Emil Hurezeanu şi inactualitatea românească (Hotnews.Ro, un comentariu de Mihail Neamtu)

Poet echinoxist, jurnalist poliglot, comentator acerb şi politolog fin, laureatul prestigioasei burse Herder şi voce inconfundabilă a postului de radio „Europa liberă”, participant la fenomenul „Piaţa Universităţii” şi important om de televiziune – portretul oficial al lui Emil Hurezeanu impresionează pe oricine. Personaj capabil de interogaţii dezarmante şi surâzătoare ambiguităţi, mânuind verbul cu precizie chirurgicală, deopotrivă articulat şi suculent, geometric dar lipsit de reflexe contondente, dl Hurezeanu părea până mai ieri garantul profesionalismului gazetăresc din ţara noastră.

Toate textele sale scrise în ultimele trei decenii au respirat prospeţimea selectă şi informaţia bogată, însoţite de-o perfectă civilitate central-europeană. Radiofonic, Emil Hurezeanu era magnetizant. Aflat în vizorul camerelor, el impune astăzi prin ştiinţă de carte şi prestanţă. Rara avis, spun câţiva optimişti despre o asemenea apariţie. „Floarea cu care nu se face primăvară”, vor bombăni fataliştii. Un lucru este cert. Inteligent, sofisticat şi conectat la dezbaterile euroatlantice, dl Hurezeanu poate întreţine oricând un dialog cu politicieni de prim rang ai lumii. Dovadă sunt interviurile memoriale cu Helmut Kohl sau Henry Kissinger ori confruntările electorale cu preşedintele Traian Băsescu (pentru a nu menţiona şi dezbaterile tehnologic-climaterice cu diverşi ambasadori sau diplomaţi).

Spre deosebire de atâţia articlieri improvizaţi pe malurile Dâmboviţei, domnia sa cunoaşte istoria poporului român şi înţelege marile conflicte geopolitice ale secolului XX. Proximitatea vulgară a unui Cristian Tudor-Popescu, clovneria lui Mircea Dinescu, aura de nulitate a lui Cornel Nistorescu sau vecinătatea casantă a lui Adrian Ursu rezultă parcă din strategia de reliefare a calităţilor lui Emil Hurezeanu în contrast absolut cu decorul. Sub raport personal, el degajă o afabilă politeţe. Dintr-un unghi profesional, străluceşte prin merit şi reputaţie. Cine ne-ar mai împiedica, atunci, să-l celebrăm pe Emil Hurezeanu drept un „David Frost al României post-decembriste”?

Un ipotetic răspuns, chiar dacă simplist, ar fi: „banii”. Într-o versiune avocăţească, această formulare de forum necezurat capătă calificări suplimentare: ne referim la condiţia recent asumată de Emil Hurezeanu ca director al Trustului Realitatea-Caţavencu. Întâmplător sau nu, produsele fanion ale acestei companii private – Realitatea TV pe sticlă şi ziarul Cotidianul pe hârtie – au atins pragul maximei dezorientări deontologice chiar în ultimele şase luni de când Emil Hurezeanu şi-a însuşit postura de preşedinte al consiliului director al TRC.

Mai întâi, Cotidianul şi-a schimbat trapul iresponsabil într-un galop sinucigaş, având ca ţintă înstrăinarea ultimelor fragmente de public („cititorii de elită”) atras iniţial prin promisiunea quality. Titlurile tabloide, textele cu franjuri, exaltarea juvenilă şi strigătul de precupeaţă s-au înmulţit. Jurnalişti de investigaţie au fost invitaţi să renunţe la subiectele care atingeau firele ascunse din urzeala marii corupţii. Pierderea unor comentatori talentaţi precum Cătălin Avramescu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu sau Devis Grebu n-a fost cu nimic compensată. Certurile din redacţie au transpirat dizgraţios pe bloguri iar limba română s-a trezit abandonată prin frecvente neglijenţe de serviciu.

Rareori mai sesizezi la Cotidianul diferenţa între bârfa de bodegă şi relatarea obiectivă, între intervenţia pe chat şi redactarea unui editorial compact. În contextul crizei economice, ziarul fondat de Ion Raţiu a ajuns cvasi-falimentar, la foarte multe mile distanţă de standardele excelenţei occidentale (Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Daily Telegraph). Blocând libera investigaţie şi acceptând degradarea comentariului politico-social în can-can şi tacla, gazeta tolerează numai discursul impresionist, idiosincrasiile personale şi, mai ales, capriciile bine calculate ale redactorilor protejaţi prin legături directe sau indirecte cu patronatul.

Acelaşi fenomen de prăbuşire a calităţii actului jurnalistic s-a înregistrat, cu pierderi financiare sporite, şi la Realitatea TV. Nu este zi în care telespectatorul să nu descopere reportaje tendenţioase sau măcar schiţa unei apocalipse pe marginea temelor minore şi a non-subiectelor în absolut. De ce spun asta? Pentru că suntem la două decenii după revoluţiile democratice din 1989, când polonezii aniversează „mişcarea Solidaritatea”, est-germanii discută victimele Stasi iar ungurii îşi amintesc dizidenţa lui Imre Nagy. La Realitatea TV, în schimb, comunismul pare un subiect datat, memoria închisorilor irită, evocarea dizidenţei este intreruptă de stupide breaking news iar lansările de carte privind trecutul totalitar trec neobservate. Cu ce ochi, mă întreb, ar fi privit regretatul Vlad Georgescu (pentru a nu spune Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca) această recentă metamorfoză a jurnalismului practicat prin delegaţie şi ocrotit nemijlocit de curajosul, à l’époque, Emil Hurezeanu? Cum se justifică tăcerile sale pe marginea Raportului Final? De ce foşti nomenclaturişti au acces la imagine mai mult decât victimele poliţiei politice?

Să acceptăm pentru o secundă că Realitatea TV nu şi-a propus promovarea unor programe de tipul ARTE, Radio Vaticana sau History Channel. Să credem că preocuparea pentru actualitate justifică interesul scăzut pentru memoria recentă. Trasând însă paralela cu Occidentul, vom vedea îndată cezura. Lipsiţi de trauma Gulagului, englezii de la BBC caută să limiteze efectele gripei porcine prin emisiuni documentate medical; Realitatea TV, în schimb, ne răsfaţă cu vocea şi chipul lui Adrian Păunescu – versificatorul onctuos, liderul de cenaclu şi debitorul de platitudini, niciodată prost remunerat. Să poposim apoi la Strasbourg, unde în cabinetele oficialilor europeni se dezbate criza locurilor de muncă. Studiourile din „Piaţa Presei Libere” vor discuta, la aceeaşi oră, fantomele palatului lui Michael Jackson. Un deputat oarecare adoptă un limbaj plastic pe Aleea Modrogan pentru ca, după numai zece minute, Cosmin Prelipceanu şi Laura Chiriac să declare patetic producerea unui implacabil „seism politic.” Jurnaliştii americanii dezbat criza sistemului de sănătate, sursele dezordinii bancare, războiul din Afganistan sau ameninţarea nucleară asupra Israelului pentru ca, la noi, maestrul Tănase şi poetul Dinescu să-şi transfere atenţia, fără alte reţineri academice sau pudori culturale, asupra coafurii Elenei Băsescu. Băşcălie ieftină, intrigi de mahala, vorbe din talcioc…

Nici trecutul fetid-abisal al experimentului comunist, nici prezentul justelor îngrijorări nu se mai vede la capătul exilului dinspre München către Bucureşti. Actualitatea internaţională este înghiţită de irealitatea românească. Îngrijorări periferice plutesc balonate peste vraiştea nepăsării faţă de orice dezbatere presantă: reforma justiţiei, migraţia forţei de muncă, proiectul de societate pentru România anului 2030, familia şi criza demografică, mutaţiile sociale într-o Europă multiculturală, educaţia universitară şi piaţa bancară globală, ştiinţa şi cercetarea, conflictele doctrinare, valorile culturale, dilemele bioeticii, Islamul radical, relaţia între religie şi societate, ş.a.m.d.

Sunt oare toate acestea nişte mofturi? Până să primim un răspuns constatăm faptul că invazia formelor fără fond şi inflaţia discursului tautologic au atins un nou record estival. Emisiunea „Altfel” regizată de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu s-a defectat cu rapiditate iar apariţia unor cărturari fără agendă anti-prezidenţială reprezintă o excepţie. Reţeta pentru imbecilizare pare foarte simplă: se exclude reflecţia sobră ori discursul comparativ; se interzic ideile proaspete şi statisticile mondiale; nu sunt invitaţi comentatorii imprevizibili; trebuie blocate relatările informate. Onoarea ne plictiseşte iar exactitatea nu face rating. Ne răzbună, în schimb, bolboroseala leneşă de tip Sergiu Andon, pledoaria diversionistă à la Cozmin Guşă, plezirismul levantin al domnului Mădălin Voicu, agramatismele lui Marian Vanghelie, neantul soundbyte emis de Lucian Bolcaş şi, la nevoie, arguţia obraznică moderată de Cristina Şincai sau Răzvan Dumitrescu. Cu acest meniu, orice om normal va găsi motive arhi-suficiente pentru a face ţăndări telecomanda, fără complexe sau remuşcări. Ar câştiga, pe termen lung, biblioteca.

Nu ne miră neapărat faptul că o altă televiziune abdică de la slujirea cetăţeanului sau că un ziar quality abandonează meritocraţia şi criteriul performanţei. Trăim, la urma urmei, într-o epocă marcată de nihilismul vesel şi consumerismul global. Mai greu de înţeles rămâne îndepărtarea standardelor lui Emil Hurezeanu de vechile exigenţe ale breslei. Dacă şase luni în preajma lui Adrian Năstase au copt, în 2003, o demisie onorabilă, tot jumătate de an la timona Trustului Realitatea-Caţavencu ar fi putut produce patru-cinci mustrări de conştiinţă.

Nu voi lansa supoziţii cu privire la cauzele din spatele transformării conduitei unor canale mass-media cu realizări notabile sau chiar respectabile, acum doar câţiva ani buni. Nu am acces la „cutia neagră” a acestui vehicul naugrafiat în oceanul derizoriului. Atunci însă când se va scrie istoria compromisurilor între oligarhii impenitenţi, politicienii venali şi oamenii de presă, numele lui Emil Hurezeanu va fi plasat măcar sub două-trei semne de întrebare.

Mihail NEAMTU, Hotnews.Ro (27 iulie 2009)

Anunțuri

7 răspunsuri la Emil Hurezeanu şi inactualitatea românească (Hotnews.Ro, un comentariu de Mihail Neamtu)

  1. Marius David spune:

    Excelent, trist, dar lucid!
    Luciditatea doare enorm din cite se pare!

    cu respect
    mc

  2. astoniuanonimus spune:

    O critică exactă şi curajoasă. Poate prea curajoasă.
    Din păcate şi eu sunt dezamăgit de d-nul Hurezeanu, pentru care am în continuare un mare respect. Poate pălăria şefiei trustului „Realitatea” e prea mare pentru el. Probabil că într-un târziu va regreta. Spre binele dânsului, sper să nu fie prea târziu.

  3. dadatroll spune:

    Da lung e postarea asta.

  4. tomegea spune:

    Cand argumentarea nu merge până la capăt iar jumătăţile de măsură te opresc să vezi adevărul, dai vina pe … pălărie. Nu condamni judecata dlui Hurezeanu când politicianul din frunte nu mai e perceput ca o speranţă, ci te uiţi la cauzele căderii…, ceea ce nu face dl Neamţu. Ca toţi activiştii cotroceni, dlui desfiinţează-desfigurează. tomegea.wordpress.com

  5. […] aproape două săptămâni, tânărul teolog Mihai Neamţu îl ataca pe blogul său (într-un articol preluat şi de Hotnews) pe Emil […]

  6. jacota ctin spune:

    Excelent, domnule Neamtu! Excelent.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: