Proiectul Iisus (un eseu de Voicu Bojan)

Un Iisus al contextelor: al religiosului, al mundanului, al derizoriului. Un ready made object exhibat în piaţa de vechituri. Un construct după chipul şi asemănarea noastră. Un bun comun tot mai golit de sens. La ce bun să-l mai cauţi?

 Parfumant Jesus

Totul a început în ziua în care un bărbat necunoscut, purtând o bască pe cap şi o jachetă maro de fâş cu mânecile cam scurte şi-a făcut o cruce în faţa sinagogii de pe strada Horea din Cluj. Chiar aşa – a ridicat privirea spre cele două turle de tablă gri, murdare şi incerte aidoma cerului sătul de iarna prea lungă. Ţintea cu ochii undeva în sus, căutând parcă spre şarpele de aramă înălţat de Moise în pustie. Şi-a dat jos basca încet, cu mâna stângă, scoţând la iveală un păr rar, lipit perfect de cap, apoi cu dreapta a tras o cruce ca la manualul de religie, mare şi solemnă. Şi a plecat. Cu basca-n mână.

Sau poate a început în ziua în care m-am trezit cu un email de la Jesus. Era vorba de cineva care, bănuiesc, doar semna Jesus şi care, de fapt, încerca să-mi vândă ceva . La superofertă, normal. Mesajul a sfârşit în junk mail, după o clipă de ezitare în care m-am gândit: dar dacă o fi adevăratul Iisus? A doua venire a lui Mesia, cea despre care vorbeşte Scriptura, de ce n-ar putea avea loc pe internet? Discret, printr-un mesaj pe email trimis aleşilor. Doar se spune că nimeni nu ştie nici ceasul acela, nici forma venirii. Am respins iute ideea, care s-a dus uşurel pe apa Sâmbetei odată cu o duşcă mare de cafea cu lapte şi puţină miere.

Ori o fi pornit totul chiar în dimineaţa când un martor al lui Iehova mi-a pus în mână, la pachet cu un zâmbet tâmp, revista Treziţi-vă!, având pe copertă un Iisus straniu atârnând nu de o cruce, ci legat strâns cu o frânghie, având braţele întinse în sus, prinse de un lemn vertical. Avea o figură de actor american şi dramatismul scenei părea curată butaforie de Hollywood – un Charlton Heston capturat de indieni, cu scalpul încă la purtător, privind vag încrezător în viitor. În fundal, nişte nori de furtună, deloc optimişti. Deşi eram cam inert, sub efectul copertei Treziţi-vă! m-am trezit brusc şi am grăbit pasul.

sperietori 

Adevărul e că nici nu mai ştiu bine ziua când am decis că trebuie să-l caut pe adevăratul Iisus, acest personaj străin şi totuşi familiar de care ne lovim mereu pe la răspântii de drum, pe care îl zărim cu coada ochiului ici colo: în vitrinele magazinelor de suveniruri, la ţară, prin biserici şi cimitire, agăţat de lănţişorul aurit al unei fete, ce doarme legănat în tren. Sau reactivat de gesturile unor pasageri din autobuz care îşi fac cruce, ca la comandă, tocmai când şoferul bagă în a treia, în dreptul catedralei. Mă întreb pe unde o fi azi de găsit acest Iisus rătăcit printre noi? Un ready-made object, cu o faţă construită după chipul şi înfăţişarea noastră, mai mereu răstignit, deşi la fiecare Paşti ni se aminteşte că femeile au găsit mormântul gol. Poate fi azi amestecat undeva prin mulţime, la bătaia anuală pe apa sfinţită de la gerul Bobotezei? Sau pe unde o fi când are loc o mega-evanghelizare pe un stadion şi un pastor american cu dinţi perfecţi tună ceva despre sfârşitul lumii? Sau când moaştele Sfintei X sunt plimbate de colo-colo cu limuzina printr-un cartier de blocuri? Sau la deschiderea de an şcolar când un sobor de preoţi bolboroseşte ceva de neînţeles în zumzet de elevi aşezaţi frumos în careu, dar care stau cu spatele, sporovăiesc de prin vacanţă şi îşi fac poze, doar ca să-şi prezinte unii altora ultimele modele de telefoane mobile?

Sau pe unde s-o fi ascunzând de fapt Iisus în luna decembrie – când devine strategia perfectă de marketing? În varianta lui păşunist-pastorală, e brusc reanimat pe toate planurile, semănând pe undeva cu instalaţia de brad la care nu te gândeşti tot restul anului, dar te bucuri când vezi că se mai aprinde. Personajul nostru, altfel enigmatic, devine brusc practic, funcţional – generează emoţii intense, naşte efluvii de bunătate, stoarce lacrimi ce cad pe bărbi false de moşi, împacă familii dezbinate prin reality show-uri. 

Apoi, odată cu ultimele artificii din noaptea de Revelion, acest Iisus bucălat, acum proaspăt reîncărcat, aburit de respiraţia vitelor din ilustratele primite prin poştă, minunată strategie de marketing a Sărbătorilor, recipient al tuturor semnelor crucilor corect executate, subiect al colindelor, se efasează, se retrage din lume şi dispare cam până primăvara. E un fel de realitate inconsistentă ce aparţine lumii, dar, vorba Scripturii, nu prea se potriveşte chipului ei. De fapt, şi în Evanghelii face la fel, asta e un fel de marcă a lui – când apare, când dispare. La un moment dat, culmea!, dispare până şi din propriul său mormânt. Devine o absenţă localizată destul de vag, undeva dincolo de nori. Cu toate acestea, semnul lui nobiliar rămâne obsedanta cruce – acest scandal necesar pentru evrei şi incomod pentru alte neamuri. O necesitate teologică jenantă în procesul mântuirii, care azi, într-o lume emancipată, trebuie trecută iute cu vederea. 

Aşadar, de Paşti, Iisus reapare pe firmamentul conştiinţelor cetăţenilor sau, cu alte cuvinte, re-învie. În Ardeal, li se arată mai întâi fraţilor credincioşi maghiari şi celor catolici. Unii chiar organizează procesiuni de purtare a crucii, se mimează răstigniri din acelea cu sutaşi romani cu mături roşii în cap şi tot tacâmul. La români, după noaptea chemării spre a lua lumină urmează nenumărate mese festive. Sfârşitul postului e sinonim cu dezlegarea la colici biliare şi la o veselie nestăpânită. Bărbaţii din Ardeal, în costume sobre, umblă la udat fetele şi se întorc acasă dezlegaţi la cravată şi cam băuţi. Pe mese, pe lângă miei, drob, vin şi cozonaci, feluriţi iepuri ţanţoşi se amestecă la grămadă cu ouă roşii şi ouă kinder cu surprize. Pe micile ecrane, crăciuniţele semi-nude fac acum loc iepuraşelor playboy. În fine, totul se termină cu bine, a treia zi, după Scripturi. Şi Iisus dispare iar din decor, de data asta pentru o bucată mai lungă de vreme, până într-o dimineaţă ceţoasă de noiembrie, când angajaţii de la supermarketuri primesc ordin să umple iar rafturile cu globuri.

Cum ziceam, m-am hotărât într-o bună zi să-l caut pe adevăratul Iisus. L-am găsit pe te miri unde. L-am şi pierdut de o grămadă de ori, doar ca să-l găsesc iar, ca pe un buletin ce nu stă defel locului în portmoneu. Chiar şi când crezi că l-ai pierdut pentru totdeauna sună un binevoitor la uşă să ţi-l aducă. Te mai şi uiţi la poză să vezi dacă eşti tu. Ca să-l găsesc azi pe acest Iisus rătăcitor am citit o seamă de cărţi, am făcut grămadă de fotografii, majoritatea proaste, am îngenuncheat pe la miezonoptici în toiul iernii la o mănăstire, am reconstruit şi fotografiat pe scena unui teatru Cina cea de taină după Leonardo da Vinci cu vagabonzii de la un azil de noapte în rol de apostoli şi cu un Iisus de împrumut, fost proprietar de cârciumă. A fost o cină pe cinste, cu pui fripţi, struguri, pâine şi vin.

Ca să-l găsesc şi mai bine, am cutreierat o bună bucată de lume, am dat de el prin aeroporturi, gări, agăţat de oglinzi retrovizoare în maşinile de ocazie care m-au purtat aiurea prin deşerturi în Asia sau câmpuri de trestie de zahăr în Caraibe. L-am văzut cu coada ochiului în Las Vegas, când tocmai se crăpa de ziuă, atârnând mare şi greu la gâtul unei prostituate ce mergea agale, pe tocurile ei înalte, spre casă. Ba chiar am dat nas în nas cu el şi în cel mai paradoxal loc cu putinţă – la baza unei pârtii de schi pe care coboram vijelios, undeva în Tirol.

Am constatat că Iisus e un personaj maleabil, un fel de ceară moale pe care se imprimă volutele amprentelor de pe degetele ce o frământă apăsat. Fiecare epocă şi cultură îl modelează şi îl transformă în funcţie de necesităţile ei istorice. Pentru martirii aruncaţi la fiare din vremea lui Nero, Iisus e izbăvirea, limanul. Apoi, toga de mătase a lui Cezar se aliază cu pelerina de hermină papală pentru a crea imperii în numele unui altfel de Iisus – unul cu tendinţe imperialiste. Pe vremea cruciadelor devine un cavaler templier neînfricat care trece păgâni prin ascuţişul sabiei. Pe timpul  ciumei medievale devine prilej de dispute teologice (preţ de vreo trei sute de ani), doar ca puţină otravă de şobolani să pună capăt speculaţiilor fără rost. Prin secolul al nouăsprezecelea se înmoaie şi devine un vizionar romantic lipsit de orice note discordante care i-ar putea deranja pe gentilomii rafinaţi, în speţă francezi. În varianta lui americană, la Woodstock, se bălăceşte puţin în noroi devenind un hipiot cu flori în păr, iar în munţii Sierra Maestra din sudul Cubei se transformă într-un revoluţionar cu barbă, coleg de hăţişuri cu Che Guevara.

Mai nou, pentru contemporani, Iisus devine şi mai flexibil: în scaunul dentistului e cel mai bun anestezic, în ziua de examen e formula uitată, la spital e rezultatul negativ al biopsiei, iar pe stadion e golul victoriei. Epoca aceasta gadgetizată şi virtualizată are parte de un Iisus discret, fosilizat, reprodus în miriade de forme şi culori şi care, cu cât este vehiculat mai mult, cu atât devine mai străin, mai depersonalizat. Scandalul crucii se disipează pe taraba de vechituri printre alte obiecte inutile sau devine o simplă bijuterie ca toate celelalte, fără identitate, fără semnificaţie, numai bună de aninat de lobul urechii. Multiplicarea imaginii sale în forme cât mai variate conduce la neutralizarea adevărului incomod al patimilor. Reproducerea lui Iisus ad infinitum are menirea sfântă de a induce uitarea pe vecie de agonia din ceasul al treilea.

Majoritatea celor care îl caută pe adevăratul Iisus ratează mereu întâlnirea, la mustaţă, se întorc de unde au plecat şi refac ciclic drumul – un pelerinaj cam absurd al credinţei într-o ţară fără frontiere ce se descoperă treptat ca fiind nu un simplu teritoriu, ci o Persoană. Mi-am dat seama cu timpul că există totuşi un mare pericol cu acest Iisus – de cum începi să-l cauţi, constaţi că te-a găsit el mai întâi. Şi atunci, de-abia dacă mai scapi de el. Se ţine mereu scai. A păţit-o şi un tip, Saul, undeva pe drumul Damascului, alături de mulţi alţi căutători găsiţi…

Însă, cel mai mult îmi place de cei doi ucenici îmbufnaţi aflaţi pe un alt drum – cel ce ducea spre Emaus. Se dăruiseră trup şi suflet mişcării acestui autoproclamat Mesia, convinşi fiind că el avea să elibereze lumea de rău şi pe Israel de romani. Crezuseră că iau parte la o aventură fără egal, care avea să dea vieţii lor un sens luminos, dar totul s-a terminat prost, cu o trădare venită chiar din mijlocul ucenicilor şi cu o umilitoare moarte pe cruce. Poveştii îi pusese capac tripla juruinţă a lui Petru, care, bun de gură cum îl ştiau toţi, le-a convins până şi pe slujnice că nu avusese niciodată nimic de-a face cu el.

Şi cum mergeau ei aşa, li s-a alăturat pe cale un străin, care, spre deosebire de pelerinii vorbăreţi dimprejurul cetăţii Ierusalimului, ştia de minune să asculte. Povestesc aşadar cu el, îşi mărturisesc frustrările, apoi se miră cât de bine le tălmăceşte istoria lumii încă de la facerea ei. Dar, cu toate acestea, nu îl recunosc, decât după ce dispare în smoala nopţii. Orbirea aceasta temporară este şi ea un semn distinctiv al căutătorilor găsiţi.

Căutarea continuă. O căutare ce nu are nici un sens dacă nu are tot sensul de pe lume.

Voicu Bojan

(Esquire Romania, aprilie 2009; text şi fotografiile sunt reproduse pe blogul „Antiteze” cu acordul autorului).

Anunțuri

2 răspunsuri la Proiectul Iisus (un eseu de Voicu Bojan)

  1. Perfect pentru „Esquire Romania”. Cool, trendy, show-time. Oare asta sa insemne „nu aruncati margaritare porcilor”? E posibil. Urez acestui text sa aiba roade bune in lumea celor care, totusi, cuvanta.

  2. Olivian BREDA spune:

    Mi-a placut articolul. :)

    E un paradox ca atatia oameni se declara ortodocsi si atat de putini oameni interiorizeaza acest lucru.

    E totusi din aceea categorie a oamenilor care considera despre ei insisi ca isi tin cuvantul si in realitate fac asta mai putin.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: