„Noi vrem respect”: un comentariu de H.-R. Patapievici

De curând, s-a trecut de la manipularea vădită la manipularea subliminală. Fireşte, sub pretextul bunelor sentimente şi clamând că e vorba de cele mai nobile intenţii. Şi, cum altfel, numai în slujba publicului, care este ostentativ invocat ca actor, deşi este subliminal folosit drept cobai.

Este vorba de campania postului de televiziune Realitatea TV, lansată sub lozinca „Noi vrem respect”. În afara spaţiului publicitar, când te aştepţi mai puţin (dar în momente bine alese!), ecranul se înnegreşte şi, pe acest fond contrastant şi ameninţător, apare un mesaj imperativ şi mobilizator, a cărui idee este că politicienii ne jefuiesc, instituţiile ne batjocoresc, iar poporul are dreptul să pretindă respect.

Fireşte că, în imaginarul unui public educat din şcoala primară cu poezia lui George Coşbuc „Noi vrem pământ”, acest „Noi vrem respect!” are reverberaţii adânci, care cheamă inevitabil în memoria afectivă a cetăţeanului împovărat de nevoi finalul exploziv al poemului: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, / Să vrem noi sânge, nu pământ! / Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, / Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!”.

Liderii de sindicat au simţit imediat potenţialul mobilizator al lozincii „Noi vrem respect!” şi l-au folosit fără scrupule în demonstraţia de ieri din Piaţa Victoriei. Nu ştiu dacă lansarea campaniei la Realitatea TV a fost făcută în înţelegere cu sindicatele ori cu forţele politice care speră să poată profita de pe urma marilor mişcări greviste anunţate de acestea.

Nu ştiu, dar ceea ce sare în ochi este că toată operaţiunea seamănă teribil de mult cu o pregătire psihică a maselor în vederea răscoalei, iar identitatea metrică între lozinca „Noi vrem respect” şi versul „Noi vrem pământ!”, care nu poate fi întâmplătoare, induce în mod subliminal în psihicul oamenilor sugestia că noi, azi, aşa lipsiţi de respect cum suntem (din partea instituţiilor statului), ne aflăm într- o situaţie similară ţăranilor care în 1907 cereau pământ.

Sugestia, indusă prin tehnici tipice manipulării subliminale, e copleşitoare. Eu am trei obiecţii. Ca telespectator, pretind de la o televiziune de ştiri să mă ţină la curent cu ce se întâmplă şi protestez împotriva oricărei tentative a vreunui trust de presă de a folosi materialul informativ cu scopul de a mă educa. Refuz să mă las educat de televiziuni.

Ca om, vreau să-mi păstrez libertatea de a gândi şi protestez împotriva încercării oricărui trust de presă de a mă determina, prin sugestii subliminale, să gândesc într-un anumit fel.

În fine, în calitate de cetăţean, pretind respect din partea tuturor televiziunilor, publice ori private: iar acest respect înseamnă încetarea imediată a oricărei încercări de manipulare. Refuz inclusiv manipularea prin bine, în vederea binelui.

Anunțuri

2 Responses to „Noi vrem respect”: un comentariu de H.-R. Patapievici

  1. […] postul Realitatea TV sub sloganul “Noi vrem respect!”. Comentariul îl găsiţi aici, pe blogul lui Mihail […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: