H.-R. Patapievici, un text excepţional

Despre marxismul românilor recenţi.

Este frapant amestecul de ignoranta, dandyism si venin al neo-marxistilor romani, pusi pe denuntarea neoliberalismului intr-o tara in care statutul proprietatii private a ramas adeserori neclar (vezi situatia patrimoniului). Textul lui HRP este complementar analizelor lui Vladimir Tismaneanu din ultimele luni, indicând substanţa coruptă moral şi aberantă economic a teoriilor marxiste.

Anunțuri

One Response to H.-R. Patapievici, un text excepţional

  1. quaecumque spune:

    Orice ideal poate fi lesne compromis de urâţenia celor angajaţi în realizarea lui. Când o lichea vorace, un troglodit isteric sau o puşlama bătăioasă slujesc o doctrină, apără un blazon, transpiră pentru principii, scopurile, oricât de nobile, se contaminează de impurităţile, făţărnicia şi stilistica reprobabilă a cruciaţilor. Totodată, e limpede că idealul proclamat rămâne o simplă marotă propagandistică, un nebulos clişeu oratoric folosit pentru a justifica grozăviile metodologice consacrate de partizanii lui. Acum, dacă am admite, de dragul apoapelui de stânga, că zenitul comunist e luminos, umanitarist şi că eudaimonia marxistă e un ţel onorabil, nu ne rămâne decât să aruncăm o privire asupra dimensiunii manageriale a unui atare proiect de reformă socială şi asupra profilului psihologic al resursei umane adecvate. În primul rând, e nevoie de o garnitură de indivizi exaltaţi, furioşi, adevăraţi satiri ai prăpădului. Convinşi că tradiţia e o arborescentă eroare, urzeala de lanţuri manevrată de clasa exploatatoare, protagoniştii revoluţiilor socialiste dărâmă statui, batjocoresc instituţii, pângăresc temple, terfelesc ierarhii şi desfiinţează etichete. Însă frenezia iconoclastă şi delirul ireverenţei, patosul detabuizării sălbatice şi voluptatea lichidării tuturor organigramelor n-au cum să ţâşnească dintr-un fond de generozitate, cumsecădenie, decenţă şi probitate. E nevoie de o magmă sufletească în care prostia, resentimentul, necuviinţa şi ura se potenţează reciproc. Proletarii lui Marx nu sunt muncitori simpatici, cordiali, ajunşi disidenţi prin forţa împrejurărilor. Din contră, e vorba de un balaur colectiv, grobian, inclement şi blasfemiator, unealtă a unei smintite Istorii dialectice. Nici eroii vectorului comunist nu seamănă defel cu omologii lor din evii precedenţi. Turnătorul, escrocul, şmecherul, ignarul, canalia, zavistnicul, agitatorul – iată “cavalerii” oricărei disoluţii comunitare. Nici un ţesut social hrănit cu proteina unei vechi tradiţii nu poate fi destrămat fără oficiul sinistru al unor voluntari din speciile adineauri pomenite. Iar în siajul acestor profanatori în ebuliţie creşte figura dominatoare a casapului, acest Mesia de-a-ndoaselea, heteromorf şi ubicuu, însărcinat cu cauterizarea “furunculelor” reacţionare. Mă îndoiesc că Marx, în timp ce-şi torcea gândul, nu era conştient de faptul că pajul apocalipsei sale e Cain, nu Spartacus. Şi atunci, cu o asemenea teratologie morală dedusă din chiar prefaţa idealului comunist, mai poate fi curăţat şi absolvit acesta din urmă de sângele, real sau speculativ, al victimelor sale?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: