Alexander Baumgarten: despre filozofie, conştiinţă şi sensul Universităţii

O excelentă emisiune ÎNAPOI LA ARGUMENT (realizator: H.-R. Patapievici)

Anunțuri

One Response to Alexander Baumgarten: despre filozofie, conştiinţă şi sensul Universităţii

  1. Teofil S spune:

    Am văzut emisiunea (de fapt, a doua parte a ei) și după ce am auzit „soluția Baumgarten” m-am întrebat în ce măsură este viabilă. Sună interesant, dar poate să aibă vreo legătură cu realitatea românească prezentă? Poate genera un model ce să fie validat de o programă școalară?

    Mai specific, există vreo șansă – infi(r)mă – ca în perioada care se întrevede foarte stabilă (politic), a următorilor patru ani de mandat, Ecaterina Andronescu să ia seama la vreo sugestie de acest tip?

    Ca unul ce a prins puțin atmosfera „sistemului” tare mă aflu sceptic. Mai ales când mă gândesc la persoana ministrului actual. Unde i-or fi performanțele de altădată încât a fost numită din nou pe aceeași funcție?…

    Ascultându-l pe Alexander Baumgarten, aveam impresia că musai să pășesc spre Utopia. Măcar pentru fericirea de a-i vedea planul funcțional câteva clipe. Cu toate acestea, întrebările pe care le-am pus mai sus, nu sunt deloc retorice. Poate aveți o variantă de răspuns.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: