucureşti: oct. 2009).

Acestea ar fi rămas simple formalităţi dacă astăzi n-am fi siguri de includerea României în planurile de securitate ale SUA, de reconsiderarea regiunii Mării Negre (mai ales după revoluţia „orange” din Georgia şi Ucraina), de investiţiile consistente ale unor corporaţii ca „Oracle” sau „Ford” (dar şi numeroase firme IT din California), de organizarea summit-ului NATO în Capitală, de cooperarea militară din Irak şi Afghanistan (în pofida iresponsabilităţii ministrului liberal Teodor Atanasiu), de sprijinul oferit proiectului energetic Nabucco, etc.

Meritele palmaresului pro-american nu revin unui singur om, ci unei întregi echipe formate din diplomaţi seniori şi tineri, profesionişti experimentaţi şi oameni şcoliţi în lumea liberă post-1990.

Desigur, atunci când „eminenţe cenuşii” precum Bogdan Chireac sau Cristian Tudor-Popescu încing platourile TV cu adjective sarcastic-insultătoare la adresa Cotrocenilor, orice detaliu al politicii externe româneşti este imediat personalizat şi relativizat. Caracterul toxic al acestei abordări constă în plăcerea denigrării oricărui progres real al României sub regimul Băsescu. Deconectarea jurnaliştilor-tonomat de la presa internaţională, s-ar zice, asigură perpetuarea fantasmei României ţintuite sub călcâiul unui tiran.

Surprize europene

Aceeaşi patologie a interpretării revine în discuţia despre Europa – continentul unde, după 2005, au fost promovaţi ambasadori câţiva tineri universitari cu formaţie occidentală: Marius Lazurca la Vatican, Vlad Alexandrescu la Luxemburg, Toader Paleologu la Copenhaga, etc. Şi la acest capitol, este inutilă recitarea rapoartelor oficiale. Românii sunt astăzi, ca niciodată, deplin reprezentaţi sub raport politic, economic şi cultural în toate marile capitale apusene.

Stranie pentru orgoliul gintei noastre latine mi se pare, totuşi, desconsiderarea direcţiei francofone a diplomaţiei româneşti din ultimii ani. În toamna lui 2006, câţiva zeci de şefi de stat şi-au dat întâlnire la Bucureşti pentru faimosul Sommet al francofoniei – eveniment urmat de vizita preşedintelui Nicolas Sarkozy (4 februarie 2008), când s-a semnat Parteneriatul strategic franco-român (implicit deja în popularitatea brandului Logan). Mass-media a tratat momentul cu binecunoscuta ei somnolenţă, deşi era vorba despre primul angajament de acest fel asumat de Franţa într-o relaţie bilaterală cu o ţară est-europeană.

Dacă, în chip neaşteptat, Carla Bruni ar fi concertat la Sala Palatului, reporterii noştri de televiziune redescopereau oare subit limba lui Tocquevile? Ce altceva decât obsesia negativismului explică blazarea jurnaliştilor din „micul Paris” în faţa accelerării schimburilor economice, culturale şi mai ales ştiinţific-universitare cu Hexagonul? Era oare mai bine pe vremea unui Adrian Costea, consilierul dlui Ion Iliescu, când tipărirea unui album fotografic despre „eterna şi fascinanta” noastră ţărişoară costa cinci milioane de euro (giraţi de falimentara Bancorex)? Şi ce anume câştigăm astăzi trivializând un acord decent de cooperare în domeniul cinematografiei, după suita premiilor de la Cannes? Răspunsul scurt este: nimic.

Răspunsul lung: absolut nimic, nici măcar boicotul referendumului din 2009.

Concluzii

Deocamdată, în România, orbirea ideologică şi partizanatul electoral consolidează provincialismul percepţiilor colective şi perpetuează o bolnăvicioasă Selbst-hass, ascunsă eventual sub pălăria băşcăliei sau pardesiul disperării. Când vom scăpa oare de reflexul acoperirii cu mâzgă a reuşitelor şi de mânjirea cu noroi a ferestrelor deschise prin onestitate, bun-simţ şi patriotism?

Critica oricărei guvernări rămâne necesară, dar fără a nega datele empirice şi exigenţa obiectivităţii. Este perfect legitimă evaluarea neajunsurilor sau a eşecurilor din politica externă condusă de Traian Băsescu (vezi dosarul revistei „22” despre relaţia delicată a României cu Rusia şi Ucraina). Operând cu aceeaşi regulă a bunului simţ, dl. Tăriceanu a descoperit poate că nu suntem a şaptea putere economică a Europei. Curând, dl. Geoană va afla şi el că pozele de protocol nu te fac lider regional (decât, cel mult, la înălţimea reputaţiei unui geolog celebru).

Înaintea megalomaniei comice sau a furiei contestatare, va trebui să redescoperim cu toţii virtutea moderaţiei, decenţa comparaţiilor, cronologia istoriei recente, arta dialogului şi liniile mişcătoare ale mapamondului.

Mihail NEAMŢU

Anunțuri

3 Responses to Ura de sine şi fantasma izolării externe (Revista 22)

  1. Bogdan Duca spune:

    Draga domnule Mihai Neamtu,

    Imi pare rau, dar ati reusit sa scrieti un articol electoral si nimic mai mult.
    Congresul dictatorilor africani francofoni o fi fost un eveniment epocal pentru Bucuresti, dar alte capitale ale lumii, precum Ouagadogou sau Yaounde au trecut cu mult inaintea Romaniei domnului Basescu prin asemenea fericite experiente.
    Summitul NATO la Bucuresti a fost un eveniment ce ar fi avut loc si daca Presedinte la Bucuresti ar fi fost amicul nostru comun, domnul Remus Cernea.
    Cat despre relatia Romania-SUA, aceasta nu este deloc una roza. E drept, nu e vina domnului Basescu ca americanii au votat atat de prost la alegerile lor prezidentiale.

    In UE pozitia Romaniei este departe de a fi una fericita. O sa ne alegem iar cu un comisar european cu responsabilitati minusucule. Domnul Basescu nu prea reuseste sa se imprieteneasca cu ceilalti parteneri din UE, desi e mult mai cuminte acolo decat la Bucuresti.

    Desi la Bucuresti da impresia ca abia asteapta sa se ia la tranta cu mai marii lumii (mai ales cu premierul Putin), incercarile domniei sale de a primi o invitatie la Moscova se lovesc de un nediplomatic refuz iar Romania domnului Basescu este una din tarile ce inghit cuminti toate ineptiile made in UE, mai ales Tratatul de la Lisabona, pentru care un presedinte jucator ca domnul Basescu nu a simtit nevoia sa convoace nici un referendum.

    Deci, fara suparare, care ar fi reusitele? A mancat Bush inghetata la Neptun iar la invitatia Renault, domnul Sarkozy a vizitat Romania.

    In tot acest timp, oameni de afaceri pe care domnul Basescu ii dusmaneste, au incercat, in ciuda unor politici fiscale criminale, in ciuda presiunilor politice, sa schimbe ceva.
    Vanzarea Rompetrol Kazahstanului, o afacere a domnului Patriciu, a fost o lovitura data Rusiei incomparabil mai mare decat ratoielile de la Bucuresti, dublate de stangaciile de dincolo de granita ale Presedintelui pe care il aparati.

  2. Antiteze spune:

    Andreea Pora

    Noua arma antibasesciana: prefraudarea ONG-ista
    Andreea Pora Dezbatere

    T

    raian Basescu este intruchiparea raului suprem. Nu mai e dubiu! Ne-o spune non-stop coalitia PSD-PNL cu ai ei candidati siamezi Geoana si Antonescu, ne-o recita telenovelistic ziaristii inregimentati in slujba lui Vintu, Voiculescu si Patriciu, ne avertizeaza patru ONG-uri odinioara onorabile. Dictator, de filiatie hitlerista, stalinista si ceausista, terorist, traficant de arme si scandalagiu notoriu, lui Basescu ii lipsea din panoplia relelor doar cea de „fraudator”. Cum ideea, lansata acum vreo sase luni pe piata abundenta a dezinformarii de Cristian Pirvulescu (un sondaj care masura perceptia romanilor despre posibilitatea fraudarii alegerilor), preluata sirguincios de moguli si slefuita de Dan Nica, nu a avut succesul scontat, trebuia sa se inventeze altceva. Si pentru ca trebuia sa poarte un nume, i s-a spus „prefrauda”. Concret, Basescu „prefraudeaza”, moral, e drept, prin suprapunerea alegerilor peste referendum.

    „Prefraudeaza” pentru ca isi dezavantajeaza bietii contracandidatii, care nu-i asa, joaca extrem de fair-play cu patru canale de televizune in spate care le fac campanie non-stop si il diabolizeaza pe Basescu tot non-stop. „Prefraudeaza” pentru ca „schimba” temele de campanie, care nu pot fi legate decit de „monstrul Basescu” si de cum trebuie el sa plece de la Cotroceni pentru binele si linistea natiei, a mogulilor si politicienilor carora nu le va mai pune nimeni in discutie somnul si competenta parlamentara. „Prefraudeaza” pentru ca, vezi doamne, exista o singura „lista de prezenta” si nu doua sau trei. „Prefraudeaza” pentru ca nu da bine in plina campanie sa te dezici de o tema atit de populara, pe care, culmea, ai sustinut-o acum cinci ani. Iar culmea „prefraudarii” e ca n-a avut ea, „Coalitia anti”, ideea de a sustine referendumul si de a face campanie pentru unicameral, ceea ce ar fi bulversat electoratul si ar fi redus beneficiul lui Basescu.

    Ca asemenea „prefraudari” sint frecvente in multe tari democratice, care suprapun diferite alegeri peste referendumuri, nu mai conteaza in focul luptei antibasesciene. In tot cazul, sint mult mai frecvente decit este forma de vot uninominal inventata de Cristian Pirvulescu si perfectionata la masa cu PSD si PNL.

    Si in ultima instanta, de ce s-ar mira contracandidatii si onor ONG-urile care ii sustin, ca Basescu „prefraudeaza” cu armele constitutionale de care dispune, cind ei fac asta de luni de zile? Nu este tot o „frauda morala” sa manipulezi, sa intoxici, sa minti si sa joci unfair? Cum se numeste campania feroce de spalare pe creier a electoratului dusa de trusturile lui Vintu si Voiculescu? Nu cumva tot frauda morala? La ce sa te astepti atunci cind utilizezi cele mai necinstite arme ca sa-ti infringi adversarul? Sau, poate, este democratic sa lansezi fara probe si sa mediatizezi acuze de „terorism international”? Sau sa pui stampila de „dictatura” in conditiile in care opozitia detine 65% din parlament, pica guverne si se ratoie 24 de ore din 24 pe toate ecranele? Spre deosebire de „prefraudarea” lui Basescu, nesustinuta deocamdata de nimic dovedibil, frauda morala a contracandidatilor este vizibila si demonstrabila.

    Interesant este insa cine sint vestitorii „prefraudarii” si ce-i mina pe ei in lupta antibasesciana? Cele patru ONG-uri, despre care politicienii liberali si social-democrati afirma ca sint „cele mai serioase, cele mai independente si cele mai neimplicate politic”, sint Pro Democratia, Tranparency International, Agentia de Monitorizare a Presei si Centrul pentru Resurse Juridice. Primele trei sint vestite pentru „independenta” lor, in special cind e vorba de banii guvernamentali pentru diferite proiecte.

    Domnii Pirvulescu si Alistar, care la ora la care scriu isi pledeaza neimplicarea politica pe ecranele mogulilor, sustin ca doar principiile si grija pentru democratie sint motorul de 3.000 de cai putere care i-a pus in miscare. Chiar asa? Democratia, dar mai ales unii parlamentari liberali in frunte cu Bogdan Olteanu (intrat in parlament de pe pozitia a treia cu putin peste 3.000 de voturi) au pentru ce sa-i fie recunoscatori domnului Cristian Pirvulescu. Ce sa mai discutam despre manipularea numita „votul alb” de la parlamentare, cind s-au anulat 2% din voturi. Domnia sa este independenta personificata, tinind cont de felul infocat in care pledeaza de pe ecranele mogulilor impotriva lui Basescu. Revolta ong-istului impotriva unicameralului este cu atit mai de neinteles cu cit prin anii 2000 stringea semnaturi exact pentru unicameral si exact in perioada in care PSD facea acelasi lucru. Si de ce se rascoala Cristian Pirvulescu impotriva ipoteticei fraude morale prin referendumul lui Basescu si nu si impotriva fraudei morale practicate de contracandidatii sai prin intermediul televiziunilor mogulilor? Intrebare la care raspunsul ar putea fi unul singur: se afla de aceeasi parte a baricadei. Adica cea antibasesciana.

    Victor Alistar, virful de lance al luptei impotriva coruptiei, lupta sponsorizata din greu de fostul cabinet liberal, asa cum fostul guvern PSD i-a sponsorizat lupta pentru o ANI fara gheare si dinti, a ajuns in tribunal exact cu institutia (ANI) la sefia careia a dorit sa ajunga. Motivul, declaratia de avere. Democratia are si ea conflictele ei de interese, iar Victor Alistar un dinte impotriva presedintelui Basescu. Probabil ca ii este greu sa uite de raportul comandat de Basescu pe vremea cind era primar general al Capitalei, raport care viza modul dubios in care Alistar a primit o casa de la Viorel Lis, al carui consilier era. In plus, dragostea dintii-PSD- nu piere cu una cu doua, gindindu-ne ca in ultimii ani cum era liber scaunul de ministru al justitiei, cum aparea Alistar ca posibila propunere a PSD. Asta da impartialitate, neimplicare si ong-ism.

    Cit despre Agentia de Monitorizare, cred ca nu mai este nimic de spus atita vreme cit se afla cu trei picioare in trustul lui Sorin Ovidiu Vintu. Iar parte din Catavenci, daca este sa ne referim numai la Liviu Mihaiu, au avut avantaje serioase in defuncta guvernare si dezavantaje pe masura in actuala. Ma gindesc la proiecte gen Salvati Delta, Vama Veche si alte locuri la fel de frumoase de pe harta tarii. Georgiana Iorgulescu, sefa de la Centrul pentru Resurse Juridice, este o apropiata a liberalei Renate Weber. Punct.

    Dar, in sfirsit, e dreptul ONG-urilor sa sustina pe cine vor si sa fie impotriva lui Basescu, d-aia e democratie si nu dictatura. E dreptul lor de societate civila sa considere ca se „prefraudeaza” sau „postfraudeaza”, daca va fi nevoie si asa va suna ordinul pe institutie.

    Singura nedumerire e, repet, de ce nu mimeaza macar echidistanta si principiile pe care spun ca le sustin, condamnind la fel de ferm si „frauda morala” a contracandidatilor lui Basescu. De ce nu condamna „folosirea abuziva in scop personal” a televiziunilor mogulilor?

  3. […] Neamţu Ura de sine şi fantasma izolării externe (Revista 22)Vrem Parlament UnicameralD. B. Hart, The Poetry of […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: