PNL, Crin Antonescu şi deriva liberală (Hotnews.Ro, 18.10.09)

Înjumătăţirea numărului de agenţii guvernamentale — veritabile căpuşe bugetivore — şi-a găsit un adversar neaşteptat: PNL. Partidul care-şi clamează vocaţia reformistă a depus o neaşteptată sesizare la Curtea Constituţională împotriva Legii de restructurare a agenţiilor din subordinea Guvernului. Să ne gândim puţin la gloria tradiţiei liberale româneşti: unde-i veţi putea recunoaşte, astăzi, chipul şi nobleţea? Din 1990 încoace, un partid istoric dezamăgeşte sistematic aşteptările noii generaţii. Vector al modernizării în perioada interbelică, PNL a ajuns astăzi scutul stagnării. De ce oare?

Ideile liberalismului clasic sunt bine-cunoscute, frecvent combătute, dar pretutindeni respectate: dreptul sacru la proprietate, reducerea taxelor, limitarea acţiunii Statului, încurajarea pieţei libere, investiţia în creativitate (la antipozii exceselor protecţionist-sindicaliste), respectul dat persoanei şi iniţiativei individuale, refuzul abstracţiilor colectiviste, ş.a.m.d. Când aderăm la aceste valori devenim aproape spontan adepţi ai meritocraţiei în plan social, al libertăţii sub aspect economic şi al transparenţei în exerciţiul guvernării. Anticomunismul şi rezerva pronunţată faţă de politicile stângii nu pot fi decât ingrediente naturale ale unui liberal autentic.

Făcând aceste constatări, se cuvine aşadar să ne întrebăm cum oare PNL defilează liniştit, de atâţia ani, alături de partidul dominat încă de geniul machiavelic al unui Ion Iliescu? Cum se explică vecinătatea senină între un Crin Antonescu şi „conservatorul Felix”? Dar carierismul obraznic al unui Bogdan Olteanu, egalat poate doar de „micul Titulescu”?

Eşecuri post-1989

Pentru a răspunde acestor întrebări, vom face un apel selectiv la memorie. Nu e cazul să vorbim aici despre meritele prezenţei liberale din Parlamentul post-decembrist. Într-un climat sufocant, printre coledzi inepţi sau agramaţi, numeroşi liberali au ştiut să facă o figură respectabilă. Cei grupaţi formal sau informal în jurul profesorului Valeriu Stoica, bunăoară, au excelat în colaborarea cu mediile academice şi culturale, stimulând reflecţia filozofică a unor tineri universitari prin iniţiative de tipul „Institutul de Studii Liberale”, căutând apoi să ancoreze centru-dreapta românească într-o mişcare de idei cu reverberaţii internaţionale. Proiecte legislative salutare (între care faimosul „2% pentru cultură”) au dus patriei un aer proaspăt. Încă din anii 90, însă, gândirea inovatoare şi principială au fost contracarate de apariţia unui sub-curent al liberalismului tulbure, gata oricând să coboare ştacheta standardelor morale şi să compromită idealul purităţii doctrinare.

În anii însângeraţi de mineriade, mulţi au sperat ca liberalii să devină vârful de lance al luptei anticomuniste, răzbunînd astfel suferinţa marilor bărbaţi de stat morţi în temniţele comuniste (e.g., Constantin I. C. Brătianu, mort la Sighet în 1950). Or, spre deosebire de ţărăniştii atipicului Ion Raţiu, liberalii conduşi de Radu Câmpeanu afişau reflexe suprinzătoare de acomodare cu direcţia lui Ion Iliescu. Sub regimul Constantinescu, ideea unei „Comisii prezidenţiale pentru Condamnarea Dictaturii” fie n-a apărut, fie n-a prizat unde trebuia. Cronicarii epocii îşi amintesc totodată onctuozitatea lui Dinu Patriciu, care pleda în faţa asceticului Corneliu Coposu pentru ieşirea din opoziţie şi colaborarea cu FDSN (ulterior, PDSR).

La rubrica „eşecuri”, istoricii tranziţiei vor include pesemne şi numărul mare al foştilor informatori sau ofiţeri ai Securităţii din PNL: Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeo Lăzărescu, academicianul Bălăceanu-Stolnici, Daniel Dăianu, Alexandru Paleologu, Ştefan-Augustin Doinaş, Mona Muscă, ş.a. (Suspiciuni au planat şi asupra lui Radu Câmpeanu). Gradele de culpabilitate diferă enorm între aceste persoane, dar evidenţa impurităţii rămâne, uneori chiar tragic, incontestabilă.

Nu vom comenta aici nici „profunzimea” altor manifestări din epocă: alegerea lamentabilului Crin Halaicu ca primar al Capitalei; avântul luat de mediocrul Viorel Cataramă; acuzaţia de plagiat adresată lui Horia Rusu şi Dinu Patriciu după apariţia cărţii „Liberalismul românesc”, ş.a.m.d. Toate aceste întâmplări sau revelaţii succesive, dar şi apropierea unor membri marcanţi PNL de mediile corupte din PDSR/PSD, au contabilizat prima decepţie majoră a liberalismului românesc post-1989.

Eclipsa Tăriceanu

Alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte al României a dat şansa liberalilor ca, în decembrie 2004, să-şi propulseze cel dintâi premier pe o scenă europeană. Era momentul în care PNL putea să-şi dea măsura, scoţînd la iveală un noian de talente. Ce a urmat ştie toată lumea. În tandem cu echipa PD, a fost introdusă taxa unică de 16%. Investiţiile străine şi-au urmat firesc cursul, procentul PIB crescând spectaculos. Recoltările la buget s-au îmbunătăţit şi, deci, calitatea vieţii românului de rând s-a ameliorat simţitor. „Miracolul” acesta n-a durat însă decât doi ani şi jumătate, până la furtuna globală a crizei financiare. Astăzi, suntem aproape de contemplarea dezastrului. De ce?

Pentru că subcurentul liberalismului tulbure din PNL şi-a spus cuvântul. În patru ani de mandat, Popescu-Tăriceanu a înmulţit copios numărul agenţiilor guvernamentale râvnite de-o numeroasă clientelă. Ceasurile Rolex, călătoriile în străinătate, maşina cu şofer la scară – iată câteva privilegii poftite de partizanii acestei guvernări cheltuitoare. Gonflarea aparatului birocratic, salariile scandaloase la stat, inechitatea sistemului de pensii şi, mai ales, achiziţiile publice arbitrare au adâncit drenajul din visteria ţării. Au fost, aşadar, „revizitate” mai toate caracteristicele erei „Bombo-Congo”.

Între comenzile de laptop pentru şcolile rurale şi afacerea Sterling la Marea Neagră, proiectele de interes naţional au fost îngropate. Sutele de kilometri de autostradă promise de ministrul Orban rămân şi astăzi o promisiune. În locul prudenţei calme, am văzut frenezia risipei. Calculul pe termen lung a cedat extazului consumist şi orbirii populiste. Deficitul bugetar s-a accentuat iar recompensele electorale s-au înteţit, spre satisfacţia socialiştilor. Aceste manevre („de milioane”) au consolidat gruparea Tăriceanu-Patriciu, numeroşi liberali „recalcitranţi” fiind excluşi din partid pentru „delict de opinie”. În toamna lui 2006, PNL a suferit apoi o vizibilă hemoragie prin plecarea grupării Stolojan-Stoica şi naşterea subsecventă a „Platformei liberale” (integrată ulterior în PD).

În sfârşit, trădarea valorilor dreptei s-a desăvârşit spre finele mandatului Tăriceanu, când diverse nulităţi sub raport profesional au inundat ministere-cheie. În primăvara lui 2005, liderul PNL de atunci practicase deja traficul de influenţă în justiţie, de dragul unui prieten. Pentru ca să-i iasă, pesemne, alte combinaţii au fost îndepărtaţi treptat oameni ca Μοnica Macovei, Ionuţ Popescu, Teodor Baconschi sau Mihai-Răzvan Ungureanu. În fond, se pregăteau pe tuşă „somităţi” de anvergura unui Cristian Adomniţei (chemat la Educaţie) sau Tudor Chiuariu (responsabil pentru Justiţie)… De la flagrantul grosier obţinut în cazul „Remeş-Caltaboş” până la „subţirile” vizite la parchet ale lui Szolt Nagy şi Codruţ Şereş (acuzaţi de spionaj), guvernul Tăriceanu a tras după sine tinicheaua incompetenţei.

În rezumat, guvernarea liberală 2004-2008 a iniţiat dispreţul pentru convergenţele doctrinare şi a canonizat politica circumstanţială, îndreptată obsesiv împotriva unui singur om: Traian Băsescu (demis în aprilie 2007 şi cu votul PNL).

„Primadonna” Antonescu

Previzibilul eşec din alegerile anului 2008 a coincis cu ieşirea la rampă a domnului Crin Antonescu — istoricul ascuns în Niculiţei-Tulcea, dar remarcat la Bucureşti prin  absenteism parlamentar şi verbiaj mediatic. În locul unei evaluări critice a performanţei din perioada 2004-2008, noul lider PNL a escaladat isteria anti-Băsescu. Navigând printre sofisme eclatante şi ironii bădărăneşti, preşedintele Antonescu n-a propus măcar o singură soluţie concretă la planul anti-criză. Vorbeşte mereu, priveşte afectat şi ne adoarme cu fraze lungi, solemne. Cunoştinţele sale de economie sunt la pas cu interesul scăzut acordat României profunde. Dintr-un vast raport sociologic privind riscurile demografice ale ţării, dl. Antonescu a reţinut doar tema „sex şi droguri”. Rezervorul de comparaţii al şefului PNL include, parmi d’autres, analogia Mussolini-Băsescu şi descrierea profesorului Emil Boc ca „mecanic de locomotivă” în stare de ebrietate. Aceasta este performanţa cognitivă şi ebuliţiunea literară în care nu puţini cărturari au recunoscut fibra unui adevărat intelectual – la care alţii au adăugat carisma unui veritabil Obama de Balcani.

Rezumând aşadar involuţia liberalismului autohton, descoperim acest dublu preţ al trădării doctrinei:

(1) respingerea proiectului de reformare a statului prin descentralizarea administrativă, unicameralism, stimulul pieţei private, vot uninominal, diminuarea risipei banului public, primenirea educaţiei, cultura memoriei, etc. PNL n-a făcut nicio „contra-ofertă” la diagnoza Comisiilor prezidenţiale în chestiunea Constituţiei, a lustraţiei, a stării de sănătate, a demografiei sau a patrimoniului cultural. Vidul ideatic a fost compensat numai de intensitatea atacurilor ad personam.

(2) acceptarea unei relaţii utilitarist-promiscue cu socialiştii. Dacă în 2004, Traian Băsescu vedea în apropierea de PC „soluţia imorală,” justificată numai de imperativul unor reforme restante, Crin Antonescu vine cinci ani mai târziu şi bate palma atât cu Dan Voiculescu, cât şi cu Viorel Hrebenciuc. Dacă Popescu-Tăriceanu mima o vagă distanţă faţă de coaliţia PSD-PC, dl. Antonescu n-o mai ascunde de nimeni, preferând negocierile deschise cu socialiştii în locul unui dialog minimal cu reprezentanţii celuilalt partid de centru-dreapta (PDL).

Concluzii

Pentru orice ins de convingere autentic liberală, metamorfoza PNL e năucitoare. A fost perfect normală distanţarea de stilistica actualului şef de stat. Lansarea unui candidat propriu la prezidenţiale se impunea aproape obligatoriu. Neguvernarea alături de PDL putea fi o opţiune legitimă, chiar dacă stranie. Sugestiei „Klaus Johannis” nu i-a lipsit ingeniozitatea (deşi alţii au mirosit viclenia).

În schimb, apriorismul băsescofob, militant şi totalitar, virează astăzi într-un extremism anti-liberal. Cum altfel să califici respingerea de plano, într-un moment decisiv pentru România, a dialogului cu un finanţist de reputaţie internaţională (premierul desemnat Lucian Croitoru)? În ce termeni să explici anularea dreptului la libertatea de conştiinţă care revine fiecărui parlamentar în parte, dar obligat în ultimele luni să se supună unei comenzi centraliste şi şantajelor ordinare? Dar absenţa unei alternative reale pentru intervalul 2010-2014?

Nu ne forţează oare toate aceste regresii la citirea simbolismului crinului drept floare tombală? Şi nu e oare trist că, în istoria liberalismului românesc, albeaţa ultimului „lilium candidum” rimează, totuşi, cu „mortua est”?

Mihail NEAMŢU

Anunțuri

9 Responses to PNL, Crin Antonescu şi deriva liberală (Hotnews.Ro, 18.10.09)

  1. Bogdan Duca spune:

    Draga domnule Mihai Neamtu,

    Analiza ta nu este una incorecta. Partidul National Liberal nu este deloc ceea ce ne-am dori sa fie: un partid politic de dreapta in care sa ne regasim confortabil si noi, conservatorii, adica adeptii liberalismului „clasic”. Este un partid, cum imi place mie sa spun, de centru-centru-dreapta.
    Dar din pacate pentru noi este singurul partid ce mai „miroase” a dreapta de pe la noi.
    Caci PD-L are in comun cu valorile dreptei cat am eu in comun cu zen-budismul.

    As completa, in critica adusa de dumneavoastra PNL faptul ca prima pactizare a liberalilor cu socialismul a fost in momentul in care domnul Stolojan a fost numit presedinte al PNL. A doua, si poate cea mai grava pentru PNL, a fost alianta cu partidul socialist PD (membru al Internationalei Socialiste) si acceptarea, de nevoie, a candidaturii la prezidentiale a lui Traian Basescu.

    De aici au inceput dezastrul!
    Presiunile la care Traian Basescu a supus PNL pentru a isi retrage primul-ministru si chiar de a se lasa inghitit de PD, partid ce isi descoperea peste noapte veleitatile „crestin democrate” sunt cauza aliantei neoficiale din parlamentul 2004-2008 cu PSD.
    O alianta, repet, neoficiala (PD-L va avea in 2008-2009 o alianta oficiala) ce va sili PNL sa adopte o serie de politici socialiste pentru a supravietui la guvernare. O guvernare care, cu toate scaderile sale (nu putine) poate fi considerata o perioada fericita pentru Romania.

    PNL este impotriva unicameralismului din ratiuni mai mult decat pertinente. Ar fi chiar absurd ca o tara precum Romania sa renunte la parlamentul bicameral doar din ratiuni…de economie.
    In acest moment, toamna lui 2009, in plina criza politica, cauzata de mismasurile politice ale domnului Basescu, toate partidele politice din Romania, mai putin PD-L sustin solutia unui guvern de tehnocrati, condus de o persoana ce se bucura de o incontestabila popularitate: domnul Johannis.
    O solutie foarte ok in contextul in care guvernul domnului Johannis s-ar bucura de increderea a 65% din parlament si ar putea sa ofere climatul de stabilitate atat de necesar perioadei tulburi prin care trecem.
    Doar ca, din pacate, domnul Basescu doreste altfel, impotriva vointei nationale si, asa cum vom vedea in turul I, cand foarte probabil doar 30-35 % vor vota cu domnul Basescu, impotriva vointei populare, de la care domnia sa se revendica ilegitim.

  2. Antiteze spune:

    Bogdan Duca: Multumesc pentru comentariu.
    O istorie alternativa a relatiei dintre PNL si socialisti puteti gasi aici (macar datele pot fi retinute):

    http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=17445

  3. Dan Patrascu spune:

    Subscriu si eu celor spuse de dl. Duca. PNL este singurul partid din Romania in care mai adie o briza a dreptei.

    dle Neamtu, mecanismul analitic pe care il aplicati PNL-ului poate fi la fel de bine aplicat PDL-ului, iar rezultatele cred ca sunt mult mai tulburatoare.
    Pace si Bine.

  4. contramanipulare spune:

    Si PDL iese foarte rau la o asemenea analiza, DAR e si o diferenta fundamentala.

    PDL vine dintr-o zona nesanatoasa-socialista, iar eu ma bucur ca a parasit-o, la PDL este o evolutie, chiar daca nemultumeste si, deocamdata, este doar de fatada la majoriotatea liderilor sai.

    PNL in schimb vine dintr-o zona sanatoasa, vine dinspre dreapta, la PNL involutia este clara si deprimanta. Din pacate, Stoica fost fortat sa paraseasca partidul. Atata vreme cat este cu totul in mana unui om de afaceri, care si-a cladit afacerile in colaborare cu regimul Nastase-Iliescu, nu mai e nimic de sperat.

  5. Dan Patrascu spune:

    Da observatia este buna. Rationamentul meu este, insa, urmatorul: deoarece din motive subiective pana la urma nu pot simpatiza cu un partid de centru-stanga, prefer sa fiu alaturi de un partid în care mai adie un vânticel de dreapta, chiar daca, evident, are minusurile sale şi sunt conştient de ele.

  6. […] Mai departe citiţi pe Antiteze: “PNL, Crin Antonescu şi deriva liberală“ […]

  7. Antiteze spune:

    Pentru cei interesati, semnalez un excelent follow-up al tinarului istoric Alin Vara, aici:

    http://alinvara.wordpress.com/2009/10/19/aporia-liberalismului/

  8. kamasarye spune:

    Nu imi place nici mie starea in care a ajuns PNL. Dar PNL n-a fost niciodata partid liberal in sensul valorilor clasice ale liberalismului, ci ‘big state’. Cateva idei de reducere a taxelor nu fac primavara. Asta e simplu de urmarit, si nu e nimic de atacat. E optiunea sa istorica.

    Dar, foarte pe scurt, PDL despre el insusi:
    http://www.pdl.org.ro/index.php?page=PDL&textPag=14
    „Partidul Democrat este succesorul Frontului Salvarii Nationale…”
    Nu e doar o origine suspecta (pentru mine) si lasata in urma: este o memorie asumata.

    Daca e sa insiruim toate acuzatiile de coruptie circulate si la adresa PDL& Basescu, lista ar fi cel putin pe masura celei redactate aici cu privire la pnl.

    Cand acuzi PNL de colaborare cu PSD, bagi sub pres faptul ca PDL a facut si face evident acelasi lucru, cand ii convine. Eu una n-am de gand s-o uit doar pt ca e campanie electorala si politicienii au declarat ca trebuie sa ne ratoim unii la altii.

    Trivialitatile gen „Bombo-Congo” sunt bancuri care nu au ce cauta intr-o dezbaterile de idei, iar publicul tau merita mai mult de atat.

    Evocarea informatorilor descoperiti e simpla lovitura sub centura: sa nu uitam ca ofiterii nu sunt deconspirabili. Iar aceia ma tem ca sunt cu prioritate in alte partide…

    A acuza opinia contrara parerii tale de totalitarism e un non-sens. Daca te crezi in drept sa iti exprimi visceral anti-PNL-ismul si anti-PSD-ismul, anti-basescianismul se poate exprima si el cum pofteste. Daca vrei dezbatere de idei, abtine-te tu in primul rand de la bascalie.

    Nici un parlamentar nu e obligat sa se supuna nimanui altcuiva decat propriei constiinte. Pur si simplu nu poate fi obligat sa voteze intr-un anume fel.
    Si in orice caz disciplina de partid nu ar fi o chestie antidemocratica. Asa functioneaza parlamentele, atata vreme cat exista partide. O stii foarte bine.

    Unicameralismul nu garanteaza o functionare mai buna a democratiei, dupa cum nu o garanteaza nici bicameralismul. Ambele au avantaje si dezavantaje care pot fi discutate.

    „Cultura memoriei” e ceva ce inca asteptam.

    O dezbatere despre rolul institutiei prezidentiale mi s-ar parea si ea utila. Dincolo de campania pro-/ sau anti-Basescu, vreau sa zic.

    Nu cred ca trebuie sa uitam ca institutia care intruchipeaza, constitutional, si conform teoriei democratiei, suveranitatea poporului nu este Presedintele, ci Parlamentul. Legitimitatea sa, in calitate de corp colegial, are precedenta asupra celei a presedintelui, atat in spiritul cat si in litera legii fundamentale. Constitutional, Parlamentul reprezinta poporul, iar Presedintele reprezinta Statul. Si dezbaterea ar merita continuata…

    In sfarsit, e intristatoare angajarea asta politica de partea unor politicieni care seamana atat de mult intre ei. Si e dezamagitoare angajarea necritica, cu arme si bagaje a unui conservator crestin de partea unui „progresist” caruia putin ii pasa de Traditie.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: