TRU: Despre sensul istoric al crizei financiare

Adevărata criză e internă, istorică şi perpetuă. Din acest motiv, statul român nu poate participa la rezolvarea problemelor economice. Lipsa de mijloace financiare poate fi corectată, de pildă, de un împrumut de urgenţă acordat de FMI, însă asta nu va înzestra cu adevărat Guvernul. Aceasta e traiectoria pe care am ajuns, iar, lihniti în faţa FMI-ului. Nu deficienţele sau nu neapărat deficienţele economice ne-au adus în această situaţie, ci spolierea internă a statului de către omul ales de stat să distrugă statul. Vîntu, Patriciu, Voiculescu şi restul marii generaţii de oligarhi au făcut averi fabuloase din afaceri cu statul, nu dintr-o invenţie genială pornită într-un garaj mizer şi nici din revoluţii manageriale de genul liniei de fabricaţie Ford. Prezumţia de vinovăţie plasată împotriva tuturor averilor private de care se plînge Dinu Patriciu nu există. Există altceva. Există o enormă premiză istorică: marii, de fapt foarte mărunţii, oameni de megaafaceri ai României nu s-au născut pe picioarele lor ci în poala statului. Din care n-au coborît încă. Asta e istoria. Restul , adică pretenţiile de „capitalişti” şi „cavaleri răsăriteni ai industriilor” e doar retorică. Diferenţa şi drama vin, cu adevărat, din împărţirea puterilor în stat. România nu practică împărţirea puterilor în stat ci împărţirea puterilor cu statul, pînă la absorbirea, sustragerea sau închirierea statului. Nu e o tragedie, pentru că tragedia presupune măreţia. E o pungăşie măruntă expandată la nivel istoric şi naţional… Iar viclenia proastă duce la farsă.

Anunțuri