TRAIAN UNGUREANU despre socialismul european

Economia socială de piaţă nu e nimic mai mult decît o încrucişare miciurinistă a pieţei şi social democraţiei. Cu alte cuvinte, dreapta oficială şi guvernamentală a îmbrăţişat un concept difuz cu care s-a deplasat, ca mai toate partidele spectrului politic, spre centru,în căutare de voturi şi omologare. Rezultatul e pervers: toată lumea politică lucrînd la centru, nimeni nu mai are relief şi identitate. Partidele devin variaţii minore ale aceluiaşi curent politic şi presează, practic, în aceaşi direcţie, chiar dacă adoptă trasee retorice diferite. Acest pan-conformism politic explică în mare măsură cinismul placid al electoratelor, dar şi izbucnirile lui izolate spre extreme. În fond, marele teritoriu politic al dreptei a rămas disponibil sau, mai precis, a fost scos la licitaţie de partidele care reclamă ulterior ascenisunea „radicalilor” şi a „extremiştilor”. Fenomenul e vizibil, cauzele mai puţin.

Aplatizarea sau, mai bine zis, auto-demiterea acestei drepte timorate care nu mai îndrăzneşte să-şi recunoască părinţii şi să-şi rostească numele e rezultatul celui mai important fenomen cultural-istoric al Europei postbelice: demoralizarea. Diminuarea etică a Europei a înaintat pe două căi: demografic şi spiritual. Ambele variante ale declinului se presupun şi se alimentează. Astfel, retragerea populaţiilor (accelerată de revoluţia sexuală şi critica liberală a familiei burgheze) a provocat cealaltă mare retragere – abandonul eticii colective (fundamentată de creştinismul religios şi politic) şi baricadarea în egotism (pacifismul nu e altceva decît o sistematizare a fricii, la populaţii care se tem de extincţie şi îşi apără, astfel, perpetuarea). Pe de altă parte, atacul „eliberator” asupra valorilor clasice (familie, căsătorie, biserică) a înlesnit tocmai dezangajarea şi fragmentarea unor societăţi care produc indivizi supradimenisonaţi, dar se subordonează în căutare de tutelă. Politica şi sistemele politice au făcut, în aceste condiţii, pasul spre o teroie şi o practică generală a protecţiei şi, bineînţeles, această aliniere politică spre centrul tuturor opţiunilor nu a lucrat nicăieri mai mult ca în Europa.

Anunțuri

4 Responses to TRAIAN UNGUREANU despre socialismul european

  1. negrau spune:

    Indraznesc sa va impartasesc o intrebare naiva, dar, care, totusi, nu-mi da pace: noi judecam mereu socialismul si filosofia lui din p.de.v.istoric; ii judecam textele si faptele (si bine facem), prea putin si posibilitatile. Socialismul si mai ales comunismul au pledat, pare-se intr-un mod necesar, pentru ateism si au ajuns, tot necesar, la suprimarea libertatii. Intrebarea mea naiva este: e ateismul o necesitate pentru socialism? Ateismul a fost o „mare descoperire” la sf. sec. 19 si inc. sec. 20, insa astazi lucrurile s-au mai corectat, au devenit mult mai nuantate, chiar si in privinta secularismului. De fapt,ce as vrea sa ma ajutati sa inteleg este: poate fi socialismul transfigurat de crestinism, incat sa devina cu adevarat altceva decat ce a fost (si inca este), adica un sistem de protectie sociala si economica crestin? Nu ar fi primul sistem „barbar” pe care crestinismul in schimba la fata. Nu discutam aici chestiunile privind „falimentul” lui economic, etc. Sau cutare „model suedez”, „model grecesc”, etc. Sunt interesata de aspectele lui etice generale care au fascinat lumea si in care a esuat fundamental, cred eu, din cauza ateismului. Dvs. cum vedeti lucrurile, ca teolog? Eu sunt istoric de arta, nu am alte competente privind sistemele politice, ci doar intrebarile unui cetatean care ar dori sa traiasca intr-o societate mai activ si mai sistematic(de ce nu?)crestina.

  2. quaecumque spune:

    Aş încerca – hors concours – să schiţez şi eu un răspuns la întrebarea pe care o adresaţi, cu atâta patos, gazdei. Încep prin a observa că socialismul, ca doctrină politică modernă, a râvnit la prestigiul Soluţiei, recomandându-se ca diagnostic (infailibil) şi remediu pentru beteşugurile cetăţilor şi nefericirile omului istoric. Aşadar, un soi de reţetă politică menită a vindeca umanitatea de toxinele secvente Căderii, un amplu management de reinventare a Omului şi a Societăţii, a cărui realizare ar fi trebuit să coincidă cu instalarea beatitudinii terestre. Or, pentru orice creştin e limpede că efectele neascultării adamice nu pot fi stinse decât prin gimnastică religioasă şi vocaliză hristică. Prin urmare, politica este şi trebuie să rămână “arta răului cel mai mic.” Nu teritoriul experimentelor utopice, nu laboratorul câtorva exaltaţi iresponsabili. Dacă ateismul convieţuieşte perfect cu dogmele stângii e fiindcă acestea se substituie răspunsurilor revelate, confecţionându-şi propriul mesianism. De aceea, a strecura în epura socialistă gustul creştinului pentru libertate, diversitate, individualitate înseamnă a desfiinţa însăşi regula de funcţionare a socialismului, care nu suportă denivelarea, contestarea, surpriza. Pentru acesta există o singură definiţie a fericirii şi un singur drum care duce într-acolo. Restul e venin, fandare duşmănoasă, apostazie. În ce priveşte “aspectele etice” ale viziunii socialiste, poate merită amintite aici câteva rânduri ale lui C.S. Lewis, care denunţa paradoxul cearcănului eticist altoit pe zelul cosmogonic al “terapeuţilor” sociali: “Of all tyrannies, a tyranny exercised for the good of its victims may be the most oppressive. It may be better to live under robber barons than under omnipotent moral busybodies. The robber baron’s cruelty may sometimes sleep, his cupidity may at some point be satiated; but those who torment us for our own good will torment us without end, for they do so with the approval of their own conscience.”

  3. negrau spune:

    Multumesc pentru raspuns. Cuprinde, intr-adevar foarte bine intreaga problematica filosofica a temei. Intrebarea mea ramane, insa, adresata teologului, intrucat as vrea sa inteleg mai bine punctul de vedere al teologiei asupra relatiei sale posibile cu politica, cum isi vede limitele (daca ar trebui sa existe limite pentru teologie!)si daca spiritul „social” nu este, in optica teologica mai aproape de modul de viata crestin decat spiritul competitiei (care nu e totuna cu dorinta performantei personale).

  4. Antiteze spune:

    Domnule Negrau, va multumesc pentru intrebari. Nu stiu daca exista un raspuns in absolut. In actualele conditiuni istorice, cred ca statul secular nu poate fi un mai bun distribuitor al generozitatii noastre decit comunitatile religioase vii, nebirocratizate, unde caritatea se ‘organizeaza’ spontan si nemijlocit. Socialismul astazi in Europa inseamna taxare fioroasa, largire a aparatului birocratic, etc. Asta descurajeaza munca, initiativa privata si, mai ales, neaga virtutea (care nu exista decit atunci cind ai libertate). Socialismul propune mereu un „mai bine”, pe cind crestinismul se multumeste sa-ti ceara doar binele (in ordinea cunoscuta: Binele suprem-binele comun-binele individual).

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: