Horia Terpe despre premiul Nobel pentru economie (ELINOR OSTROM)

Comitetul Academiei Regale Suedeze a ales să se opună unei concluzii pripite trase din criza economică actuala, aceea că “unde pieţele dau greş, statul trebuie să intervină”. Lăsând la o parte faptul că actuala criză e departe de a fi un eşec al pieţei, Elinor Ostrom a arătat că implicaţia insăşi este falsă.

Ea a studiat tocmai cazurile extreme în care pieţele pot da greş atat din punct de vedere economic cât şi ecologic, şi anume cazul resurselor comune: ape, păşuni, păduri, locuri de pescuit (lacuri, râuri, oceane), câmpuri petrolifere. Analiza instituţională a peste 3,000 de cazuri de guvernare a resurselor comune arată ca deşi nu există o soluţie universala, un panaceu, de cele mai multe ori intervenţia statului in administrarea acestor resurse este o soluţie inferioară autoguvernării locale. Aceasta se prezintă într-o amplă diversitate de aranjamente instituţionale găsite şi experimentate în timp, perfecţionate independent de către utilizatorii direcţi ai acestor resurse, „localnicii”, cel mai bine interesaţi în bunul mers al lucrurilor.

Pe scurt, Elinor Ostrom susţine că soluţiile care funcţionează sunt cele bazate pe creativitatea instituţională locală şi arată de ce politicile publice ale guvernărilor naţionale şi supranaţionale sunt vane încercări de panacee.  Motivul este că universalitatea si uniformitatea politicilor publice sunt incompatibile cu diversitatea problemelor publice particulare care se cer rezolvate.

Anunțuri

One Response to Horia Terpe despre premiul Nobel pentru economie (ELINOR OSTROM)

  1. Nu sunt adeptul interventiei Statului in probleme regionale.Intreb, citind articolul de sus:
    asta nu inseamna revenirea la timpul societatilor autarhice?
    istoria a incercat atata timp sa „unifice” limbajul social si acum se doreste revenirea la voievodate?
    oare se cere, de fapt, Statului sa se retraga intelept pentru a se intari de fapt?
    ce mai ramane din Stat?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: